AlFatihah după Ibn Kathir

[yvette]

Sura 1 - AlFaātiha (Deschizătoarea)
Este o sură mekkană cu 7 versete, a V -a în ordinea revelării ei.


“AlFaatihah” - “Deschizătoarea sau Umm AlKitaab ”
- denumită astfel deoarece este sura cu care începe Nobilul Quraân şi care se foloseşte în fiecare raka’a din salaah.

Ea este esenţa salaahului şi se mai numeşte şi Cheia Quraânului, iar cuvintele ei sunt considerate cheia surei.


Ea se mai numeşte şi Umm AlKitaab – mama Cărţii – deoarece ea conţine toate tâlcurile întregului Qura’an sau AlHamd şi AlSsalaah, ori AlŞşifa’(vindecare).

Sura se numeşte AlSsalaah pentru că recitarea ei este condiţia esenţială ca o rugăciune să fie corect împlinită. AlFaatihah este denumită şi AlRuqyah (remediul), denumire dată după un hadith consemnat în Sahih în care există o relatare a lui Abu Sa3id care povesteşte o întâmplare din viaţa Companionilor care au folosit această sură ca antidot pentru vindecarea unui conducător al unei comunităţi ce fusese otrăvit. Mai târziu, Mesagerul lui Alllah(swt) a spus unui companion că ceea ce au făcut chiar este un remediu – ruqyah.


“AlFaatihah” - virtuţile ei

Despre Fatihah şi binefacerile ei
(1) A fost colecţionat un hadith autentic de către AlTtirmidhi de la Abu Hurayrah care relata că Mesagerului lui Alllah a spus: „AlHamdu lillahi rabbi Al3Amin este mama Quraânului, mama Cărţii, ca şi cele 7 âyahuri repetitive din Nobilul Quraân”.

De asemenea, tot Profetul Muhammad (saws) a spus că Alllah (swt) i-a revelat că: „Rugăciunea – AlFaatihah – este împărţită în două, între Mine şi supuşii mei. Când supuşii Mei spun:- Laudă lui Alllah, Stăpânul lumilor! - Eu spun:”Supuşii Mei Mi-au adus cinstire Mie!”

In „Sahih” de AlBukhari ca şi în Musnad este colecţionat un hadith în care Imam Ahmad bin Hanbal relatează o întâlnire a lui Abu Sa3id bin AlMua3lla cu Profetul Muhammad(saws). Abu Sa3id bin AlMua3lla spunea că: „în timp ce mă rugam ”Mesagerul lui Alllah m-a strigat, aşadar, nu i-am răspuns până nu am terminat rugăciunea. Apoi m-am dus la el şi el m-a întrebat: - Ce te-a împiedicat să vii?, iar eu am spus: - O, Mesager a lui Alllah, tocmai atunci îmi împlineam rugăciunea!, iar el a zis: - Nu a spus Alllah: „O, voi dreptcredincioşilor! Răspundeţi lui Alllah (prin supunere) şi Mesagerului Lui când vă cheamă pentru că aceasta vă dă vouă viaţă.” Apoi a completat: „- Te voi învăţa sură cea mai minunată dintre surele Quraânului înainte de a părăsi moscheea”. Cu puţin înainte de a ieşi din moschee, Mesagerul lui Alllah m-a luat de mână iar eu am zis: - O, Mesager a lui Alllah ai spus că „ Te voi învăţa sură cea mai minunată dintre surele Quraânului „, atunci el a zis: - Da! Laudă lui Alllah, Stăpânul lumilor! Sunt cele 7 versete care se repetă şi din Quraânul cel glorios care mi-a fost dăruit.”

De asemenea, Imam Ahmad a reţinut şi transmis un hadith în care se relatează că Abu Hurayrah povestea: „Mesagerul lui Alllah a ieşit afară în timp ce Ubayy bin Ka’b se ruga şi l-a strigat. Acesta nu a răspuns,a grăbit rugăciunea, iar când a terminat rugăciunea s-a dus la el şi a zis: - Pacea şi binecuvântarea lui Alllah să fie cu tine, o, Mesager a lui Alllah, iar el a răspuns: - Şi cu tine, dar de ce nu ai venit când te-am strigat? iar Ubayy a zis: - O, Mesager a lui Alllah, tocmai atunci îmi împlineam rugăciunea!, iar el a răspuns: - Nu ştii ceea ce Alllah mi-a revelat mie: Răspundeţi lui Alllah (prin supunere) şi Mesagerului Lui când vă cheamă pentru că aceasta vă dă vouă viaţă. Ubayy a zis: Da, Mesager a lui Alllah, nu am să mai fac asta niciodată! Atunci Profetul (saws) a zis: - Nu ai vrea să te învăţ o sură care nu a mai fost revelată nici în Tawrah, nici în Injil, nici în Zabur (psalmi) sau în Furqan? Ubbay a zis: - Da, O, Mesager a lui Alllah! şi atunci Mesagerul lui Alllah a spus: - Sper să nu trec pragul uşii până când tu nu o vei fi învăţat-o! Apoi Ubayy a povestit că Profetul (saws) i-a luat mâna şi a început să îi vorbească, iar el nu s-a mai temut că Mesagerul lui Alllah va pleca până când nu vor termina tot ceea ce era de spus şi i- a zis: - O, Mesager a lui Alllah, care este sura pe care ai promis să mi-o spui, iar el a zis: - Ce reciţi atunci când te rogi? şi Ubayy i-a recitat Umm AlQura’an. Atunci Mesagerul lui Alllah a zis: - Pe Alllah, în mâinile Căruia se află sufletul meu! Alllah nu a revelat niciodată în Tawrah, în Injil, în Zabur sau în Furaqan o sură asemănătoare cu aceasta. Sunt cele 7 versuri repetitive cu care am fost dăruit!”

Această sură are şi proprietăţi curative, după cum relatează AlBukhari despre ceea ce s-a petrecut cu Abu Sa3id AlKhudri care spus: „Odată, când mă aflam într-o călătorie, o servitoare a venit şi mi-a spus că guvernatorul ţinutului a fost otrăvit, iar oamenii de acolo sunt plecaţi departe şi au nevoie de un tămăduitor. Un bărbat dintre ai noştri despre care nu se ştia că este vraci a urmat-o pe femeie până la stăpânul ei asupra căruia acesta a rostit nişte cuvinte ca remediu, iar şeful ţinutului s-a vindecat. Drept mulţumire cel vindecat i-a dăruit 30 de oi şi lapte. Când s-a întors la noi cu darul primit, am întrebat: - Ştii tu ceva remedii noi pentru aşa ceva sau ai mai făcut aceasta mai-nainte?, iar el a răspuns: Eu am folosit doar Umm AlKitaab ca remediu! Atunci noi am spus: - Nu mai pomeni nimic despre aceasta până când nu îl vom întreba pe Mesagerul lui Alllah. Când ne-am întors la AlMadinah i-am povestit întâmplarea Profetului (saws), iar el a spus: - Cine îi spune că acel remediu este împărţit şi să îmi păstreze partea! ”

Muslim a colecţionat în Sahih-ul său şi AlNnasa’i în Sunan un hadith în care Ibn Abbas relata: „Când Arhanghelul Jibril era cu Mesagerul lui Alllah, eu am auzit un zgomot ce venea de deasupra. Arhanghelul Jibril părăsise înălţimile cereşti şi spunea: - Această uşă a Raiului a fost deschisă şi nici nu a mai fost deschisă până acum. Un înger a coborât prin acea poartă şi apropiindu-se de Profet a zis: - Primeşte bucuria veştii celor două lumini cu care ai fost dăruit, cu care nici un alt Profet nu a mai fost dăruit: Deschizătoarea şi ultimele trei âyaturi din sura AlBaqarah. Nu vei recita o literă din fără să nu primeşti o favoare de la ele!”

Muslim a preluat de la Abu Hurayrah că Profetul (saws) a spus că: „Oricine face o rugăciune şi nu recită şi Umm AlQuraân, atunci salaahul este incomplet.” El a repetat aceasta de 3 ori. Abu Hurayrah a întrebat: - Când stăm în spatele imamului? El a spus: - Citeşte pentru tine, că l-am auzit pe Mesagerul lui Alllah zicând că Alllah, Cel Slăvit, a spus: „Am împărţit rugăciunea în jumătate între Mine şi supusul Meu şi supusul Meu va primi ceea ce cere. Dacă el va spune: alhamdu lillahi rabbi al3amin Alllah va spune: Robul Meu mi-a adus cinstire! Dacă robul spune: Cel Indurător, Cel Milostiv, atunci Alllah va spune: robul Meu m-a adorat! Dacă el spune: Domnitorul Zilei de Apoi, atunci Alllah va spune: Robul Meu m-a glorificat! sau dacă robul meu crede în Mine şi cere protecţia Mea atunci el m-a adorat şi m-a slăvit; Alllah spune: aceasta este între Mine şi supusul Meu, iar el va primi tot ceea ce a cerut când va zice: pe drumul drept Tu să ne fii Călăuzitorul / Pe drumul cel dăruit de Tine, nu drumul celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici pe cel al rătăciţilor! atunci Alllah zice: aceasta este pentru robul meu şi el va primi ceea ce a cerut.”

Acest hadith foloseşte cuvântul rugăciune atunci când se referă la recitarea Quraânului, respectiv AlFaatihah în acest caz, confirmând ceea ce Alllah (swt) a spus în alt âyah: „Şi v-am dat vouă salaah, care nu se spune nici cu voce joasă, dar nici cu voce tare, ci între.” Aşadar în ceea ce priveşte vocea cu care se recită Quraânul este la mijloc, exact cum AlFaatihah a fost dată pe din două, jumătate pentru Alllah(swt) şi jumătate pentru robii Lui, aşa cum tot El (swt) ne-a învăţat să: „recitaţi Quraânul în zori! Cu adevărat că recitarea Quraânului în zori este fără martori!” Au fost preluate în Cele două Sahih-uri relatările în care se spune că atât îngerii nopţii cât şi cei ai zilei audiază rugăciunea din zori – alfajr.

Prin aceste cuvinte Alllah (swt) a subliniat, prin Profetul Său (saws), importanţa recitării Quraânului în timpul salaahului, recitarea devenind în acest fel una dintre condiţiile de bază ale împlinirii corecte a rugăciunii.

Cele două Sahih-uri au consemnat un hadith prin care se relatează că Profetul Muhammad(saws) a spus: „Oricine face Rugăciunea şi nu recită Umm AlQuraân, Rugăciunea sa este incompletă.” De asemenea, a fost colecţionat un hadith în care Ubadah bin AlSsamit spunea că l-a auzit pe Profetul Muhammad(saws) zicând: „Nu este Rugăciune aceea în care nu se recită Deschizătoarea Cărţii.” In Sahih-ul lui Ibn Khuzaymah şi Ibn Hibban este consemnat un hadith în care se relatează că Abu Hurayrah l-a auzit pe Profetul Muhammad(saws) spunând: „Rugăciunea pe parcursul căreia nu se recită Umm AlQuraân este invalidă.”

Aşadar, recitarea Deschizătoarei Cărţii trebuie făcută în orice Rugăciune şi în fiecare rak’ah.

Va urma bukra Insh'aAlllah (= mâine, dacă o vrea Dumnezeu)

[yvette]

AlFatihah şi virtuţile ei

Cum trebuie oferită o Rugăciune: Alllah (swt) spune: „Şi faceţi Rugăciunea voastră nici cu voce tare, nici în şoaptă, ci urmaţi calea de mijloc” şi „..recitaţi în zori, căci citirea din zori este cu martori ” În Cele două Sahihuri se spune că îngerii nopţii şi cei ai zilei sunt martorii acestei Rugăciuni (Fajr).

AlFatihah îl învaţă pe om să caute protecţia Creatorului împotriva răului. Alllah(swt) a revelat: „Fiţi iertători, aliaţi-vă în a face fapte bune, staţi departe de nechibzuiţi. Şi dacă o şoaptă de ispită vine către voi de la Şaytan atunci căutaţi protecţia lui Alllah.

Intr-adevăr El este cel care aude şi ştie totul! Respingeţi răul făcând binele. Alllah este Atotcunoscător şi Atotştiutor a ceea ce se petrece! şi spuneţi: - Doamne, la Tine caut scăpare de şoaptele ispititoare ale lui Şaytan! La Tine îmi este scăparea, Dumnezeul meu, ca el (şaytan) să nu se apropie de mine!” De asemenea tot de la El (swt) ne-a fost revelat prin Profetul Său (saws) că: „Reprimaţi răul cu bine, căci el (şaytan - răul) este dintre cei care vă este duşman declarat chiar dacă se preface a vă fi prieten bun! Dar nimănui nu i se dă locul său în Paradis decât dacă este răbdător şi nimănui nu i se dă Paradisul decât dacă are puterea de a rezista ispitelor în această lume. Şi dacă o ispită a diavolului încearcă să te întoarcă de la împlinirea faptelor bune, atunci caută protecţia lui Alllah. Alllah este Atotcunoscător şi Atoateştiutor”

Acestea sunt singurele trei âyaturi care au fost revelate în acest sens. Alllah (swt) a poruncit să fim blânzi cu duşmanii noştri oameni ca să îi transformăm pe ei în aliaţi sau prieteni. El a spus să cerem protecţia Sa şi împotriva duşmanilor diavoli deoarece diavolii nu îşi vor schimba comportamentul în a deveni mai buni, ci ei vor continua să facă rău, căci ei sunt duşmani neîmpăcaţi împotriva fiilor lui Adam.

Alllah (swt) a spus: O, fii ai lui Adam, nu îl lăsaţi pe Şaytan să vă înşele aşa cum a făcut cu părinţii voştri! Desigur că Şaytan este duşmanul vostru, aşa că, trataţi-l ca pe un duşman; el doar îi cheamă pe cei ce vor să-l urmeze, ca să îi facă locuitori ai Infernului. Aşadar, îl veţi lua pe Iblis şi pe cei ca el drept protectori în locul Meu când ei sunt duşmanii voştri declaraţi atunci vă veţi transforma în ʑalimun (politeişti, răufăcători). Şaytan a spus: «Pe atotputernicia Ta, Doamne, am să îi conduc pe căi greşite, cu excepţia acelor supuşi pe care îi alegi Tu (dreptcredincioşii).» Alllah (swt) a spus: Aşadar, când recitaţi Quraânul căutaţi sprijin şi protecţie la Mine împotriva celui blestemat. Cu adevărat, el nu are putere asupra supuşilor Mei dreptcredincioşi; el are putere doar asupra celor care aleg să îl urmeze.

«Şayᵵaān» «شَيطَان»– acest cuvânt este derivat din «şaᵵana» = un lucru îndepărtat, total diferit, ceva ce nu se asemănă cu nimic cunoscut ca formă sau atitudine; ori din «şaᵵa» = ars, pentru că şaytanii sunt creaţi din foc.
După Siybawayh – renumit lingvist arab – arabii obişnuiesc să spună: asta e «taşaytan» = m-a pus dracu’ sau lucrul dracului, atunci când comit un păcat, ceea ce este mai aproape de explicaţia derivării din «şatana», deoarece conform construcţiei gramaticale «taşaytan» corespunde lui «şatana», iar «taşayata» corespunde lui «şata».
Deci «şaytan» este o creatură fără similitudine în nesupunerea lui faţă de Creator. Prin analogie, se denumesc «şaytani», atât oamenii cât şi djinnii care sunt fărădelege sau care urmează căi greşite răzvrătindu-se împotriva poruncilor lui Alllah, în contrast cu cei care se asemănă întru credinţă şi supunere faţă de Alllah.

Alllah (swt) a spus: „Noi am avertizat clar fiecare Profet despre duşmanii şaytani ce se află printre oameni şi djinni, care îşi inspiră unii altora, prin vorbe frumos împodobite, calea suferinţei.”

De asemenea, în Musnad este colecţionat de către Imam Ahmad un hadith în care Abu Dhzarr a relatat că Mesagerul lui Alllah (saws) spunea: „O, Abu Dzarr, caută scăpare la Alllah împotriva oamenilor-diavoli şi a djinnilor-diavoli”, iar el a zis :„L-am întrebat atunci, există oameni – diavoli? şi Mesagerul lui Alllah a răspuns: - Da!” În plus la acest hadith care este înregistrat în Sahih-ul lui Muslim este scris că Profetul Muhammad (saws) a adăugat la răspunsul său dat lui Abu Dzarr cuvintele: „femeia, măgarul şi câinele negru invalidează rugăciunea (dacă trec prin faţa celui care se roagă fără a fi în spatele unui paravan) iar Abu Dzarr a întrebat: - Şi care este diferenţa dintre un câine negru, roşu sau galben?, iar el a răspuns: - Câinele negru este diavol!”

Ibn Jarir Alttabari a consemnat o relatare a despre Umar bin AlKhattab, căruia i s-a întâmplat odată, în vreme ce călărea o cămilă uriaşă (Berthawn) aceasta să dea semne de nesupunere. Umar a pedepsit animalul lovindu-l în continuu, însă acesta tot nesupus se arăta. Umar, coborând de pe animal a spus: - Pe Alllah, M-ai purtat pe un şaytan. Nu m-am dat jos, decât atunci când am simţit ceva ciudat în inimă.” Este o relatare cu un lanţ valabil de naratori.

Termenul «alrrajiƴm» - « الرَّجِيمِ »= a fi exclus de la toate binecuvântările, bunătăţile şi binefacerile.

Alllah (swt) a spus că: „am împodobit cel mai apropiat Eden cu lumini pe care le-am făcut ca săgeţile ca să alunge şaytanii” sau „Noi am împodobit cerul cel mai apropiat cu podoaba stelelor, Care apără împotriva oricărui şaytan răzvrătit. Ei nu vor putea să tragă cu urechea la căpeteniile preaînalte şi vor fi loviţi din toate părţile, Pentru a fi alungaţi. şi ei vor avea parte de chin veşnic, Afară de acela care prinde din zbor şi care este urmărit de o stea căzătoare, lucitoare.” şi „Vom apăra cerul cel mai apropiat împotriva oricărui şaytan blestemat (şaytan rajim)”

Intr-un hadith colecţionat de Imam Ahmad de la Abu Sa3id AlKhudri se relatează că: „atunci când Mesagerul lui Alllah intenţiona să înceapă rugăciunea, el începea prin a spune Takbir-ul (Alllahu akbar) şi apoi invoca
«سُبْحَانَكَ اللَّهُمَّ وَبِحَمْدِكَ، وَتَبَارَكَ اسْمُكَ، وَتَعَالَى جَدُّكَ، وَلَا إِلَهَ غَيْرُكَ»
(subɧanaka Alllahuma wabiɧamdika, watabaraka āsmuka, wataξāala jadduka, walaā ᶝīilaha ɣairuka),
apoi spunea de trei ori « لاَ إِلَهَ إِلَّى ﷲ» ( laā ᶝīilaha ᶝīillaă Alllah),
apoi

«أَعُوذُ بِاللهِ السَّمِيعِ الْعَلِيمِ مِنَ الشَّيْطَانِ الرَّجِيمِ مِنْ هَمْزَهِ وَنَفْخِهِ وَنَفْثِهِ»
( ᶝāaξuʥu biālllahi ālssamiyξi ālξaliƴm min ālşayᵵaāni ālrrajiƴm min hamzahi wanafᶄihi wanafȶihi)
ori dacă ceva neplăcut sau rău se întâmpla în jurul lui spunea: « ᶝāaξuʥu biālllahi min ālşayᵵaāni ālrrajiƴm.»

Cei patru colecţionari ai Sunan-ului au colectat acest hadith, pe care AlTtirmidzi îl consideră cel mai faimos, cu privire la acest subiect.
Abu Dawd şi Ibn Majah au consemnat că Jubayr bin Mut’im a spus că a aflat de la tatăl său că: „Atunci când trimisul lui Alllah începea o rugăciune, el spunea: „ Alllah este Cel Mare, cu adevărat Cel Mai Mare – de trei ori – toată slăvirea I se cuvine lui Alllah(de 3 ori); toată închinarea I se cuvine lui Alllah, ziua şi noaptea (de 3 ori). O, Alllah, caut scăpare la Tine împotriva lui Satan cel blestemat, împotriva împresurării lui, împotriva aroganţei lui, împotriva cântărilor lui. ” Amr spunea: „«hamz» însemnă asfixiere (înconjurare din toate părţile, împresurare, care este sufocat de prezenţa cuiva) «nafᶄ» însemnă aroganţă, iar «nafȶ» însemnă poezie (cântare, imn, odă).”

Ibn Majah a mai colecţionat un hadith care relatează că Ali bin AlMundzir a spus că a aflat de la Ata’ bin AlSsa’ib care a aflat de la Abu Abdu-Rrahman AlSsulami care a aflat de la Ibn Mas’ud că Profetul spunea:
«اللَّهُمَّ إِنِّي أَعُوذُ بِكَ مِنَ الشَّيطَانِ الرَجِيمِ وَهَمْزِهِ وَنَفْخِهِ وَنَفْثِهِ»
O, Alllah! Caut scăpare la tine împotriva şaytanului blestemat, împotriva împresurării lui (hamz), a aroganţei lui (nafᶄ) şi a cântărilor lui (nafȶ). Ibn Mas’ud spunea: „hamz însemană moarte, nafᶄ însemnă aroganţă, iar nafȶ înseamnă poezie.”

Legendă
T dur = ᵵ = ط / ā = ا / ᶄ = خ / ξ = ع / ᶝāa = alif care poartă hamza = أَ / ᶝīi = alif care poartă hamza şi marca i = إِ /ʥ = ذ/ ȶ = ث / ă = ى/ ƴ =ي = vocală lungă y / y = ي / z dur = ʑ = ظ / ɧ = ح

[yvette]

Perioada revelării
Sura AlFatihah a fost revelată în Makkah (Mecca), după cum spun Ibn Abbas, Qatadah şi Al3aliah, iar după Abuurayrah, că a fost revelată în Madinah (Medina), însă majoritatea sunt de acord că este o sură mecană.
Alllah (swt) a spus: Intr-adevăr, Noi v-am dăruit cu cele 7 Mathani (7 versuri repetitive ce se recită). Alllah (swt) este Bine-cunoscător!”
Exegeţii spun că ea este formată din 25 de cuvinte şi 113 de litere, dacă nu se ia în consideraţie basmalah, iar cu basmalah (adică bismillah alrahmani alrahimi), ea are 29 de cuvinte şi 139 de litere.
Sura AlFatihah este una dintre primele revelaţii ale Profetului Muhammad (saws). Tradiţia spune că a fost prima sură revelată în întregime.
Sura AlFatihah aparţine primului ɧizb, şi primului juzᶝ, care sunt diviziuni ale Quraânului.

Contextul istoric, politic, cultural şi social. - după Sayed Maulana Mawdudi

AlFatihah este numită sură mecană deoarece ea a fost revelată în Makkah. Prin urmare, revelaţiile quraânice se adresau politeiştilor (muşrik - « مشرك ») tribului Qurayş, care nu cunoşteau Islamul (credinţa în Unul Alllah şi supunerea totală faţă de El), spre deosebire de cei din Madinah, unde localnicii erau în majoritate evrei care cunoşteau credinţa în Alllah Unul, conceptul de profetism, viaţă de apoi, îngeri, principii pe care este construit iudaismul, căci mulţi dintre ei credeau în Legile ce le revelase Alllah Profetului Moise.
Din acest motiv, pentru meccani erau necesare, în principal, popularizarea principiilor fundamentale ale Islamului şi formarea morală a noilor adepţi.
După migrarea la Madinah a Profetului, cei rămaşi în Makkah şi care îmbrăţişaseră Islamul au intrat în opoziţie cu necredincioşii, propagarea Islamului fiind un risc asumat, fiind deja chestiune de supravieţuire şi nu numai de succes.
În această perioadă, din cauza opoziţiei tot mai mari a necredincioşilor, a apărut un nou tip de „musulmani”, denumiţi de Quraân, ipocriţi – (munafiqin – منافقين ) din cauza duplicităţii lor, duplicitate diferită faţă de cea a locuitorilor Madinah. Ipocriţii meccani voiau să se pună la adăpost de mânia şi boicoturile necredincioşilor, pe când cei mediniţi voiau să îşi păstreze poziţia socială şi să îşi continue afacerile oneroase, însă şi ipocriţii meccani, ca şi cei mediniţi continuau să întreţină relaţii de prietenie sau de afaceri cu necredincioşii, urmând stilul lor de viaţă.
Mai existau alte două soiuri de ipocriţi, aceia care intraseră în Islam pentru a fi asemenea cu cei din clanul lor care deveniseră musulmani şi aceia care, cunoşteau adevărul despre Islam, dar nu îl aplicau pentru că nu aveau curaj să renunţe la tradiţie, superstiţii şi ambiţii personale.

Profetul Muhammad – repere biografice şi prima revelaţie

Profetul Muhammad (saws) s-a născut în anul 570 e.n. în Makkah. Tatăl lui, Abdullah, a murit, în Yatrib (Madinah), cu câteva săptămâni înainte de naşterea sa. Mama sa a murit în timpul călătoriei de întoarcere de la Madinah, când Muhhamad avea doar 6 ani. El a fost crescut de bunicul patern Abd-AlMutalib, până la 8 ani, apoi de Abu Talib, fratele tatălui său.
Abd – Al Mutalib, după mamă, era madinit, însă unchiul său Muttalib l-a adus la Makkah pentru a-l numi în locul lui ca lider al arabilor din Makkah şi administrator al Sanctuarului Ka’bah.
Makkah era un oraş-stat care controla o parte din ruta comercială Siria – Egipt, în partea de nord, iar în partea de sud, ruta comercială cu Yemenul.
Muhammad este descendent al patriarhului şi Profetului Ibrahim, de la fiul său, Profetului Ismail, pe linia descendentă a fiului său Kedar.
Muhammad avea 40 de ani când, în timpul uneia dintre multele retrageri spre meditaţie pe Muntele Hira, în luna Ramadzan, a avut prima revelaţie primită prin Arhanghelul Jibril.
În prima sa apariţie, Arhanghelul Jibril i-a spus lui Muhammad: - Iqraa! (citeşte!). Muhammad i-a răspuns: - Nu pot să citesc! (Muhammad nu învăţase să scrie sau să citească.) Atunci Arhanghelul Jibril l-a cuprins provocându-i o durere cumplită, până la limita suportabilului, apoi l-a eliberat din strânsoare şi i-a poruncit din nou: -Iqraa! Muhammad a răspuns în acelaşi fel. Atunci Arhanghelul Jibril l-a cuprins din nou şi i-a poruncit iarăşi:-Iqraa! Când l-a eliberat a treia oară, Arhanghelul Jibril i-a poruncit: - 1.Citeşte! În numele Domnului Tău care a creat! 2.Care l-a creat pe om din sânge închegat! 3.Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil! 4.El este Cel care l-a învăţat cu calemul, 5. L-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut!”
Aşa s-a produs prima revelaţie şi acestea sunt primele cinci versete revelate şi care vor forma începutul surei 96.
Muhammad a fost înspăimântat de experienţa avută pe munte şi când s-a întors acasă, obosit, i-a cerut lui Khadijah, soţia sa, să îl acopere cu o pătură. După ce l-a văzut un pic mai relaxat, Khadijah l-a întrebat care este motivul pentru care a venit atât de înfricoşat, apoi, l-a asigurat de sprijinul ei al lui Alllah, iar el i-a povestit cele întâmplate. Apoi, Khadijah a cerut opinia vărului ei Waraqah, un călugăr creştin, cunoscător al revelaţiilor şi scripturilor. Waraqah a confirmat faptul că acel vizitator nu a fost altul decât acelaşi care s-a arătat lui Moise. Apoi a adăugat că Muhammad este Profetul aşteptat. Auzind toate acestea Khadijah a devenit prima persoană care a acceptat Islamul. Ea i-a stat alături soţului ei, sprijinindu-l şi încurajându-l în greaua sa misiune de propovăduire a Islamului, vreme de 10 ani, până când în 620, în luna lui Ramadzan, a murit.
Arhanghelul Jibril i-a transmis lui Muhammad(saws) mesajul divin, ca poruncă a lui Alllah, sub forma versetelor (âyaturi – care în arabă înseamnă semne) vreme de 23 de ani.
Uneori i se revelau câteva verste, alteori o parte de sură, iar alteori o sură întreagă.
Anumite revelaţii au venit ca răspuns la îndoielile şi provocările necredincioşilor.
Versetele revelate au fost consemnate pe diverse suporturi materiale (piei, frunze de palmier, oase de animale, scoarţă de copac), memorate imediat ce au fost revelate şi folosite în Rugăciunile zilnice.
Arhanghelul Jibril le-a transmis ordinea şi aranjarea versetelor şi Profetul Muhammad i-a instruit pe scribi cum să aranjeze şi să noteze surele şi versetele. Odată pe an, Profetul recita toate versetele astfel încât Arhanghelul Jibril să le confirme acurateţea, exactitatea şi ordinea.
Toate versetele revelate pe parcursul a 23 de ani au fost compilate într-o carte, denumită Quraân.
Numele de Quraân este preluat din versetele revelate.
Quraânul nu conţine nici măcar un singur cuvânt care să aparţină Profetului Muhammad.
Stilul literar este cel al speech-ului, adică al discursului şi uneori al dialogului, deoarece versetele revelate sunt porunci ale lui Alllah destinate creaţiilor sale.
Arhanghelul Jibril i s-a arătat Profetului Muhammad în timpul misiunii sale înştiinţându-l despre anumite evenimente şi învăţându-l ce strategie trebuie să aplice pentru a-şi îndeplini cu succes misiunea profetică.
Opiniile sale, învăţăturile sale, acţiunile lui, aprobările şi dezaprobările lui în anumite probleme sau situaţii de viaţă, relatările altora despre modul său de viaţă, despre regulile impuse sunt adunate separat în colecţii şi sunt cunoscute sub numele de Hadith-uri.
Primii oameni care au îmbrăţişat Islamul, după Khadijah au fost vărul Profetului Muhammad – Ali, servitorul lui Zayd Ibn Harithah, prietenul lui Abu Bakr şi soţia şi fiicele lui. În primii trei ani de propagare a mesajului Divin, alţi 40 de oameni i s-au alăturat.
Ei au acceptat Islamul mărturisind „Nu există alt dumnezeu în afară de Alllah, iar Muhammad este mesagerul Lui. ”
Islam înseamnă pace prin supunere faţă de Voinţa lui Alllah şi prin îndeplinire a Poruncilor Sale. Cei care acceptă Islamul se numesc musulmani şi se referă la acei oameni care au acceptat mesajul de pace prin supunere faţă de Alllah.

Biografia Profetului Muhammad (pbuh), Dr. A. Zahur

[yvette]

Tema surei
AlFatihah are ca temă legătura dintre Alllah şi om şi călăuzirea lui.
AlFatihah este o sură prin care Alllah evocă Legământul dintre El şi creaţia Sa, adresându-se musulmanilor. Atâta vreme cât oamenii îl vor considera Unic şi vor avea credinţa că Alllah este Stăpânul Universului, Îndurătorul şi Milostivul, Judecătorul Zilei de Apoi, Atotputernicul, căruia numai Lui i se cuvine închinarea şi slăvirea, El Însuşi le va fi Călăuzitorul spre Paradis, aşa cum a promis şi celor de dinaintea lor, însă aceia s-au abătut şi au pierdut această favoare.
Însă Alllah, Prea-bunul nu impune omului credinţă prin Atotputernicia Sa, ci îl lasă pe el să aleagă după cum îi dictează propria conştiinţă. De aceea, acest Legământ este redat sub forma unei Rugăciuni. Aşadar, omul este cel care trebuie să ceară lui Alllah Călăuzirea Sa, pentru că în acest fel omul îşi afirmă şi îşi asumă credinţa sa în Alllah, Unul, Atotputernicul, Milostivul, Îndurătorul, Judecătorul Zilei de Apoi.
De aceea Muslim şi AlNnasa’i au consemnat fraza „Jumătate din ea este pentru Mine şi jumătate pentru supuşii Mei, astfel ei vor primi ceea ce au cerut.”
Motivul revelării surei
A fost revelată pentru a fi un model de comunicare între om şi Alllah. Omul este învăţat ce cuvinte trebuie să pronunţe pentru a crea relaţia de apropiere dintre el şi Creatorul lui, pentru a şti unde să caute înţelepciune şi cui să o ceară, căci în această sură omul este învăţat că vorbească lui Alllah cu cuvintele lui Alllah.
Prin AlFatihah omul nu află ce i-a poruncit de la Alllah prin trimişii Săi, ci omul este înconjurat de Alllah, îi simte prezenţa prin însăşi prezenţa Lui ca interlocutor, omul îi aude vorbele căci El este Cel care le spune. AlFatihah este o lecţie ţinută de Învăţător pentru ucenicii lui.
Această sură a fost revelată ca o Rugăciune directă între om şi Alllah, pentru a arăta că între El şi creaţia Lui nu există intermediari, nici măcar Profeţii Săi sau Îngerii Săi. Sura AlFatihah este diferită de celelalte, ea nu este un mesaj trimis prin profeţi, ci este o comunicare directă între Alllah şi om. Profeţii şi îngerii sunt doar un mijloc de transmitere a călăuzirii lui Alllah, însă fiecare este responsabil a o cere, a o căuta şi a solicita ajutorul lui Alllah, spre împlinirea acestui obiectiv.

[yvette]

[١]بِسْمِ ﷲِ الرَّحْمَانِ الرَّحِيمِ ۝
1. bismi Alllahi ālrraɧmaāni ālrraɧiƴmi
1.In numele lui Alllah Cel Milostiv, Cel Indurător
(AlRrahman, AlRrahim - se cunosc 99 de atribute ale lui Alllah)

Pentru unii dintre salafi acesta este doar o parte de âyah, iar pentru alţii este âyah separat cu care se începe orice sură cu excepţia uneia – Sura 9- AlTtawbah. Părerea că „basmalah” este un âyah al oricărei sure a Quraânului a fost iniţiată de companionii Profetului Muhammad(saws), respectiv de: IbnAabbas, Ibn Ummarm, Ibn AlZzubayr, Abu Hurayrah şi 3Ali, precum şi lui 3Ata’, Tawus, Sa3id bin Jubayr, Makhul şi AlZzuhri ca şi Abdullah bin Mubarak, AlŞşafi’i, Ahmad bin Hanbal, Işaq bin Rahwayh, Abu Ubayd AlQasim bin Salaam. Au opinie contrară Malik, Abu Hanifah şi precursorii săi care susţin că „bismillah” nu este âyah nici în AlFaatihah şi nici în altă sură. Mai mult, Dawd spune că „bismillah” este un âyah separat de la începutul oricărei sure, deci este un âyah de început, dar nu face parte din sura propriu-zisă, părere cu care ar fi fost de acord şi Ahmad bin Hanbal.

Aceeia care nu au fost de acord că basmalah sau tamiyah este o parte din Sura AlFatihah nu sunt de acord nici cu faptul că formula trebuie spusă cu voce tare în timpul Rugăciunii. In schimb, cei care au afirmat că basmalah este parte a fiecărei Sure, cu excepţia celei de-a 9-a – AlTtawbah, au şi ei păreri diferite.
AlŞşafi’i spune că este permisă recitarea cu voce tare a formulei basmalah odată cu Fatihah. Această opinie este susţinută şi de alţi Companioni ai Profetului, de către Tabi’in şi de imamii salafi şi de generaţiile următoare, cum ar fi: Abu Hurayrah, Ibn Abbas, Ibn Umar, Mu’awiyah, Umar şi Ali, după cum spun Ibn Abdul-Barr şi AlBayhaqi.
Şi cei Patru Califi, aşa cum AlKhatib a consemnat, au adoptat această opinie, însă anumite relatări despre ei sunt contradictorii.
Invăţaţii Tabi’in care au dat această interpretare (tafsir) îi include pe: Sa’id bin Jubayr, Ikrimah, Abu Qilabah, AlZzuhri, Ali bin Hasan şi fiul său Muhammad, Sa’id bin Musayyib, Ata, Taws, Mujahid, Salim, Muhammad bin Ka’b Al Qurayi, Abu Bakr bin Muhammad bin Amr bin Hazm, Abu Wa’il, Ibn Sirin, Muhammad bin AlMunkadir, `Ali bin `Abdullah bin `Abbas, fiul său Muhammad, Nafi` sclav eliberat al lui Ibn `Umar, Zayd bin Aslam, `Umar bin `Abdul-Aziz, AlAzraq bin Qays, Habib bin Abi Thabit, Abu AlŞşa`tha', Makhul şi `Abdullah bin Ma`qil bin Muqarrin.
Al-Bayhaqi l-a adăugat acestei liste şi pe `Abdullah bin Safwan şi pe Muhammad bin AlHanafiyyah, iar Ibn `Abdul-Barr la adăugat şi pe `Amr bin Dinar.
Dovada că aceşti învăţaţi au adoptat această opinie este că atâta vreme cât basmalah este parte a surei Fatihah ea trebuie să se recite odată cu ea.
AlNnasa’i a consemnat în Sunan, Ibn Hibban şi Ibn Khuzaymah în Sahih-urile lor şi AlHakim în Mustadrak că Abu Hurayrah a împlinit o Rugăciune şi odată cu ea a recitat cu voce tare Bismi_Alllah. După ce a terminat Rugăciunea, a spus: I;n faţa voastră am împlinit Rugăciunea care este foarte asemănătoare Rugăciunii Mesagerului lui Alllah.” AlDdaraqutni, AlKhatib şi AlBayhaqi au calificat acest hadith ca fiind sahih.
De asemenea, Al Bukhari, în Sahih-ul său a consemnat că Anas bin Malik întrebat fiind despre modul de recitare al Profetului, el a răspuns: “Recitarea lui era fără grabă.” Apoi el a demnostrat aceasta recitând prelungit “bismi Alllahi ālrraɧmaāni ālrraɧiƴmi”.
In Musnad-ul lui Imam Ahmad, în Sunan-ul lui Abu Dawd, în Sahih-ul lui Ibn Hibban şi în Mustadrak-ul lui AlHakim este consemnată relatarea lui Umm Salamah, care spunea: In Rugăciune, Trimisul lui Alllah obişnuia să evidenţieze fiecare dintre versetele:
﴿بِسْمِ اللَّهِ الرَّحْمَـنِ الرَّحِيمِ - الْحَمْدُ للَّهِ رَبِّ الْعَـلَمِينَ - الرَّحْمَـنِ الرَّحِيمِ - مَـلِكِ يَوْمِ الدِّينِ ﴾
AlDdaraqutni a calificat acest hadith ca fiind sahih.
Abu `Abdullah AlŞşafi`i şi Al-Hakim în Mustadrak, au consemnat că Mu’awiyah, conducând Rugăciunea în Madinah, nu a recitat basmalah Muhajirin, care a fost de faţă la acea rugăciune a criticat această modalitate. Când Mu’awiyah a condus următoarea Rugăciune, el a pronunţat bismi_Alllah cu voce tare.
Având în vedere mai sus menţionatele hadithuri este evident că Bismi_Alllah trebuie recitat cu voce tare.
Alţi învăţaţi, precum cei Patru Califi, ca şi Abdullah bin Mughaffal, unii dintre Tabi’in şi din generaţiile următoare, Abu Hanifah, AlTȶawri şi Ahmad bin Hanbal au spus că Bismi_Alllah nu trebuie spus cu voce tare şi practicau aceasta.
Imam Malik a spus că Bismi_Alllah nu trebuie recitat nici cu voce tare, dar nici în şoaptă.
Acestă opinie se bazază pe opinia lui Imam Muslim care a preluat de la A’işah că Trimisul lui Alllah obşnuia să înceapă Rugăciunea recitând Takbir (Alllahu Akbar!) şi apoi recita “Alɧamdu_lllahi rabbi alξalamiƴina.”
In plus, în cele Două Sahihuri este consemnat faptul că Anas bin Malik a spus. “Mă rugam în spatele Profetului, a lui Abu Bakr, Umar şi Uthman şi ei obişnuiau să îşi înceapă rugăciunea cu “Alɧamdu_lllahi rabbi alξalamiƴina.”, iar Muslim a adăugat. “ Şi ei nu au menţionat «bismi_alllahi ālrraɧmani ālrraɧimi» nici la început şi nici la sfârşit.”
Acestea sunt opiniile învăţaţilor, însă ei sunt de acord în ceea ce priveşte faptul că este corectă recitarea surei AlFatihah cu voce tare sau în şoaptă.

Alllah = este numele Dumnezeului nostru Cel Preamărit, Stăpânul tuturor, este numele Cel mai minunat, deoarece conţine toate atributele Stăpânului nostru. El este Unic şi nimănui nu i se cuvine închinare decât Lui, Unuia, Singurul, Cunoscătorul tuturor celor văzute şi nevăzute. El este Iertător şi Milostiv. El este Cel Sfânt, El este Impăratul, El este Perfect, El este Protectorul şi Păzitorul creaturilor Sale, El este Preaputernicul şi Atotputernicul, este Supremul. Gloria şi slava i se cuvin Lui, Alllah Cel Preaînalt, şi numai Lui, El nu are asociaţi şi nici urmaşi! El este Creatorul, Atoateştiutorul şi Bine-cunoscătorul, El este Cel Preaslăvit în ceruri şi pe pământ, El este Cel Inţelept şi Lui îi aparţin cele mai minunate nume. Abu Hurayrah a fost menţionat în cele două Sahih-uri că a aflat de la Profetul Muhammad (saws) că: „Alllah are 99 de nume, o sută minus unu, cine le ţine minte pe toate va intra în Paradis!

[maryam]

:salam:

Am si eu o problema de exprimare in lb romana, asa ptr o intelegere si o insusire absoluta a termilor, este o parere personala, asa ca dc nu doriti sa cugetati asupra ei, ignorati-o!

Cred ca este mai potrivit si mai aproape de sensul real sa spunem despre ALLAH Subhana Hua wa Ta`ala
"CEL MAI..."
- Milostiv
- Indurator
- Generos
...samd. Si oamenii pot avea aceste insusiri, la asta ma refer...

[yvette]

:salam:

Am si eu o problema de exprimare in lb romana, asa ptr o intelegere si o insusire absoluta a termilor, este o parere personala, asa ca dc nu doriti sa cugetati asupra ei, ignorati-o!

Cred ca este mai potrivit si mai aproape de sensul real sa spunem despre ALLAH Subhana Hua wa Ta`ala
"CEL MAI..."
- Milostiv
- Indurator
- Generos
...samd. Si oamenii pot avea aceste insusiri, la asta ma refer...

Nu ştiu dacă e corect, dar cred că intenţionat s-a evitat folosirea comparativului în limba română, pentri că mulţi delatori ai Islamului au cârcotit şi au spus că din folosirea gradului de comparaţie rezultă că Alllah era şeful zeilor dintr-o religie politeistă şi comparativul a fost folosit ca să arate că Alllah era cel mai .... dintre toţi ceilalţi zei.
Având în vedere că în limba arabă comparativul se face prin alăturarea a doi termeni, adică: obiectul sau persoana comparată faţă de sistemul de refereinţă (X mai mic dect Z, V cel mai mare din Ţ, 8 este mai mare ca 9 ), iar adjectivul folosit are un grad de comparaţie care este numit elativ, echivalentul superlativului absolut din limba română, deci comparativul arab ar arata cam aşa: " x superlativ elativ y "
Ceea ce nu corespunde sensului din română şi atunci s-a folosit varianta adjectivului scris cu literă mare.
Dacă ar fi după mine aş folosi particula de superlativ "prea"...deci Prea Milostiv, Prea Înalt, sau articulat şi cu majusculă ca un titlu

Repet....nu ştiu dacă e bine...e doar teoria mea.

[maryam]

:salam:
Sigur ca un punct de vedere ramane un punct de vedere, insa in cazul de fata nu e vorba de comparativ ci de superlativ si oricum mi se pare cam aiurea convertirea asta ca sa se plieze pe gramatica, ma refeream la cu totul altceva care, sigur nu iese din tiparul stiintei (gramaticii)...in fine, stiu din nefericire parerile unora ref la acest subiect.

[yvette]

[٢]الْحَمْدُ لِلَّهِ رَبِّ الْعَالَمِينَ.۝
2. ālɧamdu_lillahi rabbi ālξaālamiƴna!
2. Laudă lui Allah,1 Stăpânul2 lumilor!3
1. « ālɧamdu_lillah» -الحَمْدُ لِلَّه - toată gloria (slava, preamărirea) i se cuvine lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) şi numai Lui, şi nici un alt obiect sau fiinţă nu poate fi venerată în locul Lui. Toată cinstirea şi gratitudinea se cuvin lui Alllah(سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) de la început până la sfârşit pentru că tot ceea ce există (fiinţe, obiecte, cunoaştere, recompensă sau pedeapsă în viaţa aceasta sau în cea de Apoi), există prin mila şi îndurarea Lui. ᶝAbbuw ξiysaᶐ ĀlTtirmiʥiy(أبو عيسى الترمذي), ĀlNnasaāᶝîy (أحمد بن شعيب النسائي) şi Ǐbn Maājah(إِبن مَاجَه) au reţinut un ɧadiyȶ în care Muūsaᶐ bin ᶝIbraāhiym bin Kaȶir spunea că a preluat de la Talhah bin Ħiraş ceea ce Jaābir bin ξabdAlllah(جابر بن عبدالله بن) a auzit că Mesagerul lui Alllah (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) a zis: „Cea mai bună «ʥikr» -ذِكْر - (adorare) a lui Alllah este: «laā ᶝIlaha ᶝIllaā_Alllah» – لاَ إِلَهَ إلاَ ﷲ - şi cea mai frumoasă mărire adusă Lui este: « ālɧamdu_lillah» - الْحَمْدُ لِلَّهِ -.”
Diferenţa dintre a-l slăvi pe Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) şi a-i mulţumi lui Alllah «ālɧamdu_lillah». A-l slăvi pe Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) înseamnă că toată închinarea i se cuvine Lui, Unuia, şi nici un obiect nu trebuie adorat în locul Lui, nici o altceva dintre creaţiile Lui. A-i mulţumi lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) înseamnă a exprima gratitudinea faţă de nenumăratele favoruri şi binefaceri date omului, a căror mulţime numai de El este ştiută. Binefacerile lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) includ mijloacele care servesc la adorarea Lui de către creaturile Sale, corpul fizic cu care ele sunt capabile să îndeplinească poruncile Lui, precum şi mijloacele de existenţă pe care El le asigură în această viaţă, dar şi înlesnirile făcute de El pentru oameni, fără ca cineva sau ceva să Îl convingă să facă acestea. Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a atras atenţia creaturilor Sale despre felul şi mijloacele cu care ei îşi pot câştiga viaţă veşnică în Paradis.
Din aceste motive toată slăvirea şi gratitudinea i se cuvin lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى).
De altfel, Ǐbn Jariyr comenta despre acest âyah că înseamnă: „O adorare pe care Alllah a numit-o despre EL Însuşi: «ālɧamdu_lillah» şi pe care le-o indică oamenilor să o folosească atunci când îl adoră; este ca şi cum el a spus: «Spune: Toată mulţumirea şi slăvirea i se cuvin lui Alllah!» Putem spune că această expresie atrage după sine în afară de slăvirea Lui şi pronunţarea celor mai frumoase nume ale Lui şi a celor mai măreţe atribute. Acela care spune «ālɧamdu_lillah» va mulţumi Domnului său pentru toate favorurile şi binefacerile Lui.”
(3) Hafs relata că ξUmar i-a spus lui ξAliy: „Noi ştim «laā ᶝIlaha ᶝIlaā_Alllah, subɧanan _Alllah, şi Alllahu Akbar». Dar ce este atunci «ālɧamdu_lillah»?” ξAliy a răspuns: „O afirmaţie care este plăcută lui Alllah, care este o mulţumire pentru El şi pe care are plăcerea să fie repetată.”
Şi Ǐbn ξAbbaās a spus: „ālɧamdu_lillah este o declaraţie de apreciere. Când supuşii Lui vor spune: «ālɧamdu_lillah», Alllah va spune: «Supuşii Mei M-au slăvit»” – ɧadiyȶ colecţionat de Ǐbn ᶝAbiy Ƕaātim ( حاتم) .
Imam ᶝAɧmad bin Ƕanbal a consemnat că ĀlAswad bin Saāriy ( ساري بن الأسود) spunea: „O, Mesager al lui Alllah, trebuie să îţi recit cuvintele care Îl slăvesc pe Domnul meu, cel Preaînalt, pe care le-am aflat?, iar el a răspuns: «Cu adevărat, Domnului tău Îi place să fie numit ĀlǶamd.»” Acest ɧadiyȶ a fost colecţionat şi de ĀlNnasaāᶝîy .
ᶝAbbuw ξIsaᶐ ĀlTtirmiʥiy , ĀlNnasaāᶝîy şi Ǐbn Majah au relatat că Muūsaᶐ bin ᶝIbraāhiym bin Kaȶir a spus că a aflat de la Talhah bin Ħiraş că Jaābir bin Abdullah a spus că Mesagerul lui Alllah (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) zicea: Cel mai bun «ʥikr» (pomenirea lui Alllah) este «laā ᶝIlaha ᶝIlaā_Alllah » şi cea mai bună invocare este «ālɧamdu_lillah»” ĀlTtirmiʥiy spunea că acest ɧadiyȶ este ɧasan ɣariyb. Şi Ǐbn Majah a reţinut afirmaţia lui ᶝAnas bin Maālik despre Profetul Muɧammad (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) care spunea: „Orice supus este binecuvântat de Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) dacă spune «ālɧamdu_lillah» pentru ceea primeşte dacă este mai bun decât ceea ce ar fi obţinut el însuşi.”
De asemenea, în Sunan, Ǐbn Majah a consemnat o relatare a lui Ǐbn Umar despre Mesagerul lui Alllah(صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) în care a spus: „Un rob al lui Alllah a spus odată: - O, Alllah! Ţie ţi se cuvine slăvirea(ɧamd) pentru că este proprie Harului şi măreţiei Stăpânirii Tale!»” Cei doi îngeri aveau dubii despre cum să califice aceste cuvinte. Ei s-au dus la Alllah şi au spus: - O, Stăpâne al nostru, un rob tocmai ce a făcut o declaraţie şi noi nu ştim cum să o consemnăm pentru el. Alllah a spus, deşi ştia prea bine ce a spus robul Său: - Şi ce a spus robul Meu?, iar îngerii au răspuns: « O, Alllah! Ţie ţi se cuvine slăvirea(ɧamd) pentru că este proprie Harului şi măreţiei Stăpânirii Tale!» Alllah le-a spus lor: - Scrieţi exact cum robul Meu a spus, până când se va întâlni cu Mine şi atunci îi voi recompensa pentru cuvintele lui.”
Litrele alif şi lam din faţa lui Ƕamd folosesc la desemnarea tuturor felurilor de mulţumiri şi aprecieri făcute lui Alllah Preaînaltul. Un ɧadiyȶ spune: „O, Alllah! Toată slăvirea ţi se cuvine Ţie, Tu eşti Stăpânul tuturor stăpânirilor, toate bunătăţile sunt în mâna Ta şi toate lucrurile sunt ale Tale.”

[yvette]

2. «ĀlRrabb»- الرَّبّ - cuvântul a fost tradus prin Stăpân, ca Domn şi Conducător, ca Intreţinătorul tuturor, ca Făcător al tuturor şi Ocrotitor, ca Suveran, Domnitor, Coordonator, Administrator şi Organizator. Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este Stăpânul Universului în toate aceste sensuri. De aceea, acest nume Ii aparţine în mod exclusiv.

ĀlRrabb – este Stăpânul care are putere deplină asupra proprietăţii sale. Sensul de bază al acestui cuvânt este: stăpân sau acela care puterea de a conduce, autoritate conducătoare absolută. Toate aceste sensuri sunt foarte adecvate pentru a defini unele atribute ale lui Alllah. Când este neînsoţit de un alt nume, cuvântul Rabb este folosit numai pentru Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى). De exemplu: se poate spune «rabb ālddaār» – stăpânul sau proprietarul unui anume obiect. Mai mult, a fost consemnat faptul că ĀlRrabb este unul dintre măreţele nume ale lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى).

3. «ālξaālamiƴn» - العَالَمِين - este pluralul lui «ξaālam»- عَالَم - care include tot ceea ce există cu excepţia lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى). «ξaālam» este un nume colectiv dat tuturor creaturilor care există pe pământ şi în ceruri, în apă sau pe uscat, orice generaţie se numeşte «ālξaālam» (djinni, oameni, îngeri, -----i, animale, orice are suflet.). «ξaālam» este derivat din «ξaālamah»-عَالَمَه- pentru că este semnul care atestă Unicitatea Creatorului lor. –

Deci, «ālξaālamiƴn» este pluralul lui «ξaālam», care cuprinde tot ceea ce există, cu excepţia lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى).
AlFaraā şi ᶝAbbuw ξUbayd spuneau: „«ξaālam» cuprinde tot ceea ce are minte: omenii, djinnii, îngerii şi diavolii, dar nu şi animalele.”; iar Zayd bin ᶝAslam şi ᶝAbbuw Muhaysin spuneau: „«ξaālam» include tot ceea ce Alllah a creat cu suflet.”; pe când Qatadaɤ spunea despre expresia «rabbi ālξaālamiƴna» - رَبِّ الْعَـلَمِينَ -:„Orice fel de creaţie este un «ξaālam»”; iar ĀlZzaājjaj (الزجـّاج) spunea: „«ξaālam» cuprinde tot ceea ce Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a creat în această lume, dar şi în lumea de Apoi.” Despre această ultimă afirmaţie, ĀlQurŧubiy a comentat: „Aceasta este explicaţia corectă a lui «ξaālam», adică «ξaālam» cuprinde tot ceea ce Alllah a creat în ambele lumi.” De altfel Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a statuat prin Qurân aceasta: verset 23. A întrebat Faraon: „Şi ce este Stăpânul lumilor?” verset 24. I-a răspuns: „Este Stăpânul cerurilor şi al pământului şi al celor care se află între ele, dacă voi aţi putea să fiţi convinşi!” – Sura 26 ĀlŞşuaξraāᶝa ( الشعراء)

[yvette]

[٣]الرَّحْمَـٰنِ الرَّحِيمِ ۝
3. ālrraɧmaٰni ālrraɧiƴmi,
3. Cel Milostiv, Cel Indurător,1


1. ĀlQurŧubiy (أبو عبدالله القرطبي) explică acest verset astfel: Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) S-a descris pe Sine ca fiind Cel Milostiv, Cel Indurător, Stăpânul (conducătorul) tuturor creaturilor Sale.
El a revelat lui Muɧammad (صلى الله عليه وسلم) să transmită oamenilor: „Cu adevărat Eu sunt Cel Milostiv, Cel Indurător. Pedeapsa dată de Mine este cea mai dureroasă.”
ca şi:
„Desigur, Domnul vostru este generos în a da recompense şi desigur că El este Cel Milostiv, Cel Indurător”
precum şi
„Dacă dreptcredincioşii ar ştii ce pedeapsă poate da Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) nici unul dintre ei nu ar mai putea spera să ajungă în Paradis, iar dacă necredincioşii ar cunoaşte câtă îndurare poate avea Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), atunci nici unul dintre ei nu ar mai pierde speranţa că ar putea câştiga binecuvântările Sale.”- ɧadiyȶ din Ŝaɧhiyɧ-ul lui Muslim(أبو الحسين مسم).
[/SIZE]

٤]مَالِكِ يَوْمِ الدِّينِ.۝
4. maāliki yawmi_ālddiƴna.
4. Domnitorul1 Zilei de Apoi2.

1. Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a menţionat în această sură faptul că El este Regele (maālik - مَالِك) tuturor pentru că El este Cel Atotputernic şi niciuna dintre creaturile Sale nu se va putea folosi de puterea mai mare sau mai mică ce i-a fost dată (indiferent de poziţia socială: de la rege la sclav) să scape de Ziua Judecăţii căci atunci toţi se vor supune Lui. El va fi Cel care va domni peste Ziua Invierii, pentru că El este Domnul creaturilor Sale.
«maālik» înseamnă domnitor sau rege.
Conform versetelor qurânice Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) spune: în Sura 59. ĀlǶaşr(الحشر), verset 23.„El este Alllah, afară de care nu este alt dumnezeu: Stăpânitorul (ĀlMaāliku - الْمَلِكُ), Cel Sfânt (ĀlQudduwsu الْقُدُّوسُ ), Făcătorul de pace (ĀlSsalaamu - السَّلَامُ), Apărătorul Credinţei (ĀlMuᶝîminu ĀlMuhayminu - الْمُؤْمِنُ الْمُهَيْمِنُ), Cel Tare (ĀlAziyzu - الْعَزِيُ), Atotputernicul (ālJabbaāru - الْجَبَّارُ), Cel Preaînalt (ĀlMutakabbiru - الْمُتَكَبِّرُ ). Mărire lui Alllah (سُبْحَانَ اللَّه)! El este mai presus de ceea ce voi Îi asociaţi.”

In sura 40 Ɣaāfir (غافر) verset 16: „Ziua în care ei se vor arăta fără ca nimic să-I fie ascuns lui Alllah în privinţa lor. (Şi atunci se va grăi): «A cui este împărăţia în Ziua aceasta?» «A lui Alllah, Cel unic şi Atotputernic!»”

In Cele două Ŝaɧhiyɧ-uri este consemnat că ᶝAbbuw Hurayraɤ relata despre Profetul Muɧammad (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) că a spus: „În faţa lui Alllah cel mai josnic nume cu care o persoană se denumeşte pe sine este acela de rege al regilor, pentru că acest nume îi aparţine numai lui Alllah. ”,
dar şi că Trimisul lui Alllah(صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) spunea: „(cu referire la Ziua Judecăţii) Alllah va înşfăca pământul cu Mâna Sa Dreaptă şi va proclama «Eu sunt Regele! Unde sunt regii pământului, unde sunt tiranii, unde sunt aroganţii?‼!»”

In ceea ce priveşte acele verste care folosesc această denumire (maalik) alături de numele altcuiva, denumirea de «rege» este folosită cu sensul de conducător peste un grup de oameni, de exemplu:
Sura 2 ĀlBaqaraɤ (البقرة ), verset 247: „…Alllah vi l-a trimis vouă pe Ŧaāluẅt (طَالُوت ) ca rege!….”,
sura 18 ĀlKahf (الكهف), verset 79: „…venea din urma lor un rege care lua toate corăbiile, cu forţa.”sura 5 ĀlMaāᶝîidaɤ ( المائدة ) verset 20 „…căci El a făcut dintre voi profeţi şi v-a făcut pe voi suverani….”Cele două Ŝaɧhiyɧ-uri comentează: „Precum regii care se sprijină pe tronurile lor.”


2. «Yawm ālddiƴn» – يَوْم الدَّين - este un concept care implică tot ceea ce presupune planul divin referitor la modul de analiză a faptelor oamenilor, după ce aceştia părăsesc viaţa pământească. «yawm ālddiƴn» înseamnă Ziua Judecăţii. «yawm» - يَوْم- zi, iar ālddiƴn - الدَّين = răsplată. Pentru unii răsplata va fi recompensă iar pentru alţii pedeapsă. Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a spus: In acea Zi Alllah va da lor răsplată cu prisosinţă.”–

Ǐbn Kaȶir spune: Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a menţionat despre Suveranitatea Sa în Ziua Invierii, însă aceasta nu înseamnă că Suveranitatea Lui nu se aplică şi celorlalte lucruri. De aceea Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a subliniat că El este Stăpânul existenţei, incluzând în aceasta şi viaţa pământească şi Lumea de Apoi. Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a făcut referire la Ziua Judecăţii în acest verset, pentru că în acea zi nimeni, în afară de El, nu va putea să deţină nimic, indiferent ce înseamnă aceasta.
In acea zi nimănui nu-i va fi permis să vorbească fără voia Lui.
In Sura 78 ĀlNnabaᶝā ( النبأ ) verset 38, Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) spune: „O zi în care ĀlRruɧ (Jibriƴl) şi îngerii se vor aşeza în rând şi nimeni nu va vorbi, afară de acela căruia Cel Milostiv îi va da îngăduinţă şi care va spune adevărul.” ,
iar în Sura 20. ŦaHa(طه) verset 108 spune: In Ziua aceea îl vor urma pe cel care cheamă, fără abatere, iar glasurile vor coborî smerite înaintea Celui Milostiv, şi nu vei auzi decât o şoaptă!”, i
ar în sura 11, verset 105. Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) spune: In Ziua ce va veni, nu va grăi nici un suflet, decât numai cu Voia Lui. Şi unii dintre ei vor fi osândiţi, iar alţii fericiţi!”

ĀlDdahhak (الدهّك) spunea că Ǐbn ξAbbaās a comentat cu privire la acestea: „Alllah spune că în acea Zi nimeni nu va mai avea nimic din ceea ce deţinea în mod obişnuit în timpul vieţii sale.”
Un ɧadiyȶ menţionat de ξUmar spune că: „Fericit este acela care îşi ţine contul şi trudeşte pentru Viaţa de Apoi!” căci în acea Zi totul se va în vileag şi nimic din ceea ce a fost ţinut secret nu va mai putea fi ascuns.
Ǐbn ξAbbaās spunea: „«Yawm ālddiƴn» este Ziua Recompensei pentru creaturi, însemnând Ziua Judecăţii. In acea Zi, Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) va răsplăti creaţiile Sale pentru faptele lor, rău cu rău şi bine cu bine, cu excepţia celor care vor obţine iertarea Sa.”
In completare, mulţi alţi Companioni, Tabiξiyn şi învăţaţi salafi au susţinut idei similare acesteia, deoarece acest înţeles rezultă în mod evident din âyah.

[yvette]

[٥
]
إِيَّاكَ نَعْبُدُ وَإِيَّاكَ نَسْتَعِينُ.۝
5. ᶝIyyaāka naξbudu wa_ᶝIyyaāka nastaξiƴnu!
5. Numai pe Tine te adorăm, numai Ţie îţi cerem ajutor,

1. Cele două propoziţii ale acestui âyah definesc Crezul islamic.
«naξbudu» - verb format pe rădăcina lui «ξibaādah» - عباده- care înseamnă în sensul de bază modest, umil. In terminologia islamică «ξibaādah»- عباده – înseamnă adorare cu cea mai mare dragoste, umilinţă şi teamă.

«ᶝIyyaāka» - إِيَّاكَ- Ţie îţi – însemnă că numai Lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) Unul, şi nimănui altcuiva.
Aceasta este forma perfectă de supunere şi întregul Islam se bazează pe aceste două idei: Alllah Unul şi adorarea şi supunerea absolută faţă de El.

Unii dintre salafi spun: „ĀlFaātiɧaɤ este cheia Qurânului, în vreme ce aceste două expresii sunt cheia surei ĀlFaātiɧaɤ: Numai pe Tine te adorăm, numai Ţie îţi cerem ajutor.”

Prima parte a versetului este o declaraţie de delimitare faţă de «şrik» - شرك (politeism), în vreme ce în a doua parte se declară că nu există altă putere sau forţă mai mare decât Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), subliniind ideea că absolut totul este controlat numai şi numai de El.

Acest sens este susţinut de alte numeroase versete qurânice, cum ar fi:

Sura 11 Huẅd ( هود ) verset 23 „Şi ale lui Alllah sunt toate cele ştiute din ceruri şi de pe pământ. Şi la El se întorc toate lucrurile. Adoră-L, aşadar. Şi încrede-te în El! Şi Domnul tău nu este ne-băgător de seamă faţă de ceea ce faceţi voi!”;
sau
sura 67 ĀlMulk ( الملك ) verset 29 „Spune: El este Cel Milostiv! Noi credem în El şi în El ne încredem şi veţi afla voi cine este în rătăcire învederată!”
ori
sura 73 ĀlMuzammil (المزمل ) verset 9 „Domnul Răsăritului şi al Apusului! Nu există altă divinitate afară de El; deci socoteşte-L numai pe El Ocrotitor”

Trebuie menţionat aici că, în acest âyah, discursul se schimbă de la persoana a III-a la persoana I, aceasta deoarece discursul se adresează robilor lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), care sunt învăţaţi practic ce cuvinte să folosească, ca şi cum ei ar sta în faţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) şi s-a adresa direct Lui.
Aceasta face explicaţia de ce Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a spus, această sură se împarte jumătate, jumătate pentru Mine şi jumătate pentru robii Mei.
Inceputul surei ĀlFaātiɧaɤ conţine cuvintele lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) cu referire la atributele sale cele mai frumoase, în scopul ca robii Săi să le folosească atunci când I se închină şi Il slăvesc.
De aceea se spune că o Rugăciune nu este valabilă fără ĀlFaātiɧaɤ .

Cele două Ŝaɧhiyɧ-uri au consemnat un ɧadiyȶ venit de la Profetul Muɧammad (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) prin ξUbaādaɤ bin ĀlSsaāmit (عبادة بن آلسامت): „Nu este validă rugăciunea aceluia care nu a recitat ĀlFaātiɧaɤ a Cărţii”.
Muslim, în Ŝaɧhiyɧ-ul său a consemnat că ᶝAbbuw Hurayraɤ a spus că Trimisul lui Alllah (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) a explicat cu privire la versetele ĀlFaātiɧaɤ:
„Alllah a spus: «Am împărţit rugăciunea în două jumătăţi între Mine şi supuşii Mei, o jumătate este pentru Mine şi o jumătate este pentru supuşii Mei. Robii Mei vor avea ceea ce cer. Când robii vor spune: - Laudă lui Allah, Stăpânul lumilor!, Alllah va spune: - Robii Mei M-au lăudat! Când supuşii vor spune:- Cel Milostiv, Cel Indurător, Alllah va spune:- Robii Mei M-au slăvit!; Când robii Mei vor spune: Domnitorul Zilei de Apoi, - Alllah va spune:- Robii Mei M-au proslăvit; Iar dacă ei vor spune:- Numai pe Tine te adorăm, numai Ţie îţi cerem ajutor, Alllah va spune: Aceasta este între Mine şi robii Mei, şi ei vor avea ceea ce au cerut!, iar dacă robii vor spune:- drumul drept Tu să ne fii Călăuzitorul, Pe drumul cel dăruit de Tine, nu drumul celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici pe cel al rătăciţilor! Alllah va spune:- Aceasta este pentru robii Mei, şi ei vor avea ceea ce au cerut.»”
ĀlDdahhak relata că Ǐbn ξAbbaās a spus: „«Numai pe Tine te adorăm» înseamnă numai pe Tine Unul te avem, de care ne temem, în care ne punem încrederea, numai în Tine Singurul şi Unicul, şi nimănui altcuiva.”
« numai Ţie îţi cerem ajutor » se referă la a cere ajutorul lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) în ceea ce priveşte îndeplinirea şi respectarea poruncilor lui dar şi în orice activitate zilnică.

Qatadaɤ spunea despre acest âyah că: „Numai pe Tine te adorăm, numai Ţie îţi cerem ajutor conţine porunca lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) de a-I fi devotaţi şi de a căuta numai la El sprijin în ceea ce priveşte treburile zilnice. Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a sublinia ideea: Ţie ne închinăm şi Ţie îţi cerem ajutor, pentru că ţinta în această sură este adorarea şi supunerea, iar ajutorul lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este mijlocul prin care se îndeplineşte acest obiectiv.”

De asemenea, trebuie luat în considerare şi ceea ce însemnă supus: în arabă «ξabd»– عبد. Cuvântul «supus» are ca sinonime în limba română: ascultător, smerit, umil, servil – sensuri care corespund exact sensului cuvântului arab « ξabd », - care înseamnă în sensul de bază modest, umil. Se poate observa cu uşurinţă că ambele cuvinte sunt formate pe rădăcina formată din «ξ, b, d» - ع ب د . ; In contextul religios, cuvântul are înţelesul de supus ascultător, umil şi smerit, de om care conştientizează cine este Suveranul şi cine este cel care trebuie să se supună voinţei Atotputernicului,.

Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) îl numeşte pe Trimisul Său « ξabd», adică supus, servitor, rob, atunci când îi vorbeşte despre revelarea Cărţii Sale, despre implicarea lui în chemarea la supunere a celorlalţi oameni şi la adorarea Lui, atunci când face referire la ĀlᶝIsraāᶝ ( الإسراء والمعراج‎- călătoria de o noapte de la Mecca la Ierusalim şi apoi în Rai), iar acestea sunt cele mai onorante favoruri care i se fac Profetului Muɧammad (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم).
De exemplu:
sura 18 ĀlKahf (الكهف) verset 1 „Mărire lui Alllah care i-a pogorât Robului Său (Muɧammad) Cartea…”
ori
sura 72 ĀlJinn ( الجن ), verset 19 „Şi când s-a ridicat robul lui Alllah, chemându-L pe El, aproape că s-au îmbulzit către el.”
şi
sura 17 ĀlᶝIsraāᶝ ( الإسراء ) verset 1 „Mărire Celui care l-a adus pe robul Său, în timpul unei nopţi de la Moscheea ĀlǶaraām, la Moscheea ĀlĀqsaᶐ ( الاقصى ), a cărei împrejmuire am binecuvântat-o, ca să-I arătăm din semnele Noastre…”
In plus Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) l-a încurajat pe supusul său, Profetul Muɧammad (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) în vremuri de restrişte pentru el, atunci când era înconjurat de duşmani: sura 15 ĀlǶijr( الحجر ) versetele 97-99 „Noi ştim prea bine că pieptul ţi se strânge pentru ceea ce spun ei. / Insă adu laude Domnului tău şi fii printre cei care se prosternează / Şi adoră-L pe Domnul tău până ce-ţi va veni sfârşitul!”

[yvette]

[٦ اهْدِنَا الصِّرَاطَ الْمُسْتَقِيمَ۝
6. ǐhdinaā_ālŝŝiraāŧa_ālmustaqiƴma
6. Pe drumul drept Tu să ne fii Călăuzitorul

Călăuzirea lui Alllah înseamnă solicitarea omului de a fi condus spre succes.

Aceasta este cea mai bună şi cea mai eficientă metodă de a obţine un rezultat favorabil cererii făcute anterior privind solicitarea ajutorului divin.

Cererea de ajutor poate fi exprimată atunci când persoana care cere să se afle într-o situaţie în care singura ieşire să fie numai acesta. Profetul Moise a spus: în sura 28 ĀlQaŝaŝ ( القصص ) verset 24 „….Doamne, eu am mare nevoie de binele pe care îl faci să se coboare asupra mea!”
sau sura 21
ĀlAnbiyaāᶝ (الأنبياء ), verset 87 „….Atunci el a strigat din întunecimi: Nu există altă divinitate în afară de Tine! Slavă Ţie! Eu am fost dintre nelegiuiţi!”
In ceea ce priveşte dreapta călăuzire Alllah a explicat prin sura 90 ĀlBalad ( البلد ) verset 10 „Şi nu I-am dat lui două drumuri?” în sensul că El i-a explicat omului ce înseamnă a urma binele şi ce înseamnă a urma răul, şi a mai spus în sura 16 ĀlNnaɧl (النحل) „….şi El l-a ales şi l-a călăuzit pe un drum drept” (este vorba despre Avraam, n.n.);
iar în versetul 23 din sura 37 ĀlŜŝaāffaāt (الصافات) , referindu-se la cei care au ales calea rătăciţilor ne spune: „versetul 23 din sura 37 ĀlŜŝaāffaāt (الصافات)…duceţi-i pe ei pe drumul Iadului”, iar în versetul 52 din sura 42 ĀlŞşuẅraᶐ ( الشورى ) spune: „…însă Noi am făcut-o lumină (Cartea, n.n) cu care călăuzim pe cine voim dintre robii Noştri. Şi tu (Muɧammad, n.n) călăuzeşti pe un drum drept,” precum şi în versetul 43 din sura 7 ĀlᶝAξraāf ( الأعراف ) „Laudă lui Alllah care ne-a călăuzit spre acestea! Şi noi nu am fi fost îndreptaţi pe calea cea bună, dacă Alllah nu ne-ar fi călăuzit. Trimişii Domnului nostru au venit cu Adevărul! Şi către ei se va striga: Acesta este Raiul (pentru voi)….”
« ālŝŝiraāŧa_ālmustaqiƴma » - despre ceea ce înseamnă această expresie Imam ᶝAbbuw Jaξfar ĀlŦŧabariy(أبو جعفر محمد بن جرير بن يزيد الطبري‎) spunea: „Comunitatea islamică a înţeles că drumul drept înseamnă calea cea dreaptă fără ramificaţii, după sensul limbii arabe.”

Referitor la sensul expresiei « ālŝŝiraāŧa_ālmustaqiƴma » Imam ᶝAbbuw Jaξfar ĀlŦŧabariy a mai spus: „Arabii folosesc « ŝiraāŧ» -صِرَاط - cu privire la o faptă sau la o afirmaţie, fie ea corectă sau incorectă. De aceea, arabii vor descrie o persoană cinstită ca fiind directă, dreaptă iar o persoană nelegiuită ca fiind strâmbă, întortocheată. Calea cea dreaptă menţionată de Qurân se referă la Islam.”

Imam ᶝAɧmad a colecţionat în Musnad un ɧadiyȶ în care se relatează că Profetul Muɧammad (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) a spus: „Alllah a transmis spre luare aminte o parabolă: există o cale dreaptă care este delimitată de ziduri pe ambele părţi. In zidurile acestea se află mai multe porţi acoperite cu draperii. O voce se aude strigând: - O, omule, ţine drumul drept şi nu te abate! şi o altă voce de deasupra căii acesteia mai avertizează pe oricine vrea să înlăture perdeaua de peste oricare dintre aceste porţi că, cel ce se va lăsa pradă tentaţiei şi o va înlătura, nu se va mai putea opri şi va trece pragul porţii aceleia.” Calea cea dreaptă e Islamul, zidurile sunt limitele impuse de Alllah , ceea ce El a interzis, cel ce strigă este Cartea lui Alllah – Qurânul, iar vocea de deasupra Căii este mustrarea lui Alllah pentru inima oricărui musulman.”

Se pune întrebarea, de ce credinciosul trebuie să ceară mereu călăuzire, atât în timpul Rugăciunii, dar şi în alte situaţii, din moment ce el este deja călăuzit, nu a acordat Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) deja această călăuzire?

Răspunsul este: dacă credincioşii nu ar avea nevoie să ceară călăuzire, zi şi noapte, Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) nu le-ar fi poruncit să Il invoce pentru a obţine călăuzire. Supuşii au nevoie de Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) Preaînaltul în fiecare clipă din viaţa lor, pentru ca ei să rămână fermi pe Calea cea dreaptă şi ca să îi facă şi mai constanţi în credinţa lor.

Creaturile Sale nu au puterea să îşi facă bine sau rău, decât cu voia lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى).
De aceea, Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) Şi-a îndemnat supuşii să îl invoce mereu, pentru că El este cel care le oferă ajutor şi îi conduce spre succes. Intr-adevăr, este o persoană binecuvântată aceea pe care Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) o călăuzeşte să ceară ajutorul Lui. Acest ajutor este util mai ales în acele cazuri în care cineva are neapărată nevoie de ajutorul lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) .

Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a spus în sura 4 ĀlNnisaāᶝ ( النساء ) verset 136: „O, voi cei care credeţi! Fiţi cu credinţă neclintită în Alllah şi în Trimisul Său, în Cartea pe care a pogorât-o asupra Trimisului Său şi în Cartea pe care a pogorât-o mai înainte!”
Prin urmare, în acest âyah, Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a poruncit supuşilor săi să creadă, iar această poruncă nu este exagerată atâta vreme cât ţelul unui musulman este acela de a rămâne statornic credinţei şi este perseverent în acele acţiuni care îl ajută să păstreze calea cea dreaptă.
Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a mai poruncit supuşilor Săi să ceară ajutorul Lui prin cuvintele versetului 8, sura 3 Al-ξimraān (آل عمران): „Doamne! Nu duce în rătăcire inimile noastre, după ce Tu ne-ai călăuzit şi dă-ne nouă îndurarea Ta, căci Tu eşti Cel Darnic!(ĀlWahhaābu - الْوَهَّابُ)”.
Călăuzeşte-ne pe drumul drept înseamnă: Fă-ne consecvenţi şi statornici pe drumul cel drept şi nu ne lăsa să ne abatem de la el; şi Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) va spune: „Aceasta este pentru supuşii Mei şi ei vor avea ceea ce au cerut!”

[yvette]

[٧]صِرَاطَ الَّذِينَ أَنْعَمْتَ عَلَيْهِمْ غَيْرِ الْمَغْضُوبِ عَلَيْهِمْ وَلَا الضَّالِّينَ. ۝
7.ālŝŝiraāŧa_āllaʥiƴna ᶝAnξamta ξalayhim ɣayri_ālmaɣɖuẅbi ξalayhim walaā_ālɖɖaāliƴna.
7. Pe drumul cel dăruit de Tine, nu drumul celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici pe cel al rătăciţilor!

Pe drumul cel dăruit de Tine - se referă la Calea cea dreaptă. Aceia care au fost dăruiţi de Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), asupra cărora s-a revărsat Indurarea şi Bunăvoinţa lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) sunt aceia care sunt menţionaţi în sura 4 ĀlNnisaāᶝ ( النساء ) când Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) spune în versetele 69 – 70: „Cei care se supun lui Alllah şi Trimisului, aceia vor fi împreună cu cei pe care i-a binecuvântat Alllah cu harul Său, ca şi profeţii, adevăraţii evlavioşi, martirii şi cei pioşi. Şi ce buni tovarăşi vor fi aceştia! / Acest har este de la Alllah şi Alllah este de ajuns ca Atoateştiutor!(Alim)”.
Pe drumul drept Tu să ne fii Călăuzitorul / Pe drumul cel dăruit de Tine înseamnă: călăuzeşte-ne pe Calea cea dreaptă pe care Tu ai dăruit-o celor asupra cărora s-a revărsat harul Tău, adică a acelora care au acceptat călăuzirea şi sunt loiali şi supuşi Ţie şi Trimisului Tău(صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم).

Aceştia sunt oamenii care se supun poruncilor lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) şi se abţin să facă fapte pe care El le-a interzis.

«Pe drumul cel dăruit de Tine, nu drumul celor pe care Tu Te-ai mâniat şi nici pe al rătăciţilor» – înseamnă că omul cere ajutorul lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) de a se menţine pe Calea cea dreaptă, precum cei binecuvântaţi, şi de a nu se abate pe calea celor pe care Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) s-a mâniat din cauza perversităţi lor, deoarece ei, deşi au primit călăuzirea şi cunosc Adevărul, se abat de la el.
De asemenea, omul cere ajutorul lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) spre a nu cădea în capcana celor care amăgesc pe oameni pe altă cale decât cea dăruită de El, deoarece aceştia au pierdut Călăuzirea şi rătăcesc în propriile elucubraţii, incapabili de a mai găsi Calea cea dreaptă.

Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) numeşte prin expresia „nu drumul celor pe care Tu Te-ai mâniat şi nici pe al rătăciţilor” două căi prin care omul se abate de la Călăuzirea Lui, iar folosirea negaţiei „…nu…” şi „…nici…” subliniază ideea că amândouă aceste căi, cea a celor pe care S-a mâniat şi cea a rătăciţilor, sunt abateri de la Drumul drept.

Aceste două căi, a celor pe care Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) s-a mâniat şi cea a rătăciţilor, sunt Creştinismul şi Iudaismul, iar musulmanul trebuie să le evite.

Calea credinciosului este cunoaşterea adevărului şi stăruinţa în a-l urma, spre deosebire de iudei, care au abandonat religia iniţială şi spre deosebire de creştini care au pierdut adevărata călăuzire.

De aceea „mânia” s-a abătut asupra iudeilor, iar creştini sunt descrişi ca fiind rătăciţi.

Spre deosebire de cei neştiutori, aceia care ştiu, însă evită să aplice adevărul, atrag mânia lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى).

Creştini vor să afle adevărata Călăuzire, dar nu o pot primi pentru că ei nu o caută acolo unde trebuie.

De reţinut este că şi iudeii şi creştinii au atras mânia lui Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) şi s-au abătut de la Calea cea dreaptă, însă mânia Lui este îndreptată în special împotriva iudeilor.

Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a spus despre iudei în versetul 60 al surei 5 ĀlMaāᶝîidaɤ ( المائدة ) : „…Aceia pe care i-a blestemat Alllah şi pe care s-a mâniat….”, iar despre creştini a spus în versetul 77 „….şi nu urmaţi poftele unor oameni care sunt rătăciţi de mai înainte, şi care i-au dus în rătăcire pe mulţi şi s-au abătut de la calea cea dreaptă!”

Privitor la faptul că iudeii şi creştinii s-au abătut de la calea cea dreaptă, sunt colecţionate mai multe hadithuri de la Salafi.

Imam ᶝAɧmad a colecţionat o relatare în care ξAdiy bin Ƕaātim spunea: „Călăreţii Trimisului lui Alllah au luat prizonieri pe mătuşa mea din partea tatălui împreună cu alţi câţiva oameni. Când au fost înfăţişaţi Profetului, au fost puşi să stea în picioare, aliniaţi unul lângă altul. Mătuşa mea a spus: - O, Mesager a lui Alllah! Ajutorul meu este departe, eu nu mai pot procrea şi sunt o femeie bătrână care nici ca servitoare nu pot munci. Acordă-mi clemenţa ta şi fie ca Alllah să reverse îndurarea Lui asupra Ta!; iar el a întrebat: - Cine este ajutorul tău? Ea a spus:- ξAdiy bin Ƕaātim. El a răspuns: - Acela care a fugit de Alllah şi de Trimisul Lui! Atunci ea a spus: - Deci, Profetul m-a eliberat! Când Profetul s-a întors înapoi, lângă el era un om, care cred că era Ali, care i-a spus mătuşii mele: - Cere-i şi un mijloc de transport, iar ea a cerut Profetului care a ordonat să i se dea un animal.” Apoi Adi a continuat: „La un timp după această întâmplare, ea a venit la mine şi mi-a spus: - El (Muhammad) mi-a făcut o favoare pe care nici tatăl tău, care a fost un om generos, nu mi-a făcut-o niciodată! A venit unul şi el i-a făcut favoruri, apoi un altul şi acesta a obţinut şi el sprijinul lui. Apoi am mers la Profet şi am văzut nişte femei şi nişte copii împreună cu el, atât de apropiaţi că, din acel moment, am ştiut că el nu este un rege precum Kisra (regele Persiei) sau Caesar. El a spus: «O, Adi! Ce te-a făcut pe tine să fugi, astfel încât să nu spui «Laā ᶝIlaha ᶝIllaā_ Alllah», este oare un dumnezeu mai bun de adorat decât Alllah? Ce te-a făcut să fugi încât să nu spui «Alllahu ᶝAkbar», este oare ceva mai măreţ decât Alllah?» Eu am acceptat Islamul şi am văzut faţa lui radiind de bucurie şi mi-a spus:- Aceia care au agonisit mânie sunt iudeii, iar aceia care sunt rătăciţi sunt creştinii.” Acest ɧadiyȶ a fost colecţionat de ĀlTtirmiʥiy, care a spus că este ɧasan ɣariyb (غريب).

Un alt ɧadiyȶ relatează despre Zayd bin ξAmr bin Nufayl, care a venit împreună cu câţiva dintre prietenii săi - înainte de a accepta Islamul – la ālŞşam în căutarea adevăratei religii, iudeii i-au spus: „- Nu poţi deveni iudeu decât dacă vei împărţi cu noi mânia lui Alllah pe care noi am agonisit-o.” El a răspuns: - „Eu încerc să scap de mânia lui Alllah.” Apoi creştinii i-au spus: „- dacă vei deveni unul dintre noi o să porţi cu tine o parte din nemulţumirea lui Alllah.” El a răspuns: - Nu pot să mă împovărez cu aşa ceva. Aşa că el a rămas în felul lui curat şi nu a evitat să adore idoli sau să fie dintre politeişti. El nu s-a făcut nici iudeu şi nici creştin. Cât despre însoţitorii lui, ei s-au făcut creştini căci li s-a părut lor mai curat creştinismul decât iudaismul.
Waraqaɤ bin Nawfal a fost dintre aceşti oameni până când Alllah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) l-a călăuzit prin Trimisul Lui(صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم), atunci când acesta a fost binecuvântat cu harul profeţiei, iar Waraqaɤ (Alllah fie mulţumit de el) a crezut în revelaţiile lui Muɧammad (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم).

[yvette]

«Amiyn - آمين»

Orice recitare a surei ĀlFaātiɧaɤ se recomandă să se încheie cu «Amiyn - آمين» . «Amiyn - آمين» înseamnă „O, Alllah, acceptă rugăciunea noastră.”

Dovadă că este recomandat a se spune «Amiyn - آمين» se află în consemnările făcute de Imamii Ahmad, ᶝAbbuw Daāwd şi ĀlTtirmiʥiy despre Waāᶝil bin Hujr care a spus: „- L-am auzit pe Mesagerul lui Alllah recitând: « Pe drumul cel dăruit de Tine, nu drumul celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici pe cel al rătăciţilor!» şi apoi el a spus « «Amiyn - آمين» » prelungindu-l.”
In naraţiunea lui ᶝAbbuw Daāwd a mai fost adăugat „ridicând tonul vocii”, iar ĀlTtirmiʥiy a comentat că acest ɧadiyȶ este ɧasan (حسن) şi a fost menţionat şi de ξAliy şi Ǐbn Masξuẅd .

ᶝAbbuw Hurayraɤ a relatat şi el că, de câte ori Trimisul lui Alllah(صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) recita « Pe drumul cel dăruit de Tine, nu drumul celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici pe cel al rătăciţilor!» el ar fi spus «Amiyn - آمين» până cei care erau în spatele lui, în prima linie, l-au auzit.

ᶝAbbuw Daāwd şi Ǐbn Majah au colecţionat acest ɧadiyȶ cu adăugirea „apoi moscheea a răsunat de glasul celor care au răspuns «Amiyn - آمين» !”

ĀlDaāraquŧniy, care a colecţionat şi el acest ɧadiyȶ a spus că este ɧasan.

Bilaāl bin Rabaāɧ (بلال بن رباح) a relatat că i s-a adresat profetului spunând: “- O, Mesager al lui Alllah! Nu ai sfârşit a spune «Amiyn - آمين» până când nu m-am alăturat ţie.” Acest ɧadiyȶ a fost consemnat de ᶝAbbuw Daāwd.

ᶝAbbuw Naŝr ĀlQuşayriy (القشيري) a relatat că ĀlǶasan şi Jaξfar ĀlŜŝaādiq (الصادق‎) accentuau „m-ul” din «Amiyn - آمين» .

Este recomandat a se spune «Amiyn - آمين» atunci când se recită ĀlFaātiɧaɤ
şi
este obligatoriu în Rugăciune, chiar dacă este Rugăciune comună sau nu.

Cele două Ŝaɧhiyɧ-uri consemnează că Mesagerul lui Alllah(صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) a spus: „Când imamul spune «Amiyn - آمين» !, atunci spune «Amiyn - آمين»!, pentru că oricine spune «Amiyn - آمين» împreună cu îngerii, păcatele lui anterioare vor fi iertate.”
Muslim relata şi el că Trimisul lui Alllah(صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) a spus: „Când oricare dintre voi spune, în timpul Rugăciunii, «Amiyn - آمين»! Şi îngerii din ceruri spun şi ei «Amiyn - آمين» , într-un glas, păcatele făcute mai înainte îi sunt iertate.”
In acest ɧadiyȶ se face referire la îngerii şi musulmanii care spun în acelaşi timp «Amiyn - آمين» , iar iertarea se obţine dacă şi «Amiyn - آمين» spus de îngeri şi cel spus de musulmani în acelaşi timp sunt la fel de sincere.

Este consemnat în Ŝaɧhiyɧ-ul lui Muslim că ᶝAbbuw Muūsaᶐ a spus că l-a auzit pe Profet(صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) zicând: „Când imamul spune « walaā_ ālɖɖaāliƴna » spune « «Amiyn - آمين» !» şi Alllah va răspunde rugii tale.”

ĀlTtirmiʥiy a comentat: «Amiyn - آمين» înseamnă «Nu ne zădărnici speranţele», în vreme ce majoritatea exegeţilor spun că înseamnă «Răspunde rugii noastre.»

De asemenea, în Musnad, Imam ᶝAɧmad a consemnat că ξAāᶝişaɤ a spus că atunci când iudeii l-au întrebat despre el, Profetul Muɧammad (صَلَى الله عَلَيهِ وَسَلَم) a răspuns: „- Nu ne vor duşmăni pentru nimic altceva mai mult decât ne duşmănesc pentru ziua de vineri spre care am fost călăuziţi, în vreme ce ei au fost abătuţi de la ea şi pentru Qiblaɤ (قبلة‎ ) care ni s-a dat, în vreme ce lor le-a fost luată, şi pentru vorba noastră «Amiyn - آمين» , spus în spatele imamului.”

Ǐbn Majah a consemnat un ɧadiyȶ care spune: „Iudeii nu vă vor duşmăni pentru altceva mai mult decât pentru proclamarea crezului islamic (السَّلَام – ālssalaām) şi pentru vorba «Amiyn - آمين».

[Angela Nour]

wa salam alecom wa rahmatullahi wa barakatuh draga surioara foarte frumos Allah sa fie multumit de tne mai asteptam noi postari sa luam si noi foloasele sa aveti zile frumoase toti si toate .