Bătălia de la Badr

[yvette]

1. Bătălia de la Badr
Bătălia de la Badr a avut loc în a 17-a zi a lunii Ramadāan, în al doilea an Hijra (calendarul islamic) sau în 13 martie, 624, e.n., iar după unele surse în 17 martie, 624, în regiunea Hijaz, actualmente în Arabia Saudită.

Cauzele pentru care a avut loc această bătălie au frecventele atacuri ale qurayşiţilor în Medina cu scopul de a nimici comunitatea musulmană care se înrădăcinase şi se dezvolta în Medina, sub protecţia neamurilor locului.

Ca răspuns la aceste agresiuni fățișe ale meccanilor, musulmanii organizau raiduri asupra caravanelor qurayşite cu intenţia de a face blocadă economică spre a reduce puterea de luptă a armatelor meccanilor, care erau cu mult mai bine echipate şi mai numeroase decât ale musulmanilor, cu atât mai mult cu cât liderii din Mecca complotau cu unele triburi medinite, reuşind astfel să reducă numărul aliaţilor musulmanilor.

Aceste raiduri asupra caravanelor meccane au fost cu uşurinţă puse în practică deoarece ruta comercială spre Siria, traversa prin Medina, iar musulmanii se considerau îndreptăţiţi să atace aceste caravane deoarece bunurile şi averile lor fuseseră confiscate de meccani când Companionii (radiy-Allahu’anhum) l-au decis să-l urmeze pe Profet (salla-llahu-alayhi-ūa-selem) din Mecca la Medina.

Raidurile încununate de succes asupra caravanelor meccane era o dovadă de nerespectare a tratelor făcute între cele două oraşe Mecca şi Medina. Prin intermediul acestor trate comerciale mediniţii se obligau să protejeze şi să asigure drum liber caravanelor pe ruta comercială de la Mecca prin Medina, către Siria a Qurayşiţilor, care se auto-intitulau «păzitori ai Casei Domnului», titlu care le conferea un statut special în relaţiile economice cu celelalte oraşe. In plus, raidurile succesive şi de cele mai multe ori victorioase ale musulmanilor ştirbeau prestigiul neamului Qurayş, care era considerat ca fiind unul dintre cele mai puternice şi mai bogate neamuri din Arabia.

Pe la sfârşitul anului 623 şi începutul anului 624 e.n. un raid al musulmanilor asupra unei caravane meccane a eşuat, iar, ca răspuns, meccanii au organizat şi ei un raid împotriva musulmanilor în scop de jaf.

In ianuarie 624, musulmanii au surprins într-o ambuscadă o caravană meccană, aproape de Nakhla, la 40 de km de Mecca, soldată cu moartea unui gardian al caravanei. Uciderea acestui paznic a fost considerată ca o moarte care cere răzbunarea de sânge deoarece acest fapt s-a petrecut în luna sfântă Rajab, când orice luptă este interzisă şi a fost considerată un afront clar la adresa tradiţiilor idolatrilor.

In primăvara anului 624 e.n., Profetul (salla-llahu-alayhi-ūa-selem) a primit informaţii de la iscoadele sale precum că o foarte bogată caravană qurayşită va trece dinspre Mecca spre Siria şi va fi condusă de Abuū Sufiyaān şi păzită de numai 30-40 de oameni.

Aflând că această caravană era încărcată cu bunurile musulmanilor confiscate de qurayşiţi ca pedeapsă pentru fidelitatea lor faţă de Profet (salla-llahu-alayhi-ūa-selem), Rasuūl_Allāh (salla-llahu-alayhi-ūa-selem) a organizat o expediţie militară alcătuită din 313 oameni şi care a fost cea mai mare armată pe care ar fi putut-o avea la acel moment dat.

Printre cei care au participat la Bătălia de la Badr se numără: Abuū Bakr, Omar, Aliyy, Hamza, Ǐbn Oumayr, Zubayr, Abuū Dharr, iar dintre liderii qurayşiţilor au participat Amruū bin Hişaām, Ūaliyd Ǐbn Outba, Umayya bin Khalaf, unii spre a-şi proteja interesele economice, iar alţii pentru a răzbuna moartea paznicului qurayşit Ǐbn Al-Hadramiy.

[yvette]

Iscoadele meccanilor au aflat despre plănuitul atac al musulmanilor, iar liderul acesteia, Abuū Sufiyaān, a decis să nu mai intre în Medina, care era punctul în care caravana intra sub protecţia mediniţilor, ci să se retragă la Yanbu’, aşteptând întăriri de la Mecca. Abuū Jahl a convocat o armată de circa 800 de oameni şi a venit în sprijinul caravanei meccane, împreună cu mulţi alţi lideri şi nobili ai qurayşiţilor.

Când iscoadele au adus vestea plecării caravanei qurayşite de la Mecca, Profetul (salla-llahu-alayhi-ūa-selem) a convocat consiliul de război spre a-şi stabili strategia de luptă şi a stabili cu exactitate pe aceia care vor participa la bătălie. Un corp de luptători reprezentanţi ai neamurilor din Medina, numite Al-Ansaāriy, s-au alăturat musulmanilor, iar unul dintre liderii acestora, pomenit în sursele islamice, a fost Sa’d bin Oubaāda.

Marşul de luptă a avut loc pe 11 martie 624 e.n.(ori 15 martie), când cele două armate îşi intersectau drumurile la Badr. O grupă de luptători musulmani din avangardă au capturat două dintre sursele de apă de la Badr ale qurayşiţilor. A doua zi, Muhammad (salla-llahu-alayhi-ūa-selem) a poruncit marş forţat până la Badr, astfel încât toată armata musulmanilor să fie în oraş înaintea meccanilor ca să ocupe poziţiile strategice de luptă ţinând cont de relief şi să blocheze accesul qurayşiţilor şi la celelalte surse de apă.

Despre strategia de luptă a protectorilor caravanei meccanilor sunt prea puţine informaţii, însă este evident faptul că ei au plecat nepregătiţi pentru o confruntare militară de anvergură, pentru că ştiau că musulmanii nu sunt nici numeroși şi nici bine echipaţi, iar un eventual atac asupra caravanei ar putea fi respins cu uşurinţă.

Când caravana a ajuns aproape de Badr, în sudul oraşului, Abuū Sufiyaān a considerat că armata care o însoţea şi-a împlinit datoria şi a transmis mesaj liderilor qurayşiţi că se vor întoarce la Mecca. Decizia lui Abuū Sufiyaān a fost contestată de Abuū Jahl, dar susţinută de liderii neamurilor Banuū Zuhra şi Banuū Adiyy care voiau să se întoarcă la Mecca.
In cele din urmă, prin presiuni de ordin politic şi ameninţări, liderii meccani au adoptat opinia lui Abuū Jahl, adică de a lupta împotriva musulmanilor şi de a-i extermina.

La miezul nopţii de 13 martie(15 martie), qurayşiţii trec linia frontului cu mare greutate, deoarece plouase, iar caii şi cămilele înaintau cu dificultate prin nămolul moale al dealului Aqanqal. Ei şi-au făcut tabără în vale şi l-au trimis iscoadă pe Oumayr Ǐbn Ūahb, care a adus informaţia că musulmanii sunt puţini şi nici nu vor primi întăriri, numai că au ocupat poziții atât de bune încât pierderile qurayşiţilor vor fi foarte mari.

Amruū Ǐbn Hişaām, unul dintre liderii armatelor meccane, i-a convins şi pe ceilalți lideri să pornească lupta spre a răzbuna sângele celui ucis în incidentul de la Nakhla.

In stilul vremii, pentru a se împlini răzbunarea de sânge, cei mai buni dintre luptătorii celor două tabere rivale trebuiau să se înfrunte unii pe alţii într-o luptă corp la corp. Primii care au ieşit la luptă au fost dintre Al-Ansaāriy, care nu au vrut să ţină cont de simbolistica cerinţelor qurayşiţilor, însă meccanii au refuzat lupta cu ei, pentru că nu ar fi avut nicio semnificaţie în ceea ce priveşte mult dorita lor «răzbunare de sânge».
Atunci, Hamza cheamă pe Aliyy şi pe Oubayda să ia locul Ansarilor în lupta de onoare.
Hamza ucide pe Outba Ǐbn Rabiy'a, Aliyy îl ucide pe Ūaliyd bin Rabiy'a, iar Oubayda îl răneşte pe Şayba bin Rabiy'a şi în cele din urmă îl ucide.

După această confruntare între campioni începe, practic, bătălia de la Badr cu atacul arcaşilor şi va continua cu luptă corp la corp. Atacul arcașilor musulmani urmat de cel al infanteriei a fost încununat de succes, pentru că mulţi dintre qurayşiţi au fost ucişi, ceea ce a făcut ca moralul meccanilor să fie şi mai scăzut, mai ales că nici măcar răzbunarea de sânge nu fusese împlinită.
Din aceste motive, în scurt timp, ceilalți lideri meccani, care nu erau implicaţi direct în vendetă au decis că este prea scump plătită alianţa lor cu cei care doreau răzbunare, astfel încât au dat ordin de retragere.
După luptă, pierderile qurayşiţilor au fost aşa de mari că ei au fost îngropaţi laolaltă.
Armata musulmanilor a părăsit Badr după trei zile. Profetul (salla-llahu-alayhi-ūa-selem) a împărţit prada de război, iar doi dintre nobilii captivi ai qurayşiţilor au fost decapitaţi ca pedeapsă pentru uciderea şi persecutarea a multor musulmani din Mecca.

După victoria de la Badr reputaţia şi importanţa politică a comunităţii musulmanilor a crescut semnificativ, multe alianţe cu alte neamuri arabe şi ne-arabe fiind încheiate după acest eveniment.