yvette
04-03-2013, 08:45 PM
Pentru că toată lumea se aşteaptă ca un profet să fie ceva asemenea unui vrăjitor care să uimească lumea transformând broaştele în prinţi, ori pe tirani în măgari sau alte animale, care să cutremure lumea cu o lovitură de toiag.....
Pentru că unii sunt tare înclinaţi să creadă în ceva numai dacă l-i se arată o minune....deşi nici aşa nu e o regulă, căci multe neamuri nu au crezut ignorând tocmai astfel de semne...
Pentru că unii se cred că ştiu totul, dar în fapt ştiu atât de puţin despre fenomenul numit „profeţie”, tinzând să-l asocieze cu poveşti stil „gotica” şi ale fantasmagorii gen „Nostradamus” şi crezând că numai enigmele şi miracolele îl recomandă pe un profet, precum barba pe filosof...
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un om pentru a fi considerat profet
De Rabbi Zalman Abraham
(a primit titlul de rabin de la Rabinatul Israelului)
cităm:
"Una dintre credinţele religiei este de a accepta faptul că Dumnezeu intră în contact cu oamenii pogorându-le viziuni profetice.
1. Omul acela trebuie să fie înţelept, cu trăsături frumoase de caracter, neînclinat spre tiranie, care este aplecat spre partea spirituală a lumii, care să nu caute satisfacţie în această lume, ci în Impărăţia lui Dumnezeu.
2. Omul acela se transformă şi nu mai este ceea ce a fost mai înainte, mintea lui percepe lumea într-un mod mai înţelept.
1 Samuel 10:6. Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei si vei fi prefăcut intr-alt om.
3. Omul acela are viziuni fie nocturne (în timpul nopţii), fie onirice (ca un vis), sau în mod direct, cum a fost cazul lui Moise.
Numeri 12: 6. Si a zis: "Ascultați bine ce va spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Ma voi descoperi lui intr-o vedenie sau ii voi vorbi intr-un vis.
4. Trupul se cutremură, mâinile şi picioarele devin slabe, mintea se tulbură şi simte ca şi cum o înspăimântătoare întunecime s-a abătut asupra lui, aşa cum ne explică Abraham şi Daniel.
Facerea 15: 12 –„La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; si iată ca l-a apucat o groaza si un mare întuneric.”
5. Profeţia poate fi dată cu martori sau fără martori. Moise a primit profeţia de faţă cu poporul său, pe când Daniel a primit-o fără martori:
Daniel 10:8. Eu am rămas singur si am văzut aceasta mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit si am pierdut orice vlaga.
6. Mesajul transmis este de multe ori asemenea unei parabole, iar omul acela va pricepe fără nici un efort tâlcuirea ei sau i se tâlcuieşte sensul ei. Toţi profeţii atunci când fac o profeţie o relatează sub forma unei parabole sau sub a unei enigme.
De exemplu: Iacov – are următoarea viziune:
Geneza 28: 10. Iacov a plecat din Beer-Seba si si-a luat drumul spre Haran.
11. A ajuns intr-un loc unde a rămas peste noapte, caci asfințise soarele. A luat o piatra de acolo, a pus-o căpătâi si s-a culcat in locul acela.
12. Si a visat o scara rezemata de pământ, al cârei vârf ajungea pana la cer. Ingerii lui Dumnezeu se suiau si se coborau pe scara aceea.
Ori Ieremia 1: 11. Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel: "Ce vezi, Ieremio?" Eu am răspuns: "Vad un veghetor." (în original, în ebraică: un ram de migdal)
12. Si Domnul mi-a zis: "Bine ai văzut; caci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca sa-l împlinesc."
13. Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oara astfel: "Ce vezi?" Eu am răspuns: "Vad un cazan clocotind dinspre miazănoapte."
14. Si Domnul mi-a zis: "De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toți locuitorii tarii. ...”
7. Profeţii primesc profeţia atunci când vrea Dumnezeu, nu când vor ei, dar atunci când o primesc este în concordanţă cu ceea ce ei au gândit şi această le dă o stare de mulţumire, de fericire şi de generozitate. Apoi ei caută să se izoleze pentru o vreme ca să îl adore pe Dumnezeu.
8. Cu excepţia lui Moise, toţi ceilalți profeţi au primit profeţia printr-un înger şi au fost înfricoşaţi şi trupul li s-a vlăguit atunci când au primit profeţia.
9. Mesajul profetic primit poate avea ca adresant doar pe respectivul profet, ori un neam, ori o familie, ori o naţiune sau mai multe naţiuni.
10. Când mesajul profetic se adresează unor alte naţiuni care sunt puternic înrădăcinate în idolatrie şi conduse de tirani, atunci Dumnezeu dă putere profetului respectiv să înfăptuiască anumite minuni sau semne, mai mari sau mai mici, după cum Dumnezeu hotărăşte. "
Acestea fiind zise de dl. Zalman, facem precizarea că în Biblia ebraică NU există nici un verset care să spună că NU vor mai exista profeţi după Maleahi.
Referitor la unele pretenţii ale unor creştini prea pasionali, am să postez punctul de vedere al unui domn, care semnează cu pseudonimul „nargis” pentru că mi s-a părut forte pertinent, adresând lui bro Munir rugămintea să confirme sau să infirme cele relatate de acesta.
Cuvântul „Mangâietor”, folosit în versetul de mai sus, este traducerea cuvântului grecesc „Paracletos”. „Paracletos” a fost de fapt „Priclitos”, al cărui corespondent în limba ebraică şi în limba arabă este Farqelit şi care apărea în textul original. (Limba maternă a profetului Iisus (a.s.) a fost ebraica (aramaica) şi el a transmis versetele revelate în această limbă. Dar după el, ucenicii săi au adunat învăţăturile sale în diferite limbi, printre care greaca, în care cuvântul Farqelit este tradus prin Priclitos, deşi, ca regulă generală, numele proprii nu ar trebui traduse.
Cu toate acestea, cuvântul controversat, fie el Priclitos sau Paracletos, adică Cel lăudat sau Mângâietorul, nu se potriveşte nicidecum Duhului Sfânt, pentru că, aşa cum vedem în citatul de mai sus, Iisus (a.s.) a spus: „Căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi.” Niciodată plecarea lui Iisus (a.s.) nu a fost o condiţie pentru pogorârea Duhului Sfânt, Duhul revelaţiei. Fie că Iisus (a.s.) se afla acolo sau nu, Duhul putea să se pogoare asupra ucenicilor şi să fie Mângâietorul lor.)
Dar mai întâi, preoţii creştini au înlocuit cuvântul „Priclitos” (Farqelit = Ahmad) cu „Paracletos” (Mangâietor), pentru a-şi proteja funcţiile şi statutul. Apoi, ei au interpretat „Paracletos” ca fiind Duhul Sfânt. Cu ajutorul acestor modificări şi deformări terminologice şi conceptuale, ei au reuşit să se eschiveze în faţa adevărului şi să-l evite.
De aceea, „Cel lăudat” sau „Mângâietorul” trebuie să fie un profet nou, a cărui sosire depinde de plecarea profetului Iisus (a.s.) şi de abrogarea legii (şariat) sale. Acum, fie că luăm Farqelit ca referindu-se la „Cel lăudat” sau la Mângâietor, acest lucru nu va afecta discuţia noastră.
Prin urmare, chiar dacă vom considera că Farqelit se referă la Mângâietor, atunci acest lucru arată că este vorba despre noul profet, care va veni după profetul Iisus / Isa (a.s.). Este acelaşi lucru pe care-l explică Dumnezeu Atotputernicul în Sfântul Coran, citându-l pe profetul Iisus / Isa (a.s.), după cum urmează:
„Şi ca să vă vestesc un trimis ce va veni după mine şi al cărui nume va fi Ahmad.” (Sura As-Saff 61:6)
Interesant este faptul că, în ciuda interpretării greşite a Bisericii şi a eforturilor lor de a adapta cuvântul Farqelit la Duhul Sfânt, vedem că în istoria creştinismului au existat câteva persoane care au pretins că sunt promisul Farqelit şi care au reuşit chiar să strângă în jurul lor un număr de adepţi, un exemplu fiind călugărul creştin pe nume Mantus, care a trăit în al doilea secol după Hristos.
Faptul că această veste bună referitoare la venirea islamului a fost exprimată atât de clar (în ambele testamente) a constituit motivul pentru care învăţatii evrei şi creştini care au ales credinţa în locul necredinţei şi viaţa de apoi în locul acestei vieţi, şi-au dat demisia, renunţând la statutul lor social şi la funcţiile pe care le deţineau şi au îmbrăţişat islamul. Ei s-au străduit să dovedească adevărul islamului prin veridicitatea acestor veşti bune.
Pentru că unii sunt tare înclinaţi să creadă în ceva numai dacă l-i se arată o minune....deşi nici aşa nu e o regulă, căci multe neamuri nu au crezut ignorând tocmai astfel de semne...
Pentru că unii se cred că ştiu totul, dar în fapt ştiu atât de puţin despre fenomenul numit „profeţie”, tinzând să-l asocieze cu poveşti stil „gotica” şi ale fantasmagorii gen „Nostradamus” şi crezând că numai enigmele şi miracolele îl recomandă pe un profet, precum barba pe filosof...
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un om pentru a fi considerat profet
De Rabbi Zalman Abraham
(a primit titlul de rabin de la Rabinatul Israelului)
cităm:
"Una dintre credinţele religiei este de a accepta faptul că Dumnezeu intră în contact cu oamenii pogorându-le viziuni profetice.
1. Omul acela trebuie să fie înţelept, cu trăsături frumoase de caracter, neînclinat spre tiranie, care este aplecat spre partea spirituală a lumii, care să nu caute satisfacţie în această lume, ci în Impărăţia lui Dumnezeu.
2. Omul acela se transformă şi nu mai este ceea ce a fost mai înainte, mintea lui percepe lumea într-un mod mai înţelept.
1 Samuel 10:6. Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei si vei fi prefăcut intr-alt om.
3. Omul acela are viziuni fie nocturne (în timpul nopţii), fie onirice (ca un vis), sau în mod direct, cum a fost cazul lui Moise.
Numeri 12: 6. Si a zis: "Ascultați bine ce va spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Ma voi descoperi lui intr-o vedenie sau ii voi vorbi intr-un vis.
4. Trupul se cutremură, mâinile şi picioarele devin slabe, mintea se tulbură şi simte ca şi cum o înspăimântătoare întunecime s-a abătut asupra lui, aşa cum ne explică Abraham şi Daniel.
Facerea 15: 12 –„La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; si iată ca l-a apucat o groaza si un mare întuneric.”
5. Profeţia poate fi dată cu martori sau fără martori. Moise a primit profeţia de faţă cu poporul său, pe când Daniel a primit-o fără martori:
Daniel 10:8. Eu am rămas singur si am văzut aceasta mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit si am pierdut orice vlaga.
6. Mesajul transmis este de multe ori asemenea unei parabole, iar omul acela va pricepe fără nici un efort tâlcuirea ei sau i se tâlcuieşte sensul ei. Toţi profeţii atunci când fac o profeţie o relatează sub forma unei parabole sau sub a unei enigme.
De exemplu: Iacov – are următoarea viziune:
Geneza 28: 10. Iacov a plecat din Beer-Seba si si-a luat drumul spre Haran.
11. A ajuns intr-un loc unde a rămas peste noapte, caci asfințise soarele. A luat o piatra de acolo, a pus-o căpătâi si s-a culcat in locul acela.
12. Si a visat o scara rezemata de pământ, al cârei vârf ajungea pana la cer. Ingerii lui Dumnezeu se suiau si se coborau pe scara aceea.
Ori Ieremia 1: 11. Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel: "Ce vezi, Ieremio?" Eu am răspuns: "Vad un veghetor." (în original, în ebraică: un ram de migdal)
12. Si Domnul mi-a zis: "Bine ai văzut; caci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca sa-l împlinesc."
13. Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oara astfel: "Ce vezi?" Eu am răspuns: "Vad un cazan clocotind dinspre miazănoapte."
14. Si Domnul mi-a zis: "De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toți locuitorii tarii. ...”
7. Profeţii primesc profeţia atunci când vrea Dumnezeu, nu când vor ei, dar atunci când o primesc este în concordanţă cu ceea ce ei au gândit şi această le dă o stare de mulţumire, de fericire şi de generozitate. Apoi ei caută să se izoleze pentru o vreme ca să îl adore pe Dumnezeu.
8. Cu excepţia lui Moise, toţi ceilalți profeţi au primit profeţia printr-un înger şi au fost înfricoşaţi şi trupul li s-a vlăguit atunci când au primit profeţia.
9. Mesajul profetic primit poate avea ca adresant doar pe respectivul profet, ori un neam, ori o familie, ori o naţiune sau mai multe naţiuni.
10. Când mesajul profetic se adresează unor alte naţiuni care sunt puternic înrădăcinate în idolatrie şi conduse de tirani, atunci Dumnezeu dă putere profetului respectiv să înfăptuiască anumite minuni sau semne, mai mari sau mai mici, după cum Dumnezeu hotărăşte. "
Acestea fiind zise de dl. Zalman, facem precizarea că în Biblia ebraică NU există nici un verset care să spună că NU vor mai exista profeţi după Maleahi.
Referitor la unele pretenţii ale unor creştini prea pasionali, am să postez punctul de vedere al unui domn, care semnează cu pseudonimul „nargis” pentru că mi s-a părut forte pertinent, adresând lui bro Munir rugămintea să confirme sau să infirme cele relatate de acesta.
Cuvântul „Mangâietor”, folosit în versetul de mai sus, este traducerea cuvântului grecesc „Paracletos”. „Paracletos” a fost de fapt „Priclitos”, al cărui corespondent în limba ebraică şi în limba arabă este Farqelit şi care apărea în textul original. (Limba maternă a profetului Iisus (a.s.) a fost ebraica (aramaica) şi el a transmis versetele revelate în această limbă. Dar după el, ucenicii săi au adunat învăţăturile sale în diferite limbi, printre care greaca, în care cuvântul Farqelit este tradus prin Priclitos, deşi, ca regulă generală, numele proprii nu ar trebui traduse.
Cu toate acestea, cuvântul controversat, fie el Priclitos sau Paracletos, adică Cel lăudat sau Mângâietorul, nu se potriveşte nicidecum Duhului Sfânt, pentru că, aşa cum vedem în citatul de mai sus, Iisus (a.s.) a spus: „Căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi.” Niciodată plecarea lui Iisus (a.s.) nu a fost o condiţie pentru pogorârea Duhului Sfânt, Duhul revelaţiei. Fie că Iisus (a.s.) se afla acolo sau nu, Duhul putea să se pogoare asupra ucenicilor şi să fie Mângâietorul lor.)
Dar mai întâi, preoţii creştini au înlocuit cuvântul „Priclitos” (Farqelit = Ahmad) cu „Paracletos” (Mangâietor), pentru a-şi proteja funcţiile şi statutul. Apoi, ei au interpretat „Paracletos” ca fiind Duhul Sfânt. Cu ajutorul acestor modificări şi deformări terminologice şi conceptuale, ei au reuşit să se eschiveze în faţa adevărului şi să-l evite.
De aceea, „Cel lăudat” sau „Mângâietorul” trebuie să fie un profet nou, a cărui sosire depinde de plecarea profetului Iisus (a.s.) şi de abrogarea legii (şariat) sale. Acum, fie că luăm Farqelit ca referindu-se la „Cel lăudat” sau la Mângâietor, acest lucru nu va afecta discuţia noastră.
Prin urmare, chiar dacă vom considera că Farqelit se referă la Mângâietor, atunci acest lucru arată că este vorba despre noul profet, care va veni după profetul Iisus / Isa (a.s.). Este acelaşi lucru pe care-l explică Dumnezeu Atotputernicul în Sfântul Coran, citându-l pe profetul Iisus / Isa (a.s.), după cum urmează:
„Şi ca să vă vestesc un trimis ce va veni după mine şi al cărui nume va fi Ahmad.” (Sura As-Saff 61:6)
Interesant este faptul că, în ciuda interpretării greşite a Bisericii şi a eforturilor lor de a adapta cuvântul Farqelit la Duhul Sfânt, vedem că în istoria creştinismului au existat câteva persoane care au pretins că sunt promisul Farqelit şi care au reuşit chiar să strângă în jurul lor un număr de adepţi, un exemplu fiind călugărul creştin pe nume Mantus, care a trăit în al doilea secol după Hristos.
Faptul că această veste bună referitoare la venirea islamului a fost exprimată atât de clar (în ambele testamente) a constituit motivul pentru care învăţatii evrei şi creştini care au ales credinţa în locul necredinţei şi viaţa de apoi în locul acestei vieţi, şi-au dat demisia, renunţând la statutul lor social şi la funcţiile pe care le deţineau şi au îmbrăţişat islamul. Ei s-au străduit să dovedească adevărul islamului prin veridicitatea acestor veşti bune.