PDA

View Full Version : Beneficii si neajunsuri intr/o casatorie



batool391
10-09-2008, 04:04 PM
Beneficii
1. Vom fi părinţi- în acest fel contribuim la construirea societăţii, perpetuarea rasei umane şi sporirea numărului de musulmani.
Profetul Muhammad- pacea şi binecuvântarea fie asupra lui a spus că în Ziua Judecăţii va fi alături de oricine a depus eforturi pentru creşterea unei naţiuni.

2. Vom fi binecuvântaţi de dua-urile pe care le fac copii în această viaţă şi după ce vom părăsi această lume.
Profetul a spus ,, când fiul lui Adam moare, faptele sale bune se termină cu excepţia a trei dintre ele: sadaqa jaryah(caritatea permanenta), cunoştinţele de pew urma cărora se beneficiază şi copilul pios care se roagă pentru copilul său.”

3. Protecţie împotriva lui Şeitan- căsătoria te protejează de tot ceea ce te-ar putea conduce spre relaţii interzise, adulter, îi salvează pe unii de păcatele înrudite cu faptele expuse mai sus.

4. Linişteşte mintea şi ne oferă o companie plăcută, se dezvoltă mila şi îndurarea între soţi.

5. Se întăresc legăturile de rudenie între familii

6. Se impart sarcinile casnice, astfel că o persoană nu mai e obligată să facă singură toate treburile casnice. De exemplu femeia nu mai bate covoarele, nu mai cară proviziile, nu mai repara prize, etc.

7. Induce simţul responsabilităţii şi dezvoltă rezistenţa la efort precum şi spiritual de sacrificiu în scopul protejării familiei şi bunăstării familiei având grijă de nevoile membrilor familiei(nevoi fizice,materiale, emoţionale, spirituale). De asemeni căsătoria te învaţă să fii mai tolerant şi să ierţi mai uşor greşelile celorlalţi.

Pericolele căsătoriei
Enumerăm doar unele dintre ele

1. Incapacitatea de a asigura venituri halal, unii acceptă aceste tipuri de venituri cu scopul de a le folosi pentru intreţinerea familiei.

2. Incapacitatea de a ne îndeplini obligaţiile maritale, în particular încălcarea drepturilor soţiei/soţului sau nerăbdarea în situaţii dificile.
Profetul a spus că oricine este tutore şi oricine va fi întrebat despre cei pe care-I are în grijă. Bărbaţul este tutorele familiei sale şi va fi întrebat despre asta, femeia este responsabilă cu tot ceea ce ţine de casa soţului şi va fi întrebată despre asta. Deci oricine este un tutore şi oricine va fi întrebat despre asta şi despre cei pe care-I are în grijă. (Bukhari, Muslim)

3. Căsătoria îi poate distrage pe unii de la îndeplinirea obligaţiilor religioase, unii oameni petrec mult timp luvrând mai mult pentru lumea de aici decât pentru cea de dincolo.
Allah spune despre asta în Coran: ,, O, voi cei care credeţi! Sã nu vã abatã averile voastre şi copiii voştri de la pomenirea lui Allah! Cei care fac aceasta, aceia vor fi pierduţi! Sura Al-Munafiqun:9
pierduţi!,
În concluzie un dinar pe care îl cheltuieşti pe calea lui Allah, un dinar pe care îl dai cu scopul de a elibera un sclav , un dinar pe care îl dai sadaqa unei persoane care are nevoie de el nu preţuieşte cât un dinar pe care îl cheltuieşti pentru familia ta.
Domnul Nostru! Dăruieşte-ne soţii şi urmaşi care să fie bine văzuţi în ochii tăi şi condu-ne spre evlavie. O, Allah binecuvântează-l pe Profet- pacea şi binecuvântarea fie asupra lui!- şi pe familia şi companionii lui.

umalkasem
10-09-2008, 06:28 PM
Assalam aleicum
Geazac Allahu hairan surioara :give_rose::give_rose::give_rose:
Mi-a placut tema :D,daca mai ai asa subiecte inshaallah mai asteptam :beberon:

maryam
10-09-2008, 11:33 PM
BARAKA ALLAHU FIIKI WA JAZAAKI ALLAHU KHAIRAN.

Cred ca desi el are mult mai multe beneficii decat mine:D, per total, viata in cuplu este un dar divin pentru care merita sa-I multumesti mereu Bunului ALLAH.
Cred ca familia si cuplul, in genereal, sunt jihadul fiecarui om, poate drumul cel mai scrut Inshaa ALLAH spre Jennat, sau, fereasca ALLAH.................