PDA

View Full Version : Sura Al-Baqara - după Ibn Kathir - VERSET 5 şi 6



yvette
03-02-2013, 02:47 PM
VERSETELE 5 şi 6
5. Aceia sunt călăuziţi de Domnul lor şi aceia sunt izbânditori.

6. Pentru cei care nu cred e totuna de-i previi sau nu-i previi; ei nu cred.

1. Călăuzirea şi succesul sunt numai pentru credincioşi

«aceia - ĂőćáóÜٰĆößó» - sunt cei care cred în Nevăzut, împlinesc Rugăciunea, fac milostenie din ceea ce le-a dăruit Allāh , cred în toţi trimişii Lui, cred cu tărie în Viaţa de Apoi şi se pregătesc pentru ea făcând numai fapte bune şi abţinându-se de la cele rele.

«sunt călăuziţi de la Domnul lor – sunt sub îndrumare - Úóáóě ĺőĎđě» - înseamnă că ei urmează ghidarea, lumina pe care Allāh  le-a pus-o în inimi.

«şi aceia sunt izbânditori (cei care au succes, victorioşii) -ćóĂőćúáóÜĆößó ĺőăő ÇáúăőÝúáöÍőćäó » - înseamnă: cei care sunt încununaţi de succes şi în lumea aceasta şi în Lumea de apoi. Ei vor avea ceea ce şi-au pregătit şi vor fi în afara oricărui rău pentru că ei l-au evitat cât au putut de mult. Aşadar, aceştia vor avea ca răsplată o viaţă eternă în Rai, departe de orice suferinţă pe care Allāh  a pregătit-o celor nelegiuiţi.

« Pentru cei care nu cred e totuna de-i previi sau nu-i previi.. » sunt cei cărora li se ascunde adevărul şi nu primesc călăuzire. Atâta vreme cât Allāh  a scris că ei (necredincioşii) vor proceda astfel, nu contează dacă Profetul Muhammad  îi va avertiza sau nu, ei vor continua să nu creadă în ceea ce i s-a revelat acestuia.

Allāh  a mai spus: «Aceia, împotriva cărora se va adeveri cuvântul Domnului tău, nu cred, / chiar dacă le-ar veni lor toate semnele, până ce nu vor vedea osândă dureroasă.» (10: 96-97);iar despre răzvrătiţii Oameni ai Cărţii, Allāh  a mai spus «... dacă tu ai aduce celor cărora li s-a dat Scriptura toate semnele, nu ar urma ei Qibla ta şi nici tu nu ai urma Qibla lor.»(2:145).

Aceste versete statuează un principiu şi anume: aceia pentru care Allāh  a decis să ca ei să rămână în starea de maliţiozitate pe care ei înşişi şi-au asumat-o, aceia nu vor găsi nici un alt mod de a fi izbânditori şi nici nu va fi nimeni altcineva care să le arate calea spre adevărata fericire, iar dacă Allāh  a decis ca ei să rămână consecvenţi propriilor născociri, atunci nu va fi nimeni să îi îndrume.

Aşadar, Profetul Muhammad  este sfătuit să nu aibă milă pentru ei, ci doar să le transmită mesajul lui Allāh , deoarece cei care resping îndrumarea nu sunt demni de milă şi nici nu merită grija celorlalți pentru ceea ce îi aşteaptă în Ziua Judecăţii, aşa după cum a fost revelat: «…..datoria ta este propovăduirea şi la Noi e socotirea.”» (13:40) şi «„….tu nu eşti decât un prevenitor, iar Allāh este a toate Ocrotitor.”». (11:12)

Desigur, cei care vor accepta mesajul ce le-a fost trimis lor vor primi răsplata cuvenită,

‘Aliy bin Abi Tallha  a relatat că Ibn Abas  a comentat referitor la acest verset că:
”Trimisul lui Allāh  ar fi dorit cu ardoare ca toţi oamenii să creadă în profeţie şi să urmeze îndrumarea ce le-a fost trimisă de către Allāh  însă El l-a înştiinţat pe Profet  că nici unul nu va crede, decât aceia pentru care El a dispus să aibă această binecuvântare încă de la început şi nimeni nu va rătăci decât aceia pentru care Allāh  a stabilit aceasta de la început.”