O jumatate de ora sub pamant ...

'Pare nebun sau are o problema ?' Cu siguranta am o problema. Oricine m-ar vedea agatand poze cu imagini din mormant la aceasta ora din noapte ar spune aceleasi cuvinte.

Totul a inceput cand am citit despre Sufiyan – 'Eseuri' ca avea un mormant in propria casa si se trezea in mijlocul noptii si spunea :
'Uite ca am intrat in mormant', si cand se intindea in el spunea :

'O, Allah, intoarce-ma, intoarce-ma ! M-am intors si ce voi face oare ?'

Rugaciunea de dimineata este rugaciunea pe care daca musulmanul o pierde se simte foarte trist datorita importantei ei. S-a intamplat sa pierd rugaciunea de dimineata. Acelasi lucru mi s-a intamplat si a doua zi si a treia zi. Atunci mi-am zis ca trebuie sa fac ceva pentru a-mi educa sufletul ca nu cumva sa ajung in foc din cauza acestui fapt.

Am hotarat sa intru intr-un mormant pentru a-i arata sufletului locul unde va ajunge si unde va ramane atat cat va dori Allah. In fiecare zi imi spuneam ca voi face acest lucru maine. Am ramas gandindu-ma la acest lucru pana cand am mai pierdut o rugaciune de dimineata.

Atunci mi-am zis :

'Ajunge ! Voi merge la cimitir in noaptea asta'

M-am dus la cimitir dupa miezul noptii pentru ca nu doream sa fiu vazut de cineva. Ma gandeam daca sa intrus au nu pe poarta cimitirului. Poate ca nu ma va lasa portarul sa intru… Asa ca am sarit gardul. Cu toate ca venisem de multe ori la cimitir, parca acum era pentru prima oara cand calcam acolo. Ba chiar mi se parea cea mai intunecata noapte chiard aca era o noapte cu luna plina. Era o liniste perfecta. Am tras aer in piept deasupra mormintelor si am simtit imediat deosebirea.

Intr-adevar, mirosea a moarte si morminte… Am stat si am meditat cateva clipe, care mi s-au parut ani :

'O, morminte ce tacute sunteti ! Si cat de multe ascundeti ! Binefaceri…Chinuri…Tipete… Ce mi-ar spune cei din morminte daca ar putea vorbi ? Rugaciunea ! Rugaciunea !'

Am decis sa ma asez sa nu ma vada careva. Cu siguranta ar fi spus ca sunt nebun. M-am asezat pe un mormant. In acel moment, am simtit un cutremur in suflet. M-am lipit de peretii lui, dar nu stiu de ce … mi-am spus ca nu sunt un las.

M-am uitat spre vest si am vazut unele morminte deschise care-si asteptau locuitorii. Am simtit ca ma chemau si m-am hotarat sa ma duc spre ele. De parca li se facusera dor de mine…

In timp ce ma indreptam intr-acolo, ma intrebam daca cei din mormintele pe langa care treceam erau fericiti sau tristi. Erau oare tristi din cauza abandonarii rugaciunii sau pentru ca au fost dintre cei care au preacurvit… Poate ca cel din mormantul pe langa care am trecut acum credea in timpul vietii ca este cel mai bun, cel mai puternic, nu credea ca va ajunge aici…credea ca va ramane vesnic tanar sau credea ca inca mai are mult de trait…

Cand am ajuns la mormant mi-a crescut pulsul. Mi-am pus piciorul sa intru, dar devenise foarte greu…Mi-ara tare frica…pentru ca stiam ce urmeaza acolo…

M-am gandit daca pot sa fac acest pas, ba chiar m-am gandit sa renunt spunandu-mi ca voi posti trei zile, da ram hotarat sa continui dupa ce ma voi linisti. Cat de intunecat si ingust era acel mormant…
Am stat si am inceput sa meditez. Acesta era sfarsitul fiecaruia. Alergam atat de mult in aceasta viata si, in final, ne asteapta mormantul. Nimeni nu are scapare !

De ce abandonam rugaciunea ? De ce gresim unii fata de altii ? De ce am preferat viata lumeasca si am neglijat Coranul ?

Paradoxul este ca noi suntem constienti ca acesta este sfarsitul. Allah ne-a avertizat de atatea ori, dar noi ignoram avertismentele.
Apoi m-am uitat catre morminte si am strigat cu voce joasa, de fric aca nu cumva sa-mi raspunda careva :

'O. voi cei din morminte ! Unde sunteti ? Unde este vocea voastra ? Unde este puterea voastra ? Unde sunt averile voastre ? Unde ? Spuneti-mi, cum e pedeapsa ! Spuneti-mi, cum rezistati ?'

'Astazi noi am ajuns sa fim hrana viermilor si a reptilelor !'

Am intrat incet, incet in mormant. M-am intins pe spate si am stat asa pana cand m-am linistit. In acel moment ma intrebam ce se va intampla daca se va surpa pamantul peste mine. Ce greu era, stiind ca traiesc, oare cum va fi cand voi fi mort ?

Mi-am amintit de spusele profetului Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa !) :

'Nu exista alta divinitate in afara de Allah, intr-adevar clipa mortii este grea.'

Mi-am imaginat ca a venit ceasul mortii, ca rudele m-au adus la cimitir, ca prietenii ma duc pe umeri, spunand : ‘La ilahe illallah’, ca ma coboara in mormant, ca imamul le cerea oamenilor sa se roage pentru mine, caci in momentele acelea sunt tras la raspundere.

http://www.youtube.com/watch?v=3OSSgHrZHCk

Iar apoi m-au parasit si au venit ingerii insarcinati cu pedeapsa si se intrebau daca sunt pacatos si se raspundea ca da.
Am inceput sa tip, iar ingerii mi-au spus ca pot sa tip cat vreau pentru ca nu-mi va raspunde nimeni. Apoi, m-am adresat lui Allah Preaputernicul :

'O, Allah, intoarce-ma, intoarce-ma !'. Dar am auzit :

'Abia cand vine moartea la unul dintre ei, zice el : Doamne, adu-ma pe mine inapoi,pentru ca eu sa fac bine, in cele pe care le-am lasat !
Nicidecum ! [1] Acesta este un cuvant pe care il va rosti. [2] Iar in urma lor [3] este o despartire [4], pana in Ziua cand vor fi sculati [din morti]' (surat Al-Mu’minun 23 : 99-100 – in traducere sura ‘[Drept]credinciosilor’)

Apoi am inceput sa plang, dupa care l-am laudat pe Allah Preainaltul pentru ca inca mai am timp sa indrept lucrurile, bine ca sunt inca viu si pot sa-I cer iertare lui Allah Preainaltul.

(articol scris de fratele Enghin Cherim, revista 'Islamul Azi', nr.9)

Note de subsol :

[1] acesta este raspunsul asteptat al lui Allah pentru acela care cere sa se intoarca la viata;

[2] fara sa-i fie de niciun folos;

[3] in urma mortilor;

[4] Barzakh este o bariera, un obstacol, iar aici este lumea care separa Ceasul mortii de Ceasul invierii, si care nu mai permite intoarcerea celor care au murit.

:smile308: :smile308: :smile308: M-a intristat f tare postarea ta frate Dan, este atata adevar in aceste cuvinte.

InchALLAH sa fim printre cei fericiti in Ziua de Apoi

Jazak ALLAH Khair

Asta se cam bate cap in cap cu moartea clinica ,mai exact cu ce au simtit oamenii care au trecut prin aceasta faza. Toata lumea e de acord ca sufletul se desprinde de corp odata cu moartea, corpul celui mort fiind neinsufletit in secunda a doua.
Cu tot respectul pentru tine Dan:give_rose: insa eu prefer sa-i cred pe ei. Nu cred ca sufletul se indeparteaza vertiginos de trup dupa moarte,aceasta gandire o fi si din cauza ca sunt foarte spirituala

As Salamu aleykom

'Nu exista alta divinitate in afara de Allah, intr-adevar clipa mortii este grea.'

SubhnaAllah ,un foarte bun rappel inchaAllah pentru noi pentru toti .

asa este te cuprind fiorii citind aceste rinduri ,alhamduliAllah ca sintem musulmani si alhamduliAllah ca sintem inca in viata si putem sa ne pregatim si sa simtim mirosul Paradisului inchaAllah.

In numele lui Allah Cel Milostiv, Indurator !

Ana Maria, barzakh (برزخ‎) este cuvantul care desemneaza acea perioada a vietii de dupa moarte, specificata in Nobilul Coran in care sufletul celui decedat este transferat de-a lungul granitelor taramului mortii si trebuie sa raspunda la cele trei intrebari : 'Cine este Stapanul tau ?', 'Care este religia ta ?', 'Cine este Profetul tau ?' (relatat de Abu Dawood prin preluare de la Barai bin 'Azib).

In cel priveste pe drept-credincios, el va raspunde ca Stapanul lui este Allah Prerainaltul, religia este Islamul, iar Profetul este Muhammed (pacea si binecuvantarea fie asupra sa !).

In acel moment, se va striga din ceruri : 'Robul meu a crezut !' si mormantul i se va largi atat cati i permite privirea, va avea un asternut din Paradis si i se va deschide o usa spre Paradis de unde ii vor veni binefacerile acestuia.

Asta nu are nimic in comun cu moartea clinica de care aminteai. Este o bariera pe care sufletul celui decedat nu o mai poate trece pentru a reveni in aceasta viata :

{ لَعَلِّيۤ أَعْمَلُ صَالِحاً فِيمَا تَرَكْتُ كَلاَّ إِنَّهَا كَلِمَةٌ هُوَ قَآئِلُهَا وَمِن وَرَآئِهِمْ بَرْزَخٌ إِلَىٰ يَوْمِ يُبْعَثُونَ }

Cat despre stiinta, Coranul nu a contrazis-o nicio clipa. Ba din contra, de cele mai multe ori a precedat-o, si stim cu totii exemple nenumarate, alhamdulillah :) Iar altele inca nu au fost descoperite !

“Ocupă-te de viaţă că moartea îşi poartă singură de grijă!”un simplu citat sau o realitate???un simplu citat sau este chiar un fapt?….intradevar noi toti trebuie sa ne straduim ca in aceasta viata efemera sa lasam ceva in urma noastra si sa ne cultivam spiritul , universul e făcut din începuturi şi sfârşituri si la mijloc e viaţa! Chiar viaţa omului!
Pentru o parte din oameni începutul şi finalitatea vieţii rămân un mister existenţial. Pentru aceştia omul se naşte fără să ştie de ce şi moare pentru că nu are altă alternativă. Şi totuşi „Moartea nu este un moment, ea coexistă şi însoţeşte omul pe tot parcursul vieţii. Ea este prezentă în toate lucrurile ca limita lor evidentă. Timpul şi spaţiul, momente care se şterg şi distanţe care separă, sunt tot atâtea rupturi, morţi parţiale. Orice despărţire, uitare, schimbare, faptul că nimic nu poate să se reproducă identic, traduc suflul morţii în chiar inima vieţii şi ne aruncă în nelinişte. Orice plecare a unei fiinţe dragi, sfârşitul oricărei pasiuni, urmele timpului pe faţă, ultima privire aruncată asupra unui oraş, sau asupra unui peisaj pe care nu-l vei mai vedea niciodată sau, pur şi simplu, o floare pălită suscită o profundă melancolie, o experienţă imediată a morţii anticipate.” (Paul Evdokimov – Vîrstele vieţii spirituale, Ed. Charistiana, Bucureşti ,1993)
Există însă şi oameni pentru care moartea nu mai e o piedică în calea nemuririi ci un element catalizator al transformării lor spirituale. Şi nu sunt puţini. Aceştia sunt oamenii care păstrează prezenţa lui Allah Preainaltul în inimile lor ca pe o realitate vie. Astfel, drumul parcurs pe firul vieţii capătă sens doar prin acest proces de sacralizare a universului. Pentru un mistic care are o relaţie directă cu Divinitatea fiecare atom îşi are locul şi rostul lui iar fiecare acţiune care se săvârşeşte nu este o întîmplare ci o necesitate într-un proces de transformare, de apropiere de Valorile Spirituale.
Oameni fiind, dacă trăim la nivelul trupului, durerea şi plăcerea vor fi cele care ne vor da orientarea vieţii. Chiar moartea este un concept abstract, intangibil până la manifestarea ei, pe când durerea este evidentă şi simţită de fiecare fiinţă într-un mod limitator. Dacă nu este prea intensă pot trăi cu ea, îmi aminteşte cu glas scăzut că sunt o făptură mărginită. Dacă devine prea ascuţită, durerea transformă trupul într-un vrăjmaş, într-o obsesie.
Doar neputinţa omului de a trăi după aşteptările divine, face din trup un duşman. Şi totuşi dacă vom reuşi să ne înălţăm la nivelul spiritului vom trăi cu adevărat bucuria de a trăi. Acest trup însufleţit care este omul,are privilegiul şi capacitatea de a trăi extazul vieţii. Doar orientarea fermă către Allah Preainaltul face din om un trăitor în Spirit, iar pentru Spirit, devenit nemuritor, inexistenţa morţii este o evidenta fiindcă ea se află dincoace iar el dincolo.
Viata noastra de fiecare zi este practic o provocare la cunoastere, suntem intr-o permanenta sete de cunoastere si de apropiere prin rugaciune de Allah Preainaltul, in fiecare zi cautam sa ne conectam si sa simtim cum acea putere divina ne mangaie sufletele; exista probabilitatea sa murim in cursul zilei de azi( ca si exemplu), este suficienta o secunda, toti suntem datori vietii cu o moarte, dar ceea ce este important este cate clipe am trait cu adevarat azi?faptele noastre au venit din suflet, au fost intradevar pentru Allah?
Viaţa noastră nu se petrece în viitor şi nici în trecut; nu mai sîntem oamenii de ieri şi nici nu ştim cum vom fi mîine; haideţi să trăim viaţa mai încet ca să avem timp să înţelegem ceva din ea şi să nu ni se pară la sfîrşit că a fost doar un film care s-a derulat mult prea repede pentru a prinde măcar esenţialul din el...
“Aţi vrea să cunoaşteţi secretul mortii.
Dar cum să îl găsiţi altfel decît căutîndu-l în inima vieţii?
Bufniţa ai cărei ochi nocturni sînt orbi în lumina zilei nu poate revela misterul luminii.
Dacă vreţi într-adevăr să priviţi spiritul morţii, deschideţi-vă larg inima asupra corpului vieţii.
Pentru că viaţa şi moartea sunt una, la fel cum rîul şi marea sînt una.
În adîncul speranţelor şi dorinţelor voastre se află în tăcere cunoaşterea lui dincolo;
Şi asemeni seminţelor visînd sub zăpadă, inima voastră visează la primavară.
Încredeţi-vă-n vise, căci ele ascund poarta spre veşnicie. “
(Paul Evdokimov – Vîrstele vieţii spirituale, Bucureşti ,1993)

Trebuie să conştientizăm permanent momentul prezent, „aici” şi „acum”. Fericirea este mereu amînată pentru mai tîrziu, într-un „atunci şi acolo” fantasmagoric în care proiectăm de cele mai multe ori dorinţe confuze şi contradictorii. Adevărata fericire nu poate fi atinsă decît printr-o reală şi profundă cunoaştere de Sine, iar pentru ca această cunoaştere să apară este necesară o permanentă atenţie faţă de clipa prezentă, inshaa Allah sa fim dintre cei buni si rabdatori,Inshaa ALLAH ,ALLAH Subhanna Hua wa taala, sa luam din aceasta lume doar ceea ce ne trebuie pentru a ne pregati de aceast moment important,Inshaa ALLAH!

In numele lui Allah Cel Milostiv, Indurator !

Frumoase reflectii asupra vietii si a mortii, surioara :give_rose:

Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea fie asupra sa !) obisnuia sa mediteze asupra acestor probleme, asa cum de altfel au facut-o toti profetii lui Allah Preainaltul :)

Sa nu uitam ca in jurul varstei de 40 de ani, profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea fie asupra sa !) isi facuse un obicei din a-si petrece ore lungi in singuratate, meditand asupra tuturor aspectelor creatiei din jurul lui. Refugiul sau preferat era pestera Hira', aflata la doar 3 Km de Mekka :

http://www.islamonline.net/English/h...ages/pic11.jpg

Ii placea intotdeauna sa mearga acolo si sa invite drumetii sa imparta cu el modestele sale provizii. El obisnuia sa-si dedice cea mai mare parte a timpului, mai ales in luna Ramadan, rugaciunii si meditatiei asupra universului din jurul sau ...

Era etapa preliminara perioadei marilor responsabilitati pe care, foarte curand, avea sa le poarte pe umerii sai...

http://biblia.com/islam/islam4.jpg

Bismillahir-rahmair-rahim,
Frate Dan, intradevar subiectul deschis de tine este extraordinar, nu trebuie decat sa ne faca sa meditam mai mult si sa reflectam asupra noastra,a faptelor noastre (nu numai in anumite perioade ale anului, in fiecare zi cu aceeasi intensitate InshaAllah).
Există diferite tipuri de meditaţie, fiecare om poate să-şi aleagă unul potrivit în funcţie de structura sa mentală.

Unii meditează asupra Divinităţii, alţii asupra fiinţelor eliberate spiritual, alţii au ca teme de meditat anumite rugăciuni sau anumite Sure.

Eu v-aş recomanda acum să meditaţi asupra unor virtuţi cîte 15-20 de minute zilnic timp de o săptămînă sau o lună pentru fiecare virtute în parte. Acestea sînt: umilinţa, dreptatea, curajul, compasiunea, răbdarea, mărinimia, sinceritatea, iubirea pură, generozitatea, calmul, mulţumirea, puritatea, perseverenţa, bunăvoinţa, aspiraţia, voioşia, uitarea injuriilor, iertarea.
Imaginaţi-vă că aveţi deja aceste virtuţi şi că le manifestaţi din plin. Spuneţi-vă: „sînt răbdător, nu mă voi lăsa pradă iritării de acum înainte, voi da dovadă de această virtute de acum înainte, zilnic fac progrese” sau „iubesc pe toţi semenii mei, cunoscuţi şi necunoscuţi, pe toţi cei ce mi-au făcut bine şi pe toţi cei ce mi-au făcut rău, toţi sîntem o singură fiinţă care vibrează de iubire pură”.

Reflectaţi asupra avantajelor oferite de aceste virtuţi şi la inconvenienţele iritabilităţii, urii, mîndriei, laşităţii etc.

Veţi întîmpina greutăţi cu siguranţă, veţi fi testaţi atunci cînd nici nu vă aşteptaţi dar la capătul drumului se află recompensa pentru munca şi perseverenţa voastră. De aceea fiţi prevăzători, curajoşi şi încrezători. Dacă sînteţi puri şi sinceri, ascultaţi-vă vocea interioară, Allah Subhanna Hua wa taala , ne îndrumă şi ajută permanent.

http://img49.imageshack.us/img49/9976/islamic5zf9.jpg