Saira
08-03-2007, 11:31 AM
Assalamu alaykum!
Nu stiu daca este locul potrivit aici,nici ca forum,nici ca subforum...insa am sa postez povestea unei surori care pe mine una ma doare...sper sa aveti macar rabdarea sa cititi,inshaAllah!
Dragii mei frati si surori,
Viata ne poarta uneori pe carari nebanuite.Suntem protagonistii unui destin care parca se amuza de noi izbind val dupa val taramul infinit al durerii,cautand noi repere de existenta,convinsi fiind ca viata e viata si ea merita traita.Ca nimic nu e mai presus decat miracolul,ca miracolul e in noi si asteapta sa-i fie rostita chemarea.Este chemarea catre lumina,catre iubire si toleranta,iar noi oamenii suntem datori sa-i aratam fata n dorinta noastra de mantuire.
De aceea,ma plec voua,prieteni dragi,si confidenti de onoare,coua,suflete alese si va cer sa va opriti din goana asta nebuneasca a vietii si,pret de cateva clipe,sa incercati sa ma ascultati depanand firul unor amintiri dragi,dar chinuitoare,dintr-o viata ce mi-a fost dat s-o traiesc,aproape pe nerasuflate,ca un vis frumos cu final imprevizibil.
Este povestea mea,a unei romance pe nume Enache Ileana,casatorita cu un sirian,barbatul vietii mele si unicul reper de existenta.
Nu vreau sa fac paradoxuri gratuite si afirmatii lipsite de substanta,dar consider ca ceea ce ma determina sa-mi arat sufletul incercat voua,dragii mei frati,este limbajul comun al Islamului,caci pentru mine convertirea la aceasta religie a insemnat imbratisarea unei conditii umane demne,cu principii de adevar,iubire si toleranta.
Ca sa nu va rapesc prea mult timp,am sa intru in subiect.
Dupa cum v-am spus,m-am casatorit cu un sirian de religie musulmana.Din aceasta casatorie au rezultat trei copii:o fetita si doi baieti.
Am locuit o perioada in Siria,dupa care am venit in Romania,unde sotul meu si-a deschis o societate.
In anul 1995,cand fetita avea 4 ani si baietii 2 ani si 8 luni,respectiv 1 an si 2 luni,sotul meu m-a parasit.
Am ramas cu copiii fara niciun adapost,caci apartamentul in care locuiam era inchiriat,eu nepermitandu-mi sa mai platesc chiria.
Comunitatea araba din Craiova,orasul unde locuiesc eu,m-a sprijinit,cumparandu-mi o garsoniera.
La vremea respectiva a fost un lucru grozav,ce nu credeam ca mi se va intampla vreodata.
Dra cu trecerea anilor,caci de atunci au trecut 12 ani,dragi frati si surori,garsoniera noastra a devenit neincapatoare.
Fetita mea are acum 16 ani si baietii 15,respectiv 14 ani.
Dragii mei,care sunteti parinti,cred ca intelegeti prea bine cu ce probleme ma confrunt.
Lipsa spatiului nu le permite nici sa invete.
In ciuda conditiilor precare in care traim,fetita mea este o eleva eminenta,dar baietii nu au reusit sa atinga aceeasi performanta.
De aceea,va rog pe voi,suflete alese,sa ma ajutati pentru a dobandi doua camere,ca sa ducem si noi o viata normala si lipsita de stres.
Salariul meu este de 400 lei,nesatisfacator nici pentru traiul zlnic,dar pentru a mai strange!
Va multumesc anticipat.Allah sa va pazeasca si sa va binecuvanteze!
Nu stiu daca este locul potrivit aici,nici ca forum,nici ca subforum...insa am sa postez povestea unei surori care pe mine una ma doare...sper sa aveti macar rabdarea sa cititi,inshaAllah!
Dragii mei frati si surori,
Viata ne poarta uneori pe carari nebanuite.Suntem protagonistii unui destin care parca se amuza de noi izbind val dupa val taramul infinit al durerii,cautand noi repere de existenta,convinsi fiind ca viata e viata si ea merita traita.Ca nimic nu e mai presus decat miracolul,ca miracolul e in noi si asteapta sa-i fie rostita chemarea.Este chemarea catre lumina,catre iubire si toleranta,iar noi oamenii suntem datori sa-i aratam fata n dorinta noastra de mantuire.
De aceea,ma plec voua,prieteni dragi,si confidenti de onoare,coua,suflete alese si va cer sa va opriti din goana asta nebuneasca a vietii si,pret de cateva clipe,sa incercati sa ma ascultati depanand firul unor amintiri dragi,dar chinuitoare,dintr-o viata ce mi-a fost dat s-o traiesc,aproape pe nerasuflate,ca un vis frumos cu final imprevizibil.
Este povestea mea,a unei romance pe nume Enache Ileana,casatorita cu un sirian,barbatul vietii mele si unicul reper de existenta.
Nu vreau sa fac paradoxuri gratuite si afirmatii lipsite de substanta,dar consider ca ceea ce ma determina sa-mi arat sufletul incercat voua,dragii mei frati,este limbajul comun al Islamului,caci pentru mine convertirea la aceasta religie a insemnat imbratisarea unei conditii umane demne,cu principii de adevar,iubire si toleranta.
Ca sa nu va rapesc prea mult timp,am sa intru in subiect.
Dupa cum v-am spus,m-am casatorit cu un sirian de religie musulmana.Din aceasta casatorie au rezultat trei copii:o fetita si doi baieti.
Am locuit o perioada in Siria,dupa care am venit in Romania,unde sotul meu si-a deschis o societate.
In anul 1995,cand fetita avea 4 ani si baietii 2 ani si 8 luni,respectiv 1 an si 2 luni,sotul meu m-a parasit.
Am ramas cu copiii fara niciun adapost,caci apartamentul in care locuiam era inchiriat,eu nepermitandu-mi sa mai platesc chiria.
Comunitatea araba din Craiova,orasul unde locuiesc eu,m-a sprijinit,cumparandu-mi o garsoniera.
La vremea respectiva a fost un lucru grozav,ce nu credeam ca mi se va intampla vreodata.
Dra cu trecerea anilor,caci de atunci au trecut 12 ani,dragi frati si surori,garsoniera noastra a devenit neincapatoare.
Fetita mea are acum 16 ani si baietii 15,respectiv 14 ani.
Dragii mei,care sunteti parinti,cred ca intelegeti prea bine cu ce probleme ma confrunt.
Lipsa spatiului nu le permite nici sa invete.
In ciuda conditiilor precare in care traim,fetita mea este o eleva eminenta,dar baietii nu au reusit sa atinga aceeasi performanta.
De aceea,va rog pe voi,suflete alese,sa ma ajutati pentru a dobandi doua camere,ca sa ducem si noi o viata normala si lipsita de stres.
Salariul meu este de 400 lei,nesatisfacator nici pentru traiul zlnic,dar pentru a mai strange!
Va multumesc anticipat.Allah sa va pazeasca si sa va binecuvanteze!