Călăuzirea gânditorului Seid Kutub(Allah fie mulţumit de el).

Seyid Kutub s-a născut într-un sătuc de pe meleagurile Egiptului, într-o familie de credincioşi , tatăl său având dorinţa puternică de a-l învăţa pe Seyid Sfântul Coran încă de la o vârsta fragedă, înainte de 10 ani cand deja memorase întregul Coran.
Apoi trâind o perioadă de 10 ani în rătăcire, după cum şi spune:” perioada ateistă” tot el declară:” am trăit timp de zece ani ca un ateu până când am găsit calea cea dreaptă, şi mi-am găsit liniştea sufletească”.
În anul 1948 Seyid Kutub primeşte o bursă pentru studii în America din partea Ministerului Culturii, acest drum fiind începutul drumului nou, drumul către căinţă . Călătorind cu vaporul în Oceanul Atlantic au avut loc mai mult intamplari care i-au influenţat viaţa.
Iata cateva din intamplarile lui Seyid Kutub pe acel vapor:
“ Eram 6 persoane, musulmani, dintre cei 120 de calatori la bordul vaporului care se îndrepta către New York si ne-am gândit să facem rugăciunea de vineri , pe vapor.
Allah ştie că nu ne gândeam să facem numai rugăciune ci aveam o ardoare puternică pentru a-i vesti pe cei de la bordul vasului de Islam.
Ne-a ajutat căpitanul vasului(care era englez), să ne facem rugăciunea, permiţându-le marinarilor şi lucrătorilor de pe vas care erau musulmani şi nu aveau de lucru să vină să facă rugăciunea împreună cu noi.
Erau foarte fericiţi deoarece pentru prima oară se făcea rugăciunea de vineri la bordul vasului. .
Am ţinut predica de vineri, şi am condus rugăciunea, iar călătorii curioşi urmăreau fiecare mişcare care o făceam în timpul rugăciunii.
După rugăciune au venit mulţi dintre ei să ne felicite! Însă o doamna din grup (am aflat după aceea că era din Iugoslavia) şi era creştină fugea de iadul lui “Tito” şi de comunismul său! A fost foarte entuziasmată de ce am făcut noi, încât i-au dat lacrimile. A venit să ne strângă de mână cu mare căldură şi spunea (cu engleza ei puţină), că nu poate să se abtină de la influenţa rugăciunii şi liniştea sufletească care a cuprins-o…
După toate acestea …. Sub această umbra a credintei incepe Seyid sa-si spuna:
“ oare ma duc in America si incep sa fiu dintre cei care isi petrec viata mancând şi dormind. Şi oare exista o alta soluţie în afară de islam şi practicarea lui, într-o viaţă plină de ispite.?” A spus: “ am vrut să fiu acel musulman care pune în aplicare poruncile islamului. A vrut Allah să mă încerce dacă într-adevăr sunt sincer in credinta mea.….. când am ajuns în faţa camerei mele văd ca uşa era întredeschisa dau să intru când văd o fată frumoasă subţirica, înaltă, aproape dezbrăcată, tot corpul ei era de invidiat.şi a început să îmi spună în engleză:” oare domnul meu îmi va permite să fiu musafira lui în seara aceasta?” mi-am găsit scuze zicand ca în cameră nu e loc decât pentru un singur pat de o persoană….. a început să-mi zică ca în multe paturi încap două persoane…am fost nevoit să-i închid uşa în faţă pentru că nu mai scăpam de insistenţele ei , in curand am auzit-o tăvălindu-se pe podeaua coridorului .. era mahmură.. mi-am spus Slavă lui Allah.. aceasta era o încercare de la Allah, am simţit un sentiment de mândrie, că m-am salvat….”
Seyid (fie Allah mulţumit de el) a trecut prin multe încercări pe care le-a depăşit cu bine!
Când a ajuns în America povesteşte:
“ când am ajuns în America am văzut cu ochii mei realitatea versetului: “ când au uitat ei ceea ce li s-a amintit, Noi le-am deschis lor porţile tuturor lucrurilor. Iar când se bucurau ei de ceea ce li s-a dat, i-am apucat Noi deodată şi iată-i pe ei deznădăjduiţi”(al-anam:44).
Versetul ne descrie cum se scurg toate minunăţiile şi darurile fără socoteală, şi care nu au asemănare pe această lume.
Şi vedeam mândria acelui popor cu aceste minunăţii… crezând că toate acestea sunt doar pentru omul alb… şi modul de comportare cu cei care au avut neşansa să nu fie albi fiind foarte duri şi sălbatici cu ei…şi faţă de ceilalţi oameni , vedeam toate acestea şi îmi aminteam de acest verset… ceea ce era din legea lui Allah.. “
Dupa doi ani petrecuţi în America se întoarce în Egipt … dar era un alt om…un bărbat credincios, purtătorul religiei şi propovăduitorul Islamului.

Călăuzirea celor doi soldaţi care au văzut pedeapsa lui Seyid Kutub

În efortul învăţaţilor şi propovăduitorilor şi al celor care îşi îndreaptă drumul către Allah, observăm sinceritate şi devotiune.
Printre ei se numără şi Seyid Kutub. Moartea lui a avut o influenţă puternică asupra oamenilor care l-au cunoscut printre care şi cei doi soldaţi ce l-au păzit în închisoare şi au asistat la execuţia sa.
Povesteşte unul dintre ei:
“ am văzut lucruri pe care nu ni le închipuiam dar care în acelaşi timp ne-au schimbat viaţa în totalitate…
În închisoarea militară primeam în fiecare seară persoane sau grupuri de persoane dintre cei învăţaţi , tineri şi femei şi ni se spunea: “acestia fac parte dintre cei josnici care colaborează cu evreii, şi trebuie să le descoperim secretele şi nu o putem face decât cu o pedeapsă dureroasă, precum îndepărtarea cărnii de pe oasele lor. Făceam acest lucru cu credinţa că nu ne facem decât datoria. Dar în schimb ne-am trezit în faţa unor lucruri pe care nu le putem descrie, i-am vazut pe cei din ”clasa inferioară” cu o mare perseverentă la rugăciunea de noapte, şi îl pomeneau pe Allah tot timpul chiar şi în momentele în care erau chinuiţi.
Ba chiar unii trăind clipele morţii sau sub atacul câinilor , zâmbeau şi continuau să-l pomenească pe Allah.
Atunci am început să avem o îndoială în inimile noastre, şi ne gândeam că este imposibil ca aceşti oameni cu bună credinţă, care îl pomenesc pe Allah tot timpul, să lucreze cu duşmanii lui Allah.
M-am înteles în secret cu fratele meu să uşurăm cât putem pedeapsa acestor oameni, si sa-i ajutăm .
Cu ajutorul lui Allah nu am mai stat mult în acea închisoare iar ultima slujbă pe care am avut-o a fost păzirea celulei în care se afla unul dintre oameni descries ca fiind cel mai periculos dintre toţi, conducătorul “clasei inferioare” care le face pe toate , numit SEYID KUTUB.
A fost pedepsit până cănd nu a mai avut puterea să se ridice, ducându-l târâş până la judecătoria militară unde trebuia judecat. Într-o seara a venit sentinţa de condamnare la moarte prin spânzurare…după care a intrat la el un seykh pentru a-i vorbi. A doua zi la prima oră l-am luat de braţe împreună cu fratele meu, pentru a-l duce la maşina închisă unde mai dusesem înainte câţiva prizoneri, şi în câteva clipe ne-au dus la locul unde trebuia să se execute pedeapsa… în spatele nostru câteva maşini cu soldaţi pentru apărare. … am văzut soldaţii aranjaţi ca gloanţele în încărcător… erau cei care pregătiseră totul… s-au ridicat din locurile lor …au mers fiecare la o spânzuratoare şi i-au învârtit sfoara în jurul gâtului, lângă el aflându-se cineva care astepta semnul pentru a-i trage scaunul de sub picioare… soldatul care trebuia să ridice steagul negru şi-a luat locul… simţeam un mare respect pentru ceea ce spuneau condamnaţii înainte de întâlnirea cu moartea fiecare vestindu-l pe cel de lângă el cu paradisul, întâlnirea cu Trimisul lui Allah şi companionii săi, la care auzeam un strigat foarte emoţionant :”Allahu ekber, Allah este cel mai Mare , slavă lui Allah….
În momentele de frică… o maşină în apropiere, după care nu s-a mai auzit nici un sunet, şi s-au deschis uşile păzite, pentru a ieşi un soldat cu un rang superior care a început să strige la călăi: “la locurile voastre”!
După care a înaintat lângă prietenul nostru care coborase alături de el la spunzurâtoare, şi i-a poruncit soldatului să-i ridice voalul de pe ochi, şi i-a ridicat sfoara de la gât, şi a început să-i vorbească:
“ O frate!... SEYID….. Vin la tine cu cadoul vieţii de la directorul cel milostiv şi bun, un cuvânt urmat de o semnătură după care poţi să ceri ce vrei pentru tine şi pentru fraţii tăi.” Nu a mai aşteaptat răspunsul, a deschis caietul pe care îl avea în mână şi i-a spus: “scrie frate aceasta frază: “am greşit îmi cer scuze”
Şi-a ridicat Seyid ochii cei limpezi, zâmbind într-un fel pe care nu îl putem descrie, şi i-a spus colonelului cu o voce joasă:” nu-mi cumpăr aceasta viaţă trecătoare cu o minciună care nu se şterge”
Colonelul i-a răspuns cu o voce supărătoare: “dar moartea Seyid!”
A spus Seyid: ” te salut cu o moarte pe calea lui Allah” Allah este cel mai mare!! Aceasta este o credinţă măreaţă, nu are rost continuarea dialogului, colonelul îi face semn soldatului să execute pedeapsa.
Deodata ne-am trezit cu corpurile lui Seyid şi ale fraţilor săi clătinându-se în aer….fiecare dintre ei rostea ceva de neuitat, care a avut o influenţă aşa de mare cum nu au mai avut alte cuvinte “Nu exista alt Dumnezeu în afară de Allah şi Muhammed este trimisul Său.”
Această întâmplare ne-a influienţat foarte mult. .. .. fie ca Allah să ne statornicească!...