Trasaturile Prorocului Muhamad

[umalkasem]

INSUSIRILE SI DEPRINDERILE PROFETULUI

Caracterul Profetului - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - a imbinat perfectiunea creatiei cu cea a manierelor.

Aceasta impresie asupra oamenilor se poate deduce din lumina care le-a coplesit inimile si i-a umplut de respect. Demnitatea, credinta si stima oamenilor fata de Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - au fost fara egal. Nici un alt om din intreaga lume nu a fost atit de onorat si iubit. Cei care l-au cunoscut bine au fost fascinati si incintati de el. Erau gata sa-si dea viata pentru ca nici macar un fir de par din capul lui sa nu se clinteasca.

Prezentam in continuare un scurt rezumat al versiunilor legate de frumusetea si maretia lui, admitind, insa, ca este peste puterile noastre sa le cuprindem pe toate.

FRUMUSETEA TRASATURILOR SALE

In timpul calatoriei de migrare spre Medina, profetul Muhammed- Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - a trecut pe linga cortul lui Umm Ma’bad Al’Khuza’iia. Aceasta i l-a descris astfel sotului ei: “El avea o stralucire inocenta, o constitutie puternica si maniere fine. Nu avea abdomenul ingrosat, iar capul ii era acoperit de o coroana de par. Avea ochi negri atragatori si sprincene imbinate, frumos arcuite. Parul si-l purta lung si era lucios si negru, usor ondulat. Vocea avea un timbru poruncitor. Avea capul mare, bine facut si gitul suplu. Expresia fetei era ginditoare si contemplativa, senina si sublima, in acelasi timp. De la departare, era un strain fascinat, dar, de indata ce te obisnuiai cu el, aceasta fascinatie se transforma in atasament si respect. Expresia lui era foarte placuta si distincta. Vorbea concis si fara cuvinte de prisos, precum aluneca un sir de matanii. Statura nu-i era nici prea inalta, nici prea scunda, ci mijlocie si era stralucitor si proaspat. Intotdeauna era inconjurat de tovarasii lui. Oricind rostea ceva, ei il ascultau cu atentie marita si oricind dadea vreun ordin, ei se intreceau in a-l implini. Era un adevarat stapin si comandant. Afirmatiile lui erau marcate de adevar si sinceritate si lipsite de ipocrizie si minciuna.”

‘Ali bin Abu Talib l-a descris astfel: “Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - nu era nici exagerat de inalt, nici foarte scund. Printre prietenii lui, era de inaltime mijlocie. Parul lui nu era nici cret, nici ondulat, ci cumva intre acestea. Nu era prea cirliontat, dar nici drept. Era o combinatie intre cirlionti si drept. Fata lui nu era nici buhaita, nici carnoasa, ci de forma rotunda. Avea ochi mari si negri, cu gene lungi. Madularele si incheieturile umerilor erau puternice. Avea o coama micuta de par care cobora dinspre piept pina la buric, dar restul corpului era aproape lipsit de par. Avea palme mari si oase puternice. Cind mergea, isi ridica picioarele de la pamint de parca ar fi calcat intr-o balta miloasa. Cind se intorcea, o facea cu tot trupul. Pecetea Profetiei o avea intre umeri. El este Pecetea Profetilor, cel mai generos si curajos dintre toti. Vorba lui era demna de toata increderea. Era foarte preocupat si atent in ceea ce priveste increderea oamenilor, precum si foarte grijuliu in a da fiecaruia dreptul lui in intregime. Profetul - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - era cel mai blind si mai maleabil tovaras. Vederea lui iti inspira pe neasteptate teama si veneratie, iar cel care ajungea sa il cunoasca nu avea cum sa nu-l respecte. Cel care il descrie, spune: “N-am mai intilnit o astfel de persoana, nici inaintea lui, nici dupa el”.


Jabir bin Samura a relatat ca Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - avea o fata lata cu ochi mari, iar calciiele ii erau uscative.

Abu At-Tufail a spus: “Avea fata alba si era chipes. Nu era nici gras, nici slab, nici inalt si nici scund.”

Anas bin Malik a zis: “Avea brate puternice si culoarea pielii era rozalie. Nu era nici alb, nici tuciuriu, ci mai degraba palid. Pe cap si in barba avea mai mult de douazeci de fire de par alb.”

Abu Juhaifa a zis: “Am observat o tenta alba a pielii sale chiar sub buza inferioara.”

Ala Bara’ a mentionat: “El era de inaltime mijlocie, cu umerii largi, iar parul ii ajungea pina la lobii urechilor. L-am vazut imbracat intr-un vesmint rosu si va asigur ca n-am vazut niciodata pe cineva mai frumos. La inceput, obisnuia sa-si lase parul liber, asa cum faceau oamenii Cartii, dar mai apoi a inceput sa-si faca o carare”

Al-Bara a mai spus: “Avea cea mai frumoasa fata si cel mai nobil caracter.” Cind a fost intrebat: “Fata Mesagerului era ascutita la fel ca sabia?”, el a raspuns: “Nu, era rotunda precum luna”. Intr-o alta versiune el a zis: “Fata lui era rotunda”.

Ar-Rabi’ bint Muauuid a spus: “Daca-l vedeai, era ca si cum ai fi simtit soarele stralucind.”
Jabir bin Samura spunea: “L-am vazut intr-o noapte cu luna plina. M-am uitat la el. Era imbracat intr-un vesmint rosu. L-am comparat cu luna si am desoperit ca, pentru mine, era mai aratos decit ea.”

Abu Huraira spunea: “N-am vazut pe nimeni sau nimic mai placut decit Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! Era ca si cum fata ii era luminata de soare. N-am vazut niciodata pe cineva care sa paseasca mai iute decit Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! Era ca si cum pamintul s-ar fi pliat ca sa scurteze distanta pentru el, fiindca noi ne dadeam sufletul pe drum, in vreme ce el se afla in largul lui.”

Ka’b bin Malik a spus: “Cind era multumit, fata ii stralucea atit de tare, incit aveai impresia ca era un colt de luna.” Odata, cind se afla la A'isa, s-a miniat atit de tare, incit trasaturile fetei au inceput sa-i luceasca. Eu am recitat un poem scris de Abu Kabur Al-Huzali: “Daca te uiti la trasaturile fetei sale vei vedea ca lucesc precum fulgerul care prevesteste furtuna”.

Ori de cite ori il vedea, Abu Bakr spunea: “El este un credincios ales de Allah care ne cheama la iertare. Straluceste ca lumina lunii pline cind iese din intunericul norilor.”

‘Omar obisnuia sa recite versuri de Zuhair, care-l descriau pe Harman bin Sinan: “Daca nu erai o fiinta omeneasca, ai fi fost o luna stralucitoare intr-o noapte luminata.” Apoi adauga: “Astfel era Mesagerul lui Allah.”

Cind era furios, fata i se inrosea atit de tare, incit ai fi crezut ca era “o piele cu puncte rosii si seminte de rodie pe amindoi obrajii”.

Jabir bin Samura a spus: “Avea picioare fine, delicate si ele se potriveau cu restul trupului. Risul sau era mai mult un zimbet. Cind il priveai iti venea sa spui: “Are ochii negri.", desi nu era asa.

Ibn Al-Abbas a zis: “Intre cei doi dinti din fata avea strungareata si atunci cind vorbea lumina trecea printre ei. Gitul era curat si argintiu, ca al unei papusi. Pleoapele ochilor aveau gene lungi si barba ii era deasa. Fruntea sa era larga si sprincenele erau ca o bucata de ------------l lipita de o sulita, dar nu erau incruntate. Avea nasul in vint, usor arcuit si cu nari inguste. Obrajii sai erau netezi, dar avea o coama micuta de par ce cobora de la git pina spre buric. In afara de citeva fire de par pe brate si pe umeri, corpul sau era aproape lipsit de par. Pieptul lui era larg si plat. Avea antebratele lungi si palme puternice. Picioarele erau drepte si zvelte, la fel erau si celelalte madulare. Scobiturile talpilor erau bine arcuite. Cind se departa, iute disparea din vedere, dar umbla linistit atunci cind nu se grabea. Felul in care umbla se asemana cu al unui om care se apleaca inainte si este tot timpul gata sa cada.”

Abu Juhaita a spus: “N-am atins niciodata o matase mai fina si mai placuta la atingere decit palma Profetului si nici n-am mirosit vreodata un parfum mai placut mirositor decit al lui.”

Intr-o alta versiune se spune: "N-am simtit niciodata vreun miros care sa fie mai placut decit al lui, nici cel de mosc, nici cel de ambra cenusie."

Jabir bin Samura, care pe atunci era un copilas, a spus: “Cind mi-a sters obrazul, am simtit ca mina lui era rece si parfumata de parca ar fi fost scoasa dintr-o parfumerie.”

Si Anas a zis: “Transpiratia lui seamana cu perlele.”Umm Sulaim a confirmat: “Sudoarea lui mirosea mai placut decit cel mai bun parfum.”

Jabir a spus: “Oricine urmeaza un drum pe care a calcat Mesagerul lui Allah va simti mirosul lui si poate fi sigur ca Mesagerul lui Allah a trecut deja pe acolo.” Intre umeri purta Pecetea Profetiei, care era de marimea unui ou de porumbel si avea in partea stinga niste pete, precum alunitele.

[umalkasem]

Maretia si nobletea sufletului

Profetul - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - era renumit pentru admirabila fluenta si expresivitate cu care se exprima in limba araba. Vorba sa era directa, neprefacuta si fara ocolisuri. Era foarte priceput la araba si familiar cu dialectele si accentele fiecarui trib. Vorbea cu gazdele lui folosind propriul lor accent si dialect. Stapinea bine orice dialect si era foarte elocvent atit in vorbirea beduina, cit si in cea de la oras. Asadar, poseda forta si capacitatea de convingere a limbajului beduin, cit si claritatea si splendidul stil ------------foric al limbajului de la oras. Mai mult decit orice avea sprijinul lui Allah, prin versetele revelate ale Coranului. Curajul, rabdarea si puterea de a ierta erau talente, atribute si calitati pe care Insusi Allah le revarsase asupra lui. Pina si inteleptii au lipsurile lor, dar Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca!, spre deosebire de ceilalti, cu cit era mai mare insolenta cu care era tratat de ignoranti, cu atit devenea mai nobil.

‘A’isa a spus: “Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca!, ori de cite ori are posibilitatea de a alege intre doua lucruri, il alege intotdeauna pe cel mai usor si mai convenabil. Dar, daca se convinge ca acel lucru este pacatos, se va indeparta cit mai mult posibil de el. Nu s-a razbunat niciodata, dar, daca dreptul sfint al lui Allah este incalcat, atunci o face numai de dragul lui Allah, si nu pentru el insusi. Este ultimul care se infurie si primul care se declara multumit. Ospitalitatea si generozitatea sa sunt fara seaman. Darurile si inzestrarile sale evidentiaza un om care nu se teme de saracie.”

Ibn ‘Abbas a zis: “Profetul - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - era foarte generos. Generozitatea sa ajungea pe culmile cele mai inalte, mai ales in Ramadan, in vremea cind ingerul Gavriil venea sa-l vada. Acesta il vizita in fiecare noapte in Ramadan si repeta cu el Coranul. Cu adevarat, Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - este mai generos la daruri si milostenii decit vintul care aduce ploaia.”

Jabir spunea: “Profetul nu refuza niciodata sa dea ce i se cerea.” Curajul, sprijinul si puterea lui sunt de evidentiat. El a trait vremuri grele si totusi a rezistat. Nu doar o data, oameni curajosi si indrazneti au fugit, lasindu-l singur, insa el a ramas netulburat sa-i infrunte pe dusmani si nu le-a intors spatele celor care aveau nevoie de el. In afara de Profet, toti vitejii trebuie sa fi fugit de pe cimpul de lupta la un moment dat. ‘Ali a spus: “Intotdeauna cind lupta devenea mai apriga si ochii luptatorilor se intorceau spre Profet - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - dupa sprijin, el era cel mai aproape de dusman.”

Anas a spus: “Intr-o noapte, locuitorii din Medina au fost alarmati. Au iesit in graba si s-au indreptat spre locul de unde venea zgomotul, dar Profetul o luase deja inaintea lor. Era calare pe calul lui Abu Talha care nu era inseuat si o sabie ii atirna in jurul gitului. El le-a spus: "Nu era nimic de care sa va temeti."

El era cel mai modest si primul care-si pleca ochii. Abu Sa’id Al-Khudri a spus: “Este mai timid decit o fecioara in iatacul ei. Cind uraste un lucru, se citeste pe fata lui.” El nu priveste pe nimeni in fata. Totdeauna isi pleaca ochii. Se uita mai mult in jos, spre pamint, decit spre cer. El este ascultat cu bunavoie si modestie de toata lumea. Nu-i place sa cheme pe nume o persoana despre care a auzit vesti rele si pe care a urit-o. In loc de asta, spune: "De ce procedeaza astfel anumiti oameni?", pentru ca persoana in cauza sa inteleaga, iar ceilalti sa nu stie cine a gresit.”

Lui i se potriveste foarte bine versul lui Al-Farazdaq: “El isi pleaca ochii cu modestie, dar ochii celorlalti privesc in jos datorita seriozitatii sale si nu vorbesc cu el decit cind el zimbeste.”

Profetul - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - este cel mai drept, mai sincer in vorbire si cel mai cinstit dintre toti. Cei care au discutat cu el, pina si dusmanii lui, recunosc nobilele sale calitati. Chiar si inainte de Profetie, el era poreclit "Al-Amin" ("Cel demn de incredere"). Inca din perioada preislamica, ei se intorceau spre el pentru judecata si sfat. In versiunea lui At-Tirmizi se relateaza ca ‘Ali a spus ca Abu Jahl ii povestise ca el i-a spus Mesagerului lui Allah: “Nu spunem ca esti mincinos, dar nu avem incredere in ceea ce ai adus.”

In Cartea Sa, Allah Preainaltul a spus despre ei: “...ei nu te socotesc pe tine mincinos, ci nelegiuitii tagaduiesc versetele lui Allah.” [6:33]

Cind Heraclius l-a intrebat pe Abu Sufian: “L-ati acuzat vreodata de minciuna inainte de misiunea Profetiei?” Abu Sufian a raspuns: “Nu.”

El era modest si nu avea nici un pic de aroganta sau infumurare. A interzis oamenilor sa se ridice in prezenta lui, asa cum fac in mod obisnuit alti oameni in fata regilor lor.

Unul dintre obiceiurile lui era sa-i viziteze pe cei saraci si nevoiasi si sa se intereseze de ei. Daca un sclav il invita, el accepta invitatia. Statea intotdeauna cu prietenii lui, ca si cum ar fi fost o persoana obisnuita, unul dintre ei. ‘A’isa spunea ca el isi repara incaltarile, isi cosea sau cirpea vesmintele si facea ceea ce fac oamenii obisnuiti in casa lor. La urma urmei, era un om normal, obisnuit, la fel ca toti ceilalti. Isi verifica imbracamintea sa nu aiba insecte pe ea. Mulsul oilor si cautarea hranei se regaseau printre ocupatiile sale si harnicia era una dintre calitatile lui. Era foarte credincios legamintelor sale obisnuite. Una dintre calitatile sale era sa stabileasca legaturi trainice si bune cu rudele sale. El era cel mai milostiv, blind si prietenos dintre toti oamenii. Felul sau de viata era foarte simplu. Proastele maniere si indecenta erau doua trasaturi complet straine lui, om decent, care nu jignea pe nimeni. Nu era tipul de om care sa injure sau sa faca zarva pe strazi. Respingea o jignire sau greseala prin iertare sau trecea cu vederea acel lucru. Nimeni nu avea ingaduinta sa mearga in spatele lui, chiar daca acest lucru era pentru protectia lui. Nu se simtea superior fata de ceilalti, nici macar fata de sclavii lui (barbati sau femei), in ceea ce priveste hrana si imbracamintea.

Oricine il slujea era slujit de el. Nu a pronuntat niciodata fata de slujitorul sau vreun cuvint de nemultumire si nici nu l-a condamnat vreodata pe slujitorul lui pentru ca a facut un lucru sau fiindca l-a lasat nefacut.

Dragostea fata de saraci si nevoiasi si participarea la inmormintarile lor erau lucruri obisnuite pentru Profet - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! Nu-si batea niciodata joc de un sarac pentru saracia lui. Odata, calatorea cu tovarasii lui si cind a venit timpul sa se pregatesca hrana, le-a cerut sa taie o oaie. Cineva a spus: "O tai eu!", altul a zis: "Eu o jupoi.", iar al treilea: "Eu o gatesc." Si Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - a spus: "Eu culeg lemne pentru foc." Ei au zis: “Nu. Vom face noi si asta in locul tau.” Atunci, Profetul - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - a zis: “Stiu ca o puteti face voi in locul meu, dar nu-mi place sa fiu privilegiat fata de ceilalti.” Si a mers sa culeaga lemne pentru foc.

Hind bin Abu Halah l-a descris astfel: “Mesagerul lui Allah era in permanenta trist si ingindurat. Nu avea odihna. Vorbea doar cind era necesar. Raminea tacut mult timp si cind vorbea folosea tot maxilarul si nu doar coltul gurii. Vorbirea lui era cuprinzatoare si hotarita. Nu era nici excesiva, nici fara sens. El slavea intotdeauna imbelsugarea venita de la Allah, chiar daca aceasta nu ii era suficienta. Daca nu-i placea mincarea cuiva, nici nu lauda, nici nu critica.

Era intotdeauna temperat si nu se infuria, decit atunci cind era necesar. Nu se minia si nu se razbuna niciodata pentru dreptul lui. Numai pentru religia si dreptul sfint al lui Allah parea intotdeauna suparat. Cind arata spre un lucru, o facea cu palma intreaga si apoi o intorcea pentru a arata mirare. Daca era suparat, isi intorcea intr-o parte atit trupul, cit si chipul. Cind era multumit, isi pleca ochii. Risul lui era mai mult un zimbet. Doar atunci i se vedeau dintii ca niste pietricele. Nu vorbea niciodata decit daca era ceva foarte important pentru el. El intarea legatura de fratie intre insotitorii lui si astfel ii apropia unii de altii, nu ii despartea si nici nu semana dusmanie intre ei. Cei care erau respectati de poporul lor erau respectati si de el si erau numiti capetenii peste oamenii lor. Isi vizita prietenii si se interesa de problemele oamenilor. Intarea ce era drept si critica greseala, incercind sa o elimine. Era moderat in toate lucrurile. Era egal cu ceilalti si nu cauta favoruri. Nu actiona cu nepasare, decit daca ceilalti deveneau nepasatori. Fiecare situatie era minuita cum se cuvenea.

[umalkasem]

Dreptatea era tinta lui, de aceea nu era niciodata indiferent fata de ea. Oamenii care sedeau linga el erau cei mai buni din poporul lor si, pentru el, cei mai buni dintre toti erau cei care ofereau sfaturi de bun simt. Pentru el, cei mai buni erau cei care puteau oferi cea mai mare consolare, cooperare si sprijin. Sa aminteasca de Allah era lucrul cel mai important pentru el si il facea oricind se aseza sau se ridica. Nu avea un loc dinainte stabilit pe care sa se aseze. Putea sa stea la capatul grupului, asezat linga ultimul om din acel loc. El poruncea oamenilor sa faca la fel. Cu participantii la adunarile sociale se purta la fel, astfel incit cel caruia i se adresa sa creada ca el era singurul spre care se indrepta atentia sa. Cel care sedea linga el sau il intrerupea pentru a-i cere ajutorul intr-o anumita problema personala era primul care incepea discutia si tot el o incheia. Profetul - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - il asculta cu rabdare pina termina de vorbit. Nu refuza niciodata cererea cuiva, dar, daca nu putea sa i-o implineasca, ii spunea vorbe de consolare si multumire. Marinimia, vederea sa larga si spiritul de toleranta ii cuprindea pe toti oamenii si il indreptateau sa fie privit ca un tata al tuturor. In ceea ce priveste dreptatea, toti erau aproape egali. Nici unul nu era mai bun decit altul, decit dupa criteriul supunerii fata de Allah. Cel mai bun prieten era, dupa el, cel care se temea cel mai mult de Allah. Adunarea lui era o intilnire a clementei, timiditatii, rabdarii si cinstei. Nu se ridicau vocile in certuri si divergente. Lucrurile sfinte nu erau niciodata incalcate. Teama fata de Allah si inchinarea era modalitatea lor de a-si arata mila si compasiunea. Aveau respect pentru cei batrini si mila fata de cei tineri. Ii ajuta pe nevoiasi si ii ospata pe straini.

Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - era intotdeauna vesel, simplu, cu o fire placuta si rabdatoare. Nu era nepoliticos sau brutal, nici zgomotos sau indecent. Trecea cu vederea ceea ce nu dorea, totusi nu dispera din cauza acestuia. De trei lucruri se ferea: de ipocrizie, excesivitate si de lucrurile care nu-l priveau. Oamenii nu se temeau de el, fiindca se vedea de departe ca era un om bun: niciodata nu reprosa nimanui nimic, nu desconsidera pe nimeni si nici nu cauta defectele sau neajunsurile altora. Vorbea doar despre lucruri a caror rasplata era de provenienta divina. Cind incepea sa vorbeasca, oamenii il ascultau cu atentie, aplecindu-si capetele. Ei vorbeau doar atunci cind tacea el. Nu se certau cine sa vorbeasca primul. Cel care vorbea era ascultat de toti ceilalti, pina ce termina ce avea de spus. Apoi discutia lor se referea la problema prezentata de primul vorbitor. Mesagerul lui Allah - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - ridea de ceea ce-i amuza si pe ei si admira ceea ce admirau si ei. Arata intotdeauna rabdare fata de asprimea unui strain in vorbire.

Profetul - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - spunea: “Cind vedeti ca o persoana cauta un obiect, ajutati-o sa-si implineasca nevoia. Si nu cereti niciodata rasplata decit de la Cel ce rasplateste, adica de la Allah.”

Kharija bin Zaid a spus : “Profetul - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - era cel mai respectat dintre oamenii cu care statea. Adeseori era tacut si vorbea rar, doar daca era necesar. Se indeparta de cei care vorbeau grosolan si nepoloticos. Risul sau era mai degraba un zimbet. Vorbirea lui hotarita nu era nici excesiva, nici incompleta. Din stima si respect, urmind exemplul Profetului lor - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca!, risul tovarasilor sai, in prezenta sa era, de asemenea, un zimbet.”

In ansamblu, Profetul - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - era inzestrat cu unele calitati fara egal. Nu este de mirare ca asa era, deoarece fusese crescut, educat si invatat (Coranul) de catre Allah, fiind chiar laudat de catre Acesta in versetul: “Si tu ai o fire minunata!” [68:4]

Acestea erau atributele si calitatile de care se bucura Profetul - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! - si care i-au facut pe oameni sa se apropie de el si sa-l iubeasca din strafundul sufletelor. Aceste trasaturi l-au facut atit de popular incit retinerea si dusmania aratate de poporul sau s-au diminuat si ei au inceput sa imbratiseze islamul in masa.

Aceasta descriere este de fapt o scurta recapitulare a trasaturilor lui Muhammed - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca! Am incercat pina aici sa prezentam o imagine cit mai clara, care sa evidentieze calitatile desavirsite ale Profetului - Allah sa-l binecuvinteze si sa-l miluiasca!

Nimeni nu poate pretinde ca poseda cunostinte depline sau ca stapineste marile atribute ale celui mai mare Om din acest univers. Nimeni nu ar putea face vreodata o descriere potrivita a acestui om, care era perfectiunea intruchipata. El era un om care cauta in permanenta lumina lui Allah, intr-o asemenea masura, incit era intrutotul patruns de invatatura coranica.

O, Allah! Coboara pacea Ta asupra lui Muhammed si asupra neamului lui Muhammed, asa cum ai coborit pacea Ta asupra lui Avraam si a neamului lui Avraam, ca a Ta este toata Slava, Gloriosule!

O, Allah! Binecuvinteaza-l pe Muhammed si neamul lui Muhammed, asa cum l-ai binecuvintat pe Avraam si neamul lui Avraam, ca a Ta este toata Slava, Gloriosule!!!