Plimbarea cu TAXI-ul
Acum douazeci de ani, imi castigam painea ca taximetrist. Cand am ajuns la adresa respectiva, la ora 2:30 noaptea, cladirea era scufundata in intuneric, cu exceptia unei ferester, la parter. In asemenea situatii, multi soferi de TAXI claxoneaza de doua ori, asteapta un minut, apoi pleaca. Insa am vazut prea multi oameni care depind de taxi, ca de singura lor posibiltate de deplasare. Daca nu
simteam pericol, obisnuiam sa merg pana la usa. Poate ca respectivul pasager are nevoie de ajutor, ma gandeam. Asa ca m-am dus si am batut la usa. "Imediat" raspunse o voce tremuranda, batrana. Am auzit ceva tarait pe podea. Dupa o lunga pauza, usa se deschise.
O femeie maruntica, de 80 de ani, se afla in fata mea. Purta o rochie cu imprimeu si o palarie cu voal, ca in filmele din anii '40. Langa ea, o valiza mica de nylon. Apartamentul arata de parca nimeni nu ar mai fi locuit acolo, de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu panze, nu erau ceasuri pe pereti, nici un bibelou pe rafturi. Intr-un colt, era o cutie plina cu fotografii si obiecte de sticlarie. "Poti sa-mi duci valiza la masina?", ma intreba ea. Am luat valiza apoi m-am intors sa o ajut pe batrana. Ea imi lua bratul si merse incetisor spre masina. Imi multumi pentru amabilitate. "Nu aveti pentru ce", ii spusei, "incerc doar sa-mi tratez pasagerii in felul in care mi-as dori sa fie tratata mama mea." "Oh, ce baiat bun." spuse ea.
Cand am ajuns la masina, ea imi dadu o adresa, apoi ma ruga, " Ai putea sa treci prin centru?" "Nu este insa cel mai scurt drum."am raspuns eu repede. "Oh, nu-i nimic" spuse ea, "nu ma grabesc. Sant in drum spre azilul de batrani." Am privit-o in oglina retrovizoare. Ochii ei luceau. "Nu mai am pe nimeni" continua ea, "doctorul spunea ca nu mai am mult de trait." In liniste, m-am intors si am oprit aparatul de taxat. "Ce ruta alegeti?" am intrebat. Pentru urmatoarele doua ore, am condus-o prin oras.
Ea imi arata cladirea in care lucrase pe timpuri, am trecut prin cartierul in care locuise cu sotul ei, abia casatoriti , am oprit in fata unui magazin de mobila, care fusese odata o sala de bal, unde dansase in
tinerete. Cateodata ma ruga sa incetinesc in fata unei cladiri anume sau a unui colt si privea in intuneric, fara un cuvant.
La primele raze ale soarelui , spuse deodata, "Am obosit, sa mergem acum." Am pornit in tacere, spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire joasa, ca o casa de convalescenta, cu un portal, unde opreau
masinile. Au iesit doua ingrijitoare, in intampinarea noastra. Erau atente si amabile, urmarindu-i miscarile. Se vedea ca o asteptasera. Am deschis portbagajul, si am dus valiza la usa. Batrana era deja
asezata intr-un scaun cu rotile. "Cat iti datorez?" intreba ea, deschizand portofelul. "Nimic" am spus. "Trebuie sa-ti castigi traiul", spuse ea. "Mai sant si alti pasageri", am raspuns. Si aproape fara sa
gandesc, m-am aplecat si am imbratisat-o. Ea m-a strans. "Ai daruit unei femei batrane, un moment de fericire" spuse ea. "Iti multumesc" . I-am strans mana, apoi am pornit ,in lumina diminetii. In urma mea
usa se inchise. Era un sunet care inchidea o viata.
Nu am mai luat pasageri in acea tura. Am condus fara tel, pierdut in ganduri. Pentru restul acelei zile, am reusit cu greu sa vorbesc. Ce-ar fi fost daca batrana ar fi avut parte de un sofer nervos sau care sa se grabeasca spre casa? Ce-ar fi fost daca as fi refuzat comanda, sau daca as fi claxonat o data si apoi as fi plecat? Privind inapoi , nu cred sa fi facut vreodata ceva mai important in viata mea.
Ne-am obisnuit sa credem ca vietile noastre se infiripa in jurul evenimentelor importante. Insa lucrurile importante ni se ofera pe neasteptate, minunat invelite in ceea ce altii ar putea considera a fi un nimic.
OAMENII POATE NU-SI VOR AMINTI CE AI FACUT , SAU CE AI SPUS.....INSA ISI VOR AMINTI INTOTDEAUNA DE CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA.
Autor: necunoscut
Cum se poarta musulmanii cu batranii?
A avea grija de parinti,in cea mai dificila perioada a vietii lor, batranetea, este considerata o onoare si o binecuvantare, si o ocazie de maturizare spirituala. Allah ta'ala ne cere nu numai sa ne rugam pentru parintii nostri, ci sa si actionam in compasiune nesfarsita, aducandu-ne aminte ca atunci cand eram copii neajutorati, ei ne-au preferat pe noi, lor insisi. Mamele sant onorate in mod deosebit: Trimisul lui Allah*salat* ne-a invatat ca Paradisul se afla la picioarele mamelor. Atunci cand ei ajung in anii batranetii , parintii musulmani sant tratati cu bunavointa, cu aceeasi bunatate si altruism. In Islam, a servi parintilor este o datorie, si este dreptul lor sa o ceara. Este un pacat sa reactionam cu iritare atunci cand batranetea lor devine dificila, fara vina lor.
Allah ta'ala spune in Sfantul Qur'an:
Si Domnul tau a oranduit sa nu-L adorati decat pe El si sa va purtati frumos cu parintii vostri, iar daca batranetele ii ajung pe unul dintre ei sau pe amandoi langa tine, nu le ziceti lor "Of!" si nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase.
Si din indurare coboara pentru ei aripa smereniei si indurarii si spune:" Doamne, fii indurator cu ei, caci ei m-au crescut [ cand am fost] mic!"
(Surat Al-'Isra': 23-24)
