PDA

View Full Version : Femeia In Islam



nour_alaa
08-22-2006, 06:34 PM
Capitolul 1
Femeia musulmană şi Domnul ei.

Femeia credincioasă este prevăzătoare.
• Una dintre cele mai de seamă trăsături ale femeii
musulmane este adânca ei credinţă în Allah Preaînaltul şi convingerea neprefăcută că tot ceea ce se întâmplă în acest univers, orice soartă care cade asupra omenirii, se întâmplă numai cu Voia şi Porunca lui Allah. Orice lucru care i se întâmplă unei persoane nu ar fi putut fi evitat şi tot ce nu se întâmplă nu ar fi putut fi făcut să se întâmple.
O persoană nu are altă alegere în această viaţă decât să urmeze calea cea dreaptă şi să facă fapte bune - acte de slăvire şi alte fapte - prin orice mijloc poate, punându-şi întreaga încredere în Allah, supunându-se Voinţei Lui şi având convingerea că, în orice moment, are nevoie de ajutorul şi de sprijinul Său.
Povestea lui Hajar (soţia profetului Ibrahim) oferă femeii musulmane cel mai minunat exemplu de credinţă adâncă şi încredere totală în Allah. Profetul Ibrahim (Avraam) - Pacea fie asupra sa! - a lăsat-o la Ka'aba, în Mecca, mai sus de fântâna Zamzam, într-o vreme în care în acel loc nu se găseau nici oameni, nici apă. Hajar nu avea pe nimeni alături în afară de pruncul ei, Ismail. Şi ea l-a întrebat pe Ibrahim, liniştită, fără urmă de panică: „Allah ţi-a poruncit să faci aşa, o, Ibrahim?" Profetul Ibrahim - Pacea fie asupra sa! - a răspuns: „Da." Răspunsul pe care l-a dat reflectă acceptarea şi optimismul ei: „Atunci El nu ne va părăsi." (relatat de Bukhari în Kitaab al-Anbiya*)
A fost o situaţie foarte grea: un bărbat şi-a părăsit atât soţia, cât şi fiul nou-născut într-un loc neroditor, unde nu existau nici plante, nici apă şi nici oameni, şi s-a întors în îndepărtatul ţinut al Palestinei. El nu i-a lăsat nimic în afară de o traistă de curmale şi un burduf plin cu apă. Dacă nu ar fi fost adânca ei credinţă şi încredere pe care o avea în Allah, care i-au umplut inima, Hajar nu ar fi putut face faţă unei astfel de situaţii grele; s-ar fi prăbuşit numaidecât şi nu ar mai fi devenit femeia al cărei nume este amintit mereu, zi şi noapte, de cei care înfăptuiesc pelerinajul cel mare (Hajj) şi cel mic (Umra) în Casa lui Allah, de fiecare dată când beau apa curată a Zamzam-ului şi aleargă între colinele Safa şi Mama, aşa cum a făcut Hajar în acea istovitoare zi.
Această credinţă adâncă a avut un efect uimitor asupra vieţilor musulmanilor, bărbaţi şi femei: Ie-a trezit conştiinţa şi Ie-a reamintit că Allah este martor la fiecare lucru, cunoaşte fiecare taină şi este alături de fiecare persoană, indiferent cine ar fi aceasta. Nimic nu redă mai clar o idee despre acea conştiinţă şi teamă de Allah decât povestea tinerei musulmane, relatată în „Sifat as-Safua" şi „Uafiiat al-A'iaan", poveste citată de Ibn Al-Jauzi în „Ahkaam an-Nisaa": ,,'Abdullah ibn Zaid ibn Aslam a relatat de la tatăl său, de la bunicul său, care a zis: «îl însoţeam pe 'Umar ibn Al-Khattab - Pacea fie asupra sa! - în timp ce patrula prin Medina, pe timp de noapte, şi el s-a simţit obosit şi s-a sprijinit de un perete. Era miezul nopţii şi (noi am auzit când) o femeie i-a zis fiicei ei: «Fata mea, ridică-te şi amestecă laptele acela cu nişte apă.» Fata a zis: «O, mamă, n-ai auzit astăzi ordinul califului?» Mama a zis: «Ce să aud?» Fata a răspuns: «A poruncit cuiva să anunţe cu voce tare că laptele nu trebuie amestecat cu apă.» Mama a zis: «Ridică-te şi amestecă laptele cu apă; te afli într-un loc în care 'Umar nu te poate vedea.» Fata i-a zis mamei ei: «Nu pot să îi dau ascultare în public şi să nu-i dau ascultare în particular.» 'Umar a auzit acestea şi mi-a spus: «O, Aslam, du-te în acel loc şi vezi cine e acea fată, cu cine a vorbit ea şi vezi dacă are soţ.» Aşa că m-am dus în acel loc şi am văzut că era nemăritată; cealaltă femeie era mama ei şi nici una dintre ele nu avea soţ. M-am întors la 'Umar şi i-am spus ce aflasem. Şi-a chemat fiii la un loc şi Ie-a zis: «Are vreunul dintre voi nevoie de-o soţie, ca să pot aranja căsătoria pentru voi? Dacă aş avea dorinţa de-a mă căsători, aş fi primul care ar lua-o în căsătorie pe această tânără.» 'Abdullah a zis: «Eu am soţie.» 'Abdur-Rahman a zis: «Am soţie.» 'Asim a zis: «Eu nu am soţie, aşa că permite-mi să o iau eu de nevastă.» Atunci 'Umar a aranjat ca ea să se căsătorească cu 'Asim. Ea i-a dăruit lui o fiică şi aceasta a crescut şi a devenit mama lui 'Umar ibn 'Abdul-'Aziz.»"
Acesta este adâncul înţeles al ştiinţei pe care islamul a implantat-o în inima acestei tinere femei. Ea a fost credincioasă şi dreaptă în toate faptele ei, atât în public, cât şi în particular, deoarece a crezut că Allah este tot timpul cu ea şi că El vede şi aude totul. Aceasta este adevărata credinţă şi acestea sunt urmările acestei credinţe care a înălţat-o până la nivelul desăvârşirii (ihsaan). Una dintre răsplăţile imediate cu care a onorat-o Allah a fost această căsătorie binecuvântată, unul dintre descendenţi ei fiind cel de-al cincilea calif drept-călăuzit, 'Umar ibn 'Abdul-'Aziz.
Credinţa adevăratei musulmane este curată şi clară, neîntinată de nici o pată de ignoranţă, de nici o iluzie sau superstiţie. Această credinţă se bazează pe credinţa în Allah, Unicul, Preaînaltul, Veşnicul, Cel care poate face orice lucru, Cel care controlează întregul univers şi Cel la care toate lucrurile trebuie să se întoarcă:
/ Spune: "In mana cui se află stăpânirea tuturor lucrurilor şi cine apără şi de cine nu există apărare, dacă ştiţi?"/ Vor zice ei: "Ale lui Allah sunt!" Spune: "Şi cum se face că sunteţi voi fermecaţi?" >
[Coran 23:88,89]Aceasta este credinţa pură, adâncă, care întăreşte caracterul femeii musulmane în forţă, înţelegere şi maturitate, pentru ca ea să vadă viaţa aşa cum este în realitate, un loc de încercare ale cărui rezultate se vor vedea în Ziua care va veni fără îndoială:
Spune: ,Allah vă dă viaţă, apoi vă dă moarte, apoi vă va aduna pe voi în Ziua învierii! Nu este îndoială întru aceasta, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu."
[Coran 45:26]
•„...Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi?" /
[Coran 23:115]
„Binecuvântat fie Acela care are în mâna Lui împărăţia şi este cu putere peste toate, /Acela care a făcut moartea şi viaţa, ca să vă încerce pe voi, [pentru a vedea] care dintre voi este mai bun întru faptă. Şi El este Puternic [şi] Iertător. [AI-'Aziz, Al-Ghafur].">
[Coran 67:1,2] In acea Zi, omul va fi tras la răspundere pentru faptele sale. Dacă acestea sunt bune, bine va fi pentru el, iar dacă sunt rele, rău va fi pentru el. Nu va avea loc nici cea mai mică nedreptate:
„In Ziua aceea, fiecare suflet va fi răsplătit, după cum îşi va fi agonisit Nu va fi nedreptate în Ziua aceea. Allah este grabnic la socotire."
[Coran 40:17]Balanţa (în care vor fi cântărite faptele omului) va măsura fiecare lucru cu cea mai mică precizie, fie în favoarea persoanei respective, fie împotriva acesteia.
„Cel care a făcut un bine cât un grăunte de colb, îl va vedea, / După cum, cel care a făcut un rău cât un grăunte de colb, îl va vedea."
[Coran 99:7,8]Nimic nu poate fi ascuns în acea Zi de Domnul Gloriei, nici măcar un lucru la fel de nesemnificativ cât un bob de muştar:
"In Ziua învierii, Noi vom pune balanţa dreaptă şi nici un suflet nu va fi urgisit câtuşi de puţin. Şi de ar fi ceva, chiar şi numai cât greutatea unui bob de muştar, Noi îl vom aduce. Şi Noi suntem îndeajuns ca socotitori."
[Coran 21:47]Fără îndoială că, atunci când cântăreşte înţelesul acestor versete, musulmana adevărată se va gândi la acea Zi
hotărâtoare şi se va întoarce la Domnul ei (Allah) cu supunere, căinţă şi mulţumire, căutând să facă atât de multe fapte bune pe cât poate, ca pregătire pentru Ziua de Apoi.

Ea îi slăveşte pe Allah
Nu este de mirare că musulmana adevărată îl slăveşte cu înflăcărare pe Domnul ei, pentru că ea ştie că are obligaţia să respecte toate legile pe care Allah Ie-a poruncit fiecărui musulman, bărbat sau femeie. Din acest motiv, ea îşi îndeplineşte îndatoririle islamice aşa cum trebuie, fără să caute scuze, fără să facă unele compromisuri şi fără să fie neglijentă.

INSHA'ALLAH VIN CU COTINUAREA:give_rose:

nour_alaa
08-22-2006, 06:51 PM
Ea se deosebeşte prin caracterul ei islamic şi prin adevărata religie


Fără îndoială, adevărata femeie musulmană se deosebeşte prin caracterul ei islamic şi este mândră de statutul măreţ pe care i l-a acordat încă de la început islamul, mai înainte ca femeile altor naţiuni să aibă parte de ceva asemănător. Cu cincisprezece secole în urmă, islamul a acordat drepturi depline femeilor pentru prima dată în istorie şi femeile musulmane s-au bucurat de drepturile omului cu secole înainte ca lumea să audă de organizaţii privind drepturile omului sau să fie martoră la vreo „Declaraţie a Drepturilor Omului".
în acea perioadă timpurie, Islamul a declarat că femeile erau jumătăţile gemene ale bărbaţilor, aşa cum se afirmă în hadis-ul citat de Abu Dawud, Tirmizi, Ad-Darimi şi Ahmad. Intr-o vreme în care lumea creştină se îndoia de drepturile umane ale femeii şi de caracterul sufletului ei, Coranul spunea:
„Domnul lor Ie-a răspuns: "Eu nu las să se piardă nici o faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul!..."^
[Coran 3:195]Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a acceptat supunerea şi jurământul femeii la islam, aşa cum Ie-a acceptat şi din partea bărbaţilor Legământul de credinţă pe care l-au făcut femeile a fost diferit de cel al bărbaţilor şi nu a fost împlinit ca un act de supunere oarbă. Acesta reprezintă o confirmare a independenţei identităţii femeii musulmane şi a putinţei de a purta responsabilitatea pe care o implică jurământul de credinţă şi mărturisirea de a fi supusă lui Allah şi de a fi devotată Lui şi Trimisului Său. Toate acestea au avut loc cu secole în urmă, mai înainte ca lumea modernă să recunoască dreptul femeii la libertatea de expresie şi dreptul la vot. Aceasta este o completare la alte drepturi importante, cum ar fi: dreptul de a avea propria ei avere, eliberarea de responsabilitatea de a cheltui pentru alţii, chiar dacă ea este înstărită, egalitatea cu bărbaţii în ceea ce priveşte treburile lumeşti, educaţia şi îndatoririle religioase şi legale. O discuţie completă referitoare la drepturile pe care islamul Ie-a acordat femeilor şi la consideraţia pe care a pogorât-o asupra lor nu este posibilă aici.
Gradul de respect şi drepturile pe care le-au obţinut femeile musulmane sunt uimitoare pentru femeile din Occident. îmi amintesc comentariul pe care l-a făcut o americană într-o conferinţă ţinută în Statele Unite de învăţatul sirian, şeicul Bahjat Al-Baitar, privind drepturile femeilor în islam. Această femeie a fost uimită de drepturile pe care femeia musulmană Ie-a dobândit cu o mie cinci sute de ani în urmă; ea s-a ridicat şi a întrebat: „Este adevărat ce spuneţi despre femeia musulmană şi despre drepturile ei sau este doar propagandă? Dacă este adevărat, atunci luaţi-mă să trăiesc împreună cu voi o vreme, apoi pot să mor!" Multe alte femei din Occident şi-au exprimat de asemenea uimirea faţă de statutul şi respectul de care au parte femeile în islam.
Dacă înţelege toate acestea, femeia musulmană modernă este pătrunsă de admiraţie pentru adevărata ei religie: credinţa ei se adânceşte şi această convingere privind măreţia şi desăvârşirea acestui program divin referitor la fericirea umană şi la bunăstarea, în egală măsură, a bărbaţilor şi a femeilor devine chiar şi mai puternică. Pentru ea este de ajuns să ştie că, acum o mie cinci sute de ani, islamul a realizat mai multe pentru femei decât a realizat oricare altă naţiune în secolul XX.
Este suficient să ştim că Revoluţia Franceză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea a întocmit un document privind drepturile omului, intitulat „Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţenilor". Primul punct din acest document afirmă: „Oamenii sunt născuţi liberi şi egali în faţa legii." S-a încercat să se adauge şi cuvintele „şi femeile", însă această încercare a fost respinsă şi declaraţia s-a limitat numai la bărbaţi: „Omul este născut liber şi el nu trebuie înrobit." Un secol mai târziu, marele învăţat francez, Gustave le Bon, la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX, a afirmat în cartea sa „Psihologia oamenilor" că femeile nu au fost niciodată egale cu bărbaţii decât în perioadele grele; această afirmaţie a fost făcută după ce a fost respinsă cererea sa ca femeile sâ fie egale cu bărbaţii, acordându-li-se dreptul la vot.
Situaţia a rămas la fel până când au fost instituite Liga Naţiunilor, după primul război mondial, şi Organizaţia Naţiunilor Unite, după cel de-al doilea război mondial. Avocaţii care reprezentau drepturile femeilor au reuşit să obţină egalitatea femeilor cu bărbaţii numai după o muncă constantă şi istovitoare, deoarece au înfruntat obstacole ce ţineau de obiceiurile şi de tradiţiile cvasi-religioase; ei nu au avut acces la nici un fel de scrieri referitoare la legea naţională sau internaţională care să fi tratat femeile cu vreo urmă de dreptate şi pe care să le poată folosi ca să înlăture obstacolele şi să elibereze femeile de moştenirea apăsătoare a trecutului. între timp, acum o mie cinci sute de ani, Islamul a arătat în mod definitiv în Coran şi „Tradiţia Profetică" (Sunna) că bărbaţii şi femeile erau egali în ceea ce priveşte răsplata, pedeapsa, responsabilitatea, slăvirea, demnitatea şi drepturile omului.

nour_alaa
08-22-2006, 07:03 PM
Când islamul a făcut bărbaţii şi femeile egali în ceea ce priveşte drepturile omului, i-a făcut de asemenea egali în ceea ce priveşte îndatoririle pe care le au oamenii, de vreme ce ambii trebuiau să asculte pe pământ de calif. Li se poruncea să populeze pământul, să îl cultive şi să-L slăvească pe Allah, Islamul i-a dăruit fiecăruia, bărbat sau femeie, un rol unic pe care să îl joace pentru a clădi o societate umană dreaptă. Aceste roluri sunt complementare, nu sunt opuse, şi se referă la fiecare bărbat şi la fiecare femeie. Fiecare individ, indiferent de sex, trebuie să joace rolul care i se potriveşte mai bine şi care este mai bun pentru el pentru a clădi societăţi şi familii solide şi pentru a obţine solidaritate, ajutor reciproc şi cooperare între cele două sexe, fără a interzice nimănui să înfăptuiască fapte permise pe care el sau ea doreşte să ie împlinească. Bărbaţii şi femeile sunt în egală măsură cârmuiţi de oricine apără interesele umanităţii şi ambii vor fi răsplătiţi după faptele pe care le-au săvârşit în această viaţă, aşa cum grăieşte Allah:
„Pe cel ce face o faptă bună - bărbat ori femeie - şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârşit.")-
[Coran 16:97]Atât bărbaţii, cât şi femeile sunt priviţi ca nişte „păstori" care sunt responsabili pentru „turmele" lor, aşa cum se spune într-un hadis bine-cunoscut al Profetului.
Femeia musulmană, care este conştientă de statutul măreţ pe care i l-a acordat islamul cu cincisprezece secole în urmă, ştie prea-bine că poziţia femeilor în fiecare naţiune cârmuită după legi antice a fost îngrozitoare, mai ales în India şi în Roma, în Evul Mediu în Europa, dar şi în Ţările Arabe, mai înainte de venirea islamului. Din acest motiv, mândria pe care o simte faţă de identitatea ei islamică, de adevărata religie şi de statutul uman înalt se măreşte.
Situaţia femeilor care urmau legile vechi poate fi rezumată la comentariul conducătorului indian, Jauaharlal Nehru, în cartea sa „Descoperirea Indiei": „Situaţia legală a femeilor, potrivit Manu, a fost fără îndoială foarte grea. Ele erau întotdeauna dependente fie de un tată, fie de un soţ, fie de un fiu".
Este cunoscut faptul că moştenirea în India trecea întotdeauna de la bărbat la bărbat şi excludea femeile în totalitate.
Nehru a comentat, referitor la acest lucru: „în orice caz, situaţia femeilor din India veche era mai bună decât în Grecia veche sau în Roma sau în timpul perioadei de început a creştinismului."
Situaţia femeii, potrivit vechilor legi romane, se baza pe o completă negare a drepturilor ei civice şi pe cerinţa ca ea să se afle întotdeauna sub tutela unui protector, indiferent dacă era minoră sau ajunsese la vârsta majoratului; şi asta numai pentru că era femeie.
Ea era întotdeauna sub tutela tatălui sau a soţului şi nu avea nici un fel de libertate pentru a face ceea ce dorea. In general, ea putea fi moştenită, însă nu avea nici un drept de moştenire.
Potrivit legii romane, o femeie era pur şi simplu una dintre proprietăţile soţului, lipsită de identitate proprie şi de libertatea de conduită. Efectele acestei legi au fost vizibile chiar şi în secolul al XX-lea, în cele mai multe dintre statele moderne ale căror legi sunt însă influenţate de codul roman.
Ca urmare a influenţei codului roman, situaţia femeilor pe parcursul perioadei de început a creştinismului a fost îngrozitoare, aşa cum spune Nehru. Unele consilii religioase s-au îndoit de drepturile umane ale femeilor şi de caracterul sufletului lor; în Roma au fost ţinute conferinţe pentru a dezbate aceste lucruri şi pentru a discuta dacă femeia avea suflet la fel ca bărbaţii sau personalitatea ei era precum cea a animalelor, cum ar fi şerpii şi câinii. Una dintre aceste adunări ţinute la Roma a hotărât chiar că femeile nu aveau deloc suflet şi că ele nu vor fi niciodată înviate în Ziua de Apoi.
în Peninsula Arabă, cele mai multe triburi, înainte de venirea islamului, au privit femeia ca pe un lucru care trebuia dispreţuit şi urât. Ele erau văzute ca o sursă de ruşine, pe care mulţi încercau să o evite îngropând de vii copilele de îndată ce se năşteau.

nour_alaa
08-22-2006, 07:18 PM
Islamul a condamnat această situaţie îngrozitoare a femeilor în mai multe locuri din Coran. Referindu-se la slaba consideraţie de care aveau parte femeile în perioada dinaintea islamului, Allah a zis:"Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul tui devine negru şi el e plin de mânie, / Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-I ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-/ îngroape în ţărână? Ce proastă judecată?"[Coran 16:58,59]
Referindu-se la monstruozitatea crimei de a îngropa de viu un prunc nevinovat care nu a săvârşit nici un păcat, Allah a
grăit:
„Şi când fetiţa îngropată de vie va fi întrebată /Pentru ce păcat a fost omorâtă..."^
[Coran 81:8,9]
Femeile se aflau în cea mai îngrozitoare şi mai umilitoare situaţie; însăşi umanitatea lor era pusă la îndoială - în special în lumea arabă, înainte de venirea islamului, dar şi în cea mai civilizată lume a acelei vremi, în Roma, şi în perioada de început a creştinismului. Cele mai multe dintre statele modeme sunt încă influenţate de codul roman; şi acest lucru este bine cunoscut de învăţaţii legii.
Femeia musulmană este conştientă de marea binecuvântare pe care a pogorât-o Allah asupra ei în ziua în care lumina strălucitoare a islamului a strălucit peste lumea arabă:
„...în ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!..."
[Coran 5:3]
Sufletul femeii musulmane este umplut de fericire, mulţumire şi mândrie, iar poziţia ei este înălţată de faptul că islamul îi acordă mamei un statut mai mare decât cel al tatălui.
Un om a venit la Profet şi l-a întrebat: „O, Trimis al lui Allah, care dintre oameni merită mai mult tovărăşia mea?" El a zis: „Mama ta." Omul a întrebat: „Apoi cine?" Profetul a zis: „Mama ta." Omul a întrebat: „Apoi cine?" Profetul a zis: „Mama ta." Omul a întrebat: „Apoi cine?" Profetul a zis: „Apoi tatăl tău."
Datorită modului cum este creată, femeia este unică în capacitatea ei de a purta în pântece un copil, de a-l hrăni la sân şi de a-l educa, rol foarte dificil şi care implică foarte multă trudă, aşa cum se spune în Coran:
„Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: "Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!"
[Coran 31:14]
Aşa cum această grea răspundere atârnă pe umerii femeilor, tot aşa bărbaţii au rolul de a întreţine şi proteja familia; ei au datoria de a câştiga bani şi de a-i cheltui în folosul familiei. Cu toate acestea, mulţi bărbaţi încă nu au înţeles care este statutul mamei în islam, după cum se vede în hadis-ul citat mai înainte, în care un bărbat l-a întrebat pe Profet - Allah sâ-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - care dintre oameni îi merită mai mult tovărăşia.
Islamul a înălţat statutul femeilor prin faptul că a pus poziţia mamei mai presus de cea a tatălui şi Ie-a dăruit deasemenea femeilor posibilitatea de a-şi păstra propriile nume de familie după căsătorie. Femeia musulmană îşi păstrează numele de familie şi propria identitate după căsătorie şi nu ia numele soţului ei aşa cum se întâmplă în Occident, unde femeia căsătorită este cunoscută după numele soţului ei ca „doamna Cutare" şi numele ei de fată este şters din registrele civice. în acest fel, islamul păstrează identitatea femeii după căsătorie: cu toate că femeia musulmană este îndemnată să ducă o viaţă bună, să fie ascultătoare şi să îşi respecte soţul, identitatea ei nu va fi înghiţită de cea a bărbatului.
Dacă mai adăugăm şi faptul că islamul Ie-a dăruit femeilor dreptul la o libertate totală în ceea ce priveşte modul de a-şi cheltui averea şi că ele nu au obligaţia de a-şi cheltui propriile resurse, atunci înaltul statut pe care islamul l-a dăruit femeilor devine şi mai clar. De aceea, putem înţelege cât de mult îşi doreşte islamul ca femeile să fie libere, respectate şi capabile să îşi împlinească misiunea lor în viaţă
asemenea femeilor posibilitatea de a-şi păstra propriile nume de familie după căsătorie.

nour_alaa
08-23-2006, 02:11 PM
Femeia musulmană faţă de prietenele şi surorile ei în islam

Ea le iubeşte ca pe nişte surori, de dragul lui Allah
Modul în care adevărata femeie musulmană se înrudeşte cu prietenele şi surorile ei în Islam este diferit de modul în care celelalte femei îşi conduc treburile sociale. Relaţia cu surorile ei este bazată pe taakhi (frăţie) de dragul lui Allah. Această iubire de dragul lui Allah este cea mai înaltă legătură care poate exista între oameni, fie bărbaţi, fie femei. Este legătura de credinţă pe care Allah a stabilit-o între toţi credincioşii atunci când El, Atotputernicul, Indurătorul, a grăit:
„Dreptcredincioşii sunt fraţi..." [Coran 49:10]

Frăţia în credinţă este cea mai puternică legătură dintre inimă şi raţiune. Nu e de mirare că surorile musulmane se bucură de o relaţie strânsă bazată pe iubire, de dragul lui Allah, Preamăritul. Aceasta este cea mai nobilă şi mai pură formă de iubire care există între fiinţele umane. Această iubire nu este otrăvită de interese lumeşti sau de alte gânduri ascunse. Este iubirea în care musulmanii şi musulmanele găsesc dulceaţa credinţei: „Există trei lucruri pe care oricine le va obţine va găsi dulceaţa credinţei: dacă Allah şi Trimisul Său îi sunt mai dragi lui decât oricine şi orice pe lumea asta; dacă iubeşte o persoană numai de dragul lui Allah; dacă urăşte să se întoarcă la necredinţă după ce Allah l-a salvat de aceasta, aşa cum urăşte să fie aruncat în Foc.

nour_alaa
08-23-2006, 02:18 PM
Statutul celor ce se iubesc de dragul lui Allah
Multe relatări descriu statutul celor doi oameni care se iubesc de dragul lui Allah, fie bărbaţi, fie femei, şi descriu poziţia înaltă pe care Allah a pregătit-o pentru aceştia în Paradis şi marea cinste ce va fi pogorâtă asupra lor în Ziua în care omenirea va fi înviată pentru a-L întâlni pe Stăpânul lumilor.
Pentru cei care se iubesc de dragul lui Allah, bărbaţi şi femei în egală măsură, este de ajuns să ştie că Atotputernicul lor Stăpân va avea grijă de ei în Ziua Judecăţii şi va zice: „Unde sunt cei care M-au iubit pentru gloria Mea? Astăzi îi voi umbri cu umbra Mea şi aceasta este o Zi în care nu există altă umbră în afară de-a Mea."
Aceasta este strălucita cinste şi imensa răsplată care, în acea copleşitoare Zi, va fi pogorâtă asupra celor care se iubesc cu adevărat pentru Allah.
Iubirea pentru Allah, şi nu pentru un alt lucru din această viaţă, este foarte greu de atins şi nimeni nu o poate obţine în afară de cel cu inima curată, pentru care această lume şi toate plăcerile ei sunt nimic în comparaţie cu mulţumirea lui Allah. Nu e deloc surprinzător că Allah Ie-a dat lor un statut şi o binecuvântare proporţională cu poziţia lor în această viaţă, căci ei s-au ridicat mai presus de preocupările acesteia. Vedem o dovadă a acestui lucru în hadis-ul lui Mu'adh, care a spus că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a zis: „Allah a grăit: «Cei care se iubesc pentru Mine vor avea amvoane [minbar] de lumină şi profeţii şi martirii îşi vor dori să aibă la fel.»
Allah a pogorât asupra celor care se iubesc de dragul Său un dar chiar şi mai mare decât acest statut şi această binecuvântare, adică preţioasa Sa iubire, care este foarte greu de obţinut. Acest lucru este dovedit de hadis-ul relatat de Abu Huraira - Pacea fie asupra sa! - în care Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a zis: „Un om a mers să-şi viziteze un frate dintr-un alt sat. Allah a trimis un înger să-l aştepte în drum. Când bărbatul a venit, îngerul l-a întrebat: «încotro te duci?» El a zis: «Mă duc să vizitez un frate care locuieşte în acest sat.» îngerul l-a întrebat: «l-ai făcut vreo favoare (şi acum cauţi să-ţi plătească)?» El a zis: «Nu, îl iubesc doar pentru Allah.» îngerul i-a spus: «Sunt un Trimis venit la tine de la Allah ca să îţi spun că El te iubeşte aşa cum tu îl iubeşti pe fratele tău pentru EI.»"
Ce minunată este această iubire care îl înalţă pe om într-un loc unde Allah îl iubeşte şt este mulţumit de el!

nour_alaa
08-23-2006, 02:26 PM
Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a înţeles impactul pe care această iubire puternică şi pură îl are în formarea societăţilor şi a naţiunilor, astfel că el nu a lăsat niciodată să treacă vreo ocazie fără să susţină această iubire şi fără să le poruncească musulmanilor să îşi manifeste iubirea unii faţă de alţii, pentru a deschide inimile şi pentru a răspândi iubirea şi puritatea în rândurile comunităţii.
Anas - Pacea fie asupra sa! - a spus că un bărbat se afla alături de Profet, atunci când un alt om a trecut pe lângă ei.
Primul bărbat a zis: „O, Trimis al lui Allah, cu adevărat îl iubesc pe acest om."
Profetul l-a întrebat: „Şi el ştie asta?"
El a spus: „Nu."
Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a zis: «Spune-i.»
Acesta l-a ajuns din urmă şi i-a spus: «Cu adevărat, te iubesc pentru Allah!»,
iar omul a zis: «Fie ca Allah să te iubească pe tine care mă iubeşti pe mine pentru El.»"

Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-! miluiască! -făcea şi el acest lucru, învăţându-i pe musulmani cum să construiască o societate întemeiată pe iubire adevărată şi frăţie, într-o zi, l-a luat pe Mu'adh de mână şi i-a zis: „O, Mu'adh, pe Allah, te iubesc, aşa că te povăţuiesc, o, Mu'adh, să nu uiţi niciodată să reciţi, după fiecare rugăciune: «O, Allah, ajută-mă să te pomenesc, să-ţi aduc mulţumiri şi să te slăvesc aşa cum se cuvine [Allahumme, a'inni 'ala dhikrika ua şukrika ua husni i'ibaadatika].»"

Mu'adh a început să răspândească această iubire curată printre musulmani, pretutindeni pe teritoriile musulmane, spunându-le ceea ce învăţase de ia Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - despre marea răsplată pe care Allah a pregătit-o pentru cei care se iubesc de dragul Său şi despre marea Sa iubire pentru ei.
în „Al-Muwatta", imamul Malik face o relatare, care are un lanţ autentic de transmiţători (sahih isnad), de la Abu Idris Al-Khaulani, care a zis: „Am intrat în moscheea din Damasc şi am văzut acolo un tânăr cu un surâs senin şi am văzut oameni adunaţi în jurul lui. Când nu se înţelegeau asupra unui lucru, i se adresau lui şi îi acceptau părerea. Am întrebat cine era şi ei mi-au spus:
„Acesta este Mu'adh ibn Jabal."
A doua zi de dimineaţă, am mers la moschee şi am văzut că el venise chiar şi mai devreme. Se ruga şi am aşteptat până ce a terminat, apoi m-am apropiat de el, l-am salutat şi i-am zis:
„Pe Allah, te iubesc!"
El a întrebat: „Pentru Allah?"
Eu am zis: „Pentru Allah!"
El a repetat: „Pentru Allah?"
Şi eu am zis: „Pentru Allah."
Atunci m-a apucat de guler, m-a tras spre el şi a zis:
„Am veşti bune pentru tine. L-am auzit pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - spunând că Allah a grăit: «Iubirea Mea este dăruită celor care se iubesc unii pe alţii pentru Mine, care se vizitează unii pe alţii pentru Mine şi care cheltuiesc unii pentru alţii pentru Mine.»"

:give_rose: :give_rose: :give_rose:

gabriela guettat
11-02-2006, 11:27 AM
AM STAT SI M-AM GANDIT,ESTE NECESAR SA VORBIM SI SA REPTEM DESPRE ACEST SUBIECT ATAT DE CONTRVERSAT???

SI AM DECIS: "DA" ESTE FORTE NECESAR CHIAR DACA L-AM DESCHIDE SI DE 100 DE ORI PE TOATE FORUMURILE ISLAMICE,PENTRU CA DIN PACATE ESTE UN SUBIECT INEPUIZABIL SI FOARTE PROST INTELES!!!!!!!

DECI PERMITETI-MI SA VA SPUN CA SUNTEM MANDRE DE STATUL NOSTRU!!!TOATA LUMEA TREBUIE SA STIE CA FEMEIA IN ISLAM NU ESTE SI NU VA FII NICIODATA "SCLAVA","INDIFERNTA SOTULUI" SI "UMILTA DE SOCIETATEA ISLAMICA"!!!


REALITATEA ESTE URMATOREA:

MOTTO :

‘O, oameni buni, sotiile voastre au unele drepturi asupra voastra si voi aveti unele drepturi asupra lor. Purtati-va bine cu ele si fiti buni cu ele, pentru ca ele sunt partenerele si sprijinul vostru’ (fragment din discursul de adio de la ‘Arafa al Profetului – pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa !)



Legislatia islamica i-a acordat o grija deosebita femeii musulmane, in scopul protejarii demnitatii ei si al ridicarii ei la o pozitie inalta.Aceasta nu constituie o limitare a libertatii sale, ci urmareste sa o apere astfel incat sa nu ajunga intr-o situatie umilitoare, sa nu alunece in noroiul degradarii si sa nu devina obiect al privirilor.

Profetul Mohammed sallALLAHU alaihi wa sallam spune: " Cea mai perfecta in credinta, fidelitate si blandete este sotia".
Multe femei din Islam au un statut inalt (prima fiinta convertita de Mohammed sallALLAHU alaihi wa sallam la Islam a fost sotia sa), iar a doua sotie este recunoscuta ca fiind o femeie cu carte.
Femeia musulmana are drepturi ca orice individ din societatea in care traieste. Ea dispune de bunurile sale si dupa casatorie (stabilite ---------------r-un contract de casatorie), are dreptul de-a merge la scoala, de-a munci sau de-a ramane acasa, dupa dorinta. Are dreptul de-a mosteni de la parinti si sot.
Obligatiile ei sunt stabilite tot prin legea Islamului: trebuie sa se roage de cinci ori pe zi, sa fie buna si miloasa, sa faca pelerinajul la Mecca, sa aibe grije de casa, barbat si copii, sa faca numai fapte bune, sa fie fidela si atenta la nevoile caminului ei:give_rose: :give_rose: :give_rose: :give_rose: :give_rose:

Mariyah
11-02-2006, 11:41 PM
Da dar cand vezi pe CNN sau BBC cum femeile din Iran cer sa fie ascultate de barbatii care controleaza societatea refuzandu-le dreptul la munca, trimitandu-le la vesnica cratita e normal ca noi non-musulmanii sa compatimim femeia musulmana.
Acele femei se plangeau ca desi sotii lor semnaleaza in contractul de casatorie ca vor avea dreptul sa-si pastreze slujba , dupa casatorie lucrurile se incheie altfel fiind nevoite sa devina casnice.
Am vrut de multe ori sa traduc art. la forumul stirilor dar n-am vrut sa jignesc pe nimeni mai ales ca era ramadan.
Dar niciodata nu-i prea tarziu.


Gabriela poate Islamul ca sistem da anumite drepturi femeilor insa societatea le anuleaza .
Eu compatimesc multe femei musulmane din anumite tari islamice carora li se neaga niste drepturi fundamentale trandormandu-le in cetateni de rangul 2.

Hanaa
11-03-2006, 11:30 AM
Al salam aleikum wa rahamtullah
Ana Maria fara suparare si fara sa am vreun gand rau dar iti spun sincer si ca eu personal compatimesc muuuuulte fffffff multe femei crestine atunci cand sunt aplelate (ca sa ma exprim elegant) pe strada cu remarci genul "ce buna esti!", "paupsa, papusa" si altele care imi e jena sa le spun. Deci ideea este ca femeia nu este o marfa care se vinde asa cum a ajuns in ziua de azi ci este o persoana ce trebuie respectata si pretuita. Islamul respecta femeia si drepturile ei. Prin legile Lui Dumnezeu femeia e respectata si iubita. Dar in ziua de azi, din nefericire, datorita acestei "adaptari la epoca moderna" a femeilor, ele au ajuns sa fie un produs care se vinde.
Fie ca Dumnezeu sa ne deschida sufletul si sa urmam calea cea dreapta.
O zi buna va doresc tuturor plina de soare si pace in suflet. Al salam aleikum wa rahamtullah

Mariyah
11-03-2006, 07:50 PM
Al salam aleikum wa rahamtullah
Ana Maria fara suparare si fara sa am vreun gand rau dar iti spun sincer si ca eu personal compatimesc muuuuulte fffffff multe femei crestine atunci cand sunt aplelate (ca sa ma exprim elegant) pe strada cu remarci genul "ce buna esti!", "paupsa, papusa" si altele care imi e jena sa le spun. Deci ideea este ca femeia nu este o marfa care se vinde asa cum a ajuns in ziua de azi ci este o persoana ce trebuie respectata si pretuita. Islamul respecta femeia si drepturile ei. Prin legile Lui Dumnezeu femeia e respectata si iubita. Dar in ziua de azi, din nefericire, datorita acestei "adaptari la epoca moderna" a femeilor, ele au ajuns sa fie un produs care se vinde.
Fie ca Dumnezeu sa ne deschida sufletul si sa urmam calea cea dreapta.
O zi buna va doresc tuturor plina de soare si pace in suflet. Al salam aleikum wa rahamtullah



pe mine nu ma deranjeaza
cand nu aud astfel de comentarii chiar ma gandesc ce naiba se intampla? arat eu asa ca o anonima incat sa nu zica nimeni nimic?
decat sa fiu injurata ca l-am tradat pe Iisus si ca port tzol in cap prefer remarcile care le aud zilnic. Nu de alta dar alea sunt pornita din ura , un sentiment destul de negativ pt mine.


si nu inteleg ce are legatura aici Islamul cu respectul femeilor?? Intr-una din emisiunile islamice de pe DDTV , o crestina suna si povestete intamplarea ei din Qatar, cand insotita de sotul ei se plimba intr-un oras de acolo. Imbracata ca o occidentala , toti barbatii de pe acolo se uitau la ea obsesiv si comentau . Bineinteles ea nu intelegea ce pt ca nu stia limba. Insa uimitor toti barbatii chiar si cei insotiti de sotii (care aveau privirea doar la papucii oamenilor) o dezbracau din priviri. Asa ceva nu i se intamplase niciodata.

Si apoi sa inteleg ca Islamul da respect doar femeilor musulmane celor crestine ia sa ne uitam barbati la ele si comentam:36_1_21: ?

Yeah right... In crestinism daca un barbat s-a uitat la o femeie poftind la ea, comite adulter asa ca nu avem de ce sa ne facem griji de comentariile barbatilor, ei vor plati.
Dar repet sunt comentarii naive , mie si mila de unii dintre ei.

nur
12-07-2006, 08:52 AM
salam aleikum,
acum ceva timp in urma ,eram in compania unor dragi frati,sotia romanca ,domnul cetatean iraqian,si intalnindu-ne pe strada cum era si normal ne-am salutat si am stat putin retrasi pe marginea drumului sa schimbam cate-va vorbe,ehhhh la un moment dat un trecator bine voitor ,a incwput sa faca remarci la adresa noastra a femeilor ,in opinia dansului noi nefiind decat niste"bucati ordinare de carne infasurate "am incheiat citatul,ei bine sa va spun cum a reactionat bunul frate este absolut neimportant deoarece toti stiim cum reactioneaza un musulman cand cineva se aia de sotia si sora lui,dar,imi amintesc cu placere o fraza spusa de bunul frate si am sa o citez pentru a clarifica putin statutul nostru in fata barbatilor musulmani:"-Femeile noastre sunt prea scumpe si costisitoare,pentru noi ele sunt asemenea diamantelor"trebuiesc pastrate in seif si pazite cu sfintenie"":36_1_21: ,
deci pentru orice nelamurire incercati sa va atingeti sau sa abuzati verbal o femeie musulmana ,in prezenta ,sotului,fratelui,sau chiar a unui frate in islam.....o sa vedeti ca noi chiar suntem protejate ,iubite,si insemnam mult mai mult in ochii lor decat percep cei din jur,:smile16:

Hanaa
12-07-2006, 05:07 PM
Al salam aleikum wa rahamtullah wa barakatuhu
Ana Maria esti tare simpatica mashallah. :36_1_21:
Ce sa-ti spun?? Am ramas fara replica atunci cand am citit ca te simti flatata cand barbatii striga dupa tine pe strada.:smile16: Dar e de inteles. E varsta frageda. Inshallah peste cativa ani cand te vei mai maturiza aceste apelative ti se vor parea jignitoare.:36_1_21:
Sigur ca un barbat (de orice religie) daca se uita cu pacat la o femeie el este tras la raspundere, dar depinde si la cel fel de femeie se uita cu pacat. Pt ca femeia si in crestinism si in islam nu trebuie sa atraga atentia in nici un fel barbatilor de pe strada (vestimentatie, comportament, miros, coafura, etc). In cazul in care o femeia atrage atentia barabtilor asupra ei in vreun fel anume si ea va raspunde in fata Lui Dumneze; insa in cazul in care femeia nu atragea atentia asupra ei in nici un fel ea nu va fi trasa la raspundere in Ziua Judecatii pt gandurile unui barbat. :36_1_21:
Sincer si eu ma simt uneori aiurea cand vad oamenii (unii) holbandu-se la mine dar zambesc si trec mai departe. De ce?? Pt ca stiu ca Dumnezeu ma voi intoarce si El este cel mai important pt mine si El este cel care ma va judeca in Ziua Judecatii de Apoi.
Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa mergem pe calea cea dreapta.

ALEX
01-10-2007, 09:17 PM
Eu le compatimesc pe femeile musulmane ca sunt private de dreptul de a iubi omul care doresc ele si de a fi fericite langa el ,adica daca nu e musulman il iubeste degeaba ETC ETC sa nu zic ca mi s-a plans o colega de facultate care a plecat in syria si s-a maritat ca Soacra ei ii mananca viatza este ca un gardian o pazeste toata ziua ,si multe altele nu vreau sa vb despre asta , am acceptat sa devin musulman pentru ca iubesc o musulmanca iar iubirea este regula mea in acest ...............nu-l pot defini poate dupa ce devin musulman traiesc printre ei si sper din tot sufletul sa raman in romania cu iubita mea macar unele sa tina fruntea sus.

ummraschid
01-10-2007, 09:36 PM
Eu le compatimesc pe femeile musulmane ca sunt private de dreptul de a iubi omul care doresc ele si de a fi fericite langa el ,adica daca nu e musulman il iubeste degeaba ETC ETC sa nu zic ca mi s-a plans o colega de facultate care a plecat in syria si s-a maritat ca Soacra ei ii mananca viatza este ca un gardian o pazeste toata ziua ,si multe altele nu vreau sa vb despre asta , am acceptat sa devin musulman pentru ca iubesc o musulmanca iar iubirea este regula mea in acest ...............nu-l pot defini poate dupa ce devin musulman traiesc printre ei si sper din tot sufletul sa raman in romania cu iubita mea macar unele sa tina fruntea sus.

:006:

...te asigur ca nu ai pentru ce compatimi femeile musulmance...insha-llah, va veni ziua cand vei si intelege" de ce" !...

...daca Allah ta'ala, Creatorul a tot ceea ce exista, va voi, vei gasi calea cea adevarata si inima ti se va deschide pentru Islam, insa nu din iubirea pentru o femeie, ci din iubirea pentru Cel care te-a creat, caruia ii datorezi viata, sanatatea si tot ceea ce gandesti cu mintea si simti cu inima...

...si vei intelege ca un musulman, va pune intotdeauna mai presus de iubirea sa pentru orice om , fie acesta a sa mama, al sau copil sau a sa sotie, iubirea pentru Creatorul si Stapanul sau...

...insha-llah, fie ca sa gasesti raspunsurile pe care le cauti, pentru ca Allah daruieste fiecaruia dupa sufletul sau...

Saira
01-10-2007, 10:17 PM
Eu le compatimesc pe femeile musulmane ca sunt private de dreptul de a iubi omul care doresc ele si de a fi fericite langa el ,adica daca nu e musulman il iubeste degeaba ETC ETC sa nu zic ca mi s-a plans o colega de facultate care a plecat in syria si s-a maritat ca Soacra ei ii mananca viatza este ca un gardian o pazeste toata ziua ,si multe altele nu vreau sa vb despre asta , am acceptat sa devin musulman pentru ca iubesc o musulmanca iar iubirea este regula mea in acest ...............nu-l pot defini poate dupa ce devin musulman traiesc printre ei si sper din tot sufletul sa raman in romania cu iubita mea macar unele sa tina fruntea sus.



Alex...:)

Tu acum vorbesti prin prisma unor evenimente din viata ta care nu-ti dau pace...inteleg ca iubesti o fata musulmana si,datorita faptului ca tu nu esti muslim...vezi draostea voastra ca pe ceva imposibil.

Incerc sa ma pun in pielea ta si imi dau seama ca trebuie sa fie destul de greu...dar mereu exista o rezolvare,insha'Allah!

Te-as intreba ce inseamna pentru tine dragostea...dar nu asta e subiectul acestei discutii...insa,ca om,ca musulmanca sau ca orice vre tu ti spun numai atat:daca se aplica islamul noi nu avem deloc de suferit...ci,alhamdulillah (multumesc lui Dumnezeu) viata noastra este demna si fara bata de cap (din cauza ca islamul ne-ar oropsi in vreun fel).

De acord,nu poate fi negat faptul ca uneori exista musulmani care isi fac sotiile sa sufere...dar cati dintre ei oare aplica islamul si traditia profetului Muhammad (salla Allahou alayhi wa salam)?cati dintre ei nu sunt musulmani doar cu numele? as cita aici niste versuri f dragute dintr-un nasheed al lui Yusuf Islam : "too many people wear a title of a muslim but they don't practice islam"!

Relatia ta cu aceasta fata...dragostea voastra...te-ai gandit vreodata ca poate fi o proba?o proba pentru amandoi?pentru ea pentru a se mentine pe calea cea dreapta iar pentru tine...te-ai gandit vreaodata ca simplul fapt ca ai intalnit-o este ceva divin?poate datorita ei vei incepe sa cunoasti mai mult despre aceasta religie si insha'Allah Allah iti va deschide inima pentru islam...orice e posibil,Dumnezeu e Atotputernic!

Spui ca vrei sa te convertesti pentru a fi cu ea...scuza-ma ca iti spun,dar religia nu e o gluma,o joaca!sa apartii unei religii inseamna sa crezi in mesajul acelei religii...religia nu se schimba pentru o persoana...

Am sa-ti scriu un hadis (hadisurile insemnand traditia profetului Muhammad salla Allahou alayhi wa salam):In ziua in care el a rostit discursul de adio,le-a dat oamenilor ce-l ascultau o multime de sfaturi despre cum sa se poarte ca sa reuseasca atat in Viata de Aici cat si in cea de Apoi,despre cum sa se poarte cu familiiile lor etc.Si stii ce le-a spus?Ca cei cu adevarat credinciosi vor urma religia adevarata si dupa moartea sa,a profetului,asta daca ei i se supun lui Allah (Dumnezeu),insa daca ei au fost supusi numai lui,profetului,atunci dupa moartea acestuia ei vor reveni la stadiul dinainte,la politeism.

Ce vreau sa spun cu asta...daca tu te vei converti numai de dragul prietenei tale...tu nu vei fi considerat cu adevarat credincios...nu verau sa fiu dura...dar gandeste-te ca intr-o zi poate nu va veti mai iubi...sau poate ea nu va mai fi langa tine...ce ai sa faci tu atunci?vei reveni la religia ta dinainte?Nu-i cu putinta...religia e ceva serios :)

Sper ca m-am facut bine inteleasa si sper sa nu ti se fi parut dure exemplele mele.Oricand vei avea nevoie sa stii ceva,daca vei avea nelamuriri...insha'Allah adreseaza-le si vom incerca sa te lamurim :) .

O seara placuta,

ma'a salama :smile01:

imanikka
01-12-2007, 11:57 PM
Alex bine ai venit in forum si-ti doresc o sedere placuta.

NU pot sa te judec si cred nimeni nu te poate judeca ca ai acceptat sau vei accepta sa fii musulman de dragul fetei pe care ai cunoscut-o. Nu putine sunt fetele care au acceptat Islamul LA INCEPUT de dragul sotilor lor si apoi au citit Coranul , au indragit ADEVARUL si acum sunt fericiti. Sa accepti Islamul nu te face sa fii si un bun musulman , si asta este o mare diferenta. Sa stii ca totul este in mainile lui Dumnezeu si tot ce se intamla este voia Lui. Iti doresc sa fii fericit , iar Religia sa nu devina un obstacol in iubire ; Islamul este o Religie a Pacii si a Adevarului si a Iubirii

Mariyah
01-13-2007, 12:17 AM
wow Alex imi amintesti de Lucas din Clona care la un momentat vroia sa treaca la Islam pt a fi cu persoana iubita.
dar e bine...ce as mai putea sa spun

Anna
01-13-2007, 02:10 AM
Eu le compatimesc pe femeile musulmane ca sunt private de dreptul de a iubi omul care doresc ele si de a fi fericite langa el ,adica daca nu e musulman il iubeste degeaba ETC ETC sa nu zic ca mi s-a plans o colega de facultate care a plecat in syria si s-a maritat ca Soacra ei ii mananca viatza este ca un gardian o pazeste toata ziua ,si multe altele nu vreau sa vb despre asta , am acceptat sa devin musulman pentru ca iubesc o musulmanca iar iubirea este regula mea in acest ...............nu-l pot defini poate dupa ce devin musulman traiesc printre ei si sper din tot sufletul sa raman in romania cu iubita mea macar unele sa tina fruntea sus.

alex trebuie sa intelegi un lucru
islamul nu consta intr-un juramant de credinta pe care il rostesti nu sunt niste cuvinte aruncate in vant pentru diverse motive cum ar fii familia logodnicei tale ci este un stil de viata
te-as intreba daca log ta este musulmanca practicanta adica poarta batic tine post da zakat si cel mai important face 5 rugaciuni zilnice
cat despre compatinire nu ai motive bine intemeiate
si la fel si cu exemplele cu femei casatorite prin tari arabe si au "viata grea" din cauza soacrei ca sincera sa fiu si bunica mea a facut zile fripte tatalui meu si vezi u...nu e musulmanca:36_1_21:
daca vrei stam o luna doua trei zece in care sa iti spun eu de cazuri cu femei musulmane care traiesc in casa cu soacra lor araboaica si se inteleg atat de bine....asa ca nu mai scoate in evidenta pe cele mai putin norocoasa ca nu e vina islamului si in plus sunt cazuri generale care se aplica la orice religie ,popor ,cult in general.....
o sa mai vb noi pe mess.:) inshAllah

nu mai pune atatea de ce-uri si incepe sa mai spui si al hamdu li Allah
Allah ti-a deschis calea spre islam...ce ti-ai putea dori mai mult?:give_rose:
al hamdu li Allah ma bucur mult pt tine si inshAllah sa iei deciziile corecte si mai tarziu cand vei privi in urma vei zambi la toate afirmatiile tale:)

Mariyah
01-14-2007, 02:22 AM
referitor la topic :http://www.youtube.com/watch?v=rd-MYGIxP5k&mode=related&search=


nu-l pot defini poate dupa ce devin musulman traiesc printre ei si sper din tot sufletul sa raman in romania cu iubita mea macar unele sa tina fruntea sus.

iar pt Alex, nu-ti fa griji ca musulman tu vei decide in ce tara sa locuiesti tu si iubita ta

Anna
01-17-2007, 05:26 PM
salam aleykum
AishaA iubita stii ca eu pentru tine am un respect si o dragoste aparte
esti o minunatie de fata si Allah sa te rasplateasca pentru tot si sa iti raspunda rugilor tale
Allah sa fie cu tine

hannen
01-18-2007, 09:05 AM
AishaA,salam aleikum draga mea.Tu erai cea care a scris articolul?
N-am avut nici cea mai vaga idee.
L-am citit si eu.Am plins.Am vrut sa raspund dar nu stiu cum/unde.Am incercat la "raspunde",nu merge si pace.
Am mai scris intr-un subiect astazi,ce am simtit.Te felicit pt. calmul cu care ai raspuns !Allah sa te rasplateasca!
Inca o data ,Allah sa te rasplateasca si sa te aiba in paza !:give_rose:

criss
01-18-2007, 10:23 AM
Am citit si eu articolul, mi-a placut si ar fi foarte bine daca ai continua sa scrii, pentru ca dupa cum am vazut din raspunsuri romanii, si nu numai ei, sunt ignoranti, dar au impresia ca le stiu pe toate!!
Am gasiti cateva videoclipuri despre femei care au revenit la islam.
Acesta mi-a placut cel mai mult. http://www.dailymotion.com/visited/search/Muslim%2Bwomen/video/xxqbt_tanya-how-i-became-muslim

http://www.dailymotion.com/visited/search/Muslim%2Bwomen/video/xxztw_amy-from-england-became-muslim

http://www.dailymotion.com/visited/search/Muslim%2Bwomen/video/xi45x_yvonneridleyinterview

criss
01-18-2007, 11:02 AM
http://www.dailymotion.com/visited/search/%2Bmuslim%2Bwomen/video/xmqpf_islam-in-nederland-tv-documentary

E prezentata viata unor femei musulmane din Olanda.

hannen
01-18-2007, 12:52 PM
Criss,bineinteles ca sunt ignoranti!Nu cred ca e o noutate,dar pe linga ignoranta au si o doza foarte mare de rautate,prejudecati si multe altele.

hannen
01-19-2007, 06:59 AM
Aisha,ceea ce zici tu este deocamdata un vis.Sincera sa fiu nici nu cred ca o sa depaseasca stadiul asta.
Noi suntem luati la gramada ,la kil .Ceea ce la ei e de lauda ,la noi e de condamnat,daca ei gresesc ,s-a intimplat si oricum aceasta greseala nu-i caracterizeaza .Daca un musulman face ceva,negresit acest lucru este o invatatura a islamului si ceva ce caracterizeaza toti musulmanii.
Si cum vorbesc!!
Daca vreun musulman vreodata ar zice despre copiii lor ce au zis aia despre copiii tai/ai nostri,despre tine ...cred ca vuia pamantul.
Am vazut o data un documentar despre Palestina/israel. Tema era despre cele trei religii,iudaism,crestinism si islam!
Au intrat in biserici,in moschei si in temple,au aratat slujba de la "mormantul" lui Iisus (locul unde acum este biserica) si rugaciunea de vineri a musulmanilor de la Ierusalim si normal rugaciunea evreilor.Cum ii zice ,zidul plingerii???(ca erau toti adunati acolo la zidu ala si dadeau din cap ...)
Ceea ce m-a uimit si m-a indignat a fost faptul ca niste fetisoare ,niste copile, aveau atirnate niste gun-uri automate de git si toata plodaraia aia se tinea de git si dansau si dadeau din cap de ziceai ca-s dusi de acasa.
Ma intrebam si eu ca omul,daca vreun musulman facea asa ceva ???
Ce auzeam dupa aia??Adica auzim!Ca ii invatam pe copiii de mici sa-i urasca pe sarmanii evrei ,ca le punem armele in maini si alte timpenii.Da` pe aia nu-i vede nimeni???
Sincer a fost imagine care m-a lasat fara grai .
Apropo,odata pe un forum cearta despre islam .Si se gaseste o doamna din israel sa ne zica ca suntem nebuni,ca in timp ce evreii se roaga pasnic ,musulmanii arunca cu pietre:smile16:
Pt. ca nu a dat detalii prea multe am tras concluzia ca era vorba despre pelerinaj ,stiti voi:36_1_21: dar uite cum vorbesc aiurea!

genan
01-19-2007, 01:00 PM
asslam 3laekommmm

asa e hannen, ai perfecta dreptate... tot ce e rau, la musulmani se vede.. in rest, toti ceilalti fac pe perfectii... si ce e mai rau e ca isi invata copiii sa se poarte asa , si mai rau ii incurajeaza.. APARENT in siarel cand mergi pe strada nu striga dupa tine evreii ca esti tu araboaica, dar de ex cand a fost asta vara razboiul ce faceau copiii evreilor? uitati-va la poza asta.... http://static.flickr.com/72/192642682_2fea4cce66_o.jpg
nu o postez pe forum, din respect pt religia ea si pt poporul libanez(*nu mai dezvolt ideea, ca nu mai termin nici pana maine)..
ideea e ca fetele alea scriau pe rachetele care apoi erau "trimise" in liban , as anumite " scrisori"....
toata presa a vuit despre asta, ca alea sunt niste fetite si daca parintii nu le invatau la asa ceva, ele nu avea de unde sa le "scoata"....
asa ca sunt satula de felu asta de copii...
bine ca arunca arabii cu pietre .... asta e pbl.... :(

o zi buna va doresc ca deja m-am enervat....:(

maryam
05-01-2007, 05:00 AM
...tot despre femeia musulmana:give_rose:

Dintre razboaiele care se poarta astazi, cel mai inversunat este acela impotriva femeii musulmane.
Oamenii spun pe nedrept ca islamul a nedreptatit femeia si ca ei nu i s-a dat un loc potrivit si acesti oameni cheama la libertatea femeii si eliberarea ei.
Toate aceste lucruri sunt niste lucruri care -----streaza un atac impotriva femeii si sunt inselatoare si nu pot fi acceptate de catre cei care sunt in deplinatatea facultatilor mintale.
Ce fel de eliberare a femeii vor ei?
Singurul care a eliberat femeia este Islamul.
De ce vor ei sa elibereze femeia, de cinstea ei? De valul ei? De religia ei? Aceasta este eliberarea pe care o doresc ei pentru femeie?
Ei vor ca femeia sa fie egala cu barbatul desi aceasta este o nedreptate pentru ca femeia este diferita de barbat.
A spus ALLAH in Quran :

”Si un baiat nu este intocmai ca o copila!”
(Surat Al-Imran: 36)

Fatul difera inca din pantecul mamei, in privinta sexului, femeile au altfel de cromozomi decat barbatii (n.p. astfel sexul feminin are doi cromozomi XX pe când sexul masculin are cromozomii XY).
Femeia si barbatul difera din punct de vedere fiziologic si in ceea ce priveste constitutia bilogica (n.p. si nu numai, si psihica si sufleteasca).
Barbatul a fost creat pentru ceva si femeia pentru altceva (n.p. scopul lor este unic, acela de a-L adora pe ALLAH Ta`aala, doar ca „functiile” lor sunt diferite ca si natura lor), la fel ca ziua si noaptea, fiecare are menirea ei.
Femeia prin natura ei a fost pregatita pentru o anumita misiune: cea mai importanta, cea materna: ea da nastere, poarta copiii in pantec, alapteaza, are grija de copii, ea este izvorul de bunatate al copiilor ei; pe cand barbatul a fost creat pentru alt scop, el are menirea de a isi ingriji familia, rezista mai usor la conditii grele.
ALLAH le-a spus lui Adam si Evei :

„...O, Adam, acesta va este vrajmas tie si soatei tale.
[Fiti cu grija] sa nu va scoata pe voi din Rai si sa fii tu nefericit!”
(Surat Ta-Ha: 117)

Cand ALLAH a spus „sa fii tu nefericit”, s-a referit doar la Adam , adica sa-i fie lui greu pe pamant.(n.p. In tafsir de Ibn Kathir se refera la Adam ca prin izgonirea din Rai sa nu fie dintre cei extenuati de munca, ingrijorati si care vor fi stresati in cautarea mijloacelor de existenta). Nu se refera si la Eva, pentru ca de obicei barbatul este cel care suporta greul si lui ii revine intretinerea familiei, femeia este cea care trebuie sa stea acasa, sa se ocupe de gosopdarie; doar daca ea nu poate fi sustinuta financiar de sotul ei sau este un lucru care necesita ajutorul ei (de exemplu doctorite pentru femeile musulmane, sau profesoare pentru acestea, etc).

Dreptatea nu se poate face decat intre lucruri de acelasi fel , iar nedreptatea intre lucruri care nu sunt la fel.
Este o nedreptate sa faci la fel lucruri care nu sunt la fel.
Conform Islamului, femeia si-a primit toate drepturile; in jahyliya femeia era o fiinta dispretuita, era de ajuns sa se afle ca un parinte avea o fata si o ingropa de vie .
Si in ziua de apoi va fi intrebat cel care a omorat aceasta fetita: de ce ai omorat-o?


„Si cand fetita ingropata de vie va fi intrebata
Pentru ce pacat a fost omorata...”
(Surat At-Takwir: 8,9)

Islamul a eliberat femeia de aceste doua lucruri(adica i-a dat dreptul la viata si dreptul la integritate, la libertate). Inainte femeia nu avea niciun cuvant de spus, nu i se cerea parerea nici atunci cand se casatorea, daca sotul ei murea, ea era mostenita ca oricare alt bun al defunctului, indiferent daca ea era de acord sau nu.
Islamul a intrezis toate aceste lucruri, ba din contra, a cinstit femeia.
Profetul Muhammad a spus atunci cand a fost intrebat ”Care este cea mai mareata fiinta?” „Mama”.
Este obligatoriu sa ai grija de mama ta.
Profetul le cerea companionilor sa aiba grija de sotiile lor, el a spus :”Cel mai bun dintre voi este cel care este cel mai bun cu sotia (familia) sa si eu sunt cel mai bun cu familia mea”.
A spus profetul : ”Cel carea fost inzestrat cu doua fete, le hraneste, are grija de ele, le invata si le educa , aceste doua fete vor fi ca o perdea care il protejeaza de foc si rasplata lui va fi paradisul, iar aceste doua fetite vor fi alaturi de mine in paradis”.
Islamul a acordat atentie mamelor, sotiilor, fiicelor.
Femeia in Islam este ca o perla in scoica ei, ca o bijuterie careia i se acorda foarte mare atentie, nu este pemis ca ea sa fie asuprita.
In predica de adio, profetul a spus: „Aveti grija de femei”.
In tarile occidentale se spune ca societatea islamica vrea sa respire cu un singur plaman, dar noi spunem: Nu, noi nu consideram ca femeia este jumatate din societate ci ea reprezinta toata societatea, ea este mama, fiica, sora, matusa, sotie, soacra.
Atunci cand face o fapta buna, femeia primeste aceeasi rasplata ca si barbatul.
Profetul a spus ca cele mai bune femei sunt :
-Maryam aws , fiica lui Imran care a constituit un exemplu de statornicie in credinta si in puritate.
-Asia- sotia lui Faraon, care a fost un exemplu in statornicia credintei.
-Belqis, regina din Saba.
- Khadija raa, prima sotie a profetului .
-A`ysha, sotia profetului si
-Fatima raa, fiica profetului , mama celor doi martiri ai islamului, Hasan si Husein.
Atunci cand in Quran sunt versete care spun :”O, voi cei care credeti...” acestea se refera deopotriva la femei si la barbati, ceea ce este permis si interzis in Quran este deasemenea pentru femei si barbati, paradisul este pentru femei si barbati, focul iadului este la fel pentru femei si barbati.
Intr-una din zile in casa A`yshei a intrat o femeie care avea doua fetite si aceasta femie
i-a cerut A`yshei ajutor; aceasta a gasit in casa ei trei curmale si le-a dat femeii. Mama fetitelor le-a dat fiecareia cate o curmala si a inceput sa manance din cea de-a treia, fetitele s-au uitat la ea si femeia atunci a scos din gura acea curmala si le-a impartit-o. Cand a venit acasa profetul , A`ysha i-a povestit ce s-a intamplat, lui i-a placut (a fost impresionat) si a spus:
„Cel care a fost incercat cu fetitele lui si a rabdat,ele vor fi pentru el un paravan care il va apara de focul iadului”.
Intr-o alta relatare se spune :
„Cel care a avut grija de 2 fetite pana ce acestea au ajuns la maturitate va fi in paradis”.
Cel care are trei fete si le-a educat, a fost bun cu ele, a avut rabdare , va fi cu mine in paradis .Omar a intrebat :”Si cel cu doua?” „Si el”, a spus profetul .
Nevoia a impins-o pe aceasta femeie sa cerseasca , dar ea nu si-a impins fetele sa o faca; acesta este caracterul unei mame, ea intotdeauna isi va apara copiii chiar daca va trece peste orgolilul ei.
Din firea, caracterul ei, femeii nu-i place sa ceara, dar aceasta femeie s-a dus la casa profetului , s-a dus la mama drept-credinciosilor umm al mu`minin, la A`ysha raa.
Islamul a poruncit ca tutorii sa fie foarte aproape de fete, mai ales cand ele ajung la pubertate, pentru ca femeia in ceea ce priveste constructia ei, este mai indreptatita sa se aiba grija de ea.
Aceasta fetita are un pret foarte mare si de aceea trebuie sa ai grija de ea, pentru ca :
-vei scapa de foc;
-vei intra in rai;
-vei fi aproape de profet .
Datorita naturii ei, femeia nu este statornica, de aceea in educatia ei este nevoie de rabdare, profetul a poruncit oamenilor sa aiba rabdare cu femeile; femeia nu este puternica, nu-si poate castiga drepturile prin independenta ei.
Islamul a poruncit ca parintii sa fie aproape de fetitele lor si nu a intrezis femeilor sa invete sau sa fie educate; dar dusmanii Islamului mint in legatura cu femeia.
Islamul a sustinut educatia femeii si stiinta este obligatorie pentru toti, atat barbati cat si femei, insa si stiinta se face dupa anumite criterii.