Poveste cu luare aminte

As salamu aleikom wa rahmatu llahi wa barakatuhu


De cand eram mic aveam probleme cu locurile stramte si intunecate si evitam tot timpul sa intru in astfel de locuri. Dupa ani am inteles ca asta era o boala, dar chiar si asa nu am reusit sa scap de aceasta fobie.
Si uite asa, vreau nu vreau acum trebuie sa intru in unul din locurile acealea .
M-au infasurat in panza si m-au pus intr-un cosciug lung. Vocile celor din jurul meu le auzeam foarte bine si, desi aveam ochii inchisi, nu stiu cum, ii vedeam.
- A murit tanar, saracul! Spuneau. Si cate lucruri avea de facut.
Intr-adevar foarte multe lucruri ramasesera nerezolvate. De exemplu fiului meu nu i-am inceput o afacere, ratele la masina si la televizorul color nu s-au terminat. Visam sa deschid o mare firma sis a imi adun toti prietenii acolo. Ba mai mult, iarna e aproape si nu am rezolvat nimic cu lemnele si carbunii pentru incalzire, iar gaurile din acoperis nu le-am reparat.
Pe cand enumeram treburile nerezolvate un zgomot a voce mi-a ajuns la ureche. Parca ar fi fost dintr-un microfon, se apropia din cele mai indepartate locuri ale creierului si imi spunea:
- A trecut, gata, a trecut !
Inauntrul meu ziceam :” de n-ar fi trecut….” De unde a venit acel accident nici
nu stiu. Si ce bine stiam sa conduc…ce bun sofer eram…
Pe cand incercam sa imi amintesc ce era inainte mi-am dat seama ca cei care ma insoteau incercau sa inchida capacul de la cosciugul in care ma aflam. Cu toata puterea mea am incercat sa ma scutur si sa tip la ei ca sa le atrag atentia, dar nici ca am putut sa ma misc sau s ascot vreun sunet. Putin mai tarziu ma aflam in intuneric si am vazut o geana de lumina printr-o crapatura de la capacul cosciugului. Cu frica am zis:
- Vai, Allah! Ce se va intampla acum cu mine?
De teama nu ma puteam gandi la nimic. Intre timp am simtit cum ma ridicau
pe umerii lor si au inceput sa ma care leganat. Din ce auzeam de afara mi-am dat seama ca ploua si zgomotul picaturilor de ploaie care se loveau de cosciug se amesteca cu scartaitul acestuia. Mergeam catre moschee pentru rugaciunea de inmormantare.
Cand am zis de moschee mi-am amintit. Desi era foarte aproape si auzeam de cinci ori pe zi invitatia nu am avut timp niciodata sa ma duc. Dar intotdeauna ziceam ca atunci cand o sa implinesc 50 de ani o sa incep sa ma rog si o sa las toate obiceiurile proaste de care se plangea toata lumea.
Da, da, daca n-ar fi fost accidentul acesta, ce bun om as fi devenit…
Si cuvintele pe care le-am auzit inainte si care nu mi-am dat seama de unde vin:
- A trecut, gata, a trecut! S-a terminat!
Putin mai tarziu s-a terminat rugaciunea si am fost ridicat iar pe umeri.
Treceam prin fata cafenelei din cartier am auzit prietenii cu care ma jucam carti in fiecare zii inainte; radeau in hohote si m-am gandit “ probabil nu au auzit ca am murit”. Pe cand vocile se indepartau simteam ca sunt carat pe o panta si an inteles ca era panta ce ducea la cimitir. Ploaia care cadea foarte tare se strecura prin crapatura din cosciug si mi-am dat seama ca kefenul( panza cu care sunt infasurati mortii) era ud fleasca. Cu toate astea am fost atent la discutiile din afara. Unii dintre prietenii mei vorbeau de problemele din economie, altii de ultimul meci al echipei nationale. Unul dintre cei care imi carau cosciugul ii soptea celui de langa el :
- Dupa vreme se cunoaste ce om era mortul! Ne-am udat pana la piele !
Cred ca am auzit gresit. Nu sunt ei prietenii mei cu care mi-am pierdut nopti
intregi?
Dupa o vreme cortegiul s-a oprit si cosciugul meu a fost dat jos. Capacul a
fost deschis iarasi si mainile care s-au aprobiat de trupul meu fara viata au adunat apa de pe mine intr-un bol.
Am fost intins si m-am uitat in jurul meu.
- Vai Allah ! Asta nu e mormantul meu?
De ce nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung aici? Nimeni nu a auzit vaietele
mele si am simtit ca prietenii mei se intreceau care mai de care sa inchida capacul.
Am ramas iarasi in intuneric si am inceput sa ma rog cu toata disperarea :
- Stapane! Am zis . Nu imi mai dai o sansa? O sa fiu un rob asa cum ai
poruncit Tu. Si mormantul sa mi se transforme intr-o gradina a Raiului.
Aceeasi voce, ca mai devreme dar acum mai puternica :
- A trecut ! Totul s-a terminat ! zicea
Zgomotul facut de pamantul care cadea pe podetul din mormant mi-a amintit
de tunete si m-am infiorat.
Cu ultimele puteri m-am scuturat si am deschis ochii. Eram in patul din odaia mea si am avut un cosmar. Un doctor, prietenul meu incerca sa ma trezeasca:
- A trecut, gata , a trecut! Urla acesta. A trecut, uite, n-a mai ramas nimic.
Cu greutate m-am ridicat din locul in care eram intins. Era mud fleasca de
transpiratie si parka slabisem 20 de kile. Afara ploua cu putere si intreaga casa se zguduia de la tunete si fulgere.
In privirile socate ale celor din jurul meu am incercat sa ma adun:
- Stapane! Cu fiecare particica din mine iti multumesc. Ce m-as fi facut daca nu as mai fi avut o sansa sa ajung un rob de care sa fii multumit?
Traducere: surioara Oana(jordania) Allah sa fie multumit de ea.
Sursa: www.TurnToIslam.com

:smile18: cind citesc asa fel de istorii mi-se stringe inima in spate si mi-se cutremura tot corpul,de multe ori chiar ma navaleste plinsul,chiar mie frica dar sper ca totusi Allah o sa ma ajute si cred ca doar el o sa ne scoata din intuneric

hay Allah cate o data sieu traisc cu sentimentul asta dar de acolo sar burusc la ideea ca daca nu ar fi Allah nu ar fi nimic si atunci regasesc razele soaelui si frumusetea vietii cea pe care o avem zilnic langa noi dar nu avem ochii indeajuns de deschisi ca sa vedem "ce frumos e afara"de ce oare] :))pentru tina ca sa zambesti si sa ai dovada ca e cineva acolo si are grija de tine gandestete ca atunci cand tu rostesti cu durere"nu ma vede nimeni !!unde allah cand am nevoie de el!!!!" gandestete ca el te tine pe grate
Multumestei lui Allah si pentu placutul aer rece pe care l-ai respirat azi dimineata
Succes