yvette
04-11-2013, 05:18 PM
VERSETELE 200, 201 şi 202
200. Şi dacă aţi împlinit rânduielile voastre, pomeniţi-L slăvindu-L [pe Allāh], aşa cum îi pomeniţi pe părinţii voştri, ba chiar cu şi mai mare râvnă să-L pomeniţi. Dar sunt printre oameni unii care spun [doar]: “Doamne, dă-ne nouă în lumea aceasta!”, însă aceştia nu vor avea parte în Lumea de Apoi.
201. Şi sunt printre ei [alţii] care spun: "Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului!"
202. Aceia vor avea parte de ceea ce au agonisit, căci Allāh este grabnic la socoteală.
Obligaţia de a-l pomeni pe Allāh (subhaanah-ua-ta’la), de a face bine în această viaţă
şi a cere bine pentru Viaţa de Apoi, după împlinirea Al-Hajj
Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a poruncit ca El (subhaanah-ua-ta’la) să fie pomenit după ce ritualurile sunt duse la bun sfârşit: « Şi dacă aţi împlinit rânduielile voastre, pomeniţi-L slăvindu-L [pe Allāh], aşa cum îi pomeniţi pe părinţii voştri,....».
Sa’iid bin Jubayr a spus că Ibn Abas (radi-Allāhu-anh) a explicat:
„ - In vremurile Jaahiliia, în timpul Al-Hajj, oamenii aveau obiceiul de se adunau laolaltă şi povesteau cam aşa: «Tatăl meu hrănea sărmani, ori îi ajuta pe unii cu bani, îi împăca pe alţii, ori a plătit răscumpărare.», şi aşa mai departe.... Singurul fel de «dzikr» pe care îl practicau era să îşi amintească despre faptele strămoşilor lor. Apoi, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a revelat lui Muhammad (sala-Allāhu alayhi-ua salam): [B]« Şi dacă aţi împlinit rânduielile voastre, pomeniţi-L slăvindu-L [pe Allāh], aşa cum îi pomeniţi pe părinţii voştri, ba chiar cu şi mai mare râvnă să-L pomeniţi.....».”
Prin urmare, a-l pomeni mereu pe Allāh Cel Slăvit şi Preaînalt este recomandat.
Facem precizarea aici, că atunci când Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a folosit în acest âyat expresia «...ba chiar...»1, aceasta înseamnă că recomandă oamenilor ca pomenirea Lui să se facă cu şi mai des decât vorbesc ei despre părinţii lor şi nu presupune o îndoială, ci o opţiune.
Această afirmaţie este similară cu:
«....asemenea pietrelor sau chiar mai învârtoșate,...» - sura «Al-Baqara (ÇáČŢŃÉ)», verset 74, cu:
«... ar fi încercat teama de Allāh sau o teamă chiar mai puternică ...» - sura «An-Nisaa’ (ÇáäÓÇÁ)», verset 77, sau cu:
«.. la o sută de mii [de oameni] sau chiar mai mulţi,...» - sura «As-saaffaat (ÇáŐÇÝÇĘ)», verset 147, sau cu:
« încât s-a aflat la două bătăi de arc sau chiar mai aproape » - sura «An-najm (ÇáäĚă)», verset 9.
Allāh (subhaanah-ua-ta’la) recomandă oamenilor să-L invoce în suplicaţiile lor după ce au făcut «dzikr» pentru că în acest fel suplicaţiile lor vor fi mai lesne acceptate.
Allāh (subhaanah-ua-ta’la) i-a dojenit pe cei care îi cer Lui numai bucurii lumeşti, ignorând să ceară bine şi în Viaţa de Apoi, spunând: « ...Dar sunt printre oameni unii care spun [doar]: “Doamne, dă-ne nouă [bine] în lumea aceasta!”, însă aceştia nu vor avea parte în Lumea de Apoi.», iar aceasta înseamnă că ei nu vor parte2 în Lumea de Apoi.
Această dojană este un avertisment pentru toţi care îi imită pe cei preocupaţi numai de bucurii lumeşti.
Sa’iid bin Jubayr a spus că Ibn Abas (radi-Allāhu-anh) a explicat:
„ - Beduinii aveau obiceiul ca atunci când se întorceau de pe Arafat să se roage astfel: «O, Allāh, fă ca anul acesta să fie ploios, să fie fertil şi bun pentru procreare.». Ei nu pomeneau nimic despre Viaţa de Apoi şi, de aceea, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a revelat cu privire la această atitudine a lor: «.. Dar sunt printre oameni unii care spun [doar]: “Doamne, dă-ne nouă [bine] în lumea aceasta!”, însă aceştia nu vor avea parte în Lumea de Apoi.». Credincioşii de după ei obişnuiau să spună: «..."Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului!"». Apoi Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a revelat: « Aceia vor avea parte de ceea ce au agonisit, căci Allāh este grabnic la socoteală.»”.
Deci, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) i-a lăudat pe cei care cer bine şi pentru lumea aceasta, dar şi pentru Lumea de Apoi, revelând: « Şi sunt printre ei [alţii] care spun: "Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului!"».
Această suplicaţie lăudată se referă la toate tipurile de satisfacţii lumeşti, dar şi la prevenţia săvârşirii de fapte rele. Satisfacţiile lumeşti menţionate aici se referă la sănătate, proprietăţi, mijloace băneşti, relaţii amicale şi relaţii de dragoste, carieră, studii şi împliniri spirituale, rang social şi alte asemenea pe care interpreţii de Coran le-a menţionat ca fiind incluse în această categorie. Toate acestea sunt doar binele pe care oricine şi-l doreşte în această lume.
In ceea ce priveşte binele din Viaţa de Apoi se referă ceea ce este cel mai bun dintre toate, şi anume, Paradisul care se include şi obţinerea protecţiei lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) în Ziua Judecăţii, care înseamnă a fi tratat cu indulgenţă, precum şi alte asemenea favoruri.
In ceea ce priveşte obţinerea protecţiei lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) împotriva Focului Iadului aceasta înseamnă a fi ghidat către fapte şi acţiuni care conduc la un bun sfârşit din lumea pământească, prin evitarea săvârşirii de acţiuni şi fapte care sunt interzise, sunt considerate păcate sau sunt dubioase.
Al-Qaasim Abuu Abdurahman (ÇáúŢóÇÓöă ĂóČőć ÚóČúĎ ÇáŃřóÍúăóä) a spus:
„ - Acela care este dăruit cu o inimă recunoscătoare, cu o limbă care rosteşte «dzikr» şi un trup răbdător, acela îşi va agonisi fapte bune în această viaţă, fapte bune în Viaţa de Apoi şi va fi mântuit de chinul Focului.”
Pentru motivele enumerate mai sus, Sunna recomandă recitarea acestei «du’aa'», adică a acestui âyat: «"Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului!"».
Al-Bukhaarii a consemnat că Anas bin Maalik a relatat că Profetul (sala-Allāhu alayhi-ua salam) a recita frecvent:
„ - O, Allāh, Stăpâne al nostru, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului! ”
Imam Ahmad a relatat că Anas a zis:
„ - Profetul (sala-Allāhu alayhi-ua salam) a vizitat un musulman care slăbise atât de tare că arăta ca un pui de pasăre rebegit şi l-a întrebat:
- Tu îi ceri ceva anume lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) atunci când te rogi?
- Da! - a răspuns acela. Eu îi cer astfel: O, Allāh, indiferent ce pedeapsă mi-ai rezervat pentru Viaţa de Apoi, te rog să mi-o dai în această viaţă.
- Mărire lui Allāh! Tu nu vezi că nu poţi duce aşa ceva! Ar trebui să spui astfel: O, Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului! - i-a explicat Rasuul_Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam).
Omul a ascultat povaţa Profetului (sala-Allāhu alayhi-ua salam) şi, recitând această «du’aa'», s-a însănătoşit.”
Acest hadith a fost colecţionat şi de Muslim.
Al-Haakim a relatat că Sa’iid bin Jubayr a spus:
„ Un om a venit la Ibn Abas şi l-a întrebat:
- Am lucrat cu ziua la nişte oameni şi le-am lăsat o parte din plata ce mi se cuvenea în schimbul serviciului de a mă lua cu ei în Hajj. Este aceasta permis?
- Tu eşti dintre cei pe care Allāh (subhaanah-ua-ta’la) i-a descris astfel: « Aceia vor avea parte de ceea ce au agonisit, căci Allāh este grabnic la socoteală.».- a răspuns Ibn Abas (radi-Allahu anh).”
Al-Hakiym a comentat:
„ - Această relatare este autentică, îndeplinind criteriile celor doi şeici, Al-Bukhaarii şi Muslim, dar ei nu au consemnat-o.”
200. Şi dacă aţi împlinit rânduielile voastre, pomeniţi-L slăvindu-L [pe Allāh], aşa cum îi pomeniţi pe părinţii voştri, ba chiar cu şi mai mare râvnă să-L pomeniţi. Dar sunt printre oameni unii care spun [doar]: “Doamne, dă-ne nouă în lumea aceasta!”, însă aceştia nu vor avea parte în Lumea de Apoi.
201. Şi sunt printre ei [alţii] care spun: "Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului!"
202. Aceia vor avea parte de ceea ce au agonisit, căci Allāh este grabnic la socoteală.
Obligaţia de a-l pomeni pe Allāh (subhaanah-ua-ta’la), de a face bine în această viaţă
şi a cere bine pentru Viaţa de Apoi, după împlinirea Al-Hajj
Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a poruncit ca El (subhaanah-ua-ta’la) să fie pomenit după ce ritualurile sunt duse la bun sfârşit: « Şi dacă aţi împlinit rânduielile voastre, pomeniţi-L slăvindu-L [pe Allāh], aşa cum îi pomeniţi pe părinţii voştri,....».
Sa’iid bin Jubayr a spus că Ibn Abas (radi-Allāhu-anh) a explicat:
„ - In vremurile Jaahiliia, în timpul Al-Hajj, oamenii aveau obiceiul de se adunau laolaltă şi povesteau cam aşa: «Tatăl meu hrănea sărmani, ori îi ajuta pe unii cu bani, îi împăca pe alţii, ori a plătit răscumpărare.», şi aşa mai departe.... Singurul fel de «dzikr» pe care îl practicau era să îşi amintească despre faptele strămoşilor lor. Apoi, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a revelat lui Muhammad (sala-Allāhu alayhi-ua salam): [B]« Şi dacă aţi împlinit rânduielile voastre, pomeniţi-L slăvindu-L [pe Allāh], aşa cum îi pomeniţi pe părinţii voştri, ba chiar cu şi mai mare râvnă să-L pomeniţi.....».”
Prin urmare, a-l pomeni mereu pe Allāh Cel Slăvit şi Preaînalt este recomandat.
Facem precizarea aici, că atunci când Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a folosit în acest âyat expresia «...ba chiar...»1, aceasta înseamnă că recomandă oamenilor ca pomenirea Lui să se facă cu şi mai des decât vorbesc ei despre părinţii lor şi nu presupune o îndoială, ci o opţiune.
Această afirmaţie este similară cu:
«....asemenea pietrelor sau chiar mai învârtoșate,...» - sura «Al-Baqara (ÇáČŢŃÉ)», verset 74, cu:
«... ar fi încercat teama de Allāh sau o teamă chiar mai puternică ...» - sura «An-Nisaa’ (ÇáäÓÇÁ)», verset 77, sau cu:
«.. la o sută de mii [de oameni] sau chiar mai mulţi,...» - sura «As-saaffaat (ÇáŐÇÝÇĘ)», verset 147, sau cu:
« încât s-a aflat la două bătăi de arc sau chiar mai aproape » - sura «An-najm (ÇáäĚă)», verset 9.
Allāh (subhaanah-ua-ta’la) recomandă oamenilor să-L invoce în suplicaţiile lor după ce au făcut «dzikr» pentru că în acest fel suplicaţiile lor vor fi mai lesne acceptate.
Allāh (subhaanah-ua-ta’la) i-a dojenit pe cei care îi cer Lui numai bucurii lumeşti, ignorând să ceară bine şi în Viaţa de Apoi, spunând: « ...Dar sunt printre oameni unii care spun [doar]: “Doamne, dă-ne nouă [bine] în lumea aceasta!”, însă aceştia nu vor avea parte în Lumea de Apoi.», iar aceasta înseamnă că ei nu vor parte2 în Lumea de Apoi.
Această dojană este un avertisment pentru toţi care îi imită pe cei preocupaţi numai de bucurii lumeşti.
Sa’iid bin Jubayr a spus că Ibn Abas (radi-Allāhu-anh) a explicat:
„ - Beduinii aveau obiceiul ca atunci când se întorceau de pe Arafat să se roage astfel: «O, Allāh, fă ca anul acesta să fie ploios, să fie fertil şi bun pentru procreare.». Ei nu pomeneau nimic despre Viaţa de Apoi şi, de aceea, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a revelat cu privire la această atitudine a lor: «.. Dar sunt printre oameni unii care spun [doar]: “Doamne, dă-ne nouă [bine] în lumea aceasta!”, însă aceştia nu vor avea parte în Lumea de Apoi.». Credincioşii de după ei obişnuiau să spună: «..."Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului!"». Apoi Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a revelat: « Aceia vor avea parte de ceea ce au agonisit, căci Allāh este grabnic la socoteală.»”.
Deci, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) i-a lăudat pe cei care cer bine şi pentru lumea aceasta, dar şi pentru Lumea de Apoi, revelând: « Şi sunt printre ei [alţii] care spun: "Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului!"».
Această suplicaţie lăudată se referă la toate tipurile de satisfacţii lumeşti, dar şi la prevenţia săvârşirii de fapte rele. Satisfacţiile lumeşti menţionate aici se referă la sănătate, proprietăţi, mijloace băneşti, relaţii amicale şi relaţii de dragoste, carieră, studii şi împliniri spirituale, rang social şi alte asemenea pe care interpreţii de Coran le-a menţionat ca fiind incluse în această categorie. Toate acestea sunt doar binele pe care oricine şi-l doreşte în această lume.
In ceea ce priveşte binele din Viaţa de Apoi se referă ceea ce este cel mai bun dintre toate, şi anume, Paradisul care se include şi obţinerea protecţiei lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) în Ziua Judecăţii, care înseamnă a fi tratat cu indulgenţă, precum şi alte asemenea favoruri.
In ceea ce priveşte obţinerea protecţiei lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) împotriva Focului Iadului aceasta înseamnă a fi ghidat către fapte şi acţiuni care conduc la un bun sfârşit din lumea pământească, prin evitarea săvârşirii de acţiuni şi fapte care sunt interzise, sunt considerate păcate sau sunt dubioase.
Al-Qaasim Abuu Abdurahman (ÇáúŢóÇÓöă ĂóČőć ÚóČúĎ ÇáŃřóÍúăóä) a spus:
„ - Acela care este dăruit cu o inimă recunoscătoare, cu o limbă care rosteşte «dzikr» şi un trup răbdător, acela îşi va agonisi fapte bune în această viaţă, fapte bune în Viaţa de Apoi şi va fi mântuit de chinul Focului.”
Pentru motivele enumerate mai sus, Sunna recomandă recitarea acestei «du’aa'», adică a acestui âyat: «"Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului!"».
Al-Bukhaarii a consemnat că Anas bin Maalik a relatat că Profetul (sala-Allāhu alayhi-ua salam) a recita frecvent:
„ - O, Allāh, Stăpâne al nostru, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului! ”
Imam Ahmad a relatat că Anas a zis:
„ - Profetul (sala-Allāhu alayhi-ua salam) a vizitat un musulman care slăbise atât de tare că arăta ca un pui de pasăre rebegit şi l-a întrebat:
- Tu îi ceri ceva anume lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) atunci când te rogi?
- Da! - a răspuns acela. Eu îi cer astfel: O, Allāh, indiferent ce pedeapsă mi-ai rezervat pentru Viaţa de Apoi, te rog să mi-o dai în această viaţă.
- Mărire lui Allāh! Tu nu vezi că nu poţi duce aşa ceva! Ar trebui să spui astfel: O, Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului! - i-a explicat Rasuul_Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam).
Omul a ascultat povaţa Profetului (sala-Allāhu alayhi-ua salam) şi, recitând această «du’aa'», s-a însănătoşit.”
Acest hadith a fost colecţionat şi de Muslim.
Al-Haakim a relatat că Sa’iid bin Jubayr a spus:
„ Un om a venit la Ibn Abas şi l-a întrebat:
- Am lucrat cu ziua la nişte oameni şi le-am lăsat o parte din plata ce mi se cuvenea în schimbul serviciului de a mă lua cu ei în Hajj. Este aceasta permis?
- Tu eşti dintre cei pe care Allāh (subhaanah-ua-ta’la) i-a descris astfel: « Aceia vor avea parte de ceea ce au agonisit, căci Allāh este grabnic la socoteală.».- a răspuns Ibn Abas (radi-Allahu anh).”
Al-Hakiym a comentat:
„ - Această relatare este autentică, îndeplinind criteriile celor doi şeici, Al-Bukhaarii şi Muslim, dar ei nu au consemnat-o.”