yvette
03-26-2013, 05:51 PM
Continuare
...
Expansiunea creştinismului
Se pune problema:
1. cum de a fost posibilă expansiunea creştinismului de la o simplă sectă iudaică care nu avea nici pe departe susţinerea preoţimii everieşti, în vremuri atât de potrivnice, când orice răscoală sau tentativă de eliberare de sub tirania romană era înăbuşită sângeros?
2. De ce a avut creştinismul o aşa de mare aderenţă la popoarele politeiste şi mai ales în teritoriile greceşti ale căror credinţe idolatre a dat naştere şi panteonului roman?
3. Cum de au putut să se organizeze aşa de bine încât Impăratul Constantin să vadă creştinismul şi nu iudaismul din care pornise, o alternativă de soluţionare a frământărilor interne ale imperiului său politeist?
Surse: Biblia, scrierile lui Apuleius din Madauros, Lucretius, Seneca cel Tânăr, Horaţiu, Eusebius şi Athanasius, “Codul Teodosian.” - Civilizaţia Romană, Columbia University Press, 1990;
Treadgold, Donald W. O istorie a creştinismului. Belmont, Mass.: Nordland Publishing Co., 1979.
W. W. Hyde, Prin Imperiul Roman, de la păgânsim la creştnism, University of Pennsylvania Press, 1946);
T. R. Glover,Luptele religioase în interiorul Imperiului Roman, Londra, ed. Methuen & Co., 1909
Documente ale bisericii creştine, editate de Henry Bettenson, Oxford University Press, 1963. (am dat numai câteva exemple)
Acestea se petrec între 33 e.n.şi jumătatea secolului IV e.n.
Răspuns
Religia creştină s-a extins în Impriul Roman ca urmare a trei cauze:
Prima cauză - Credibilitatea istorică a iudaismului
Creştinismul nu era încă o religie nouă, pentru că în timpurile de început adepţii lui Isus (as) păstrau şi respectau doctrina şi tradiţiile iudaice. Iudaismul, avea o deja credibilitate istorică şi o reţea de societăţi evreieşti aflate în diaspora care promovau credinţa monoteistă iudaică, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care Scripturile iudaice a fost traduse în limba greacă.
Scripturile iudaice erau promovate şi aveau loc dezbateri publice pe acestă temă în aulele academiilor greceşti.
Traducerile Scripturilor evreieşti erau şi ele folosite în acţiunle de misionarism ale creştinilor.
Religia monoteistă a iudeilor la care au adăugat şi concepţia de salvare a sufletului prin intermediul unui salvator universal - adică Isus (as) - a fost folosită de creştini ca o alternativă religioasă de ordine, spiritualitate, moralitate şi care oferea salvare oricărui suflet indiferent de rasă sau clasă, în contrast cu haotica religie politeistă cu zei care acţionau discreţionar, cu carcteristici antropomorfe, zoomorfe,etc., cu sentimente specific umane şi comportamente duse până la dezmăţ (ex:bacanlia).
Desigur că, pentru a rezista într-o lume ostilă, a fost un lucru imperios necesar organizarea creştinilor în comunităţi ghidate de instituţii cu autoritate asupra membrilor ei. Aşa au luat naştere aşa-numitele biserici care aveau rolul de a organiza, administra şi decide în problemele conumităţii creştine timpurii. Majoritatea acestor conducători, la începuturi, erau aleşi dintre iudei, tocmai pentru cunoştinţele lor aprofundate în ceea ce priveşte Scripturile, ale căror cunoaştere era mai mult decât o necesitate în munca de misionarism practicată de creştini.
Pe bazele învăţăturilor iudaice, coroborate cu învăţăturile profetului Isus (as) a luat naştere creştinismul timpuriu care se pretindea a fi "încununarea iudaismului", iar teoria lui Petru (Simon Petru) precum că Isus (as) este "fiul lui Dumnezeu" a fost piesa de bază în necesitatea de a da credibilitate doctrinei de salvare a sufletului indiferent de rasă sau rang social, pentru că iudaismul nu are o doctrină escatologică bine dezvoltată.
Astfel, miracolul învierii lui Cristos - Mesia, fiu al Dumnezeului, era din ce în ce mai necesar în munca de misionarism. Populaţiile trebuiau convinse într-un fel că există salvare a sufletului că există o Lume de Apoi. Cum doctrina iudaică nu avea prea multe detalii referitor la acesata, teoria lui Petru despre învierea lui Isus (as) a fost din ce în ce mai repede asimilată. Această teorie a lui Petru a fost punctul în care creştinismul a început să se diferenţieze de iudaism.
De ce creştinii timpurii s-au folosit de iudaism?
Din trei motive:
- Pentru că dădea legimitate şi continuitate istorică religiei creştine, pentru că adepţii profetului Issu (as) erau foarte legaţi de religia iudaică şi nu se considerau ca având altă religie decât iudaismul, doar că ei credeau cu tărie că Isus (as) este Mesia cel promis de Dumnezeu
- pentru că iudaismul oferea creştinismului exact reţeaua necesară propovăduirii doctrinei lor, care se era deja extinsă pe tot cuprinsul Imperiului Roman, existând comunităţi evreieşti în orice oraş s-ar fi oprit misonarii creştini. Faptul că iudeii îşi promovau religia era deja un faopt istoric, creştinii nu au avut altceva de făcut decât să creeze o doctrină escatologică având pe profetul Isus (as) ca figură centrală pe care să o promoveze în aceste comunităţi, dar şi în comunităţile locale care erau tolerenaţi cu iudeii.
- pentru că iudeii vorbitori de limbă greacă făcuseră o traducere în limba greacă a unor părţi ale Scripturilor iudaice pe care le-au considerat ei ca fiind folositoare pentru a promova iudaismul în rândurile non-iudeilor - numită Septuaginta. In secolele II - III e.n. Septuaginta devenise atât de intens folosită încât a ajuns să fie considerată de creştini ca fiind deasupra Tanakh-ului, ceea ce a făcut să creeze o stare de discordie între creştini şi iudei, un alt punct în care cele două religii încep să se deosebească.
...
Expansiunea creştinismului
Se pune problema:
1. cum de a fost posibilă expansiunea creştinismului de la o simplă sectă iudaică care nu avea nici pe departe susţinerea preoţimii everieşti, în vremuri atât de potrivnice, când orice răscoală sau tentativă de eliberare de sub tirania romană era înăbuşită sângeros?
2. De ce a avut creştinismul o aşa de mare aderenţă la popoarele politeiste şi mai ales în teritoriile greceşti ale căror credinţe idolatre a dat naştere şi panteonului roman?
3. Cum de au putut să se organizeze aşa de bine încât Impăratul Constantin să vadă creştinismul şi nu iudaismul din care pornise, o alternativă de soluţionare a frământărilor interne ale imperiului său politeist?
Surse: Biblia, scrierile lui Apuleius din Madauros, Lucretius, Seneca cel Tânăr, Horaţiu, Eusebius şi Athanasius, “Codul Teodosian.” - Civilizaţia Romană, Columbia University Press, 1990;
Treadgold, Donald W. O istorie a creştinismului. Belmont, Mass.: Nordland Publishing Co., 1979.
W. W. Hyde, Prin Imperiul Roman, de la păgânsim la creştnism, University of Pennsylvania Press, 1946);
T. R. Glover,Luptele religioase în interiorul Imperiului Roman, Londra, ed. Methuen & Co., 1909
Documente ale bisericii creştine, editate de Henry Bettenson, Oxford University Press, 1963. (am dat numai câteva exemple)
Acestea se petrec între 33 e.n.şi jumătatea secolului IV e.n.
Răspuns
Religia creştină s-a extins în Impriul Roman ca urmare a trei cauze:
Prima cauză - Credibilitatea istorică a iudaismului
Creştinismul nu era încă o religie nouă, pentru că în timpurile de început adepţii lui Isus (as) păstrau şi respectau doctrina şi tradiţiile iudaice. Iudaismul, avea o deja credibilitate istorică şi o reţea de societăţi evreieşti aflate în diaspora care promovau credinţa monoteistă iudaică, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care Scripturile iudaice a fost traduse în limba greacă.
Scripturile iudaice erau promovate şi aveau loc dezbateri publice pe acestă temă în aulele academiilor greceşti.
Traducerile Scripturilor evreieşti erau şi ele folosite în acţiunle de misionarism ale creştinilor.
Religia monoteistă a iudeilor la care au adăugat şi concepţia de salvare a sufletului prin intermediul unui salvator universal - adică Isus (as) - a fost folosită de creştini ca o alternativă religioasă de ordine, spiritualitate, moralitate şi care oferea salvare oricărui suflet indiferent de rasă sau clasă, în contrast cu haotica religie politeistă cu zei care acţionau discreţionar, cu carcteristici antropomorfe, zoomorfe,etc., cu sentimente specific umane şi comportamente duse până la dezmăţ (ex:bacanlia).
Desigur că, pentru a rezista într-o lume ostilă, a fost un lucru imperios necesar organizarea creştinilor în comunităţi ghidate de instituţii cu autoritate asupra membrilor ei. Aşa au luat naştere aşa-numitele biserici care aveau rolul de a organiza, administra şi decide în problemele conumităţii creştine timpurii. Majoritatea acestor conducători, la începuturi, erau aleşi dintre iudei, tocmai pentru cunoştinţele lor aprofundate în ceea ce priveşte Scripturile, ale căror cunoaştere era mai mult decât o necesitate în munca de misionarism practicată de creştini.
Pe bazele învăţăturilor iudaice, coroborate cu învăţăturile profetului Isus (as) a luat naştere creştinismul timpuriu care se pretindea a fi "încununarea iudaismului", iar teoria lui Petru (Simon Petru) precum că Isus (as) este "fiul lui Dumnezeu" a fost piesa de bază în necesitatea de a da credibilitate doctrinei de salvare a sufletului indiferent de rasă sau rang social, pentru că iudaismul nu are o doctrină escatologică bine dezvoltată.
Astfel, miracolul învierii lui Cristos - Mesia, fiu al Dumnezeului, era din ce în ce mai necesar în munca de misionarism. Populaţiile trebuiau convinse într-un fel că există salvare a sufletului că există o Lume de Apoi. Cum doctrina iudaică nu avea prea multe detalii referitor la acesata, teoria lui Petru despre învierea lui Isus (as) a fost din ce în ce mai repede asimilată. Această teorie a lui Petru a fost punctul în care creştinismul a început să se diferenţieze de iudaism.
De ce creştinii timpurii s-au folosit de iudaism?
Din trei motive:
- Pentru că dădea legimitate şi continuitate istorică religiei creştine, pentru că adepţii profetului Issu (as) erau foarte legaţi de religia iudaică şi nu se considerau ca având altă religie decât iudaismul, doar că ei credeau cu tărie că Isus (as) este Mesia cel promis de Dumnezeu
- pentru că iudaismul oferea creştinismului exact reţeaua necesară propovăduirii doctrinei lor, care se era deja extinsă pe tot cuprinsul Imperiului Roman, existând comunităţi evreieşti în orice oraş s-ar fi oprit misonarii creştini. Faptul că iudeii îşi promovau religia era deja un faopt istoric, creştinii nu au avut altceva de făcut decât să creeze o doctrină escatologică având pe profetul Isus (as) ca figură centrală pe care să o promoveze în aceste comunităţi, dar şi în comunităţile locale care erau tolerenaţi cu iudeii.
- pentru că iudeii vorbitori de limbă greacă făcuseră o traducere în limba greacă a unor părţi ale Scripturilor iudaice pe care le-au considerat ei ca fiind folositoare pentru a promova iudaismul în rândurile non-iudeilor - numită Septuaginta. In secolele II - III e.n. Septuaginta devenise atât de intens folosită încât a ajuns să fie considerată de creştini ca fiind deasupra Tanakh-ului, ceea ce a făcut să creeze o stare de discordie între creştini şi iudei, un alt punct în care cele două religii încep să se deosebească.