Fondat pe 6 iulie

Cairo sau القاهرة - Al-Qahira, - Victoria

este capitala Egiptului şi are o populaţie de aproape 18 milioane de locuitori, făcând din acest aşezământ cel mai mare oraş din Africa şi Orientul Mijlociu.

Cairo este mai rar folosit de localnici, ei utilizând frecvent denumirea din arabă egipteană Misr - numele arab al Egipt-ului.

In partea de vest se a află centrul administrativ şi rezidenţial, iar în partea de est sunt cartierele muncitoreşti şi ale populaţiei cu nivel de trai mai scăzut.

Tot în partea de vest, se află oraşul Giza, care a devenit cartier al oraşului Cairo, în acest așezământ fiind inclus necropola antică a Memphis-ului, celebru pentru cele trei piramide mari, inclusiv Marea Piramida lui Keops. Site-ul de antic Memphis este situat la aproximativ 18 km sud de Cairo, în apropiere de necropola Saqqara şi de suburbia Helwan.

Cairo are un climat deşertic, cu ploi rare, în timpul iernii. Verile sunt fierbinți, iar iernile sunt blânde.


Istorie
Regiunea din jurul oraşului Cairo de astăzi, în special aşezământul Memphis a fost mult timp un important centru al Egiptului antic, datorită locaţiei sale strategice situate în amonte de Delta Nilului.

Cu toate acestea, originile orașului modern Cairo sunt legate de o serie de aşezări fondate pe la începutul secolul IV e.n., ca urmare a scăderii importanţei oraşului Memphis, când romanii au stabilit un oraş-fortăreaţă pe malul de est a Nilului. Această cetate, cunoscut sub numele de Babilon, este cea mai veche clădire din oraș. Acest cetate era situată în mijlocul comunităţii creştinilor ortodocşi copţi, care s-au separat de Biserica Romană şi de Biserica Bizantină, în acea perioadă.

După cucerirea musulmana a Egiptului, în 641e.n., comandantul Rashidun Amr bin Al-As fonda oraşul Fustat - الفسطاط, chiar la nord de fortăreaţa Babilon.

La cererea a califului Umar, capitala Egiptului a fost mutată de la Alexandria, în acest nou oraş . Prin urmare, Fustat a devenit centru regional al Islamului şi în locul unde s-a construit de Moscheea Amr ibn al-As, prima moschee din Egipt.

Când Abbasizii i-au înlăturat pe Umayyazi, în 750 e.n., aceştia au mutat capitala la Al-Askar, un alt aşezământ pe care l-au construit la nord de Fustat.

In 868 e.n., în timpul domniei lui Tulunizilor, capitala Egiptului a fost din nou mutată, în nord, la Al-Qatta'i. Cu toate acestea, nici Al-Askar, nu Al-Qatta'i a atins prestigiul sau importanţa oraşului Fustat.

Al-Askar şi Fustat erau atât de aproape unul de celălalt că nu se putea stabili cu exactitate limitele lor. Al-Qatta'i a fost distrus de Abbasizi, după recucerirea Egiptului din 905. Incepând cu acest eveniment, Fustat a devenit capitala Egiptului.

Fustat – الفسطاط – sau Misr al-Fustat, ori Fustat-Misr, a fost prima capitală arabă a Egiptului. El a fost condus de dinastia Umayyazilor din 661 en. – 750 e.n. şi de Abbassizi din 750 e.n. – 1050 e.n., ca oraş fortăreaţă.

Prin secolul XII, Fustat avea o populaţie de aproximativ 200 000 de locuitori şi a fost centru politic şi administrativ al Egiptului până în anul 1168, când a fost incendiat de către guvernatorul (vizir) Şawar – شاور – în scopul de a-i împiedica pe cruciaţi să îl jefuiască. Ce a rămas din oraş a fost apoi încorporat în Cairo, care se afla în imediata vecinătate.

In anul 969, armatele berbere conduse de generalul Al Jawhar - Siqilli, sprijinite de armatele berberilor Kutama din nordul Algeriei care se aflau sub autoritatea Fatimizilor, au cucerit Egiptul şi au stabilit un nou oraș fortificat de nord-est de Fustat. Construcţia oraşului a durat patru ani, şi a fost iniţial cunoscut sub numele de Al-Manṣūriyyah, după numele Califului fatimid Abu Tamim Al Mu’izzu_lDdiyn Alllah Mu’adz bin AlMansuur - أبو تميم "المعز لدين الله" معاذ بن المنصور, şi a devenit noua capitală a califatului.

Sub guvernarea Califului AlMansuur, Jawhar a construit Moscheea Al-Azhar, care a devenit a doua dintre cele mai vechi universităţi din lume.

Când Califul Al-Muizz Li-Din Allah a venit din vechiul oraş fatimid Mahdia, în 973, oraşului nou format i se va da numele său contemporan de Al-Qahira, în onoarea acestuia şi cu referire la victoria obţinută pentru cucerirea Egiptului.

Vreme de două secole de la fondarea Cairo, centru administrativ a rămas tot la Fustat.
Transferul definitiv al centrului de guvernare de la Fustat la Cairo are loc în anul 1168, după incendiul poruncit de vizir Şawar, care intră în conflicte cu regele Amalric I al Ierusalimului şi cu generalul sirian Şirkuh, ceea ce a condus la căderea dinastiei Fatimizilor.

In 1169 , Saladin a fost numit vizir al Egiptului şi, doi ani mai târizu, el va prelua puterea de la ultimul calif fatimid AlAdid, devenind astfel primul sultan al Egiptului, fondând dinastia Ayyoubidă, şi a restabilit legăturile cu califii abbassizi din Bagdad.

In timpul domniei sale, Sultanul Saladin a construit o fortăreaţă care a fost sediul guvernării egiptene până la jumătatea secolului XIX.

In 1250, soldaţii - sclavi, Mamelucii, au cucerit Egiptul şi, ca mulţi dintre predecesorii lor, au făcut Cairo capitala noii lor dinastii., continuând extinderea oraşului pe câmpiile din împrejurimi.

Proiectele arhitecturale iniţiate de Mameluci au dus nu numai la extinderea oraşului, ci şi la îmbunătăţirea infrastructurii lui.

Astfel, Cairo devine un important centru administrativ şi educaţional al lumii musulmane şi nod comercial între Asia şi Europa pentru rutele negustorilor de mirodenii .

In anul 1340, Cairo avea o populaţie de jumătate de milion.

Deşi Cairo a fost ferit de stagnarea cunoscută de oraşele europene din Evul Mediu târziu, totuşi oraşul nu a putut evita epidemia de ciumă care a avut loc între anii 1348 şi 1517, ceea ce a avut ca efect decimarea populaţiei de la 500 000 de locuitori până la 150 000.

Economia oraşului Cairo s-a depreciat în urma descoperii lui Vasco da Gama a căii maritime din jurul Capului Bunei Speranţe care va fi folosită ca rută pentru comerţul cu mirodenii.

Rolul politic al Cairo a scăzut semnificativ după ce otomanii au înlăturat pe Mamluci de la conducerea Egiptului , în 1517, când sultanul Selim I a schimbat statutul Egiptului în provincie a Imperiului, cu centru administrativ la Cairo.

Dominația otomană a rămas ca o pată neagră în istoria oraşului Cairo, dar cu toate acestea, în decursul secolelor XVI -XVII, Cairo a rămas un important centru economic şi cultural. Chiar dacă nu a mai fost nod comercial pe Ruta mirodeniilor, lucrurile s-au schimbat în sensul bun şi economia a prins un nou reviriment ca urmare a introducerii pe piaţă a cafelei yemenite şi a textilelor din India către Anatolia, Africa de Nord şi Balcani. Comercianții din Cairo au devenit foarte importanţi pentru schimburile comerciale cu Hijaz şi în timpul perioadelor de Pelerinaj către Mecca, iar Universitatea AlAzhar a atins un înalt prestigiu, care s-a păstrat şi azi.

Sub dominaţia otomană, Cairo s-a extins către sud şi către vest de centru propriu, adică de Citadelă. Oraşul a devenit al doilea mare aşezământ al Imperiului Otoman, după Istanbul, dar nu din cauza migraţiei către zona Cairo a unor populaţii de la Marea Mediterană sau a unor minorităţi religioase, ci datorită noii rute comerciale şi a importanţei în educaţie şi învăţământ, însă nu a mai atins cotele sin vremea mamelucilor.

Când Napoleon a sosit la Cairo în 1798, populația orașului era mai mică de 300.000.
Ocupația franceze a fost de scurtă durată, pentru că britanicii şi forţele otomane, sprijinite de un contingent masiv venit din Albania, Egiptul a fost recucerit, în 1801.

In 1803, britanicii se retrag lăsând pe turci, albanezi şi Mameluci să se lupte pentru putere.

Declanşarea războiului civil a permis unui albanez, pe nume Muhammad Ali, să ajungă la rangul de comandant şi, în final, cu aprobarea înaltei societăţi a vremii, va deveni vicerege în 1805.

Conducerea lui Muhammad ξAliy a durat până în anul 1848, când a murit. El a lansat o serie de reforme economice şi sociale importante, care i-a adus supra numele de fondator al Egiptului modern.

Deşi el a fost cel care a dispus construirea a numeroase edificii publice din Cairo, acestea au avut un impact redus asupra peisajului a oraşului.

In perioada 1863 – 1879, a domniei lui Ismail Paşa s-au continuat reformele lui Muɧammad Aliy, şi în plus s-a concentrat pe infrastructură, iar străzile s-au transformat in bulevarde largi, şi în ciuda restricţiilor bugetare el a reuşit să construiască sistemul de aprovizionare cu gaze al oraşului, iluminatul public, construirea teatrului şi operei.

Toate acestea au venit cu un preţ – o datorie publică uriaşă care a condus la constituirea unui pretext al marilor puteri europene de a controla economia ţării şi care va culmina cu invazia britanică din 1882, care deşi fusese declarată în faţa aliaţilor săi, ca fiind o dominaţie temporară, ea a durat până în secolul XX.

La cinci ani după ocupaţia britanică, naţionaliştii ou organizat puternice manifestaţii la Cairo, în anul 1919, care au adus în anul 1922 independenţa Egiptului.

Intre timp, mediul urban al Cairo se dezvoltă, se dezvoltă considerabil rețeaua de transporturi, iar populaţia creşte de la 350 000 la 1 300 000, iar suprafaţa locuită, de la 1000 de ha, creşte la 16 300 de ha. Apoi, are loc, practic, o explozie demografică căci în numai 4 ani de la retragerea trupelor britanice din 1956 Cairo ajunge la 7 milioane de locuitori.

Cairo devine un important centru politic al lumii arabe, aici stabilindu-se sediile a numeroase organisme internaţionale şi un important centru economic, deoarece aici vor lua naştere nenumărate companii multinaţionale cu efect major asupra economiei ţării.

In regimul lui Mubarak, centru istoric al Cairo este abandonat în favoarea periferiilor unde se construiesc şi în prezent, luxoase cartiere rezidenţiale.