Saira
09-23-2008, 12:38 PM
Cu totii (re)cunoatem o persoana care are diverse ticuri verbale sau motorii. Se poate spune chiar ca majoritatea dintre noi avem anumite ticurile pe care le uzitam uneori chiar fara sa realizam.
de Laura Zaharia
Ce sunt ticurile?
Dictionarele de specialitate spun ca ticurile sunt miscari bruste, involuntare, caracterizate prin repetarea anumitor miscari ale fetei, gatului, membrelor sau umerilor. Exista ticuri motorii simple cum ar fi clipitul ochilor, strambatul nasului sau anumite miscari ale umerilor, dar si diverse si complexe ticuri fizice, cum ar fi lovirea usoara a unor obiecte sau a unor persoane. Ticurile vocale simple se manifesta prin repetarea unor sunete, prin dresul vocii, oftat, tuse repetitiva, iar cele multiple includ pronuntarea repetata a unor cuvinte sau chiar fraze.
Suferinte interioare
Psihologii sustin ca aparitia ticurilor reprezinta un simptom care, de cele mai multe ori, mascheaza o tulburare afectiva a copilului. Ticurile psihogene sunt cauzate de prezenta unui conflict interior, o trauma sau o situatie stresanta cu care se confrunta copilul. Exista insa si ticuri de origine neurologica, cauzate de leziuni la nivel cerebral. 'Boala ticurilor' sau altfel spus sindromul 'Gilles de la Tourette' se manifesta atat prin ticuri motorii, cat si verbale, acestea din urma fiind intotdeauna insotite de pronuntia unor cuvinte obscene. Spre deosebire de ticurile de natura psihologica, acest sindrom are o componenta genetica. Din pacate, aceasta este o problema serioasa de sanatate care nu poate fi complet vindecata, tratamentul fiind centrat mai ales pe ameliorarea si diminuarea ticurilor.
Pot fi controlate?
Este important de subliniat ca aceste ticuri de cele mai multe ori nu pot fi controlate, iar ele se accentueaza in momente de tensiune sau in stari de anxietate. Din fericire, insa, ticurile aparute pe fond psihologic sunt de obicei tranzitorii. Ele pot surveni in jurul varstei de 5-7 ani si se pot remite spontan dupa 12 luni. In timpul somnului ticurile motorii nu sunt prezente.
De ce apar?
In general, ticurile nu apar ca manifestari izolate in comportamentul copilului. Ele sunt insotite invariabil si de alte purtari. Un copil cu ticuri poate avea o atitudine excesiva de supunere, incercand sa execute tot ce i se cere, chiar daca in interiorul sau nu este de acord, sau dimpotriva poate afisa permanent o stare de nervozitate, de agresivitate sau de revolta. Acest tip de copil poate avea dificultati de concentrare, este instabil din punct de vedere emotional, plange foarte usor sau isi pierde rabdarea foarte repede.
Mod de eliberare
Ticurile pot reprezenta o modalitate de eliberare a unor tensiuni sau frustrari afective care se pot datora unor schimbari in viata copilului (fie legate de scoala, gradinita sau chiar de nasterea unui frate, fie legate de un divort recent sau un deces al unei persoane importante din viata copilului). Chiar si atitudinea hiperprotectoare sau dimpotriva foarte rigida a parintilor poate fi sursa aparitiei anumitor ticuri. In astfel de situatii, un copil nu poate ascunde suferinta, dar nici nu poate (sau nu stie) sa o exprime. Ticul apare, asadar, ca o manifestare inconstienta.
Consilierea parintilor
Atunci cand se observa miscari noi si repetitive ale copilului, parintii incearca sa le corecteze. Greseala cea mai frecventa este aceea de a certa copilul, de a i se interzice sa faca gesturile respective sau, mai rau, sa se amuze de comportamentul lui. Psihologii spun foarte clar ca atitudinea corecta este aceea de a incerca sa se afle motivele exacte, prin punerea unor intrebari simple, cat mai calde si calme, fara a astepta neaparat un raspuns imediat al copilului. Tensiunea care se manifesta prin ticuri iese la iveala in timp. Putini parinti stiu ca aparitia ticurilor are ca fundament o stare de tensiune. Ba, mai mult, daca ticurile se manifesta in zona ochilor, copilul este dus la oftalmolog, uneori cel mic ajungand sa poarte ochelari, desi poate nu are nici o problema legata de vedere. La fel se intampla si daca cel mic isi drege vocea permanent, tuseste sau isi trage nasul repetitiv, el este dus la ORL. Toate aceste vizite la medic, insotite de replici de genul 'daca mai faci asa o sa mananci bataie!', nu fac decat sa amplifice anxietatea copilului si evident ticurile.
Cu rabdare, fara graba!
Parintii nu trebuie sa se grabeasca nici cu medicamentele, nici cu intrebarile insistente, oricat ar fi de enervati sau speriati de ticurile copilului. Semnificatia ticurilor poate fi bine inteleasa cu ajutorul unui psiholog care va incerca sa le 'vindece' pornind de la solutionarea factorului declansator, iar acest lucru se intampla intr-un proces de durata. Cauza ticurilor depinde de capacitatea copilului de a se exprima, de a expune problemele sale prin desen sau joc. Cel mic poate ajunge astfel sa povesteasca despre o sperietura, o nemultumire sau o intamplare de la scoala sau gradinita si care poate fi cheia problemei.
sursa (http://www.121.ro/)
de Laura Zaharia
Ce sunt ticurile?
Dictionarele de specialitate spun ca ticurile sunt miscari bruste, involuntare, caracterizate prin repetarea anumitor miscari ale fetei, gatului, membrelor sau umerilor. Exista ticuri motorii simple cum ar fi clipitul ochilor, strambatul nasului sau anumite miscari ale umerilor, dar si diverse si complexe ticuri fizice, cum ar fi lovirea usoara a unor obiecte sau a unor persoane. Ticurile vocale simple se manifesta prin repetarea unor sunete, prin dresul vocii, oftat, tuse repetitiva, iar cele multiple includ pronuntarea repetata a unor cuvinte sau chiar fraze.
Suferinte interioare
Psihologii sustin ca aparitia ticurilor reprezinta un simptom care, de cele mai multe ori, mascheaza o tulburare afectiva a copilului. Ticurile psihogene sunt cauzate de prezenta unui conflict interior, o trauma sau o situatie stresanta cu care se confrunta copilul. Exista insa si ticuri de origine neurologica, cauzate de leziuni la nivel cerebral. 'Boala ticurilor' sau altfel spus sindromul 'Gilles de la Tourette' se manifesta atat prin ticuri motorii, cat si verbale, acestea din urma fiind intotdeauna insotite de pronuntia unor cuvinte obscene. Spre deosebire de ticurile de natura psihologica, acest sindrom are o componenta genetica. Din pacate, aceasta este o problema serioasa de sanatate care nu poate fi complet vindecata, tratamentul fiind centrat mai ales pe ameliorarea si diminuarea ticurilor.
Pot fi controlate?
Este important de subliniat ca aceste ticuri de cele mai multe ori nu pot fi controlate, iar ele se accentueaza in momente de tensiune sau in stari de anxietate. Din fericire, insa, ticurile aparute pe fond psihologic sunt de obicei tranzitorii. Ele pot surveni in jurul varstei de 5-7 ani si se pot remite spontan dupa 12 luni. In timpul somnului ticurile motorii nu sunt prezente.
De ce apar?
In general, ticurile nu apar ca manifestari izolate in comportamentul copilului. Ele sunt insotite invariabil si de alte purtari. Un copil cu ticuri poate avea o atitudine excesiva de supunere, incercand sa execute tot ce i se cere, chiar daca in interiorul sau nu este de acord, sau dimpotriva poate afisa permanent o stare de nervozitate, de agresivitate sau de revolta. Acest tip de copil poate avea dificultati de concentrare, este instabil din punct de vedere emotional, plange foarte usor sau isi pierde rabdarea foarte repede.
Mod de eliberare
Ticurile pot reprezenta o modalitate de eliberare a unor tensiuni sau frustrari afective care se pot datora unor schimbari in viata copilului (fie legate de scoala, gradinita sau chiar de nasterea unui frate, fie legate de un divort recent sau un deces al unei persoane importante din viata copilului). Chiar si atitudinea hiperprotectoare sau dimpotriva foarte rigida a parintilor poate fi sursa aparitiei anumitor ticuri. In astfel de situatii, un copil nu poate ascunde suferinta, dar nici nu poate (sau nu stie) sa o exprime. Ticul apare, asadar, ca o manifestare inconstienta.
Consilierea parintilor
Atunci cand se observa miscari noi si repetitive ale copilului, parintii incearca sa le corecteze. Greseala cea mai frecventa este aceea de a certa copilul, de a i se interzice sa faca gesturile respective sau, mai rau, sa se amuze de comportamentul lui. Psihologii spun foarte clar ca atitudinea corecta este aceea de a incerca sa se afle motivele exacte, prin punerea unor intrebari simple, cat mai calde si calme, fara a astepta neaparat un raspuns imediat al copilului. Tensiunea care se manifesta prin ticuri iese la iveala in timp. Putini parinti stiu ca aparitia ticurilor are ca fundament o stare de tensiune. Ba, mai mult, daca ticurile se manifesta in zona ochilor, copilul este dus la oftalmolog, uneori cel mic ajungand sa poarte ochelari, desi poate nu are nici o problema legata de vedere. La fel se intampla si daca cel mic isi drege vocea permanent, tuseste sau isi trage nasul repetitiv, el este dus la ORL. Toate aceste vizite la medic, insotite de replici de genul 'daca mai faci asa o sa mananci bataie!', nu fac decat sa amplifice anxietatea copilului si evident ticurile.
Cu rabdare, fara graba!
Parintii nu trebuie sa se grabeasca nici cu medicamentele, nici cu intrebarile insistente, oricat ar fi de enervati sau speriati de ticurile copilului. Semnificatia ticurilor poate fi bine inteleasa cu ajutorul unui psiholog care va incerca sa le 'vindece' pornind de la solutionarea factorului declansator, iar acest lucru se intampla intr-un proces de durata. Cauza ticurilor depinde de capacitatea copilului de a se exprima, de a expune problemele sale prin desen sau joc. Cel mic poate ajunge astfel sa povesteasca despre o sperietura, o nemultumire sau o intamplare de la scoala sau gradinita si care poate fi cheia problemei.
sursa (http://www.121.ro/)