PDA

View Full Version : Durerea sistemul perfect de avertizare



Sarah_Nour
06-06-2007, 12:17 AM
Orice durere a sufletului trebuie să fie privită ca un semnal de alarmă tot aşa cum orice durere a corpului ne arată că ceva nu este īn regulă cu trupul nostru. Atunci cīnd suferim, mă refer la suferinţele de ordin sufletesc, trebuie să eliminăm nu numai durerea, ci şi cauzele care au provocat-o. Durerea īn sine este doar un sistem de avertizare. Nu durerea este inamicul! Nu trebuie să facem din ea ţinta principală a preocupărilor noastre. Ea ne anunţă doar că ceva nu este īn regulă cu sufletul nostru şi mai ales cu mintea noastră. Nu durerea este adevărata problemă! Nu asupra ei trebuie să ne focalizăm atunci cīnd suferim, ci asupra restabilirii armoniei şi sănătăţii sufletului prin „repararea" sau dezvoltarea minţii.
Rareori ne gīndim să cercetăm cauzele mai adīnci ale suferinţei. E ca şi cum dacă ne-am īnţepat īntr-un cui ruginit bandajăm rana fără să o dezinfectăm sau chiar fără să scoatem cuiul. Aceasta duce la septicemie şi moarte sigură. Modul īn care īngrijim o afecţiune fizică trebuie să fie adoptat şi īn privinţa afecţiunilor sufleteşti. Dacă te doare un dinte nu dai vina pe durere, ci pe o anumită dereglare a integrităţii şi sănătăţii dintelui. Chiar dacă iei un algocalmin pentru a ameliora durerea, cauţi īn acelaşi timp să ajungi la dentist pentru a rezolva adevărata cauză a problemei. Similar trebuie să procedăm īn privinţa tuturor durerilor sufleteşti. Ori de cīte ori suferim problema este īn primul rīnd īn structura minţii noastre. Ceva nu mai este sau nici nu a fost vreodată īn regulă cu o anumită parte a minţii. Eforturile noastre trebuie să fie orientate īn direcţia īnsănătoşirii sau dezvoltării acelei părţi a minţii din cauza căreia am ajuns să suferim. Aceasta este adevărata cauză a suferinţei şi acesta este modul cel mai īnţelept de a acţiona. Rareori cineva se gīndeşte că are vreo problemă cu integritatea minţii sale atunci cīnd cineva sau ceva īl face să sufere. Ne dăm seama de acest lucru abia mai tīrziu după ce ne mai liniştim. Abia atunci spunem că a fost o prostie să suferim sau că am suferit din prostie.
Un om adevărat īnvaţă din propria sa experienţă şi de la un moment dat īncolo ştie că, dacă a ajuns să sufere īnseamnă că ceva nu funcţionează cum trebuie īn mintea sa. În general vorbind, un om suportă să-l faci īn fel şi chip, īnsă foarte greu acceptă să-i spui că nu-i prea deştept, mai ales atunci cīnd suferă. Acceptāndu-şi limitările va şti cum să īndrepte lucrurile. Dacă el consideră că durerea pe care o resimte se datorează numai şi numai unor cauze exterioare nu va avea şansa să se transforme, să se īmbunătăţească şi totodată să se protejeze īmpotriva durerilor viitoare.

maryam
06-06-2007, 07:55 AM
:beberon: :beberon: ete da:999: , beyyyyyyyyyyy, stii:p ca si asa sunt intr-una din acele perioade:36_1_21: , ai si solutii dc tot ma pui sa imi bat capul la ora asta matinala cu filosofeli de viata :D :36_1_21:

Sarah_Nour
06-06-2007, 10:09 AM
Sa pornim de la motto:
"Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima; īntr-o zi, chiar aşa va fi."
Apoi sa incercam sa trăim viaţa ca un copil pentru a atinge "potenţialul maxim" o persoană trebuie să fie ca un copil – fără dorinţe, griji, pofte şi ură, plin de iubire pentru tot ce există īn univers şi īn stare să se bucure de viaţă, contemplare şi creativitate.
Copilul iubeşte totul īn univers şi speră să construiască un castel pentru cei mai buni părinţi din lume, deşi planurile ar putea fi anulate īn cazul că primeşte o palmă. Apoi, totul este uitat īn cīteva minute şi zīmbetul revine.
Deoarece fereastra cu cea mai mare absorbţie dispare foarte devreme din viaţă, poate ca povestirile şi comicăriile ar putea fi adaptate pentru vīrstele respective ale copiilor.
In general, o persoană copilăroasă este considerată iresponsabilă, egoistă, impetuoasă şi avīnd o judecată imatură. Totuşi, psihologia modernă a dovedit că fiinţele umane sīnt la apogeul puterilor lor cognitive, lingvistice şi creatoare, īnainte de izbucnirea pubertăţii. Toţi copiii sīnt minuni, īntr-o anumită măsură: lumea adulţilor este aceea care le umbreşte viziunea cu „filmul obişnuinţei”. Cīnd sīntem obligaţi să lăsăm īn urmă copilăria, copilul nu mai poate fi tată al omului. Cum poate supravieţui copilul īn lumea adulţilor? Cum putem permite fericirii şi īncīntării copilăriei să trăiască īn noi pentru totdeauna? In ciuda vicisitudinilor acestei lumi putem sa ne detasam si traim viata noastra ca un copil.:999: :999: (Maryam toti avem perioade si perioade insa totul este sa le depasim, inshaAllah sunt multe solutii dar important este sa le acceptam cu totii ca sa putem sa trecem la urmatoarea etapa.)