Mariyah
07-23-2008, 12:35 AM
Există impresia că Musulmanii suferă în mod disproporţionat de pe urma regimurilor dictatoriale, tiranice, a preşedinţilor ne-aleşi, a regilor, emirilor şi a altor potentaţi – ceeace este adevărat. O analiză atentă a lui Frederic L. Pryor de la Swarthmore Colege în Middle East Quarterly ("Sunt ţările Musulmane mai puţin Democratice?") trage concluzia că “In mai toate ţările sărace, Islamul este asociat cu drepturi politice reduse.”
Faptul că majoritatea ţărilor Musulmane sunt mai puţin democratice, poate duce la concluzia că în religia Islamică, factorul comun, este incompatibilitatea cu democraţia.
Nu sunt de acord cu această concluzie. Azi, soarta Musulmană, reflectă mai curând circumstanţe istorice decât trăsături inerente Islamului. Cu alte cuvinte, Islamul,ca şi toate celelalte religiile pre-moderne, este ne-democratic în spirit. Nu mai puţin decât în altele totuşi, el are potenţialul de a evolua într-o direcţie democratică.
Marsiglio din Padua
O asemenea evoluţie nu este uşoară pentru nici o religie. In cazul Creştinismului, bătălia pentru limitarea rolului politic al Bisericii Catolice a durat dureros de mult timp. Dacă tranziţia a început când Marsiglio din Padova a publicat Defensor pacis în anul 1324, au trebuit să treacă alte 6 secole pentru ca biserica să se împace pe de-a-ntregul cu democraţia. Dece ar trebui ca tranziţia Islamului să fie mai delicată sau mai uşoară ?
Pentru ca Isalmul să devină compatibil cu căile democratice vor fi necesare profunde schimbări în interpretarea sa. De exemplu, anti-democratica lege Islamică, Shari’a,stă la baza problemei. Apărută in urmă cu peste un mileniu, ea presupune lideri autocraţi şi supuşi plecaţi, emfaza fiind pe voinţa Dumnezeiască deasupra suveranităţii populare şi încurajarea jihadului violent de a extinde graniţele Islamului. Mai mult, ea protejează în mod anti-democratic Musulmanii împotriva non-Musulmanilor, bărbaţii faţă de femei şi a persoanelor libere faţă de sclavi. Mahmud Muhammad Taha, un gânditor Sudanez, a prezentat legile Islmice publice printr-o re-interpertare a Koranului.
Pentru ca Musulmanii să poată construi democraţii funcţionale, ei trebuie realmente să respingă aspectele publice ale Shari’a. Atatürk a făcut în mod direct exact aceasta în Turcia, în timp ce alţii au oferit căi mai subtile..
Faptul că majoritatea ţărilor Musulmane sunt mai puţin democratice, poate duce la concluzia că în religia Islamică, factorul comun, este incompatibilitatea cu democraţia.
Nu sunt de acord cu această concluzie. Azi, soarta Musulmană, reflectă mai curând circumstanţe istorice decât trăsături inerente Islamului. Cu alte cuvinte, Islamul,ca şi toate celelalte religiile pre-moderne, este ne-democratic în spirit. Nu mai puţin decât în altele totuşi, el are potenţialul de a evolua într-o direcţie democratică.
Marsiglio din Padua
O asemenea evoluţie nu este uşoară pentru nici o religie. In cazul Creştinismului, bătălia pentru limitarea rolului politic al Bisericii Catolice a durat dureros de mult timp. Dacă tranziţia a început când Marsiglio din Padova a publicat Defensor pacis în anul 1324, au trebuit să treacă alte 6 secole pentru ca biserica să se împace pe de-a-ntregul cu democraţia. Dece ar trebui ca tranziţia Islamului să fie mai delicată sau mai uşoară ?
Pentru ca Isalmul să devină compatibil cu căile democratice vor fi necesare profunde schimbări în interpretarea sa. De exemplu, anti-democratica lege Islamică, Shari’a,stă la baza problemei. Apărută in urmă cu peste un mileniu, ea presupune lideri autocraţi şi supuşi plecaţi, emfaza fiind pe voinţa Dumnezeiască deasupra suveranităţii populare şi încurajarea jihadului violent de a extinde graniţele Islamului. Mai mult, ea protejează în mod anti-democratic Musulmanii împotriva non-Musulmanilor, bărbaţii faţă de femei şi a persoanelor libere faţă de sclavi. Mahmud Muhammad Taha, un gânditor Sudanez, a prezentat legile Islmice publice printr-o re-interpertare a Koranului.
Pentru ca Musulmanii să poată construi democraţii funcţionale, ei trebuie realmente să respingă aspectele publice ale Shari’a. Atatürk a făcut în mod direct exact aceasta în Turcia, în timp ce alţii au oferit căi mai subtile..