munir
03-15-2006, 04:51 PM
Pentru ca tema este ,,Islam vs, Crestinism" am sa incep cu o parafraza la Ev. dupa Ioan 3:16 -Atit de mult au modificat neamurile Septuaginta (traducerea un limba greaca a Torei )ca evreii au renuntat la ea ( la conciliul de la Yamnia) .Am sa incep prezint aici citeva date care au stat la baza alegerii celor patru Evangelii .
Decizia ca doar cele patru evanghelii sa stea la baza N.T. a fost luata de Irineu (180-200 A.D.)care a decis ca:[/Nu este posibil ca Evangheliile sa fie mai multe sau mai putine la numar decat sunt. Intrucat sunt patru colturi ale pamantului pe care traim si patru puncte cardinale, iar biserica este imprastiata in toata lumea, iar stalpul de sustinere si fundatia bisericii este Evanghelia si duhul vietii, este potrivit ca ea trebuie sa aiba patru stalpi care sa emane nemurire in fiecare directie, insufletind oamenii iara si iara . . . De aceea Evangheliile sunt in acord cu aceste lucruri . . . Intrucat vietuitoarele pamantului au patru extremitati sau picioare, si Evangheliile sunt patru. Aceste lucruri stand asa cum le-am zis, oricine care distruge fiinta Evangheliei in van o face, dand dovada de neinvatatura si nerespect . . . ma refer la acei care prezinta numarul evangheliilor ca fiind fie mai mare decat ce s-a zis mai sus, sau, pe de alta parte, ca fiind mai mic.’ (Adv. Haer., iii. x. 8 & 9).
[SIZE="2"]Dupa ce ati citit cele spuse de Irineu nu va apuca risul . Daca as mai spune ca ca nici una dintre Evanghelii nu apartine de fapt celor al carui nume il poarta ? Astfel Ev .dupa Matei si Marcu sunt Petriste (apartin sau sunt scrise sub coordonarealui) Ev lui Luca este de fapt a lui Marcion (cel care a format primul NT in 145 AD . si care continea o singura Evanghelie si 10 scrieri ale lui Pavel.) la 75 de ani de la moartea lui Pavel.Am sa va prezint in continuare ce se intimpla la acele ,,Sinoade ecumenice"atit de clamate de crestini.Cei slabi de inima sa aibe grije:Oare credeti ca
in aceste adunari, o suta sau doua de distinsi domni se asezau calm sa discute sobru si cu demnitate, acele probleme propuse lor spre limpezire. Din contra, multi dintre Episcopi erau niste zurbagii ignoranti, insotiti de gloate de sprijinitori huliganici, care pandeau si de abia asteptau cel mai mic motiv sa-si poata schilodii si ucide oponentii. Cele mai socante scene care pot fi azi vazute in congresele filialelor rau famate ale partidelor noastre politice din marile aglomerari urbane, nu sunt nimic in comparatie cu ce ne spune istoria ca era obisnuit in aceste Sinoade crestine. Dr. Phillip Schaff spune: ‘Alaturi de talent, cunoastere si virtute, se aduna acolo la Sinoade si ignoranta, intriga, patimile partinirii ce erau deja aprinse la toate partile in disputa de lungile controverse anterioare, si care acum se intalneau si se asezau pe pozitii de lupta ca niste armate ostile gata de lupta deschisa.’ (”Istoria bisericii crestine”, de P Schaff).
Dragii mei, acestia sunt ”Sfintii Parinti” care au stabilit pentru noi care carti au autoritate canonica pentru credinta si practica, ‘controversele’ de care vorbeste doctor Schaff, fiind presupusele ‘revelatii divine’ canonizate mai tarziu, si care ni se spune azi ca au fost alese de ‘Duhul Sfant’.
Protopopul (Vicarul Catedralei Sfantul Pavel din Londra) Milman (n.t. - Henry Hart Milman), renumitul istoric spune: “Ar fi fost de asteptat ca Crestinismul sa nu apara in nici o alta ipostaza intr-o mai mare maeiestuozitate impunatoare, ca la Sinoadele Ecumenice, intruniri care se presupune ca strang din toate colturile lumii cei mai eminenti prelati si cei mai distinsi clerici; ca o piosenie elevata si senina vor fi guvernat lucrarile lor, si ca o profunda si impartiala cercetare va fi epuizat orice subiect in dezbatere; ca patimile omenesti si interesele meschine vor fi stat rusinate si umile in fata maretei adunari; ca simplu, simtul propriei lor demnitatii, sau macar dorinta de a lasa fratilor lor intru credinta o buna impresie prin solemnitatea si seriozitatea credintei lor, va fi exclus totalmente toate excesele de comportament si limbaj; Istoria insa, ne arata melancolic exact inversul. Nicaieri nu este Crestinismul mai putin atractiv, si daca tinem seama de tonul si caracterul obisnuit al lucrarilor, mai lipsit de autoritate decat in Sinoadele Ecumenice ale Bisericii. In general, acestea se prezinta sub forma unei ciocnirii feroce a doua fractiuni rivale, din care nici una nu cedeaza dar care amandoua marturisesc impotriva propriei convingeri si credinte. Intriga, nedreptatea, violenta, liberul arbitru, decizia impusa dar nu consimtita, hotararile luate cu forta, acea forta a unei majoritati turbulente si zgomotoase, deciziile luate pe baza ovatiilor salbatice mai degraba decat pe baza cercetarii sobre, demisiile de la bunul simt si comportamentul civilizat, scad onoarea si neaga ratiunea de a fi, a cel putin ultimelor Sinoade.” [. . . . . . ] “. . . jubilari si veselie la blestemarea in chinurile Iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea violentei (daca nu apelul deschis la violenta) multimii, pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini ‘tabara’; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti, prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.’ (H.H. Milman, Istoria crestinatatii latine).
Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz, vorbeste de ei ca ‘adunari de cocori si gaste’ (Schaff, Istoria bisericii crestine). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: ‘Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca me exprim prea aspru aici) artzagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.’ (Schaff, Istoria bisericii crestine).
Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D., a fost marcat de ‘intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta’ (Schaff, Istoria bisericii crestine). Ambele fractiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Idem), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Idem), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Idem). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., pag. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita, incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., I. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta, incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., I. 242).
In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo si din caracterul odios al lucrarilor lui, a fost numit ‘Sinodul Talharilor’. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Istoria bisericii crestine), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o fractiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele “Sa-l ardem pe Eusebiu, sa-l ardem de viu! Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua!” (Idem). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Idem). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian, sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Istoria crestinatatii latine (occidentale)). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian-invinsul (Idem). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului, strigand “Omorati-l, omorati-l!” si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani, ca muri curand dupa aceea (Idem, Scaff, Istoria bisericii crestine).
SIZE]
Decizia ca doar cele patru evanghelii sa stea la baza N.T. a fost luata de Irineu (180-200 A.D.)care a decis ca:[/Nu este posibil ca Evangheliile sa fie mai multe sau mai putine la numar decat sunt. Intrucat sunt patru colturi ale pamantului pe care traim si patru puncte cardinale, iar biserica este imprastiata in toata lumea, iar stalpul de sustinere si fundatia bisericii este Evanghelia si duhul vietii, este potrivit ca ea trebuie sa aiba patru stalpi care sa emane nemurire in fiecare directie, insufletind oamenii iara si iara . . . De aceea Evangheliile sunt in acord cu aceste lucruri . . . Intrucat vietuitoarele pamantului au patru extremitati sau picioare, si Evangheliile sunt patru. Aceste lucruri stand asa cum le-am zis, oricine care distruge fiinta Evangheliei in van o face, dand dovada de neinvatatura si nerespect . . . ma refer la acei care prezinta numarul evangheliilor ca fiind fie mai mare decat ce s-a zis mai sus, sau, pe de alta parte, ca fiind mai mic.’ (Adv. Haer., iii. x. 8 & 9).
[SIZE="2"]Dupa ce ati citit cele spuse de Irineu nu va apuca risul . Daca as mai spune ca ca nici una dintre Evanghelii nu apartine de fapt celor al carui nume il poarta ? Astfel Ev .dupa Matei si Marcu sunt Petriste (apartin sau sunt scrise sub coordonarealui) Ev lui Luca este de fapt a lui Marcion (cel care a format primul NT in 145 AD . si care continea o singura Evanghelie si 10 scrieri ale lui Pavel.) la 75 de ani de la moartea lui Pavel.Am sa va prezint in continuare ce se intimpla la acele ,,Sinoade ecumenice"atit de clamate de crestini.Cei slabi de inima sa aibe grije:Oare credeti ca
in aceste adunari, o suta sau doua de distinsi domni se asezau calm sa discute sobru si cu demnitate, acele probleme propuse lor spre limpezire. Din contra, multi dintre Episcopi erau niste zurbagii ignoranti, insotiti de gloate de sprijinitori huliganici, care pandeau si de abia asteptau cel mai mic motiv sa-si poata schilodii si ucide oponentii. Cele mai socante scene care pot fi azi vazute in congresele filialelor rau famate ale partidelor noastre politice din marile aglomerari urbane, nu sunt nimic in comparatie cu ce ne spune istoria ca era obisnuit in aceste Sinoade crestine. Dr. Phillip Schaff spune: ‘Alaturi de talent, cunoastere si virtute, se aduna acolo la Sinoade si ignoranta, intriga, patimile partinirii ce erau deja aprinse la toate partile in disputa de lungile controverse anterioare, si care acum se intalneau si se asezau pe pozitii de lupta ca niste armate ostile gata de lupta deschisa.’ (”Istoria bisericii crestine”, de P Schaff).
Dragii mei, acestia sunt ”Sfintii Parinti” care au stabilit pentru noi care carti au autoritate canonica pentru credinta si practica, ‘controversele’ de care vorbeste doctor Schaff, fiind presupusele ‘revelatii divine’ canonizate mai tarziu, si care ni se spune azi ca au fost alese de ‘Duhul Sfant’.
Protopopul (Vicarul Catedralei Sfantul Pavel din Londra) Milman (n.t. - Henry Hart Milman), renumitul istoric spune: “Ar fi fost de asteptat ca Crestinismul sa nu apara in nici o alta ipostaza intr-o mai mare maeiestuozitate impunatoare, ca la Sinoadele Ecumenice, intruniri care se presupune ca strang din toate colturile lumii cei mai eminenti prelati si cei mai distinsi clerici; ca o piosenie elevata si senina vor fi guvernat lucrarile lor, si ca o profunda si impartiala cercetare va fi epuizat orice subiect in dezbatere; ca patimile omenesti si interesele meschine vor fi stat rusinate si umile in fata maretei adunari; ca simplu, simtul propriei lor demnitatii, sau macar dorinta de a lasa fratilor lor intru credinta o buna impresie prin solemnitatea si seriozitatea credintei lor, va fi exclus totalmente toate excesele de comportament si limbaj; Istoria insa, ne arata melancolic exact inversul. Nicaieri nu este Crestinismul mai putin atractiv, si daca tinem seama de tonul si caracterul obisnuit al lucrarilor, mai lipsit de autoritate decat in Sinoadele Ecumenice ale Bisericii. In general, acestea se prezinta sub forma unei ciocnirii feroce a doua fractiuni rivale, din care nici una nu cedeaza dar care amandoua marturisesc impotriva propriei convingeri si credinte. Intriga, nedreptatea, violenta, liberul arbitru, decizia impusa dar nu consimtita, hotararile luate cu forta, acea forta a unei majoritati turbulente si zgomotoase, deciziile luate pe baza ovatiilor salbatice mai degraba decat pe baza cercetarii sobre, demisiile de la bunul simt si comportamentul civilizat, scad onoarea si neaga ratiunea de a fi, a cel putin ultimelor Sinoade.” [. . . . . . ] “. . . jubilari si veselie la blestemarea in chinurile Iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea violentei (daca nu apelul deschis la violenta) multimii, pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini ‘tabara’; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti, prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.’ (H.H. Milman, Istoria crestinatatii latine).
Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz, vorbeste de ei ca ‘adunari de cocori si gaste’ (Schaff, Istoria bisericii crestine). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: ‘Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca me exprim prea aspru aici) artzagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.’ (Schaff, Istoria bisericii crestine).
Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D., a fost marcat de ‘intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta’ (Schaff, Istoria bisericii crestine). Ambele fractiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Idem), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Idem), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Idem). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., pag. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita, incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., I. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta, incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., I. 242).
In august 449 A.D., acolo s-a intrunit la Efes un Sinod care ocupa un loc notoriu in scandalurile Istoriei Bisericii, si care de la frauda si violenta cu care s-a transat totul acolo si din caracterul odios al lucrarilor lui, a fost numit ‘Sinodul Talharilor’. A fost prezidat de Dioscor cu violenta bruta (Schaff, Istoria bisericii crestine), sub protectia soldatilor. Frica de mutilare a fost asa de mare incat Flavian si prietenii sai care constituiau o fractiune, cu greu au scos doua vorbe, in timp ce Teodoret a fost scos complet de-a dreptul de la lucrari. Un comunicat presentat de Eusebiu a fost primit de catre multime cu huiduieli si strigatele “Sa-l ardem pe Eusebiu, sa-l ardem de viu! Asa cum el L-a taiat pe Cristos in doua, asa sa-l taiem si noi pe el in doua!” (Idem). Trei delegati ai Romei au fost asa de inspaimantati, incat nu au avut curajul sa citeasca o Epistola din partea lui Leon (Idem). Subiectul Canonului nu a fost bineinteles singurul subiect discutat in Sinoadele Ecumenice. In realitate, multe Sinoade nici nu au abordat problema canonica. Dioscor si tabara lui vroiau ca Flavian si prietenii sai sa semneze o marturisire precum ca Cristos nu are decat o singura natura. Flavian a refuzat asta. La un semnal dat, usile au fost izbite de perete si un numar de soldati alaturi de o gloata inarmata s-a napustit inauntru, iar Episcopii inspaimantati ai taberei lui Flavian, sub ploaia de pumni si ghionti au fost fortati sa semneze in timp ce erau impunsi cu sabiile (Mosheim, Eccl. Hist., Bk. 2, Cent. 5, pt. 2, ch. v). Acolo unde pana atunci fusesera doua tabere, acum era nu numai o majoritate, ci chiar unanimitate (Milman, Istoria crestinatatii latine (occidentale)). Dupa semnarea hotararii finale, Dioscor nu a mai putut sa-si infraneze furia, si il lovi pe Flavian-invinsul (Idem). Incurajata de gestul sau, o gloata de calugari infuriati se napustira asupra nefericitului Episcop al Ierusalimului, strigand “Omorati-l, omorati-l!” si-l batura si calcara in picioare producandu-i acestuia astfel de rani, ca muri curand dupa aceea (Idem, Scaff, Istoria bisericii crestine).
SIZE]