PDA

View Full Version : Camera copilului si importanta decorului



maryam
03-25-2008, 06:23 PM
În lumea copiilor, nimic nu este interzis
03/02/2008 de Adrian Parvu

Înainte de a cumpăra mobilierul şi accesoriile ce vor fi instalate în camera copilului încercaţi să compuneţi un decor stimulativ.

Atitudinea dominantă şi persistentă a părintelui care mobilează şi decorează camera unui copil este una protectivă. Cea dintâi grijă pe care o avem este ca micuţului să nu i se poată întâmpla nimic rău, să eliminăm riscul oricărui accident, să ne asigurăm că integritatea lui fizică este în afara oricărui pericol. Foarte bine, la asta se gândesc şi producătorii de mobilier, fabricanţii de jucării, vânzătorii de prize, întrerupătoare, lămpi sau veioze. Cei mai mulţi dintre noi se opresc, din păcate, aici, considerând că aceasta este principala ori chiar singura lor datorie.

Un întreg univers. Designerii susţin că amenajarea camerei copilului îşi lasă amprenta asupra comportamentului şi dezvoltării ulterioare a micuţului. Şi asta deoarece obiectele, formele şi culorile care îl înconjoară de la cele mai mici vârste până la majorat vor constitui adevărate puncte de referinţă. Dacă un copil este obişnuit să trăiască într-un mediu ostil sau nepotrivit vârstei sale, acest lucru se va repercuta asupra tuturor activităţilor. Terapia formelor şi culorilor îşi va face efectul mai cu seamă asupra copiilor mai sensibili. Dar o cameră bine decorată va fi, înainte de orice, un important stimul al creativităţii şi spiritului inventiv specific vârstelor fragede.

Părerea lor contează. Dacă până la vârsta de 3 ani copilul nu-şi poate exprima opţiunile, peste această vârstă este bine ca el să fie implicat de către părinţi în alegerea mobilierului, selectarea şi dispunerea culorilor pe pereţi. El va trebui să spună ce-i place şi ce nu, să explice de ce a ales într-un anume fel şi nu altcumva. Veţi fi, cu siguranţă, surprinşi să aflaţi ce motivaţii logice sau surprinzătoare vi se vor servi. Dacă alegeţi voi pentru copiii voştri este foarte posibil să constataţi că nu prea le-aţi ghicit gusturile şi nici dorinţele cele mai intime.

Pentru spaţii mici. Lipsa spaţiului, mai cu seamă în cazul apartamentelor de bloc, obligă părinţii să găsească soluţii, pentru ca o singură cameră să fie îndeajuns de încăpătoare şi să poată îndeplini mai multe funcţuiuni simultan. Producătorii de mobilă au suficiente variante pentru ca totul să fie comprimat într-o singură încăpere, fără ca aceasta să pară “sufocată”. Principiul esenţial este acela de a lăsa liber centrul camerei, în aşa fel încât el să poată deveni un teritoriu uşor de cucerit, un loc de joacă comod şi asigurator. Folosiţi la maximum verticalele încăperii prin dulapuri suspendate sau rafturi dispuse în apropierea tavanului. De asemenea, orice spaţiu de depozitare trebuie bine chibzuit, în aşa fel, încât accesul să fie lejer şi imediat.


Desene pe pereţi. Până la o anumită vârstă tentaţia copilului de a desena pe pereţi este aproape imposibil de reprimat sau de controlat de părinţi. Prin urmare, cea mai bună soluţie este să adoptaţi o tactică inversă: îndemnaţi copilul să deseneze, stimulaţi-l chiar, oferindu-i tot ce are vevoie pentru a produce o adevărată operă de artă. Daţi-i modele vesele, culorile potrivite, invitaţi-l să inventeze, să imagineze sau să reproducă personaje de basm. Copilul va luat totul ca pe o minunată joacă, vă va considera partenerul său şi va fi mândru şi fericit de a vă avea alături. În acelaşi timp va avea şi o cameră deosebită, aşa cum el însuşi a imaginat-o, deci se va simţi în siguranţă, protejat.


Impactul decorului

Chiar dacă mobilierul pentru copii este în primul rând funcţional şi ergonomic, nu neglijaţi posibilitătăţile de a înveseli prin culoare camerele copiilor şi adolescenţilor. Paturile trebuie acoperite cu aşternuturi viu colorate sau cu imprimeuri vesele. Dispunerea locului de dormit în camera copiilor trebuie să fie cât mai departe de sursa de lumină naturală şi pe colţul cel mai ferit de zgomot sau de curent. Atenţie şi la instalarea biroului de lucru, la decorarea şi mobilarea spaţiului unde copilul îşi desfăşoară activităţi şcolare sau de altă natură! Şi în această zonă trebuie să existe forme şi culori vesele, relaxante, îmbietoare, pentru a împiedica apariţia stresului.