anapirvu
04-23-2007, 12:14 PM
Pentru fratii mei palestinieni si irakieni
Ma gandesc adesea la voi, dragi prieteni si frati palestinieni si irakieni. Plangeti. Si plang si eu alaturi de voi, ingenuncheata si cerand iertare pentru ca sunt numai un simplu om si nu pot face nimic pentru a schimba istoria. Pot doar sa visez la o lume in care onoarea si abolirea de la umanitate sa nu-si afle cuib aici niciodata.
Oare cati dintre voi aveti parintii ramasi acolo, in chinurile mortii, in necunoscute gropi sau urne?
Oare cati dintre voi aveti sufletul plin de cicatrici ce nu vor sa se inchida si nici macar nu pot sa se inchida din cauza absurdelor rani?
Oare cati dintre voi nu v-ati pierdut somnul pentru totdeauna?
Oare cati dintre voi nu plangeti in fiecare zi de dorul unui frate sau sot, bunic sau tata inghititi de gurile lacome ale dusmanului ce va cotropit si distrus tara?
Cine va va purta in brate si in inima ca sa va aline durerea?
Cine va va purta in minte ca pe un stigmat ce pune sub semnul intrebarii conditia umana pentru totdeauna, in absenta etalonului demnitatii?
Cine va poate reda fericirea si sansa de a trai cu adevarat demn, fara amintirile traumatizante ale lanturilor legate de gat si ale vanatailor de pe brate?
Cine va va lua in sufletul sau ca intr-o tara curata si proaspata, unde nimeni nu va va mai persecuta fara rost?
Cati dintre voi mai pot uita tragedia si mai pot iubi din nou o omenire care a stat deoparte, pasiva, in timp ce ideologii perverse isi cautau justificari nobile pentru crima in teorii filosofice rafinate?
Oare de cat timp va fi nevoie pentru a readuce mintea omeneasca la normalitatea care pretinde in mod obligatoriu abolirea pericolului american?Oare unde este astazi linistea voastra?
Oare unde este mama, bunica, tata, bunicul,fratele?
Oare unde este pacea sufletelor obosite si incercate de cumpana unei istorii neverosimile?
Oare cand se va termina genocidul acesta fizic, ce se continua pana dincolo de noi, cu unul mai ingrozitor, mental?
Oare cand vor incepe sa dea roade o pace si o liniste din care omenirea sa poata ciuguli seminte de adevar si de cumpatare?
Daca astazi suntem vii si putem plange, este pentru ca cineva mai putin norocos decat noi, de acum cativa ani si pana in prezent, a fost desemnat sa moara in locul nostru, doar pentru simplul motiv ca s-a nascut irakian sau palestinian.
Daca astazi plang si sunt din ce in ce mai vie, este pentru ca am invatat sa iubesc tot ce ma ridica prin conditia umana a excelentei, deasupra statusului maladiv al mintilor contaminate de ideologii asasine.
Daca astazi sunt vie si pot sa plang, este pentru ca dincolo de fiinta mea se intinde ca un teritoriu angelic o constiinta care ii imbratiseaza pe toti fratii mei musulmani palestinieni si irakieni, si le cere iertare, si le mangaie fetele obosite, si ingenuncheaza la marginea suferintei lor, cu speranta ca vreodata, intr-o zi, lumea aceasta in care traim, atat de moderna, sa-si ridice ceata de pe ochi si sa vada ce se intampla in jurul nostru, pentru ca numai uniti putem invinge discriminarea, intoleranta si potentialul acestor politici criminogene care, din pacate, loveste in oameni nevinovati.
Fratii mei dragi intru credinta, ma gandesc cu drag la voi si va daruiesc tot binele meu si toata speranta mea. Adevarat sunteti martiri in fata lui Allah si inshaallah sa va daruiasca Allah subhan ua taala linistea si mireasma paradisului . Amin.
Ma gandesc adesea la voi, dragi prieteni si frati palestinieni si irakieni. Plangeti. Si plang si eu alaturi de voi, ingenuncheata si cerand iertare pentru ca sunt numai un simplu om si nu pot face nimic pentru a schimba istoria. Pot doar sa visez la o lume in care onoarea si abolirea de la umanitate sa nu-si afle cuib aici niciodata.
Oare cati dintre voi aveti parintii ramasi acolo, in chinurile mortii, in necunoscute gropi sau urne?
Oare cati dintre voi aveti sufletul plin de cicatrici ce nu vor sa se inchida si nici macar nu pot sa se inchida din cauza absurdelor rani?
Oare cati dintre voi nu v-ati pierdut somnul pentru totdeauna?
Oare cati dintre voi nu plangeti in fiecare zi de dorul unui frate sau sot, bunic sau tata inghititi de gurile lacome ale dusmanului ce va cotropit si distrus tara?
Cine va va purta in brate si in inima ca sa va aline durerea?
Cine va va purta in minte ca pe un stigmat ce pune sub semnul intrebarii conditia umana pentru totdeauna, in absenta etalonului demnitatii?
Cine va poate reda fericirea si sansa de a trai cu adevarat demn, fara amintirile traumatizante ale lanturilor legate de gat si ale vanatailor de pe brate?
Cine va va lua in sufletul sau ca intr-o tara curata si proaspata, unde nimeni nu va va mai persecuta fara rost?
Cati dintre voi mai pot uita tragedia si mai pot iubi din nou o omenire care a stat deoparte, pasiva, in timp ce ideologii perverse isi cautau justificari nobile pentru crima in teorii filosofice rafinate?
Oare de cat timp va fi nevoie pentru a readuce mintea omeneasca la normalitatea care pretinde in mod obligatoriu abolirea pericolului american?Oare unde este astazi linistea voastra?
Oare unde este mama, bunica, tata, bunicul,fratele?
Oare unde este pacea sufletelor obosite si incercate de cumpana unei istorii neverosimile?
Oare cand se va termina genocidul acesta fizic, ce se continua pana dincolo de noi, cu unul mai ingrozitor, mental?
Oare cand vor incepe sa dea roade o pace si o liniste din care omenirea sa poata ciuguli seminte de adevar si de cumpatare?
Daca astazi suntem vii si putem plange, este pentru ca cineva mai putin norocos decat noi, de acum cativa ani si pana in prezent, a fost desemnat sa moara in locul nostru, doar pentru simplul motiv ca s-a nascut irakian sau palestinian.
Daca astazi plang si sunt din ce in ce mai vie, este pentru ca am invatat sa iubesc tot ce ma ridica prin conditia umana a excelentei, deasupra statusului maladiv al mintilor contaminate de ideologii asasine.
Daca astazi sunt vie si pot sa plang, este pentru ca dincolo de fiinta mea se intinde ca un teritoriu angelic o constiinta care ii imbratiseaza pe toti fratii mei musulmani palestinieni si irakieni, si le cere iertare, si le mangaie fetele obosite, si ingenuncheaza la marginea suferintei lor, cu speranta ca vreodata, intr-o zi, lumea aceasta in care traim, atat de moderna, sa-si ridice ceata de pe ochi si sa vada ce se intampla in jurul nostru, pentru ca numai uniti putem invinge discriminarea, intoleranta si potentialul acestor politici criminogene care, din pacate, loveste in oameni nevinovati.
Fratii mei dragi intru credinta, ma gandesc cu drag la voi si va daruiesc tot binele meu si toata speranta mea. Adevarat sunteti martiri in fata lui Allah si inshaallah sa va daruiasca Allah subhan ua taala linistea si mireasma paradisului . Amin.