Amintirile voastre din calatoriile cu familia

[Nadia]

As-Salaam Aleykum wa Rahmatullah wa Barakatu

Calatoriile cu familia sunt toate numai despre amintiri, si am dori ca toata lumea sa impartasesca o memorie din preferata lor vacanta cu familia. http://209.85.48.11/13619/136/emo/cool.gif

[munir]

Wa alaykum salam fata tati.Vad ca te-ai axat pe povesti de calatorie.Trebuie sa scriu numai de cele petrecute numai impreuna cu familia ?!?

[Nadia]

As-Salaam Aleykum wa Rahmatullah wa Barakatu

http://209.85.48.11/13619/136/emo/cute.gif Sa stiti, ca dupa ce am trimis subiectul, ma gandeam oare sa schimb, sa adaug si prieteni sau calatorii singure...dar am zis, sa astept reactiile membrilor si apoi ma decid.

Din partea mea, orice amintire de la d-voastra este binevenita si placuta, asa ca, abiaaa astept sa va citesc. http://209.85.48.11/13619/136/emo/cute.gif

[munir]

Calatorie cu camila in Egipt

Asa cum aratam in alta parte am plecat sa vizitez Egiptul.Dupa ce mi-am cumparat cele necesare inclusiv o galabia si o camila oarba ca era mai ieftina si dadea bine la costum, iata-ma calare pe situatie ….si pe camiloi..Inca de la inceputul drumului ma framinta o intrebare .Oare de ce i-o spune camilei ,,corabia desertului” ?Ca doar atunci cind mergi pe ea te hurduca de-ti face praf bunatate de rinichi, simtindu-i cum fac traseul intre git si locul de origine.E... oricum era mai bine decit pe jos.Ma simteam precum Laurence al Arabiei ce plecase sa cucereasca pustiul desertului.De ce o fi vrut el sa cucereasca marea aia de nisip nu stiu? Ce putea fi demn de de cucerit acolo? Poti sa mergi prin dunele alea cit vrei ca tot nu te intreba nimeni ce cauti acolo. Cit despre orase sau cetatati nici nu poate fi vorba.Poate vre- o oaza ratacita , unde in afara unui ochi de apa , a doi –trei palmieri blegiti de soare si a citorva sute de serpisori si scorpioni dornici sa te sarute dulce …nu prea ai ce gasi. In fine ,sa-l lasam pe Laurence sa haladuiasca prin desert si sa revin la calatoria mea.Ma plimbam care va sa zica prin marea de nisip cu gind sa ajung la Deir el Bahari unde aveam eu o cunostinta mai veche (adica ea era ceva mai in etate o lecuta decit mine ) si care isi construise acolo un casoi de mai mare dragul . Ma invitase in urma cu vreo 3500 de ani sa trec pe la ea, sa servim o limonada pe terasa casoiului .Dupa cum probabil v-ati dat seama era vorba de o femeie . O chema Hatshepsut.Nu va ginditi la cine stie ce .Era femeie serioasa ,avea si servici .Era faraonoaica .Avea, la vremea aceea(1479 ien) si un iubit …unul Senenmut .Nu stiu daca mai sunt impreuna .Cred ca asta i-a mincat toti banii de nu mi-a trimis ea citeva khilograme de aur sa-mi cumpar cele necesare si sa imi pot platii calatoria . Acum drept este ca am cam intirziat si eu sa onorez invitatia ei .Dar pina a ajuns la mine scrisoarea ei (ca serviciul postal la noi merge mai greu ,daca o scrisoare din Bucuresti in Bucuresti face cel putin 4-5 zile si asta in cazuri fericite) apoi pina am gasit eu sponsor care sa-mi finanteze calatoria ,eu nefiind jucator de football …,a trecut ceva vreme.Ca or mai fi cei doi impreuna sau nu ,asta nu o stiam inca, dar speram sa aflu cind ajung .Acestea erau gindurile mele in timp ce camila mea oarba mergea agale printre dune, pe un drum stiut doar de ea, spre ,(credeam eu ,) destinatia pe care i-o spusesem- ba chiar i-o si aratasem pe harta . La un moment dat, asa din senin, se stirni o furtuna de nisip .Batea vintul cam, ca prin cimpia baraganului iarna,si firele de nisip iti intrau si prin cele mai ascunse unghere .Cum de reuseau sa se strecoare intre piele si imbracaminte in acele zone atit de bine protejate si de lenjeria intima si de faptul ca stateam asezat cu ea pe camila …nu stiu.!!!A ramas pentru mine un mister neelucidat inca .Cum firele alea minuscule de nisip imi intrau in ochi ,oribindu-ma ,m-am acoperit cu o parte din turbanul purtat pe cap ,asta si fiindca peisajul inconjurator devenise plictisitor,si cu increderea ferma in capacitatile orientative ale camilei mele oarbe, am puces mai departe.Aratam ca o mumie umblatoare .Cred ca la un moment dat am si adormit, ca ma visam intr-un cort,, la umbra, inconjurat de cadine ce-mi serveau pe o tavita aurita ceai de menta..La un moment dat am simtit o hurducatura si m-am trezit .Camila se oprise si astepta sa primeasca felicitarile de rigoare.Ma aflam in fata unor ruine ale unui fost templu.Ma uit atent la peisajul inconjurator si la resturile de sclupturi si pietre ce formau acele ruine .Parca totusi nu semana cu ceea ce-mi scrisese prietena mea faraonoaica ca-si construise.Ei ,imi zic ,cine stie ,o fi ramas datoare la banca si au venit recuperatorii peste ea si i-au luat si cenusa din vatra(cum se mai zice in popor).Ma cobor cu chiu cu vai de pe camila,ca nu a vrut in nici un chip sa ingenuncheze ,si incep sa ma invirt in jurul ruinelor.

[munir]

.Nu prea erau semne ca ar mai fi stat cineva acolo.Nu tu paza ,nu tu sonerie ,nu tu macar un clopotel sau un talger ceva cu ajutorul caruia sa imi fac anuntata prezenta.In fine dupa vreo patru ore de asteptare ,zaresc un om ce venea agale tirind dupa el ,,o umbra" de magarus mic si schilod ca vai de lume .Ma indrept spre omul acela cu gind sa-l intreb daca nu i-a vazut pe stapinii locului.Cind ridica capul din pamint simt ca ceva nu-i in regula.Stiam eu ca egiptenii au tenul mai inchis la culoare dar foarte foarte putin ,asa cum ii sta bine unui om batut de soare ,dar asta era maro de tot.Imi iau inima in dinti si prin limbajul universal al semnelor il intreb unde sunt.El imi spune –Dangeil..Eu am crezut ca isi spune numele .Ma prezint si eu .Munir.El zice ceva de genul ..nu,nu Dangeil si face cu degetul un cerc aratindu-mi zarea si apoi in jos.Acum am inteles .Eram la Dangeil .Dar dupa cite stiam eu, asta era in Sudan !.Cum ajunsesem eu acolo?Nu-mi venea sa cred .Crezind ca tipul e dus cu pluta sau zapacit de soarele ce ardea cu putere ,am repetat semnul facut de el si am intrebat –Dangeil.El da din cap afirmativ.Oauuuu .Ce nebunie!.Ma aflam in fata ruinelor templului zeului Hapi din Dangeil .Tocmai la a trei-a cataracta a Nilului.Daca stiam ca ajung aici ,mai bine luam o feluca.In fine.I-am aratat omului ca vreau sa ajung la Deir el Bahari.Dupa ce face la mine niste ochi cit cepele ,omul imi arata sa ma intorc si vinturind mina de mai multe ori prin aer ma lasa mofluz acolo si pleaca.Ce o fi vrut sa zica cu gestul ala gindeam? La o vreme ma dumiri.Omul acela voia sa zica ca trebui sa strabat drumul inapoi . Sa tot merg asa pina ajung un schelete ambulant (din cauza deshidratarii totale) iar intr-o vreme, cind nici nu ma voi mai gindii probabil decit la viata de dupa moarte ,voi ajunge cel mai probabil si la destinatie.Dupa ce m-am chinuit vre-o ora sa ma reurc pe camila ,am plecat incet pe drumul indicat de maroniu.Mergeam agale si ma intrebam cum oi fi ajuns eu acolo la Dangeil.Probabil ca in timpul furtunii de nisip intrasera citeva fire din acelea minuscule in busola camilei si aceasta se stricase derutind-o fatal.In fine dupa citeva zile am ajuns la destinatie .Bineinteles ca nu mai era nimeni dintre proprietari la casoiul respectiv.Dar el arata superb. Terasa pe doua nivele plina de piloni de care stau sprijinite statuile reprezentind-o pe faraonoaica(daca nu existau fotografi la vreamea cind a fost construit casoiul !!! ) tinindu-si sinii cu ambele miini–(probabil ca era dupa operatia aceea de marire de sini cu ajutorul siliconului ,) foarte bine aerisita (terasa nu faraonoaica,) o scara cu sute de trepte si o rampa dubla de acces ( probabil pentru persoanele cu handicap locomotor din acea vreme care bag seama ca erau cam multe daca luam in calcul marimea rampei ) -Sau poate ca era folosita si ca derdelus pe timp de iarna ?!?Oare acolo ninge sau se dadeau cu sania pe nisip? Sa sti ca astia asa faceau ,ca de la ei am luat noi ideea sa ne dam cu schiurile pe iarba .Civilizatie nene, ce mai. Niste prieteni care ma cunosteau mai demult si care facusera calatoria insotiti de un ghid profesionist, erau deja acolo si stiind ca am sa vin ,ma asteptasera vre o saptamina.Cind m-au vazut au tabarit pe mine iritati ca intirziasem atit de mult.Dupa ce i-am rugat sa ma coboare de pe camila (care nu voia sa inghenuncheze nici daca o amenintai ca-i tai picioarele de la genunchi )si dupa ce au spart de pe mine cu un ciocan tonele de nisip ce se intarise facindu-ma sa seaman cu statuile lui Ramses al II lea(cred ca le cam placea ce faceau ca prea dadeau cu simt de raspundere) ,dupa ce mi-au indreptat cu o piatra genunchii ce nu mai voiau sa revina la pozitia initialala- le-am explicat ca nu este vina mea ca am intirziat .Vinovata de intirziere era camila mea .Cum adica ,camila !?! –s-au mirat ei .Bine asa , le-am rapuns .Camila mea este oarba si a trebuit sa o indrum pe un drum ocolitor fara restrictii de viteza,si de aia am intirziat .Au facut o fata lunga cit piramida lui Keops si au acceptat vrind nevrind scuza .Vedeti de aia am ales eu o camila oarba ,ca sa am pe cine da vina in caz de nevoie..Pe faraonoaica tot nu am gasit-o.Ghidul mi-a spus ca era un pic plecata si daca vreau neaparat sa o intilnesc va prebuii sa merg pina in ,,valea regilor” la mormintul KV 60 si poate o voi gasi acolo .Asta daca nu a o fi plecat si de acolo, ca faraonoaica asta si moarta s-a plimbat dintr-un mormint in altul.Am renuntat sa o mai caut si m-am intors cu prietenii la Cairo.Camila am lasat-o sa se plimbe singura prin desert .Oricum stiam ca o voi regasii umblind pe acolo, daca aveam sa ma mai intorc vreo data.

[gabriela guettat]

:salam:

VAIIIIIIIIIIIdraga frate Munir,la cat sunt eu de suparata,mai daramat ,nu e adevarat ,cum faci?jazakallah khairan,asta postare!

[munir]

:999: Ma bucur ca ti-a placut surioara .Ce sa fac daca imi place sa umbluu prin desert dupa potcoave de cai morti .Se mai intimpla si din astea.:999:

[munir]

Amarna mon amour
Intr-o perioada cind ma aflam intr-o actiune de prospectare si cercetare in zona cetatii Hazorului din Palestina am hotarit impreuna cu un prieten sa lasam pe altii sa faca bataturi la miini dind la lopata si cernind pamintul in cautarea adevaratei istorii a antichitatii si noi sa mergem sa-i facem o vizita de curtoazie faraonului Amunhotep(Amenofis) al IV-lea zis si Akhetaton la Amrna(el- Amarna sau Tel el- Amarna ).Nu era departe .Noi ne aflam aproape de granita dintre Palestina si Siria iar el-Amarna era colea in... Egipt, la vreo 312 km de Cairo. .Ne facem eu si prietenul meu un plan ca sa ne putem invoi vre-o saptamina de la seful care conducea lucrile si dupa ce stabilim cum sa facem ne ducem la el. Il gasim la masa lui de lucru din cortul aferent ,aplecat asupra unor cioabe de lut pe care le tot aranja si le tot mingiia cu pensulica.Era atit de preocupat de ceea ce facea incit nici nu ne-a vazut cind am intrat in cort.Era un om de o bunatate si o blindete de te exaspera uneori.Ne dregem noi glasul ca sa ne facem simtita prezenta ,eu chiar am cam exagerat cu asta de m-a apucat o tuse ,,combustibila" de nu ma mai puteam opri.El ridica calm ochii de pe cioabele alea si ne priveste intrebator .Noi repede ne apucam sa ne debitam textul deja pregatit .Ca sa vedeti, ca am gasit niste indicii pe niste placute de lut ,care fac trimitere la perioada 1353 ien.si ca avem date certe ca sunt venite de la Amarna si.... vrem sa dam o fuga pina acolo sa vedem daca mai lucreaza postasul ala de le-a adus, sau a iesit la pensie . Ma rog ,ca cir ,ca mir, ca …caii popii. Ce mai... vrajala de asta de doi lei.Ne si gasisem noi pe cine sa pacalim.Omul ne asculta tacut si luind o mina serioasa ne spune:
-Am inteles tinerii mei colaboratori .V-a cazut un par in munca si …vi s-a facut scirba.Este? Noi lasam capul in pamint si eu incerc sa dreg busuiocul.-Sa vezi sefu …noi nu, dar …ne-am saturat de mincare cuser si de mutrele evreilor astia veniti din Rusia.Mergem pina in Egipt sa mincam o shawarma veritabila , si o pastrama de camila de la mama ei ,un falafel adevarat , sa ne umplem inima cu esenta leaganului civilizatiei lumii, si ne intoarcem repede .In vreo saptamina suntem inapoi . Vazind ca argumentele noastre sunt unele ,,temeinice" profesorul zimbeste blind si ne da aprobarea.Eram in culmea fericirii. Uraaa plecam spre Amarna !Ne luam citeva lucruri in viteza si o tulim repede sa nu se razgindeasca seful dar mai ales sa nu ne vada ceilalti.Cum am facut de am ajuns la Cairo nu va mai spun ca mi-ar ocupa mult timp si spatiu .Cert este ca am ajuns si eram fericiti.Ne-am imbracat amindoi in galabia (imi pace enorm sa port acesta camesoie lejera si racoroasa) ,si ne-am amestecat inmultimea din oras.E atita vizoleala in orasul asta ca pentru un european este un soc cind o simte pe propria piele .Toata lumea se misca incoace si-n colo ca intr-un furnicar .Masinile circula peste tot si ai impresia ca semnele de circulatie sunt facute pentru pasari, ca nimeni nu le respecta.Ca sa traversezi strada iti trebuie curaj dar si mult noroc.Ca sa ne dam si noi destepti, cum nu stiam nici unul dialectul acela egiptean al limbii arabe,lasa ca nici alt dialect arab nu stiam ,am inceput sa vorbim in engleza ,colegul si eu in franceza.Bineinteles ca nu ne intelegeam prea mult intre noi Eu stiam doar citeva cuvinte englezesti iar el nu pricepea nici o boaba de franceza.Mai mult dadeam din miini incercind sa parem interesanti.Daca ne priveai mai de departe aveai impresia ca suntem pusi pe post de ventilator sa vinturam aerul din oras.In fine ,am plecat din Cairo spre Gizeh .Pentu asta am apelat la serviciile unui om ce s-a oferit sa ne transporte cu masina personala pina la destinatie.Am acceptat, bucurosi ca am gasit asa un chilipir, dar cind ne-a spus pretul calatoriei am crezut ca vrea sa-i cumparam masina cu familia lui cu tot.I-am aratat prin semne ca nu vrem sa cumpoaram o masina ci doar sa facem drumul pina acolo.El ne-a aratat ca atit costa .A trebuit sa ducem lupte acerbe si sa ne tirguim cu el la greu ca sa il facem sa accepte un pret mai realist.Intr-un tirziu a acceptat sa mai scada pretul dar cu banii aia tot an fi putut cumpara o masina la mina a doua.E…ce sa faci .Arta cere sacrificii.Vrei confort …platesti

[munir]

Ajungem noi la Gizeh mingiem cu privirea in trecere cele trei piramide ale lui Kheops,(Khufu)Kefren(Khaf-Ra ) si Micherinos (Mhenka-Ra) si o luam spre tirgul de camile .Cum eram patit stiam ca trebui sa caut orice dar nu o camila oarba.In tirg am dat tocmai peste cel ce imi vinduse camila oarba cu citiva ani in urma .Cum m-a vazut m-a si recunoscut.Probabil ca ajunsesem un fel de legenda printre cei ce vindeau camile .Eram singurul care cumparase si calatorise pe o camila oarba si ajunsese cu ea pina in Dangeil mergind de fapt spre Deir el Bahri.Ne imbratisem calduros ca doi vechi prieteni.Cei care se aflau pe linga el ne priveau curiosi si il tot intrebau ceva in araba.Cind omul a scapat din imbratisarea mea mult prea calduroasa si a reusit sa le raspunda ei au izbugnit in ris si m-au batut prieteneste pe spate .Eu incercam sa aflu ce-i cu efuziunea asta de dragoste pe ei .Cu greu am inteles ca amicul meu le spusese ca sunt nebunul ala care a cumparat de la el o camila oarba mai demult .L-am intrebat daca are vre o camila de vinzare .Mi-a oferit doua si m-a intrebat daca nu vreau sa o scot la plimbare si pe cea oarba care ma asteapta imbatrinind de tristete si dor intr-un tarc din apropiere.Am inchiriat doua camile iar pe cea oarba am primit-o gratis .Cum prietenul care ma insotea nu mai mersese nici o data cu camila ma intreaba cum sa faca ca sa o poata incaleca.II spun sa ii dea comanda si ea va ingenunchia .El ma priveste mirat si zice:
-Pai ce camilele astea din Egipt stiu engleza?
Vinzatorul cind aude de engleza incepe sa turuie ceva in araba si repeata ,,no inglis, no inglis” .Prietenul ma intreaba ce anume spune vinzatorul .Eu luind o mina de filozof atoatestiutor ii raspund :
-Sa nu dai comanda in engleza ,camila asta are oftica pe englezi si te-ai putea trezii ca te duce in Nigeria in loc de Amarna.Da si tu comanda in …chineza
-Pai nu stiu chineza –zice prietenul,
-Ei lasa ca nici camila nu o stie ,ii raspund eu hitru .
Dupa ce ne luam noi cele trebuincioase pentru drum vad la o taraba niste esarfe.Ma uit la ele si dau sa plec.Vinzatorul isi da seama ca are in fata un ageamiu si insista sa-i cumpar una dintre esarfele alea .Galagia lui ca ma zapacise de creier asa ca iau una dintre esarfe si o inghesui prin bagaje.Prietenul ma vede si curios, ma intreaba :
-La ce iti trebui esarfa aia ?
Eu ce sa fac ,sa-i spun ,ca am luat-o asa ca sa ii fac hatirul vinzatorului ? M-ar fi luat in ochi de fraier.Asa ca ii raspund:
-Tu stii povestea cu,, cravata”?
-Nu ,zice prietenul
-Bine, am sa ti-o spun
,,Un european se ratacise o data in desert .Mergea printre dune fara sa stie unde se afla si cum era de asteptat a ramas fara apa .Dupa citeva zile de colindat ajunsese la limita .Era deshidratat complet si avea vedenii.Ar fi dat orice pentru o gura de apa.Cind credea ca totul este pierdut iata ca dintre dune apare un beduin tragind dupa el o camila .Omul nostru se repede innebunit la beduin si il roaga sa-i dea putina apa ca o plateste.Beduinul ii spune ca el nu poate sa-i vinda apa dar ii poate vinde o cravata daca vrea .Omul nostrum face ochii mari si cere apa nu cravata .Ce sa faca el cu cravata in desert.Beduinul da din umeri si pleaca mai departe .Europeanul nostru mai merge citva timp prin desert si la un moment dat zareste o oazza in care se afla o cladire facuta din chirpici .Cu ultimile puteri se tireste pina la use si bate .Din camera aceea iese un beduin care il intreaba ce doreste .Omul abia articulind cuvintele spune :-Apa,Vreau un pic de apa.Atunci beduinul ii raspunde .Nu dam apa la europeni decit daca poarta cravata..”
Pretenul meu sta citeva minute rumegind povestea si apoi da fuga inapoi sa-si cumpere si el o esarfa .Ma uitam dupa el si rideam in sinea mea ,,.Ete domnule ca sunt bune si povestile astea la ceva .Poti face pe cineva sa-si cumpere lucruri inutile".Cit era plecat prietenul am inceput sa incarc harnasamentul pe camila lui.Atunci am observat ca era schioapa si coplac peste pupaza mai era si cheala in gura.I-am spus prietenului cind s-a intors.-Ai grije frate ca ai pana pe drapta sa nu te prinda politia ca umblii cu defectiuni tehice la camila .Aaaa si ai grije cind ii dai sa manince sa-i mesteci sau sa ii pasezi mincarea ca la copiii mici ca asta nu are cu ce sa mestece.Prietenul m-a privit nedumerit si mirat totodata .Probabil si vedea scena cum el mesteca in gura mincarea camilei si apoi i-o dadea sa o inghita

[yvette]

A trebuit sa ducem lupte acerbe si sa ne tirguim cu el la greu ca sa il facem sa accepte un pret mai realist.

Nu aşa frate munir....
La taxi, în Egipt, se întrebă preţul ÎNAINTE de a te urca!!!
Dacă îi spui în engleză, franceză sau orice ce NU sună a arabă...să ştii că preţul care ţi-l spune este de la min 3 la max. 100 de ori MAI MARE!
Negociezi cu el, şi te prefaci că accepţi preţul de 3 ori mai mare...când ajungi la destinaţie îi dai numai împărţit la trei, te dai jos din taxi şi când ăla începe să urle tu îi mai dai încă jumătate din ce i-ai dat...şi taxi driverul pleacă happy şi tu cu banii în buzunare!!

[hannen]

Nemaipomenit!!!Sa stii ca eu sunt in dubii ,cam cit e adevarat si cit e poveste (?) asa de frumos le zici .Si talent de povestitor dar si de "vrajitor",astept cu nerabdare continuarea!

[munir]

As salam alaykum.
Mare dreptate ai in cele ce-mi spui surioara yvette dar sti si tu cum se zice,,tot patitu-i priceput" A trebuit sa simt pe propria-mi piel asta ca sa invat cum se procedeaza.

Ma bucur ca ti-a placut povestirea mea surioara hannen Este posibil ca din cauza timpului unele amintirii sa mai capete si unele deformatii dar eu incerc sa le prezint cit mai fidel posibil .Si oricum surioara cind iti place o mincare nu chemi bucatarul sa-ti prezinte analiza organoleptica a componentelor ei . O manici si te bucuri de gustul ei .

[monica_sorin]

O plimbare in parc

Sotul meu si cu mine ne doream de mult sa ne plimbam cu bicicletele in parcul nostru preferat fiind foarte aproape de blocul in care locuim.Ziua mult asteptata venise.Era o zi calda de inceput de septembrie si vara parca nu dorea sa cedeze locul in favoarea toamnei.Copacii verzi imprumutasera putin galben si ruginiu din paleta coloristica a toamnei.Cerul azuriu era strabatut de cativa norisori albi si pufosi.Oamenii mergeau ca in fiecare zi, unii mai bucurosi, altii mai tristi, hotarati sa-si rezolve problemele personale.
Plimbarea noastra nu a inceput sub auspiciile cele mai bune. Verificam casuta noastra postala din holul blocului. O doamna in varsta astepta in fata interfonului de la intrare, dorind sa intre in bloc. Eu m-am grabit sa-i deschid usa blocului iar sotul deja o luase la intrebari referitoare la ce apartament dorea sa mearga si de ce nu folosea interfonul. Doamna i-a raspuns ca merge la un var. Sotul si cu mine parca eram soarecele cu pisica, si din aceasta pricina au iesit mici scantei si anume daca sa intre sau nu doamna in bloc. Eu am deschis usa si doamna a reusit sa intre in holul blocului. Disputa intre mine si sotul meu nu se incheiase, fiecare avea dreptate in felul sau. Sotul pretinzand ca nu trebuie sa dam drumul oricui in incinta blocului. Eu dorind sa o ajut.In fata scarii era o vecina care i-a dat dreptate sotului adaugand ca mai intra in bloc si lume dubioasa. In final se pare ca sotul a avut dreptate in disputa cu mine pentru ca doamna cu pricina nu-si cauta nici un var iesind din scara dupa nici 5 minute. In acest timp sotul meu suparat dorea sa facem cale intoarsa, probabil din pricina orgoliului masculin. Ne-am calmat amandoi si am luat-o cu entuziasmul de rigoare putin sifonat catre parc.Vremea era insorita si batea un vant cald. Zgomotul diminetii isi facea prezenta prin claxoanele masinilor. Oamenii nu erau nici mai calmi, nici mai suparati ca in alte zile, poate ducand dorul viitorului concediu constienti ca vacanta luase sfarsit. Pe drumul catre parc ne-am intalnit cu Nasturica, un bichon alb si pufos plimbat de vecina noastra de la etajul 5. Deasemenea am remarcat impreuna cu sotul o adolescenta imbracata modern in culori aprinse de turcoaz si siclam.Desi nuantele erau tari din punct de vedere vizual, tanara transmitea veselie si bucurie adolescentina.
Eu eram putin panicata de vanataile pe care le-as fi putut dobandi mergand cu bicicleta in parc. Nu de alta dar nu mai mersesem cu bicicleta de aproximativ 20 de ani. Pe vremea copilariei mele,”generatia cu cheia de gat”era inebunita dupa bicicletele Pegas. Avem o bicicleta Pegas de culoarea papadiei, un galben strident dar o placeam asa cum era.In timpul scolii mai ieseam cu bicicleta sa ma plimb cu prietenele. In vacanta uneori mergeam la bunicul si bunica si ma plimbam cu bicicleta pe strada neasfaltata, cu pietre.Bunicul grijuliu venea cu mine sa ma plimb cu bicicleta pe strada cu asfalt. Vigilent statea cu ochii pe mine sa nu cad sau sa nu patesc ceva.Noi ii spuneam acelui loc “la colt”.A trecut atat de mult de atunci...Si ei nu mai sunt...
Dar sa revenim la plimbare, am traversat soseaua principala si nici nu stiu cand am ajuns la centrul de inchiriere, atat eram de euforica. De la intrarea in parc sunt doua alei unite printr-un gazon de iarba care duc spre o priveliste frumoasa a lacului. De acolo aleeea din dreapta duce direct la pod. Acest pod este plin de flori si privind spre lac poti vedea ratuste, pestisori si daca ai noroc chiar si broscute testoase. Podul duce spre aleea trandafirilor.In perioada de inflorire ei au o minunatie de culori de la roz,siclam,rosu carmin,alb-unt,alb-pur,galben, portocaliu si rosu corai.Aleea trandafirilor este strajuita de copaci diversi,artari,mesteceni care dau umbra celor ce stau pe banci.In capatul aleii, dupa fantani este centrul de inchiriere biciclete. N-am remarcat nici privelistea lacului, nici carciumaresele portocalii de la intrarea pe pod, nici regina noptii si florile multicolore de la pod ,nici ratustele, pestisorii, nici trandafirii divers colorati de pe aleea principala.Altadata eram vrajita de culoarea portocalie si galbena a trandafirilor dar si de cei rosii ca focul.Am ignorat si mesteacanul argintiu sub care adesea ne asezam pe banca.Trecem de fantani ,inchiriem bicicletele si pornim...Cred ca bucuria plimbarii cu bicicleta se vedea pe fata mea.A fost o zi minunata petrecuta in natura..Eram atat de incantata!Am avut un incident minor, un copil pe bicicleta s-a panicat si a venit direct spre mine.Eu eram sa intru intr-un tufis dar am remediat la timp situatia cu o frana.In rest totul a decurs foarte bine, parcul arata mai bine de pe bicicleta in viteza.Am dat ocol parcului de mai multe ori.In parc se plimbau si biciclisti profesionisti care ne depaseau lejer.Cu prima ocazie voi repeta experienta.In panta era mai greu de urcat cu bicicleta dar in rampa era frumos .Am mai fi pedalat noi dar ne-am gandit la febra musculara.Dupa ce am trecut de aleea trandafirilor am returnat bicicletele.
La intoarcere ne-am intalnit cu o cunostinta care avea un baietel cu varsta de 7 luni adorabil.Era blond cu ochii albastrii ca cerul senin si foarte vesel. O minunatie de copil. Mama bebelusului avea o ie superba, alba ca neaua lucrata cu fir rosu.Ador iile.Ne-am jucat putin cu bebelusul si cand a inceput sa planga ne-am dat seama ca ii este foame. Ne-am luat la revedere.Am pornit spre casa bucurosi de plimbarea in parc. Astfel nu tot ceea ce incepe putin rau trebuie sa se termine la fel.Totul e sa te bucuri de lucrurile marunte ale vietii, de prieteni, de frumusetea naturii. Oamenii ar trebui sa aprecieze viata si natura care au in ele scanteia de dumnezeire