Istoria produselor cosmetice

Egiptul antic, 4000 î.e.n.: prima menţiune referitoare la produsele cosmetice. Femeile cu o anumită poziţie socială aplicau pe faţă o cremă verde, din minereu de cupru, pentru a-şi defini trăsăturile. Foloseau uleiuri parfumate şi îşi pictau sprîncenele cu o cremă obţinută din seu de oaie şi plumb. Se pare că foloseau parfumul pentru a acoperi mirosul machiajului facial.

Vechii egipteni foloseau produse cosmetice pe bază de mercur. Ingredientele cosmeticelor moderne sunt, încă, o surpriză pentru cei care le folosesc: spre exemplu, rujul conţine o substanţă gelatinoasă obţinută din solzi de peşte. Aceasta, denumită "esenţă de perlă", se obţine de la hering, fiind unul dintre multele produse derivate obţinute din peşti.

Culoarea roşie a rujului este, de fapt, dată de carmin, rezultat din zdrobirea carapacelor unor anumite insecte. Produse cosmetice de uz extern folosite la modificarea sau îmbunătăţirea înfăţişării pielii, părului, unghiilor, buzelor şi a ochilor. Vopseaua de corp, utilizată ca ornament sau în cazul procesiunilor religioase, era des folosită de către popoarele primitive. Uleiul, balsamul, pudra şi vopseaua de păr erau folosite şi ele. Multe dintre aceste produse îşi au originea în Asia, dar sunt consemnate pentru prima oară în Egipt.

Mormintele antice conţineau vase cu produse cosmetice (vase kohl) şi aplicatoare (linguri cosmetice). Egiptenii foloseau kohlul pentru înnegrirea ochilor; pe faţă îşi dădeau cu vopsea de plante, iar unghiile erau vopsite cu henna.

Orient, 1500 î.e.n.: în China şi Japonia, făina de orez dădea culoare albă feţei. Genele şi sprîncenele erau smulse, dinţii erau vopsiţi în negru sau auriu, iar henna colora faţa şi părul. Cu alte cuvinte, adolescenţii de atunci arătau exact ca cei din ziua de azi.

Grecia, 1000 î.e.n.: dacă făceai parte din clasa superioară, probabil că purtai perucă, pentru a ascunde faptul că nu prea foloseai baia. Lucru valabil, de altfel, atît pentru femei, cît şi pentru bărbaţi. Şi aici era la modă vopsirea feţei cu cretă albă sau făină de plumb (cu toate acestea, nu există menţiuni privind eventuale intoxicări cu plumb).

Dacă doamnele voiau ceva mai multă culoare, alegeau cleiul de ocru şi crema de fier pe post de ruj. Îşi vopseau palmele cu henna roşie, pentru a părea mai tinere. Aceste practici coincid, deloc surprinzător, cu descoperirea şi perfectarea săpunului. Foloseau creioane din cărbune şi batoane de vopsea roşie.

Egiptul antic, 4000 î.e.n.: prima menţiune referitoare la produsele cosmetice. Femeile cu o anumită poziţie socială aplicau pe faţă o cremă verde, din minereu de cupru, pentru a-şi defini trăsăturile. Foloseau uleiuri parfumate şi îşi pictau sprîncenele cu o cremă obţinută din seu de oaie şi plumb. Se pare că foloseau parfumul pentru a acoperi mirosul machiajului facial.

Vechii egipteni foloseau produse cosmetice pe bază de mercur. Ingredientele cosmeticelor moderne sunt, încă, o surpriză pentru cei care le folosesc: spre exemplu, rujul conţine o substanţă gelatinoasă obţinută din solzi de peşte. Aceasta, denumită "esenţă de perlă", se obţine de la hering, fiind unul dintre multele produse derivate obţinute din peşti.

Culoarea roşie a rujului este, de fapt, dată de carmin, rezultat din zdrobirea carapacelor unor anumite insecte. Produse cosmetice de uz extern folosite la modificarea sau îmbunătăţirea înfăţişării pielii, părului, unghiilor, buzelor şi a ochilor. Vopseaua de corp, utilizată ca ornament sau în cazul procesiunilor religioase, era des folosită de către popoarele primitive. Uleiul, balsamul, pudra şi vopseaua de păr erau folosite şi ele. Multe dintre aceste produse îşi au originea în Asia, dar sunt consemnate pentru prima oară în Egipt.

Mormintele antice conţineau vase cu produse cosmetice (vase kohl) şi aplicatoare (linguri cosmetice). Egiptenii foloseau kohlul pentru înnegrirea ochilor; pe faţă îşi dădeau cu vopsea de plante, iar unghiile erau vopsite cu henna.

Orient, 1500 î.e.n.: în China şi Japonia, făina de orez dădea culoare albă feţei. Genele şi sprîncenele erau smulse, dinţii erau vopsiţi în negru sau auriu, iar henna colora faţa şi părul. Cu alte cuvinte, adolescenţii de atunci arătau exact ca cei din ziua de azi.

Grecia, 1000 î.e.n.: dacă făceai parte din clasa superioară, probabil că purtai perucă, pentru a ascunde faptul că nu prea foloseai baia. Lucru valabil, de altfel, atît pentru femei, cît şi pentru bărbaţi. Şi aici era la modă vopsirea feţei cu cretă albă sau făină de plumb (cu toate acestea, nu există menţiuni privind eventuale intoxicări cu plumb).

Dacă doamnele voiau ceva mai multă culoare, alegeau cleiul de ocru şi crema de fier pe post de ruj. Îşi vopseau palmele cu henna roşie, pentru a părea mai tinere. Aceste practici coincid, deloc surprinzător, cu descoperirea şi perfectarea săpunului. Foloseau creioane din cărbune şi batoane de vopsea roşie.

Roma, 100 e.n.: Platus scria: „O femeie fără culoare este ca mîncarea fără sare”. Deşi o civilizaţie înaintată, romanii îşi dădeau cu unt pe obraji şi îşi făceau unghiile cu sînge de oaie şi le lustruiau cu seu de le la acelaşi animal. Contribuţia lor specială a fost moda băilor în nămol, suplimentat cu excremente de crocodil, cu efecte neştiute încă. Bărbaţii se vopseau blond, pentru a părea mai tineri. Vopselele de păr erau însă atît de caustice, încît duceau la chelire completă.

Şi romanii aveau sclavi speciali pentru aplicarea machiajelor. Produsele de frumuseţe au atins apogeul în perioada Imperiului Roman – cărbunele pentru faţă şi fondul de ten denumit "fucus" – cînd doamnele deja aveau sclavi special pregătiţi pentru aplicarea diverselor machiaje.

Evul Mediu: Multe dintre cosmeticele amintite mai sus au trecut şi de perioada medievală, cruciaţii aducînd din Orient uleiuri şi parfumuri. În timpul Renaşterii, cosmeticele pe bază de plumb erau folosite în mod exagerat.

Secolul XIV: cosmeticele erau văzute ca un adevărat pericol pentru sănătate, fiind considerate vinovate pentru blocarea circulaţiei sangvine. În Anglia elisabethană, părul roşu era la modă. Femeile cu poziţie socială înaltă îşi dădeau cu albuş de ou pe faţă, în timpul zilei, iar noaptea dormeau cu cotlete de viţel pe ochi, pentru a întineri tenul. Un dramaturg al epocii chiar a scris: „O femeie frumoasă este ca o… delicatesă”.

Secolele XV-XVI: în Europa, cosmeticele erau folosite numai de către aristocraţi. Italia şi Franţa au devenit centrele industriei cosmetice. Franţa a perfecţionat arta parfumeriei, dar a condus şi la crearea unei arme mortale: dacă înlocuiai plumbul cu arsenic în pudra de faţă, cel care o folosea murea în scurt timp.

Secolele XVII-XVIII: cosmeticele sunt folosite pe scară largă, excepţie făcînd doar clasa foarte săracă, fardul şi rujul roşu erau folosite ca simbol al tinereţii, averii şi bunăstării. Cărţile şi reţetele privind prepararea şi aplicarea cosmeticelor erau la mare căutare. Acesta este momentul cînd apar cosmeticienii profesionişti, iar reţetele luxoase de cosmetică includeau şi băi în vin sau lapte. După ce a cunoscut un avînt extraordinar în anul 1760, folosirea produselor de frumuseţe a încetat brusc în perioada Revoluţiei Franceze.

Secolul XIX: din nou, Franţa. Acolo se dezvoltă procesele chimice de înlocuire a aromelor obţinute prin metode naturale cu. produse de frumuseţe bazate pe cercetarea ştiinţifică. Oxidul de zinc începe a fi folosit în pudra facială, înlociund în mare parte mortalele mixturi de plumb şi cupru, utilizate anterior.

Alte substanţe otrăvitoare sunt încă folosite în machiajul ochilor (sulfit de plumb şi antimoniu), conturul de buze (sulfit de mercur) şi sclipiciul de ochi. Este important să arăţi bine! Produsele cosmetice şi de machiaj sunt menite să îmbunătăţească frumuseţea corpului, fiind folosite în plus faţă de simpla igienă zilnică.

Utilizarea cosmeticelor este foarte răspîndită printre femei, mai ales în ţările vestice. Din acest moment, industria cosmetică s-a dezvoltat continuu, apărînd noi produse, cu întrebuinţări tot mai variate. În Statele Unite ale Americii, cosmeticele comercializate sunt supuse legilor privind siguranţa şi calitatea produselor alimentare.

Regina Victoria a proclamat folosirea machiajului ca obicei "indecent". Machiajul era considerat vulgar şi destinat în special actorilor şi prostituatelor. La începutul secolului XXI, industria cosmetică este condusă de corporaţii multinaţionale şi aduce profituri de miliarde de dolari.

În timpul primului război mondial, produsele cosmetice erau deja folosite în mod curent în ţările occidentale (deşi în Germania nazistă erau interzise). În Japonia, gheişele foloseau ruj fabricat din petale de floarea soarelui, zdrobite, pentru accentuarea buzelor, a sprîncenelor şi a conturului ochilor. Batoane de ceară bintsuke, o versiune mai moale de ceară de păr, folosită de către luptătorii de sumo, erau pe post de fond de ten.
Faţa şi ceafa şi le colorau cu cremă şi pudră albe; roşul accentua ochii şi nasul. În momentul în care gheişele absolveau cursurile speciale şi îşi obţineau independenţa, în cadrul ceremonialului oficial îşi vopseau dinţii cu negru.

Cosmeticele moderne urmăresc menţinerea aspectul tineresc şi, într-o oarecare măsură, incitant al tenului. Cosmeticele au, în prezent, forme multiple, de la ruj şi luciu de buze (utilizate pentru colorarea buzelor, cu rol în stimularea sexuală); fond de ten, pudră şi fard de obraz (folosite la colorarea feţei, prin jocuri de lumini şi umbre, care ascund micile defecte, creînd senzaţia de prospeţime); rimel (care ajută la accentuarea genelor şi a conturului ochilor, dimensiunea ochilor adăugînd prospeţime feţei) şi tuşul de ochi şi fardul de pleoape (pentru ochi); pînă la ojă de unghii (pentru decorarea degetelor de la mîini şi picioare).

Acum, cînd spunem toate acestea, constatîm că industria cosmeticelor este dominată de un număr redus de companii multinaţionale, toate avîndu-şi începuturile în primele decade ale secolului trecut. Cosmeticele trec deja limita dintre simpla retuşare a aspectului fizic, ajungînd la schimbarea ridicală a înfăţişării, cum este cazul machiajului teatral, folosit de către actori pentru a intra în pielea personajelor pe care le interpretează.

Cu ajutorul machiajului se obţin foarte multe efecte speciale, mai ales dacă luăm în calcul rolurile în care actorul este complet desfigurat prin folosirea efectelor de machiaj. Cosmeticele sînt folosite şi în tratamentele medicale, cu ajutorul lor depistîndu-se şi combătîndu-se unele afecţiuni.

Anul 1920 în America: cosmeticele şi aromele sunt fabricate şi încep să fie cumpărate. Acum este momentul ca femeile să renunţe la imaginea victoriană şi să se aranjeze şi să folosească cosmetice. Oamenii sunt interesaţi şi producerea de cosmetice a fost asigurată şi s-au dezvoltat magazinele cu raioane / lanţurile de magazine.

1927: Metodele chimice pentru ondularea părului, mult mai scumpe, au fost inventate pentru femeile care doreau sa-şi aranjeze părul cît mai natural.

1930: Staruri de cinema ca Mary Pickford, Theda Bara şi Jean Harlow au început să influenţeze stilul şi să folosească machiajul. În sfîrşit, look-ul alb a fost înlocuit cu cel bronzat. În

1935: La Hollywood se introduce machiajul tip „clătită”, pentru ca feţele actorilor (şi, mai ales, actriţelor!) să arate bine în filme.

1950: începe era modernă a cosmeticelor de afaceri. Pudra de faţă şi machiajul, uleiurile şi aromele sunt în continuare produse, fiind esenţiale pentru cele noi. Sponsorii filmelor de lung metraj de la Radio transmit reclamele Televiziunii.

1960: În industria parfumurilor, asta este o perioadă a schimbărilor, dar nu neapărat una bună. Buzele purpurii şi machiajul egiptean al ochilor se întorc, fluturii fiind pictaţi pe diferite părţi ale corpului. Să nu uităm de genele false. Machiajul „mîncare” a revenit botanic, ingredientele vegetale (morcov) sunt combinate pentru a crea întoarcerea la înfăţişarea naturală, miros şi atitudine.

1970: Anumite ingrediente nu mai sunt folosite în cosmetice pentru a proteja specile pe cale de dispariţie, iar alte specii sunt folosite în prezent în laboratoare pe cobai. Această eră care priveşte mediul dezvăluie începutul unor numeroase mişcări ecologiste care cer industriei cosmeticelor răspunsuri la întrebări precum „Ce faceţi cu aceşti bieţi căţeluşi şi iepuraşi inocenţi, pentru a îmbunătăţi aceste cosmetice?”.

1980-prezent: Soluţia este varietatea noului look, cosmeticele şi restul machiajelor să ajute împreună la formarea unei uriaşe industrii cu vînzări de peste 20 de miliarde de dolari anual. Suntem conştienţi că sîntem influenţaţi de reclamele tipărite sau de cele de la televizor. Acum ne folosim de Internet. Este ceva normal să cumperi flori dintr-o florărie, o carte dintr-o bibliotecă, un calculator dintr-un magazin de calculatoare. La ora actuală, nu ne mai facem griji în privinţa noilor ştiri despre cumpărăturile personale, căci pentru asta există Internetul.

Magazinul general sau cel cu raioane, începînd cu prima jumătate a anului 1950, este capabil să ţină cele mai fierbinţi produse şi mărci ale momentului, şi sa aibă inventarul „trecutului” în cazul în care produsele „fug” deodată de pe rafturi. Acolo există mai multe produse, mai multe mărci, mai multă reclamă, venituri mai mari şi o mai ridicată cerere pentru produsele din magazine,

Televiziune şi Internet. Numele jocului este acum „e-tailing”. Consumatorul poate cumpăra virtual orice produs, culoare, număr, marcă; produsul este expediat, de regulă, în 24 de ore. Deseori, asta reprezintă mai puţin timp pierdut decît o „călătorie” prin mall. Factorul convenient al înţelegerii tale cu e-tailer înseamnă mult. Doar îţi selectezi produsul şi termini cu alergatul prin magazine, după produsul dorit. Aceasta vă propune şi Ardes Cosmetici, prin magazinul său virtual (www.ardes.ro), din care puteţi cumpăra sute de produse, în condiţii speciale…