Eman
07-03-2008, 01:16 AM
Cand auzeam aceasta intrebare mi se facea rau.
imi dadeam singura un raspuns ,"si asa nu am eu destul mai si donez."
Toti din familia mea erau sanatosi si eu la fel sanatoasa si fericita. o singura suparere era in familia noastra ca parintii mei nu aud si nu pot sa vorbeasca normal .Ei sunt surdo-muti. Am crescut , a venit momentul cand a trebuit sa plec din Romania cu speranta ca voi avea o viata mai buna muncind pe la straini si sa fiu mai dependenta fara sa mai depind de parinti care tot timpul se plangeau ca nu sunt bani destui pt mancare si facturi si altele . dar cum stiti socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa , nu m-am mai intors acasa . incepusem o viata cu totul alta care o traisem acasa. hamdulila alaturi de un sot intelegator si mereu aleturi de mine la bine si la rau.
M-am trezit intr-o zi cu o veste proasta credeam ca o sa inebunesc de suparare.
Tatal meu era grav bolnav in spital pierduse foarte mult sange .din 3 doctori 2 ziceau ca nu pot gasi asa usor sange mai ales din aceasi grupa si s-ar putea sa dureze .si trebuia operat urgent. imediat cand am aflat vestea mi-am cumparat bilet de avion si am fugit acasa. eram in stare sa-mi donez tot sangele care il aveam plangeam inebunita convinsa ca doctorii nu vor gasii asa usor ca nu prea se duc oameni la centrele de colectare sa doneze sange .
si apoi am aflat ca nu exista spital care sa nu aibe singe pt pacienti dar in cazut tatalui meu era mai dificil deja luase 6 pungi cu sange si tot alb ca varul era.
doctorii spuneau ca nu are sanse de supravietuire ca era destul de gras si operatia de stomak e mai dificila. plus ca mai avuse 2 infarcturi deja nu-i mai dadeau nici o sansa.
va dati seama cum m-am simtit eu ca stateam cu el in salon si ma gandeam ca o sa-l pierd in orice secunda .
cand a deschis ochii l-am vazut zambid . era foarte fericit ca ma vede Hamdulilah a supravietuit .
nu as vrea sa uit niciodata acea privire .simteam ca vrea sa traiasca si ca ma iubeste din tot sufletul
poate v-am plictisit cu povestea mea . dar de atunci am inceput sa ma gandesc in fiecare zi ca multumita unor oameni necunoscuti care au donat sange tatal meu este acum in viata. si o sa fac si eu la fel de cate ori pot .
pt ca ,cu putin pot salva o viata . sa zic ca a fost ca o lectie pt mine sa nu mai gandesc asa cum gandeam la inceput
. Multumesc lui Allah ca mi-a deschis ochii.
imi dadeam singura un raspuns ,"si asa nu am eu destul mai si donez."
Toti din familia mea erau sanatosi si eu la fel sanatoasa si fericita. o singura suparere era in familia noastra ca parintii mei nu aud si nu pot sa vorbeasca normal .Ei sunt surdo-muti. Am crescut , a venit momentul cand a trebuit sa plec din Romania cu speranta ca voi avea o viata mai buna muncind pe la straini si sa fiu mai dependenta fara sa mai depind de parinti care tot timpul se plangeau ca nu sunt bani destui pt mancare si facturi si altele . dar cum stiti socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa , nu m-am mai intors acasa . incepusem o viata cu totul alta care o traisem acasa. hamdulila alaturi de un sot intelegator si mereu aleturi de mine la bine si la rau.
M-am trezit intr-o zi cu o veste proasta credeam ca o sa inebunesc de suparare.
Tatal meu era grav bolnav in spital pierduse foarte mult sange .din 3 doctori 2 ziceau ca nu pot gasi asa usor sange mai ales din aceasi grupa si s-ar putea sa dureze .si trebuia operat urgent. imediat cand am aflat vestea mi-am cumparat bilet de avion si am fugit acasa. eram in stare sa-mi donez tot sangele care il aveam plangeam inebunita convinsa ca doctorii nu vor gasii asa usor ca nu prea se duc oameni la centrele de colectare sa doneze sange .
si apoi am aflat ca nu exista spital care sa nu aibe singe pt pacienti dar in cazut tatalui meu era mai dificil deja luase 6 pungi cu sange si tot alb ca varul era.
doctorii spuneau ca nu are sanse de supravietuire ca era destul de gras si operatia de stomak e mai dificila. plus ca mai avuse 2 infarcturi deja nu-i mai dadeau nici o sansa.
va dati seama cum m-am simtit eu ca stateam cu el in salon si ma gandeam ca o sa-l pierd in orice secunda .
cand a deschis ochii l-am vazut zambid . era foarte fericit ca ma vede Hamdulilah a supravietuit .
nu as vrea sa uit niciodata acea privire .simteam ca vrea sa traiasca si ca ma iubeste din tot sufletul
poate v-am plictisit cu povestea mea . dar de atunci am inceput sa ma gandesc in fiecare zi ca multumita unor oameni necunoscuti care au donat sange tatal meu este acum in viata. si o sa fac si eu la fel de cate ori pot .
pt ca ,cu putin pot salva o viata . sa zic ca a fost ca o lectie pt mine sa nu mai gandesc asa cum gandeam la inceput
. Multumesc lui Allah ca mi-a deschis ochii.