PDA

View Full Version : Cromoterapia



Saira
08-08-2006, 03:20 PM
Daca am trai intr-o lume “pictata” numai in alb si negru am deveni mai agitati, mai nervosi si am suferi de mai multe afectiuni, cu siguranta. Chiar daca nu realizam efectele pe care culorile le au asupra psihicului si afectivitatii noastre, ar trebui sa incepem sa constientizam efectul

terapeutic pe care acestea le au asupra noastra, eliberandu-ne de stres, imbunatatindu-ne sanatatea si facand lumea mai plina de lumina si de stralucire.

Pe langa cele 2 non-culori, albul si negrul, exista sapte culori principale care pot fi observate de oricine atunci cand se formeaza curcubeul, dupa ploaie, sau prin reflectarea razelor soarelui intr-o prisma de cristal. Cele sapte culori care se formeaza prin prisma sunt: rosu, portocaliu, galben, albastru, verde, violet si indigo. Rosul, galbenul si albastrul reprezinta culori primare sau fundamentale, deoarece nu pot fi obtinute prin nicio combinare a altor culori. In schimb, ele formeaza, prin amestec, celelalte culori din spectrul luminos: verdele (obtinut din combinarea galbenului cu albastrul), portocaliu (galben si rosu) si violet (rosu si albastru).

Este -----strat stiintific faptul ca lumina si culorile au efecte diferite asupra afectivitatii indivizilor. Reactiile si atitudinile fata de anumite tonuri de culoare sunt cauzate de puterea pe care culorile o “exercita” asupra psihicului nostru: ele ne pot calma, relaxa sau vindeca, sau ne pot face tristi, pot induce o stare de nervozitate etc. De asemenea, putem ghici calitatile sau defectele unei persoane in functie de preferintele pe care le are pentru anumite culori.

Negrul este non-culoarea formala si conventionala, aflata in antiteza cu verdele, care este culoarea vietii. De obicei, negrul este asociat cu moartea si durerea provocata de aceasta, dar, in unele tari – cum ar fi in China - ritualul mortii este simbolizat de culoarea alba.

Albul simbolizeaza Luna, prin urmare feminitatea si puritatea.

Rosul este culoarea pasiunii si a optimismului, care intensifica activitatea de orice fel, fiind considerata culoarea cea mai puternica. Ea induce vitalitate, curaj si incredere in sine. Dar poate simboliza si agresiunea sau pericolul. Unele culturi o asociaza cu masculinitatea. De exemplu, vechii egipteni isi pictau statuile ce reprezentau femei in alb, iar statuile ce reprezentau barbati in maro (considerat a fi un ton de rosu.)

Rozul, format din alb si rosu, este o culoare feminina ca si albul, inducand comfort si relaxare.

Portocaliul reprezinta ambitia, fiind o culoare rece prin comparatie cu rosul. Energia portocaliului ne face mai veseli si ne creste pofta de viata. Aceasta culoare este folosita ca mijloc terapeutic pentru a elimina starile de anxietate si pentru a introduce o nota de culoare in mediile terne, mohorate.

Galbenul este considerat culoarea pozitiva prin excelenta, fiind cel mai aproape de lumina pura si stralucire. Este culoarea ce aduce oamenii laolalta – o culoare sociala – si in acelasi timp culoarea oamenilor inteligenti. Energia culorii galben ne ajuta sa gandim mai clar si ne stimuleaza interesul si curiozitatea. Este folosit in cromoterapie pentru a indeparta starile de stres si depresie.

Verdele este recunoscut la nivel mondial ca fiind “culoarea care vindeca”. Verdele simbolizeaza viata, cresterea si renasterea, fiind culoarea vegetatiei ce ne inconjoara pretutindeni. Este culoarea echilibrului si a autocontrolului.

Chiar daca in anumite culturi albastrul a fost privit ca fiind culoarea cea mai apropiata de negru si tonurile inchise, o nuanta negativa prin urmare, albastrul desemneaza personalitatile idealiste si aduce liniste in suflet. Are un efect relaxant asupra sistemului nervos si este recomandata folosirea lui ca agent terapeutic in tulburarile somnului si odihnei.

Maroul si griul sunt culori neutre, insa maroul este considerat a fi o culoare neutra calda, in timp ce griul este privit ca o culoare neutra rece.

Saira
08-08-2006, 03:22 PM
Înca din Evul Mediu, vindecatorii si vrajitorii recurgeau adesea la cromoterapie ca la un mijloc de combatere a diverselor maladii. In zilele noastre, cercetatorii recunosc ca într-adevar culorile au efecte puternice asupra psihicului uman, iar prin intermediul psihicului asupra dispozitiei si sanatatii.


Culori ce stimuleaza si culori ce frineaza

Unele culori stimuleaza activitatea biologica a organismului, altele, dimpotriva, o frineaza. In acest context, un exemplu este anotimpul toamna, detestat de multi din cauza ploilor frecvente si a noroiului. Se sustine ca acestea atrag proasta dispozitie si sanatate precara. Este cunoscuta expresia melancolia de toamna, cind omul isi pierde interesul fata de tot si de toate, îi este somn în permanenta, îi scade apetitul sexual, iar functiile cerebrala si locomotorie sint mult încetinite. Aceste simptome se observa mai ales la femei. Conform unor statistici, femeile sint de aproximativ patru ori mai afectate decit barbatii de indispozitii si chiar stari depresive.

Cauzele: zona lipsei de lumina solara si a culorilor deschise
In realitate, cauzele, motivele melancoliei de toamna trebuie cautate în zona lipsei de lumina solara si a culorilor deschise. Fiind privati de o mare parte dintre excitantii cromatici cu care ne-am obisnuit în timpul verii, psihicul nostru, mai exact constientul si subconstientul nostru, luate împreuna, transmit mai putine impulsuri de comanda sistemului endocrin, care, la rindul sau, emite mai putini hormoni care stimuleaza procesele vitale din organism. Totodata, din cauza faptului ca sistemul imunitar functioneaza la jumatate din capacitatea sa, se reduce la jumatate rezistenta organismului si se agraveaza bolile cronice. Putem oare da un colorit mai aprins toamnei triste? Pentru aceasta este nevoie sa îndestulam lumea noastra cu unele culori mai deschise. Absenta luminii solare poate fi într-o oarecare masura completata cu lumina artificiala. Încaperea în care ne petrecem majoritatea timpului toamna trebuie sa fie bine iluminata, nici nu trebuie sa ne treaca prin cap sa stam în semiobscuritate. Dimpotriva, este de preferat culoarea alba, apropiata de lumina solara.


Bagheta magica a culorilor

Bagheta magica însa poate fi gama de culori perceputa de-a lungul zilei cu ochiul liber. Pe primul loc se situeaza culoarea rosie. Marele vindecator al Antichitatii Avicena recomanda ca remediu împotriva melancoliei de toamna purtarea unor haine de culoare rosie. În subconstientul nostru, culoarea rosie este asociata cu energia si puterea; ca urmare, îl binedispune pe om. Astfel, culoarea rosie alunga tristetea si emotiile negative, are efecte stimulatoare asupra organelor interne si a muschilor, în special asupra picioarelor. Desigur, în zilele noastre nu este la moda sa mergi la serviciu îmbracat în rosu, dar atunci cind vii seara acasa este bine sa-ti pui ceva rosu pe tine, o camasa sau o rochie sau cel putin sa te legi cu un baticut rosu. De asemenea, este indicat ca masa de la bucatarie sa fie asternuta cu o fata de masa sau cu o musama în carouri rosii. Este foarte util sa faci rost de o ceasca de culoare rosie, iar gospodinele sa-si cumpere cratite, tigai, ceainice etc. de aceasta culoare. Pe masa de lucru, la birou sau în camera noastra ar fi bine sa avem ceva de culoarea rosie: o mapa, niste flori, o pictura în armonie cu mediul înconjurator si atunci vom simti cum imediat ne revine buna dispozitie, ne calmam si ne creste tonusul.


Efectul de însanatosire al culorii portocalii
Efectul înviorator al culorii rosii este completat de efectul de însanatosire a culorii portocalii, care este extrem de util în tratarea dereglarilor aparatului digestiv, a bolilor de inima, precum si a disfunctiilor sistemului endocrin. Oranjul are efecte asupra rinichilor si vezicii urinare. Purtarea hainelor de nuanta oranj în casa te ajuta sa scapi de tristete si de spaime, previne caderile nervoase si ajuta la cresterea poftei de mincare, care dispare de cele mai multe ori în perioada toamnei.


Culoarea verde este benefica pentru vedere
Culoarea verde este benefica pentru vedere, pentru sistemul nervos si epiderma. Verdele este un minunat vindecator, care ajuta organismul sa elimine toxinele si sa scape de constipatie. Aceasta culoare mai este considerata culoarea recoltei, contribuind la buna circulatie a limfei în organism, eliminarea sucului gastric si a transpiratiei. În acelasi timp, culoarea verde întareste sistemul nervos central, stimuleaza activitatea cerebrala, perceptia informatiilor si o gindire coerenta si precisa. Cind în camera exista obiecte de culoare verde deschis, atunci în dispozitia persoanelor aflate în acest loc se simte o nota de veselie. Din toata gama de culori cea mai armonioasa este verdele, care contribuie la solutionarea unor probleme destul de dificile. Totodata, actiunea sa favorabila mareste functiile inimii si plaminilor. De aceea, oamenii se simt confortabil cind în încapere exista pete de culoare verde, chiar daca ele nu sint foarte mari sau foarte deschise - acestea oricum au efect odihnitor asupra ochiului.


Efectul curativ al culorii albastre
Extrem de puternic este efectul curativ al culorii albastre, care calmeaza stresul si emotiile, scade tensiunea arteriala, micsoreaza durerile în cazul sciaticii si al ulcerului la stomac. Daca un bolnav de pneumonie priveste îndelung un obiect de culoare albastra, atunci acesta se vindeca mult mai repede. Multa lume care sufera de insomnie nu stie ca daca citeste la o lampa cu abajur albastru somnul nu va întirzia sa apara. Efectul va fi acelasi daca în camera în care dormim punem pe perete un covor de culoare albastra sau bleu. Trebuie sa facem în asa fel ca toamna la birou si acasa ochiul nostru sa se bucure de întreaga gama de culori. Veti vedea atunci ca melancolia de toamna va ramine doar o stare... poetica.



Un alt fel de cromoterapie

"Culoarea, aceasta fermecatoare insusire a tot ce ne inconjoara, poate aduce in sufletul nostru bucurie sau tristete, caldura sau raceala, agitatie sau liniste. Ea ne face sa ne simtim mai aproape sau mai departe de noi insine, iar de felul in care ne pricepem sa o utilizam depinde, in mare masura, echilibrul nostru, linistea interioara proprie, bogatia trairilor noastre afective dar si starea noastra fiziologica".


Lasind la o parte culorile zugravite pe peretii camerelor, acestea avind si ele o foarte mare importanta, dra Camelia Ene, specialista in cromoterapie, ne-a vorbit despre culorile florilor si cele din vestimentatie: "Atit florile, cit si hainele pe care le purtam, au culori care pot fi receptate de noi sau de altii de linga noi si ca un posibil mesaj purtator de semnificatii inteligibile. Numai ca, marea varietate de culori a naturii si a obiectelor de vestimentatie este vazuta, simtita si apoi codificata si decodificata intr-un anumit fel, in functie de experienta, gustul estetic si preferintele fiecaruia".

Astfel, spune dra Ene, rosul florilor poate declansa efecte calorice, stimulind comportamentul de lupta. Desi este o culoare foarte calda, rosul este un stimulator general: excita, irita, provoaca, mobilizeaza, incita la actiune. In acelasi timp, culoarea rosie este si un foarte bun stimulator intelectual, insufletind, activind si facilitind asociatiile de idei. Privind rosul aprins al florilor ne creste presiunea sanguina si ni se activeaza respiratia, avind senzatia de caldura.


Florile albastre ofera liniste interioara si genereaza o placuta ambianta afectiva si meditativa. Indeamna la calm si reverie. In schimb, in exces, conduc la depresie, dind senzatia de nostalgie.
Verdele plantelor este relaxant si dadator de speranta, dind senzatia de prospetime si sentimentul nutritiei asigurate. Totodata, faciliteaza deconectarea nervoasa. In plan fiziologic, scade presiunea sanguina si dilata vasele capilare. Florile galbene dau senzatia de caldura, intimitate, satisfactie, admiratie si inviorare. Pot fi un bun calmant al psihonevrozelor, sporind atentia si predispunind la comunicativitate.

Dar si culorile hainelor pe care le imbracam pot avea efect asupra starii noastre de sanatate. "Hainele albe au o nota de prospetime, pace si echilibru. Cele de culoare rosie sint benefice pentru persoanele cu tensiunea scazuta, lipsite de energie. Vesmintele de culoare albastra au efect linistitor, protector. Galbenul din vestimentatie are efect asupra ficatului, stimulind functia hepatica. Este culoarea altruismului si detasarii de lucruri materiale. Fiind situat la mijlocul spectrului, verdele este culoarea echilibrului, a armoniei, hainele de culoare verde avind un efect minunat asupra echilibrului nostru interior", spune dra Camelia Ene. Desigur ca toate aceste sugestii nu pot fi epuizate aici. Sa retinem doar ca atit florile pe care le oferim sau le primim in dar, cit si hainele imbracate zilnic, ne pot ajuta sa trecem peste neplacerile create de diverse probleme de sanatate.

Saira
08-08-2006, 03:24 PM
Un camp de maci rosii te energizeaza... Verdele catifelat al unei draperii te relaxeaza... O bluza portocalie te binedispune...
Culorile patrund in lumea emotiilor si gandurilor noastre, avand capacitatea de a le influenta. Te concentrezi mai bine atunci cand ai pe birou o vaza cu narcise, prosoapele albastre iti dau o stare de liniste si calm sufletesc, drumetiile prin padure te relaxeaza? Acum vei afla de ce.

Magia explicata stiintific

Culorile sunt caracterizate de o lungime de unda si frecventa de vibratie proprie, atribute datorita carora ele pot sa patrunda pana la nivel molecular in fiinta si sa produca efecte specifice.

Lungimea de unda poate fi perceputa si dincolo de simtul nostru vizual. Persoanele lipsite de vedere, care si-au cultivat capacitatile senzoriale tactile, simt aceste vibratii cu ajutorul degetelor si pot identifica, fara gres, culorile. Pornind de la aceste atribut, culorile se impart in calde si reci, primele avand o lungime de unda mai mare decat ultimele, ea scazand treptat de la rosu la violet.

Simboluri si interpretari culturale

Fiecare culoare este asociata unei anumite emotii, stari de spirit, simbol specific, care nu sunt, insa, identice in orice cultura.
Cum bine stiti, chinezii isi poarta doliul in alb, in schimb vesticii folosesc negrul. Si la noi albul este asociat cu batranetea si iarna. Negrul, pe de alta parte, indeplineste o functie de protectie, de siguranta, la care oamenii care sufera sufleteste apeleaza in mod inconstient. Asa cum noaptea si intunericul iti ocrotesc somnul, la fel imbracamintea de culoare neagra te ajuta sa te reculegi si sa incepi procesul de vindecare emotionala. De aici pornesc si alte interpretari culturale.

Culorile inchise (negrul sau bleumarinul), sunt asociate cu autoritatea si siguranta, deci deloc intamplator oamenii de afaceri, bancherii, avocatii si preotii se imbraca predilect in aceste culori. Pe de alta parte, culorile calde - rosu, galben, portocaliu - sunt asociate cu veselia, viata, entuziasmul, optimismul, vivacitatea, gasindu-si locul in alte domenii, cum ar fi publicitatea sau divertismentul.

Culorile reci pot "trada" o persoana relaxata, linistita, introvertita, chiar pesimista sau deprimata, pe cand cele calde - un om extrovertit, pasional, entuziast, poate chiar surescitat sau nervos.
Adesea insa, imbracamintea ilustreaza nu atat caracterul, cat starea de spirit a persoanei in acel moment (reala sau spre care tinde in mod constient sau inconstient). In acest sens, trebuie sa ai in vedere ca paleta cromatica poate fi folosita si la echilibrarea energiilor de un anumit tip si, ceea ce tie ti se pare raceala si calcul, sa fie, de fapt, incercarea unei persoane agitate de a se linisti si racori.

"Baterii de culoare"

Iesirile in natura sunt un minunat prilej pentru a te incarca de culoare. Profita, asadar, de orice tablou cromatic iti ofera natura: pajisti, campuri, gradini.
O alta varianta ar fi sa-ti aduci toate aceste culori la tine acasa, decorandu-ti mediul ambiant. Spre exemplu, asternuturile de culoare rosie stimuleaza viata sexuala, in timp ce pentru somn sunt mai indicate cele de culoare albastra. Draperiile si cuverturile in nuante calde, pamantii: argila, teracota, nisip, creeaza un spatiu confortabil, stabil, in care te simti protejata, in siguranta, pastrand, insa, in acelasi timp acea generozitate si dorinta de daruire a pamantului fertil, generator de viata.

Un alt domeniu in care cromatica joaca un rol important este cel al luminii polarizate folosite in scop terapeutic. Astfel, lumina provenita dintr-o sursa (aparatul seamana cu o lanterna sau cu o veioza), trece prin filtre, anume alese in functie de scopul urmarit si este pozitionata pe zona bolnava, pe anumiti centri energetici, pentru a ajuta la deblocarea acestora si a initia astfel procesul de vindecare. Dar incarcarea prin culoare poate fi facuta si prin fixarea privirii pe un anumit obiect cromatic: o panza sau un tablou.

Cum iau nastere culorile?

Lumina este alba, formata din totalitatea culorilor pe care noi le percepem distincte, deoarece fiecare dintre ele este reflectata in mod diferentiat, in functie de lungimea de unda. Trecand printr-o prisma (celebrul experiment al lui Newton care a generat roata culorilor), lumina se rasfrange (fenomenul de refractie) in sapte raze diferit colorate, care formeaza spectrul solar vizibil - rosu, portocaliu/oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet, pe scurt ROGVAIV.
Acestea sunt insa culorile pure, intre ele existand o multime de nuante. Acelasi fenomen da nastere curcubeului aparut dupa ploaie sau la fantanile arteziene, in acest caz rolul prismei fiind luat de particulele de apa din atmosfera.

Semnificatii si efecte

Rosu - pasiune, actiune, dinamism, dragoste, energie, putere.
Are efecte benefice asupra inimii, sangelui, creste tensiunea arteriala, trateaza anemia; stimuleaza apetitul, inclusiv cel erotic.

Portocaliu/oranj - buna dispozitie, optimism, fericire, entuziasm.
Are efecte benefice asupra digestiei, rinichilor, splinei, pieptului, organelor sexuale; creste nivelul energetic si imunitatea.

Galben - atractie, clarviziune, nivel mental ridicat, incredere, intelepciune.
Energizeaza si stimuleaza sistemul nervos; are efecte benefice asupra plexului solar si ficatului.

Verde - armonie, echilibru, sanatate, prosperitate, succes, relaxare, crestere, viata, libertate, fertilitate, tinerete.
Ajuta la calmarea sistemului nervos; scade tensiunea.

Albastru - calm, liniste, pace, protectie, prietenie, autocontrol, onestitate, cunoastere.
Are efect antiseptic, scade febra, tensiunea nervoasa si pulsul, creste apetitul; clarifica mentalul si sporeste eficienta.

Indigo - pace, protectie, seninatate, speranta, spiritualitate, detasare.
Are efect sedativ, sporeste intuitia si creativitatea.

Violet - spiritualitate, transcendere, intuitie.
Ajuta la meditatie, la intarirea vointei, dezvolta mentalul, calmeaza durerile si stimuleaza sistemul imunitar.
Alb - puritate, inocenta, adevar, credinta, sinceritate, spiritualitate. Purifica si ajuta la vindecare.

Negru - protectie, siguranta. Absoarbe negativitatea.

Maro - stabilitate, protectie, familie.

Gri - neutralitate.

Roz - compasiune, afectiune, dragoste, prietenie. Echilibreaza emotional.

Turcoaz - emotie, imaginatie, creativitate, subconstient, transformare, comunicare.
Calmeaza si purifica.

Saira
08-08-2006, 03:26 PM
Cromoterapia – tratamentul fara contraindicatii

Metodele de tratament cu ajutorul culorilor sint cunoscute din cele mai vechi timpuri. In tarile din Orient (India, China), aceste metode au inceput sa fie folosite cu mii de ani in urma. Lipsite de pericol, fara sa provoace dependenta, fara sa fie toxice sau sa provoace alergii, metodele cromoterapiei permit acordarea unui ajutor rapid pacientilor, celor care sufera de cele mai diverse afectiuni. Anticii au stabilit ca prin culoare se pot dirija emotiile omului si se poate controla starea tuturor organelor si a sistemelor organismului. In Orient sint cunoscute mai mult de 300 de afectiuni care se pot trata prin intemediul culorilor.

Culorile reci trateaza afectiunile acute

In cromoterapie, inteleptii orientali deosebesc doua tipuri de afectiuni: acute si cronice. Orice boala insotita de temperatura ridicata (afectiune acuta) se trateaza prin intermediul culorilor reci: albastru, violet. Cu necazurile provocate de racirea corpului se lupta nuantele calde: galben, rosu, oranj. Cromoterapia are un atu fata de celelalte tipuri de terapie – chiar si perioadele lungi de tratament nu poate inrautati starea sanatatii. Terapia se realizeaza nu numai privind la o culoare anume, ci si creind in jur o ambianta numai din aceasta culoare.

In zilele noastre, viata psihica, emotionala, mentala si fizica a omului este considerata un tot unitar. Daca vorbim despre actiunea fizica a culorii, in ceea ce priveste influenta luminii si a culorii asupra fiintelor vii nu exista nici o urma de indoiala. Lumea animala reactioneaza in acelasi fel la actiunea luminii. Organismele inferioare se orienteaza catre ea, din cind in cind reactioneaza la ea cu tot corpul lor. Se stie de asemenea ca absenta culorilor galben si oranj din spectru face ca plantele sa fie lipsite de capacitatea de a asimila bioxidul de carbon si de a elimina oxigenul. Insuficienta culorii albastru lipseste planta de posibilitatea de a folosi substantele azotice si de a le transforma in albumine vegetale. Astfel, nu mai exista nici o urma de indoiala ca din cele mai vechi timpuri lumina este unul dintre cele mai importante izvoare ale vietii.

Medicul poate folosi culoarea rosu atunci cind este necesara cresterea aprovizionarii cu singe a unei anumite parti de tesut. Daca trebuie oprit un proces inflamator, zona afectata este tratata cu raze de culoare albastra. In cromoterapie, un rol foarte important joaca intensitatea razelor si alegerea culorilor. Actiunea terapeutica a unei culori bine filtrate este considerabil mai mare decit culoarea cu un spectru mai larg. Fiecare culoare are efectul sau specific, care se manifesta prin schimbari de moral, prin reactiile unui tesut viu. Pentru a obtine o raza monocolora, pura, in unele tipuri de lasere se folosesc cristalele.

In antichitate, in lipsa unor medicamente sintetice, medicii tratau bolnavii cu ajutorul unor arome, al muzicii sau prin intermediul culorilor feerice din interiorul templelor. In zilele noastre se vorbeste foarte mult despre cromoterapie.

Armonia culorilor si confortul spiritual al omului

Toate acestea sint rezultatul studierii indelungate a problemei culorii ca un factor foarte important de insanatosire si de creare a unui confort spiritual al omului. Si in zilele noastre se intilnesc oameni care se incrunta cu scepticism numai cind aud despre necesitatea luptei pentru armonia culorilor. Si nu numai intr-o reclama de la televizor, ci mai intii de toate, in medicina culoarea trebuie sa isi ocupe cit mai repede locul cuvenit: ca mijloc profilactic, ca mijloc de diagnosticare (testele psihologice bazate pe culori surprind foarte bine nuantele starii sistemului nervos vegetativ, care influenteaza functiile tuturor organelor vitale), in tratarea celor mai diverse afectiuni.

Trebuie folosite culorile corespunzatoare in decorarea interioarelor clinicilor pentru obtinerea unor schimbari importante in starea organismului – in tratarea bolilor psiho-neurologice si mai ales in tratarea asa-numitelor tulburari psiho-somatice, in aparitia carora un rol important au diferitele tulburari ale armoniei interioare psihologice a omului.

Majoritatea bolilor se dezvolta ca urmare a slabirii imunitatii organismului, iar acest lucru apare adesea tocmai din cauza tulburarilor in sfera psiho-emotionala. La inceput se foloseau razele solare care erau trecute prin filtre de lumina facute din cristale colorate, din pietre pretioase si minerale semipretioase. O data cu dezvoltarea industriei sticlei in Europa, mineralele colorate au fost inlocuite cu filtre de lumina din sticla colorata. La sfirsitul secolului trecut au aparut niste izvoare artificiale de lumina mai puternice, ceea ce a permis efectuarea unor proceduri indiferent de lumina naturala, in orice perioada a zilei.

Lumina si culoarea au fost privite nu numai ca factori terapeutici, ci si ca niste conditii obligatorii ale unui trai normal, ca niste factori necesari in jurul omului. Culorile actioneaza asupra organismului uman indiferent de constiinta. Perceptia constienta a razelor colorate creste influenta culorii asupra omului, chiar daca culoarea patrunde in organism prin influenta nu numai prin retina, ci se si asimileaza de catre toata suprafata pielii. Perceperea constienta este necesara pentru o actiune cu o eficienta maxima a culorii.

Caracteristicile diferitelor culori

Rosul stimuleaza creierul

Culoarea rosu trezeste si excita, stimuleaza creierul, creste pofta de mincare. Rosul este legat de singe. El contribuie la cresterea cantitatii de eritrocite si de hemoglobina in singe, stimuleaza formarea celorlalte celule din singe. Creeaza senzatia caldurii corporale si creste cantitatea de caldura interioara. Culoarea rosu stimuleaza circulatia sangvina, ajuta la mentinerea unei culori sanatoase a pielii, da energie tesutului nervos si maduvei spinarii. Cu toate acestea, actiunea in exces a culorii rosu poate provoca excesul Pitta doshei, acumulat in anumite parti ale corpului, ceea ce la un moment dat poate determina inceperea unui proces inflamator. Excesul de culoarea rosu poate provoca conjunctivita.

Saira
08-08-2006, 03:27 PM
Oranjul trateaza anemia

Culoarea oranj stimuleaza sentimentele, creeaza senzatia de veselie si bunastare, contribuie la tratarea anemiei; incalzeste si are o energie terapeutica pozitiva, da energie si putere zonelor genitale. Culoarea oranj trebuie folosita in legatura cu abstinenta sexuala pentru transformarea energiei sexuale in energie spirituala si pentru crearea stabilitatii psihice. In tratarea celor mai diverse afectiuni, foarte multi dintre medicii antichitatii le recomandau pacientilor abstinenta sexuala. Se considera ca pastrarea energiei sexuale (fara a folosi aceasta energie pentru obtinerea placerii) contribuie la acumularea energiilor de ordin mai inalt, care hranesc mintea si fac psihicul sa fie mereu treaz si stabil.

Pentru transformarea energiei sexuale intr-o energie subtila s-au folosit diferite mijloace de antrenament psiho-energetic. Daca omul nu este retinut in relatia sexuala, culoarea oranj ii creste potenta. Culoarea oranj ajuta la usurarea starii in cazul acutizarii tulburarilor Vata si Kapha do----or.

Aceasta culoare contribuie la o circulatie mai activa a energiei prin canalele corpului energetic subtil si mentine starea sanatoasa a tesuturilor pielii si a mucoaselor. Excesul de culoarea oranj creste si acutizeaza tulburarile Pitta doshei.

Galbenul – mijloc de refacere in cazul oboselii

Culoarea galben stimuleaza procesele nervoase, hraneste creierul si creste activitatea mintii. Este foarte eficienta ca mijloc de refacere in cazul oboselii psihice si elimina apatia si teama. Galbenul creste forta de intelegere, hraneste toate chakrele organismului care se gasesc mai sus de centrul pieptului. De asemenea, creste acuitatea mintii si asigura perceptia lucrurilor din jur. Actiunea spirituala a acestei culori este legata de formarea spiritului de sacrificiu si a abnegatiei. Folosirea peste masura a acestei culori poate provoca o acumulare in exces a fierii in intestinul subtire si o acutizare a starii Pitta doshei. Culoarea galben usureaza starea de sanatate in cazul excesului de Vata si Kapha dosha.

Verdele – folosit impotriva nevrozelor si obsesiilor

Culoarea verde echilibreaza, linisteste, disciplineaza mintea si corpul, ajuta la controlarea propriilor fapte, este foarte folosita in cromoterapia fobiilor nevrotice si in obsesii. De asemenea, scade emotiile, armonizeaza activitatea inimii. Verdele scade excesul de Vata si Kapha dosha si acutizeaza tulburarile Pitta doshei. Folosirea in exces a acestei culori stimuleaza concentratia fierii si poate fi in acelasi timp cauza aparitiei pietrelor in caile biliare.

Culoarea galben-verzui are proprietatile culorilor galben si verde, ajuta la usurarea starii in tulburarile Vata si Kapha doshei, dar poate agrava starea Pitta doshei; linisteste psihicul si armonizeaza reactiile emotionale.

Albastrul elimina gindurile obsedante

Culoarea albastru are efecte calmante; este foarte eficienta in cazurile de insomnie, de asemenea elimina gindurile obsedante. Aceasta este culoarea Constiintei Pure, a curajului spiritual si a ascutimii mintii. Ea racoreste si corpul, si mintea. Ajuta la tamaduirea bolilor de ficat, usureaza starea in cazul tulburarilor Pitta doshei. Excesul acestei culori poate provoca acutizarea tulburarilor Vata si Kapha doshei, poate tulbura de asemenea circulatia in canalele de energie. Albastrul deschis este foarte eficient pentru inlaturarea agitatiei psiho-emotionale, a acceselor de agresiune, elimina starile de teama si enervare.

Violetul calmeaza nevralgiile

Culoarea violet creste rezistenta functionala a inimii, plaminilor si vaselor sangvine, a tesuturilor si organelor, este de mare ajutor in cazul nevralgiilor. In cazul perceptiei constiente face mintea foarte clara. Creeaza sentimentul de usurare in corp si deschide usile catre perceptia subtila a oamenilor si obiectelor, de asemenea contribuie la accesul fortelor tamaduitoare din jur in organism. Violetul usureaza starea de sanatate in cazul acutizarii tulburarilor Pitta si Kapha doshei.

Culoarea rosu-violet (ametistul) imbina in mod armonios actiunea de stimulare a rosului si influenta tonica, fortificatoare a culorii albastru.

Bolile lipsite de durere se trateaza cu ajutorul culorii negru

Medicina viitorului merge in examinarea bolnavilor catre evidentierea a ceea ce a dat nastere bolii, de aceea trebuie schimbate metodele de tratament. In stadiile timpurii ale bolii se poate actiona asupra unora sau altora dintre receptorii omului prin doze informationale slabe ale unor raze diferite. In acest fel, organismul este ajutat sa se intoarca independent la starea de echilibru, la sanatate. Rezervele omului ca sistem autoorganizator sint numeroase.

Foarte multe afectiuni, in special cele care au manifestari exterioare, se pot vindeca prin intermediul culorii. Daca boala se manifesta numai printr-o inrosire, nu exista inca nici un fel de umflatura sau durere, ea trebuie tratata cu ajutorul culorii negru. Daca boala se manifesta printr-o umflatura, prin mincarimi, prin dureri surde, ea trebuie tratata cu ajutorul culorii verde. Daca boala se manifesta prin dureri semnificative, dar nepermanente, prin aparitia unor eruptii, ea trebuie tratata prin intermediul culorii rosu. Daca insa boala se manifesta prin dureri puternice si permanente, daca apar unele plagi, iar zona afectata capata o nuanta negru-albastruie, ea trebuie tratata cu ajutorul culorii galben.

Exista niste traditii foarte vechi in folosirea culorilor. In trecut, copiii erau imbracati in haine de culoare rosie pentru a fi vindecati de pojar. Cu afectiunile pulmonare se lupta cu ajutorul lampilor de culoare albastra, iar in sanatoriile de boli pulmonare peretii erau vopsiti in albastru deschis, pentru ca aceasta culoare intareste imunitatea organismului.

In centrele specializate, cosurile se trateaza cu ajutorul culorii rosu; se face un tratament al fetei cu ajutorul unei game rosu-portocaliu, care stimuleaza functiile rinichilor si ale glandelor suprarenale. Bolile vasculare se trateaza cu ajutorul culorilor albastru si verde.

Laserul – combinarea actiunii luminii cu cea informationala

Cromoterapia nu are nici un fel de contraindicatii. Tratamentul incepe din momentul diagnosticului, care releva problemele pacientului prin intermediul perceperii culorii. La baza metodei sta teoria fotoreceptiei. Organismul percepe culoarea prin intermediul undelor electromagnetice cu anumite caracteristici. In celulele corpului nostru apare o anumita rezonanta.

Trebuie sa amintim ca izvoarele de lumina se impart in raze laser si lumina obisnuita. Tratarea cu ajutorul laserului s-a dovedit a fi o metoda tipica de inabusire a bolii, atunci cind efectul vizibil care are loc este cronicizarea procesului. Terapia afectiunilor cu ajutorul luminii (al culorii) este una dintre cele mai usoare metode de actiune recomandate pentru prima etapa a tratarii bolnavilor cronici. Pentru terapia cu ajutorul culorilor se folosesc diferite mijloace de actiune, cum ar fi actionarea asupra punctelor de acupunctura, a zonelor pielii, asupra analizatorului vizual.

Metodele cromoterapiei se folosesc la scara larga in tarile Europei Centrale si de Nord, combinind descoperirile cosmetologiei contemporane si practicile Orientului. Exista unele clinici (in special in Elvetia), unde se practica tratarea fara operatie a unor afectiuni serioase, cum ar fi tratarea afectiunilor vasculare. Radacinile acestei directii se gasesc in medicina cu laser, pentru ca laserul inseamna combinarea actiunii luminii cu cea informationala.

Saira
08-08-2006, 03:28 PM
La cat vad ca e de buna cromoterapia...imi cam vin idei :36_1_21: :36_1_21:

iman99
08-08-2006, 04:17 PM
mashAlah SubhanAlah ..mie mi-au venit deja idei:36_1_21: ....inshAllah daca ne ajuta Allah sa facem casuta stiu cum sa-mi amenzjez..habibty mai vrem :kuzya_01:

Saira
08-08-2006, 04:25 PM
mashAlah SubhanAlah ..mie mi-au venit deja idei:36_1_21: ....inshAllah daca ne ajuta Allah sa facem casuta stiu cum sa-mi amenzjez..habibty mai vrem :kuzya_01:


Allah sa te ajute,surioara draga,sa-ti faci o casuta mumoasa,un cuibusor cald pentru tine si familia ta...insha'Allah!

Saira
08-08-2006, 05:00 PM
Cercetari in domeniul psihologiei


In studiul culorii si luminii mediului inconjurator condus de profesorul de arte vizuale Harry Wohlfarth si Catharine Sam de la University of Alberta, a fost modificata culoarea mediului a 14 copii intre 8 si 14 ani cu severe handicapuri si tulburari comportamentale. El a dispus interschimbarea nuantelor de galben si albastru cu portocaliu, alb, bej si maro si inlocuirea luminii fluorescente cu unele cu spectru total. Dupa o schimbare de culoare si luminozitate, comportamentul agresiv al copiilor s-a diminuat si presiunea sangelui a scazut. Interesant a fost ca aceleasi efecte s-au inregistrat si la copiii orbi si la cei cu vedere normala. Acest fapt sugereaza ca energiile colorate actioneaza pe cai care depasesc vederea. O ipoteza ar fi ca neurotransmitatorii din ochi transmit informatia despre lumina la creier chiar si in absenta vederii si ca aceasta informatie elibereaza un hormon din hipotalamus care are numeroase efecte asupra dispozitiei, claritatii mentale si nivelului de energie.

Rose H.Alschuler si Berta Weiss Hattwick au avut studiat desenele copiilor mici o lunga perioada de timp dupa care au concluzionat ca : uzul frecvent al culorii albastru implica autocontrolul si reprimarea emotiilor, rosul dezvaluie exprimarea neinhibata, galben se asociaza cu infantilismul si dependenta, verde exprima echilibru si putine impulsuri emotionale, o natura simpla si necomplicata. Intr-un studiu similar, Atsushi Asari defineste semnificatiile a 12 culori si 17 combinatii de culori printr-o metoda asemanatoare cu cea a lui Alschuler si Hattwick . Cele doua studii au gasit un acord deosebit in ceea ce priveste semnificatiile acordate culorii purpuriu, asociate cu boala sau moartea.

Reactiile generale la culoare
In linii mari, tonurile din zona rosu al sistemului primar al culorilor sunt numite calde, in timp ce acelea din zonele verde si albastru sunt numite reci. Acesti termeni sunt mai curand relativi dacat absoluti. Faber Birren defineste aceasta trasatura a culorilor prin asocierea lor cu 2 stari : culorile calde sunt active si excitante (tonurile de rosu), iar cele reci sunt pasive si calmante (albastru, violet, verde). De asemenea, el sustine ca culorile luminoase sunt active, in timp ce acelea intunecate sunt pasive. Cercetatorii moderni japonezi au evidentiat cu precizie aceasta. De exemplu, Choku Akashi (1986) a -----strat prin rezultatele cercetarilor sale ca rosul e adesea perceput ca fiind activ si poate fi corelat in anumite circumstante cu agresivitatea. In contrast cu culorile calde, cele reci sunt inactive si pasive. Faber Birren mentiona ca diviziunea spectrului in culori calde si reci poate fi legata de personalitatea umana. Caldura si raceala sunt calitati dinamice, caldura semnificand contactul cu mediul, iar raceala, retragerea in sine. Persoanele extrovertite iubesc culorile in general si le prefera pe cele calde in particular, iar persoanele introvertite nu sunt prea entuziasmate de culoare si prefera culorile reci. Emotional vorbind, rosul excita, albatrul calmeaza. Aceasta complementaritate exista si la nivel fizic si fiziologic. Culorile rosii tind sa creasca tensiunea musculara, sa stimuleze sistemul nervos autonom, in timp ce verdele si albastrul relaxeaza tensiunea. Aceste conexiuni directe exista intre creier si corp, reactiile avand loc independent de gandire sau deliberare. (Birren '55)
Jaensch a descoperit ca oamenii pot fi grupati in doua categorii: cei care sunt mai sensibili la capatul cald al spectrului solar si cei care sunt mai sensibili la cel rece. Subiectii dominati de culorile calde sunt caracterizati de o relatie mai intima cu lumea perceptibila vizual, fiind deschisi si receptivi la influentele exterioare. Ei par sa isi faca loc cu mai multa usurinta in mediul social. Viata lor emotionala este caracterizata de sentimente clade, sugestibilitate si stari afective puternice. Toate functiile mentale sunt integrate rapid. In relatia subiect-obiect accentul este pus pe obiect. Subiectii dominati de culorile reci au o atitudine de detasare si de respingere fata de lumea exterioara. Ei gasesc ca e dificil sa se adapteze noilor circumstante si sa se exprime liber. Din punct de vedere emotional ei sunt reci si rezervati. In relatia obiect-subiect accentul cade pe subiect. (Dr. Maria Rickers-Ovsiankina (In Faber Birren Color Psychology and Color Therapy

Saira
08-08-2006, 05:04 PM
Istoria culorii



Eforturile lui Mankind de a vindeca cu ajutorul luminii sunt vechi de cand istoria dar bazele teoriei moderne a culorilor s-au pus de catre oamenii de stiinta ai secolului al XVII-lea.
Isaac Newton (1642-1727), a fost primul care a -----strat (cu ajutorul faimoaselor sale experimente cu prismele) ca lumina este un amestec al culorilor vizibile ale spectrului solar. El a intarit acest rezultat dovedind ca, atunci cand banda celor 7 culori traverseaza o prisma reversa, culorile se recombina formand lumina alba.
Celebrul scriitor german, Johann Wolfgang von Goethe a studiat fenomenul culorilor timp de 20 de ani inainte de a publica "Zur Farbenlehre" (Teoria culorilor) in 1810. Goethe a identificat cele 3 culori primare: rosu, albastru si galben si a fost primul care a descris efectele psihologice ale culorilor.


Rosu - Chakra radacina
Oranj - Chakra splinei
Galben - Chakra plexului solar
Verde - Chakra inimii
Albastru - Chakra gatului
Indigo - Chakra celui de-al treilea ochi
Violet - Chakra crestetului


O influenta majora a avut-o in secolul XIX Edwin Babbitt. Nascut in 1828 la New York, Babbitt a compus in 1878 capodopera "Principles of Light and Color". Babbitt a fost un entuziasmat de culoare care a explorat efectele terapeutice ale culorii.
Ghadiali Dinshah (1873-1966), un naturalist american din India, si-a petrecut multi ani cercetand efectele culorii, punand la punct filtre colorate si lampi, aplicand cunostintele sale stiintifice (extrase din descoperirile lui Goethe si Newton) pentru folosirea culorii in tratarea bolilor fizice. Munca sa este probabil cea mai vasta si detaliata decat oricare alta din acesta perioada.
Epoca de glorie a cromoterapiei a durat pana la descoperirea penicilinei, in 1938,cand, prin amplificarea folosirii antibioticelor (a caror rezultate in vindecare erau mult mai rapide decat cele obtinute prin utilizarea culorilor), cromoterapia a pierdut teren, lucru sustinut si de lipsa recunoasterii unor protocoale de cercetare. Insa, ca o metoda necostisitoare, simpla, lipsita de durere si stres, cromoterapia merita sa fie reluata in considerare.

Saira
08-08-2006, 05:04 PM
Conform filosofiei asiatice, in corp exista 7 centre de energie (Chakre)(Chakra este cuvantul sanscrit pentru "roti").
Acestea sunt ca niste spirale de energie, fiecare fiind legata de celelalte. Daca iti poti imagina chakrele ca un set de rotite , ele ar fi ca rotitele dintr-un ceas: fiecare trebuie sa se miste lin si cu o viteza constanta pentru ca ceasul sa functioneze corect. La fel, starea de bunastare, de sanatate a fiintei umane, este atinsa atunci cand se atinge un echilibru al acestor energii. Cromoterapia poate ajuta la reechilibrarea acestor "rotite" prin utilizarea culorilor adecvate (fiecare din culorile spectrului solar este lumina pura care are o anumita lungime de unda, astfel incat, fiecare culoare are energia sa proprie. Energia asociata fiecarei din culorile spectrului solar rezoneaza cu energia cate unei chakre a corpului).

Saira
08-08-2006, 05:05 PM
Efectele culorilor asupra fiintei umane


Podul londonez Blackfire

Acest pod londonez era renumit deoarece era podul preferat al unui mare numar de sinucigasi care preferau sa-si curme viata aruncandu-se in apele Tamisei. Dupa revopsirea sa din negru (culoarea initiala) in bleu - verde deschis, numarul sinuciderilor a scazut foarte mult, fapt pus de catre specialisti pe baza noii sale culori, recunoscuta pentru efectele sale sedative si relaxante.



ROSU - Vitalitate, curaj, inceredere in sine

Potrivit atunci cand trebuie sa faci fata unei zile solicitante sau cand te simt secat de energie sau lipsit de vlaga. Rosu energizeaza la toate nivelele. Ne conecteaza cu corpul nostru. Orice lucru care trebuie inceput are nevoie de vitalitatea rosului.

Trasaturi de personalitate: curajos, increzator, umanist, plin de vointa, spontan, onest, extrovert.

Are drept efect stimularea neuronilor, a glandelor endocrine si a nervilor senzoriali. Creste circulatia sangelui, are efecte subtile dar intense in ceea ce priveste guvernarea functiilor creierului, a sistemului nervos si a multor procese fiziologice si biochimice. Datorita efectelor sale invioratoare , pentru uzul terapeutic general sunt recomandate doze moderate de rosu insotite de albastru si verde. Aplicarea luminii rosii, monocromatice grabeste cicatrizarea si vindecarea tesutului

ORANJ - Fericire, incredere, resurse sporite

Aduce bucurie zilelor noastre si creste pofta de viata. Oranjul este cel mai bun stimulent emotional. Ne conecteaza cu simturile noastre , ne ajuta sa indepartam inhibitiile si ne face independenti si sociabili..

Trasaturi de personalitate: entuziast, fericit, sociabil, energic, sportiv, constructiv.

Efectul sau pozitiv principal consta in cresterea imunitatii corpului (cresterea rezistentei fata de infectii). Cel mai mult este utilizata in vindecarea spasmelor si a rigiditatii. Deasemenea joaca un rol important in cresterea ratei ----bolismului, in fortifierea plamanilor, a splinei si a pancreasului. Creste pulsul dar mentine normala tensiunea. Din punct de vedere psihologic, oranjul este utilizat pentru inducerea entuziasmului.

GALBEN - Intelepciune, claritate, stima de sine

Ne ofera claritate in gandire, creste constiinta de sine, stimuleaza interesul si curiozitatea. Galbenul e legat de abilitatea de a percepe si a intelege. Ne conecteaza cu mentalul nostru.

Trasaturi de personalitate: simt al umorului, optimist, increzator, practic, intelectual.

Ajuta mecanismul motor al corpului. El fortifica musculatura si faciliteaza functiile digestive. Uzul sau prelungit duce la aciditate, colici sau hemoroizi. Absorbtia in exces de radiatii galbene poate da palpitatii si delir. Utilizarea acestei culori e insotita de o crestere generala a inteligentei si claritatii mentale.

VERDE - Echilibru, dragoste, autocontrol

Ajuta la relaxarea muschilor, nervilor si a gandurilor. Ne curata si echilibreaza energetic, oferindu-ne un sentiment de reinnoire, pace si armonie. Ne conecteaza la dragostea neconditionata si echilibreaza intreaga fiinta.

Trasaturi de personalitate: intelegator, autocontrolat,adaptabil, simpatetic, milos, generos, iubitor de natura, romantic.

Determina dilatarea arteriala. Absorbtia sa excesiva are efecte daunatoare asupra tesutului muscular si a glandei pituitare. Din punct de vedere psihologic, verdele are un impact pozitiv, inducand gandirea pozitiva. Este prescris de aceea in managementul stresului.

ALBASTRU - Cunoastere, sanatate, capacitate de decizie

Este o culoare relaxanta mental, avand un efect de linistire asupra sistemului nervos. Este ideal pentru problemele de somn, copiii hiperactivi, etc. Ne conecteaza la gandirea holistica, dandu-ne intelepciune si claritate, imbunatatind comunicarea si vorbirea.

Trasaturi de personalitate: loial, diplomat, afectuos, inventiv, pasator, prudent.

Creste rata reactiilor ----bolice si e folosit adesea in vindecarea ranilor. Asigura un efect de linistire mentala sprijinind insa starea de constienta atunci cand este utilizata in practicile de meditative.

INDIGO - Intuitie, misticism, intelegere

Energia indigo ne conecteaza cu inconstientul nostru, oferindu-ne experienta de a fi o parte din intregul univers. Intareste intuitia, imaginatia, puterea psihica, creste activitatea de visare.

Trasaturi de personalitate: neinfricat, intuitiv, practic, idealistic, intelept, vindecator.

Relaxeaza si incetineste activitatea sistemelor neuro-muscular, cardiovascular si limfatic.

VIOLET - Frumusete, creativitate, inspiratie

Ne purifica gandurile si sentimentele , oferindu-ne inspiratie. Ne conecteaza cu sinele spiritual dandu-ne intelepciune si putere interioara.Creste talentul artistic si creativitatea.

Trasaturi de personalitate: leader, bun si corect, umanitar, simt al autosacrificiului, vizionar, creativ, puternic mental.

Utilizat cu succes in mentinerea nivelului concentratiei de potasiu din corp. Anumite radiatii (cu o frecventa inalta) a acesti culori inhiba formarea tumorilor. Deasemenea, tine sub control apetitul.

latifa
08-08-2006, 08:58 PM
Wawwwww,Bebe!Vad ca te-ai pus pe fapte mari!Foarte interesante informatii.Multumim:give_rose: