maryam
03-18-2008, 11:23 PM
...sa chemam la un cuvant comun...haideti sa vedem impreuna, musulmani si crestini, cine este acest rob despre care ne vesteste Biblia???
Sursa: Biblia- Isaia: 42: 1-12
Capitolul 42
1. Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea.
2. Nu va striga, nici nu va grăi tare, şi în pieţe nu se va auzi glasul Lui.
3. Trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu credincioşie;
4. El nu va fi nici obosit, nici sleit de puteri, până ce nu va fi aşezat legea pe pământ; căci învăţătura Lui toate ţinuturile o aşteaptă.
5. Aşa grăieşte Domnul cel Atotputernic, Care a făcut cerurile şi le-a întins, Care a întărit pământul şi cele de pe el, Care a dat suflare poporului de pe el şi duh celor ce umblă pe întinsul lui:
6. "Eu, Domnul, Te-am chemat întru dreptatea Mea şi Te-am luat de mână şi Te-am ocrotit şi Te-am dat ca legământ al poporului Meu, spre luminarea neamurilor;
7. Ca să deschizi ochii celor orbi, să scoţi din temniţă pe cei robiţi şi din adâncul închisorii pe cei ce locuiesc intru întuneric.
8. Eu sunt Domnul şi acesta este numele Meu. Nu voi da nimănui slava Mea şi nici chipurilor cioplite cinstirea Mea".
9. Cele proorocite altădată s-au împlinit şi altele mai noi vă vestesc; înainte ca să ia fiinţă vi le dau de ştire.
10. Cântaţi Domnului cântare nouă, cântaţi în strune laudele Lui până la marginile pământului! Marea să se zbuciume cu tot ce este în ea, ostroavele şi locuitorii lor!
11. Pustiul şi cetăţile lui să înalţe glas, şi satele în care are sălaş Chedar! Locuitorii din Sela să chiuie de veselie; şi din vârfurile munţilor să strige de bucurie!
12. Să preaslăvească pe Domnul şi lauda Lui s-o vestească în depărtatele ostroave.