PDA

View Full Version : Reunirea cuplului dupa o despartire , argumente pro si contra reimpacari



batool391
12-18-2008, 05:02 PM
Psihologii au studiat foarte amanuntit fenomenele care se intampla in cuplul reunit in urma unor despartiri temporare pe durate diferite. Cercetatorii au observat ca reunirea cuplurilor este insotita de succes in putine cazuri


Cauzele sunt multiple si deseori extrem de complexe. Dimpotriva, putinele reusitele in viata unui cuplu care a fost dezechilibrat de tragedia unei despartiri se datoreaza atat sentimentelor de atasament afectiv, unei compatibilitati comportamentale si psihologice a ambilor parteneri, si mai ales acceptarii unor compromisuri.

De ce apare dorinta de impacare

Cei mai multi dintre noi spunem ca dorul, iubirea si obisnuinta ne imping catre dorinta de a reveni la partenerul de care ne-am despartit. Mecanismul real care creeaza aceasta tendinta este insa mult mai complex decat am banui.
Astfel, pot exista situatii in care, din diferite motive, sentimentele de iubire s-au naruit in cazul ambilor parteneri. Si, cu toate acestea, apare dorinta de revenire la vechiul partener. In acest caz poate fi vorba de mai multe aspecte psihologice care apar mai ales in cazul femeilor si adolescentilor de ambele sexe. Este vorba de o forma de atasament de tip mama-pui in care, desi nu se mai manifesta iubirea, simtim nevoia unui anumit tip de apropiere de cineva anume. Astfel, desi stim ca am capatat chiar repulsie fata de felul de a fi al fostului partener, instinctiv dorim apropierea sa. Acest sentiment apare in mod foarte asemanator cu dorul de o ruda sau prieten alaturi de care ne-am petrecut copilaria. Nu acelasi lucru este dependenta psihica de un partener, ca in cazul unui drog. Asa cum arata cercetatorii psihologi americani, numai in 15% din cazuri femeile doresc sa revina la fostul partener datorita unei dependente asemanatoare ca mecanism cu toxicomaniile. In aceste 15% din cazuri este vorba numai de acele femei carora partenerii le ofera zilnic trairi placute, mangaiere si, nu in ultimul rand, placeri intime. La varsta adolescentei, dar si la femeile cu o varsta psihologica foarte tanara, poate aparea si dependenta stricta de un anume tip de comportament si placere obtinuta in viata intima. In acest caz, de obicei, despartirea provoaca o reala tragedie. Acest lucru se intampla datorita faptului ca un anumit tip de comportament fidel in intimitate, asociat cu o anumita comunicare prin feromoni creeaza un mecanism nervos special pentru obtinerea starilor de placere erotica. Acest mecanism determina o anumita formula a descarcarilor de endorfine si occitocine, si este dificil de inlocuit prin prezenta in intimitate a altui partener. Ca urmare, apare o stare de neliniste foarte asemanatoare cu sevrajul la morfina sau heroina. Exista cazuri in care toate aceste probleme psiho-biologice aparute dupa despartire creeaza dorinta de revenire la fostul partener. Se subintelege ca, pe langa acesti factori, apare si dependenta de rutina din cuplu, care este diferita de dependenta de comportamentul si firea partenerului, fara a mai vorbi de nostalgia amintirilor, relicve ale clipelor frumoase sau eventualele complexe de vinovatie. Toate acestea creeaza uneori o stare de alerta si disconfort psihic ce conduc catre o dorinta nestapanita de reintoarcere la vechiul partener chiar daca sentimentul de iubire pentru el este slab sau aproape inexistent.

Este bine sau nu sa o luam de la capat?


De la bun inceput este bine sa stim ca o relatie care a suferit o despartire, mai ales daca a fost de lunga durata, are foarte mici sanse de refacere, in cazul in care nu suntem dispusi la compromisuri, iar sentimentele nu ne ajuta indeajuns. Totodata, trebuie sa stim ca toate cauzele care ne imping spre reintoarcerea la fostul iubit sau partener nu sunt o dovada ca avem vointa si putere de a ne readapta si a lupta cu noi pentru ca armonia sa poata domni in cuplul refacut.
Lucrurile stau extrem de complex si totul depinde de circumstantele vechi ale despartirii de prezent si, nu in ultimul rand, de strategia de readaptare.

Cazul in care „celalalt” doreste revenirea


Daca el, barbatul, este cel care a decis sa va despartiti, este vorba de o situatie in care partenerul este cel instabil afectiv, usor imatur, a carui ratiune este supusa emotiilor si starilor afective de moment. In acest caz, daca despartirea a fost de scurta durata, adica in jur de 30 de zile, trebuie sa ne gandim foarte bine la cauza pentru care el sau ea a luat aceasta decizie. Poate fi vorba de un moft, o ratacire de moment, care a intunecat temporar ratiunea. In cazul in care femeia este dispusa sa accepte si alte socuri de acest gen, ce vor urma cu siguranta in urmatorii 3-4 ani, poate accepta, in cazul in care il iubeste si simte ca sentimentele sale sunt totusi aprinse. Riscul ca un barbat sa recidiveze in aceasta atitudine este major, chiar daca in urmatoarele luni sau in primul an se va purta foarte frumos si va dovedi ca este stabil.
Este foarte important ca el sa stie ca a primit o a doua si ultima sansa, iar tonul pe care i se spune acest lucru trebuie sa fie pe cat se poate de grav si rece.
Daca despartirea de maximum o luna a fost cauzata de o aventura in care el a fost sedus sau seducator, riscul de recidivare este si mai mare. Este de preferat ca femeia sa renunte la reimpacare, indiferent de promisiuni. Bineinteles ca daca accepta o viata de cuplu libera si nu este geloasa, atunci poate risca in cazul in care crede ca o iubeste. Daca despartirea a durat mai mult de o luna, este posibil sa nu fie vorba doar de o ratacire de moment sau de o plasa de seductie, ci de ceva mult mai serios. Un barbat care poate sta despartit peste 6 luni de fosta partenera si apoi revine, poate indica urmatoarele posibile aspecte:
1. o crede pe ea vinovata de ceva;
2. a aparut monotonia in cuplu si se plictisea in prezenta ei;
3. nu mai are un sentiment prea puternic fata de ea;
4. nu a iubit-o niciodata;
5. este dependent de libertatea de a avea contacte cu mai multe femei;
6. considera ca merita un alt viitor decat cel pe care l-ar avea impreuna cu ea;
7. a fost indragostit de cineva pentru care poate avea sentimente puternice sau mai puternice decat cele pentru ea;
8. anturajul sau parintii i-au dictat decizia;
9. are probleme psihologice de tip ciclotimic (maniaco-depresiv);
10. se simte incapabil de a continua relatia din motive materiale sau a definirii statutului social - aspecte mai importante decat dragostea pentru ea.

In toate aceste cazuri este vorba de o problema destul de grava, cu foarte putine sanse de reusita, daca femeia isi doreste un cuplu in care sa se poata strecura fericirea. Numai in cazul in care simte ca este barbatul capabil de schimbare si sentimentele sale par mai puternice, poate accepta cateva luni de proba.

Daca barbatul a decis despartirea

Revenirea noastra in cazul in care partenerul a dorit despartirea este un act extrem de curajos si totodata riscant. Daca barbatul este cel care a hotarat ruperea relatiei, o revenire din partea femeii va fi considerata ca o slabiciune enorma de catre peste 90% din reprezentantii asa-zisului „sex tare”. Ca urmare, indiferent de cauzele obiective sau subiective ale despartirii, cei mai multi barbati care accepta refacerea cuplului vor deveni extrem de dominanti. O femeie reintoarsa in cuplu dupa ce el a inlaturat-o va deveni, cel mai probabil, o mica sclava care va trebui sa lase permanent de la ea pentru ca el sa nu revina asupra deciziei. Un barbat incurajat in dominanta asupra femeii poate fi cel mai nefericit caz al unui cuplu, chiar si daca exista o farama de iubire in sufletul sau.

Daca femeia a decis despartirea

In cazul in care ea a decis despartirea si dupa o vreme doreste revenirea la fostul partener apare o problema la fel de mare ca si in cazul in care el ar fi parasit cuplul. De aceasta data, in 70% din cazuri barbatul va incerca in mod inconstient sau constient sa se razbune pentru suferinta care i-a fost provocata prin decizia femeii, care l-a umilit. Ca urmare, daca aceasta nu este dispusa sa faca mari compromisuri si sa accepte uneori dominanta barbatului, ar fi bine sa se mai gandeasca inainte de a reveni. In cazul in care barbatul o iubeste foarte mult si ea simte ca educatia il poate ajuta sa refaca definitiv cuplul, comportamentul ei, mangaierile si respectul fata de el pot ajuta la inceperea unei noi vieti, poate mai fericita ca inainte. Pentru aceasta este insa foarte important ca el sa simta ca femeia regreta decizia pe care a luat-o si ca sentimentele ei au ramas stabile.
Articol scris de Marius Radu

gabriela guettat
12-18-2008, 05:25 PM
:salam:

Mashallah Huda este un studiu foarte interesant.

Dupa parerea mea,nu exista cuplu care sa nu aiba discutzii aprinse,in special din doua cauze:
-diferentze de opinii
-copii.

Infidelitatzile duc la dispute foarte mari ,iar de cele mai multe ori la inevitabila despartzire.
Putzin sunt cei care accepta sa shtearga,shi sa ``incerce``o luare de la cap.
Eu ash vrea sa cred ca ``nu se va mai repeta``,dar e 1 la 100 poate care SE TZIN DE EA.

In general(din pacate),este cum spune proverbul``a fost suficiente de un inceput ,sau de o data ca a doua,a treia vin mult mai ushor.``

DAR daca problemele vin de la diferentze de opini sau de la copii,eu cred ca DIALOGUL ESTE CEL MAI IMPORTANT.
Este bine sa se intzeleaga ca nu intotdeuna ceea ce o persoana gandeshte e valabila shi buna pentru celalalt.

suleiman
07-25-2009, 01:44 AM
Eu cred : Din moment ce ALLAH a permis unui cuplu despartit sa se recupleze de 2 ori inseamna ca posibilitatea de impacare este foarte mare .

Multumim batool .