PDA

View Full Version : Contributia musulmanilor in cosmetica



daniela_muslimah
03-15-2008, 02:21 AM
Contributia musulmanilor in cosmetica

In Spania musulmana, Andaluzia, in orasul Cordoba a trait faimosul fizician si chirurg, Al-Zahrawi (936-1013 e.n.), latinizat „Albucassis“.

Acesta a scris o lucrare monumentala, o enciclopedie medicala intitulata „Al-Tasreef“, in 30 de volume, care a fost tradusa in limba latina si folosita drept principal suport scris medical in cele mai multe universitati europene din secolul al XII-lea (12) pana in cel de-al XVII-lea (17). Aceasta carte a influentat multi autori din Orient si din Europa.

In volumul numarul 19 din „Al-Tasreef“, un capitol a fost dedicat integral cosmeticii si este prima lucrare (islamica) originala a unui musulman in acest domeniu.

Contributia lui Zahrawi in cosmetica medicinala include deodorante axiale, batoane de epilat si lotiuni de maini. Vopsele de par sunt mentionate schimband parul blond in negru, iar ingrijirea parului este inclusa, chiar pentru (indreptarea) parului cret sau ondulat. Sunt mentionate chiar si beneficiile lotiunilor de bronzat, Zahrawi descriindu-le ingredientele in detaliu.

Pentru respiratia urat mirositoare, rezultata din consumarea cepei si a usturoiului, a sugerat scortisoara, miez de nuca, cardamom si mestecarea frunzelor de coriandru. Un alt remediu pentru respiratia urat mirositoare era branza prajita in ulei de masline asezonata cu cuisoare macinate.

In carte el a inclus de asemenea metode pentru intarirea gingiilor si albirea dintilior.

Zahrawi a considerat cosmetica drept o ramura medicala certa („Adwiyat Al-Zinah“). A tratat despre parfumuri, aromate si tamaie. Existau (batoane) parfumate rulate si presate in forme speciale, probabil cele mai timpurii predecesoare ale rujurilor si deodorantelor solide din prezent. A folosit substante uleioase numite „Adhan“ pentru medicatie si infrumusetare. Sunt multe hadisuri ale Profetului (sal Allahu alayhi wa salam) care fac referinta la curatenie, la oranduirea vestimentatiei si la ingrijirea parului si a trupului. Pe aceasta baza Zahrawi a descris ingrijirea si infrumusetarea parului, pielii, dintilor si a altor parti ale trupului, toate acestea in (reperele) date de Islam.

Cat priveste medicamentele, a recomandat „Ghawali si Lafyfe“ pentru accesele de epilepsie si „Muthallaathat“, preparat din camfor, mosc si miere, de fapt foarte asemanator cu Vicks Vapour Rub (produs contemporan pe baza de vapori) pentru tratamentul disconfortului creat de starile de raceala. Printre alte produse pe care tindem sa le consideram ca parte a secolului al XX-lea (20), dar care erau prezente in Spania musulmana si care sunt descrise de Zahrawi, se numara sprayuri nazale, apa de gura si creme pentru maini.

Zahrawi a sugerat chiar si pastrarea hainelor intr-un (recipient) umplut cu tamaie incat acestea sa aiba un parfum placut pentru cel ce le poarta. In prezent, acelasi rezultat e obtinut prin folosirea detergentilor de rufe si a balsamurilor.

Traditia de a le duce flori bolnavilor la spital nu este o tendinta sociala moderna, intrucat Zahrawi a pledat pentru acest obicei cu 1.000 de ani in urma.

Astfel era civilizatia Spaniei musulmane (Andaluzia) atunci cand Cordoba se putea mandri cu 600 de moschei, 300 de bai publice, 50 de spitale, 70 de biblioteci publice si strazi bine luminate. In contrast, restul Europei era in intuneric, murdar (majoritatea populatiei rareori beneficia de imbaiere) si fara educatie. Dominatia islamica in Spania s-a intins pe aproape 800 de ani (711-1492 e.n.), realizand cea mai glorioasa perioada a prosperitatii, legii si ordinii, a progresului in stiinta si tehnologie si o civilizatie ce era ravnita de intreaga Europa.

In 1887, Stanley Lane Poole si-a exprimat in cartea sa „Maurii in Spania“ admiratia fata de musulmani, prin urmatoarele cuvinte:




„Maurii fura expulzati; pentru o vreme Spania crestina a stralucit, asemenea Lunii, cu o lumina imprumutata; apoi a urmat eclipsa si in acea intunecime a ramas de atunci Spania cufundata.“

(Stanley Lane Poole)



In Cordoba se afla o strada in omagiul lui Al-Zahrawi, numita „Calle Albucasis“ – „Strada lui Abul Qasim Al-Zahrawi“. Casa numarul 6 este protejata astazi de Ministerul Turismului Spaniei. Pe o placa de bronz, fixata in ianuarie 1977, sta scris: „Aceasta a fost casa in care a trait Abul-Qasim.“

gabriela guettat
03-15-2008, 07:02 AM
:salam:

Mashallah,foarte interesant,surioara!
Allah subhnahu sa fie multzumit de tine!