Cum dovedeste Universul existenta lui Alllah - partea II

B. Legile mişcării electronice

O altă dovadă că Universul a fost creat se află în atomii care alcătuiesc materia.
Toţi atomii din Univers se compun din particule electrice negative şi pozitive; cele pozitive poartă numele de protoni, iar cele negative poartă numele de electroni.

In unii atomi mai există în plus şi o încărcătură neutră numită neutron.

Protonul şi neutronul alcătuiesc nucleul atomului, iar electronii sunt particule care se învârt în jurul nucleului, într-o mişcare eliptică, asemenea planetelor în jurul soarelui.

Dacă nu ar exista această rotaţie, masa nucleului ar atrage masa electronilor şi atunci materia s-ar comprima, deoarece spaţiul liber dintre nucleu şi electroni este foarte mare, raportat la dimensiunile acestor particule, astfel că putem spune că distanţa dintre nucleu şi electroni poate fi comparată cu distanţa pe care o au planetele faţă de Soare.

Dacă în atomii care alcătuiesc Pământul nu ar mai exista acel spaţiu dintre elementele lor componente, atunci el ar avea dimensiunile unui ou de găină.

Din acest studiu succint al atomului înţelegem următoarele:

1. Electronul se află în cei mai mulţi (dacă nu în toţi) atomi ai Universului într-o mişcare permanentă;

2. In Univers nu există nicio dovadă a faptului că electronii s-ar fi aflat iniţial într-o altă stare şi că, ulterior, ar fi trecut în starea actuală, dacă nu considerăm imposibilă existenţa unei etape mai vechi decât cea menţionată, pentru că, dacă ea ar fi existat, ar fi fost nevoie de un factor care să determine mişcarea electronilor din Univers, după imobilitatea în care s-ar fi aflat, şi Universul s-ar fi extins după ce ar fi fost îngust;

3. Intregul Univers este constituit din aceiaşi atomi ale căror particularităţi le-am prezentat, chiar din aceleaşi elemente, iar această mişcare pe care o găsim în electroni se întâlneşte în fiecare corp din Cosmos.

In urma acestor fapte putem afirma că un lucru care se roteşte trebuie să aibă un punct de început în spaţiu şi timp, punct din care a început rotaţia sa.

Toţi electronii şi toţi aştrii se află într-o mişcare de rotaţie şi această mişcare nu este reluată, din câte se pare.

Aşadar, trebuie să existe un început temporal şi parţial al mişcării electronului, iar acest început este de fapt începutul existenţei atomilor înşişi.

In felul acesta s-a ajuns la concluzia că acest Univers are un început, o apariţie şi un Creator care l-a creat din neant, pentru că din nimic nu poate rezulta o existenţă.


C. Energia solară

Ca să se poată percepe, în mod raţional, ceea ce infinitul însemnă, vom recurge la următoarea d e m on straţie:
1. Dacă după cifra 1 punem un număr de zerouri care se întinde pe o lungime echivalentă cu circumferinţa globului pământesc, acest număr mare de ani reprezintă o parte aproape echivalentă cu zero din infinit.

2. La fel, dacă punem în faţa cifrei 1, zerouri de la începutul Universului şi până la sfârşitul lui, acest număr nu reprezintă decât o parte din infinit asemănătoare cu zero.

In același fel stau lucrurile şi în legătură cu eternitatea.

Aceia care vorbesc despre eternitatea materiei îi dau acest sens, dar toate fenomenele d emonstrează imposibilitatea şi inversul acestei presupuneri.

Energia solară - fenomenul despre care vorbim este una dintre aceste manifestări. Intrebarea este: de unde are Soarele energie şi cum îşi păstrează căldura?

Când spunem Soare, avem în vedere toţi sorii existenţi în Univers, aştrii de acelaşi fel cu Soarele sistemului nostru planetar, care la-a rândul lor sunt soare pentru sistemul lor planetar.

Cele două întrebări pe care le-am formulat sunt foarte importante, deoarece Soarele nostru şi toţi sorii se află într-o stare permanentă de a emite. Ei emană în permanenţă o radiaţie termică reprezentând energie.
Expoziţia organizată la Chicago, în anul 1933, a fost luminată în întregime prin intermediul unui întrerupător uriaş învârtit cu ajutorul unei raze neînsemnate care pornise din astrul Arcturus (As-Simak ar-Ramih) cu patruzeci de ani în urmă.

Care este sursa acestei energii din sori?

S-au dat mai multe răspunsuri la această întrebare, însă ele nu au fost convingătoare până la cel mai recent răspuns: este vorba despre dezintegrarea atomilor care însemnă descompunerea atomilor sau a nucleului lor instabil și transformarea lor în alţi atomi cu proprietăți diferite faţă de atomii inițiali.

Aceasta înseamnă că atomii acestor sori se dezintegrează sau expulzează o parte din ei transformându-se în alţi atomi, aceea ai energiei. Acest fenomen al dezintegrării atomice generează temperaturi foarte înalte.

Pentru că sorii sunt corpuri cu un volum uriaş, numărul atomilor care se descompun este la fel de mare, aşadar se produce o emisie calorică extraordinar de mare.

Aşa cum se ştie, atomul, atunci când se dezintegrează, pierde o parte din masă, aceea parte care se transformă în energie. Aşadar, fiecare zi care trece înseamnă pentru orice soare pierderea unei părţi, chiar şi neînsemnate, din masa sa.

Dacă aceşti sori ar fi eterni, ar mai putea ei să fie în starea actuală ori s-ar fi epuizat şi ar fi luat sfârşit?

Energia are nevoie de materie. Fără materie este ca şi inexistentă; sau, ca să folosim expresia clasicilor: energia este un accident care are nevoie de o esenţă pentru a apărea.
Când raza soarelui întâlneşte pământul, de pildă, atomii pământului primesc căldura ei şi devin astfel încărcaţi cu energie calorică.

Dar dacă această rază nu ar întâlni o materie, oare s-ar mai transforma ea singură într-un atom material? Cel puţin până în momentul de faţă nimeni nu a mai afirmat acest lucru. Prin aceasta devine indubitabil faptul că acest Univers nu este etern, că el are un început, iar existenţa sa nu poate fi imaginată fără un Creator.

Tocmai acest Creator a început crearea lui, aducerea sa în existenţă după ce mai înainte nu a existat.