Fenomenul vieţii a stârnit multe discuţii în legătură cu unele dintre aspectele sale, prin urmare, am considerat potrivit să menţionăm câteva reguli care vorbesc despre anumite adevăruri ale Islamului, care au legătură cu înclinaţia oamenilor de a considera că raţiunea este metoda cea mai adecvată pentru cunoaştere.
1 – Islamul le-a impus oamenilor să gândească şi să cerceteze. Există numeroase versete din Sfântul Qurân care subliniază acest principiu:
„Oare nu văd ei împărăţia cerurilor şi a pământului şi [toate] lucrurile pe care le-a creat Allah?” (Surat Al-ʽA’raf: 185);
„Spune: «Priviţi la cele care sunt în ceruri şi pre pământ!»” (Surat Yunus: 101);
„Oare n-au văzut ei că Allah nu a creat cerurile şi pământul şi ceea ce se află între ele decât întru adevăr şi pentru un termen hotărât?” (Surat Ar-Rum: 8).
2 – Islamul le-a impus oamenilor cunoaşterea şi ştiinţa. Există numeroase tradiţii care îndeamnă la cunoaştere, precum şi versete care arată limpede că aceia care cunosc Universul Il cunosc mai bine şi pe Alllah (ÓőČúÍóÇäóĺő ćóĘóÚóÇáđě):
„Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Intru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu.” (Surat Ar-Rum: 22);
„Oare nu vezi că Allah a făcut să coboare din cer apă şi că Noi am făcut apoi să iasă la iveală roade cu felurite culori şi că în munţi sunt dâre albe şi roşii, cu felurite culori, şi stânci negre? Tot astfel sunt şi printre oameni şi vieţuitoare şi vite cu felurite culori. Şi se tem de Allah singuri învăţaţii dintre robii Săi.” (Surat Fatir: 27-28).
3 – Este evident că musulmanul are datoria de a susţine rezultatele la care au ajuns gândirea şi ştiinţa şi de a nu sprijini contrariul acestora. Se poate întâmpla să existe unii musulmani ignoranţi sau chiar buni cunoscători care să se opună acestor adevăruri ştiinţifice, însă, în acest caz, este vorba de o opinie personală şi, dacă greşesc, musulmanii de rând şi învăţaţii le vor reproşa acest lucru.
In lucrarea sa intitulată «Tahaf.ut. al-falasifa / Incoerenţa filosofilor», atacându-i pe teologii care tăgăduiesc adevărurile ştiinţifice (era vorba despre stabilirea momentelor eclipselor de soare şi de lună şi altele) Imamul Al-Ghazali afirmă: „acela care îşi închipuie că tăgăduirea acestui lucru ar face parte din religie păcătuieşte împotriva religiei şi-şi slăbeşte propria poziţie. Aceste lucruri se bazează pe calcule geometrice şi matematice şi nu pot exista îndoieli în privinţa lor. Acela care ia cunoştinţă de ele şi acceptă argumentele lor, iar pe urmă dă ascultare cuiva care îi spune că acest lucru ar contraveni legii divine, nu se îndoieşte de lucrul respectiv, ci se îndoieşte de legea divină, iar provocarea unei daune legii divine de către acela care o sprijină este mai gravă decât dauna pe care i-o aduce acela care o contestă şi despre el se poate spune precum în zicala: «Un duşman cu minte este mai bun decât un prieten ignorant»”.
Nu este rezonabil ca Alllah Preaputernicul şi Preamăritul să ne poruncească să cercetăm, să învăţăm, să analizăm şi să cunoaştem şi pe urmă să ne interzică să ne călăuzim după rezultatele ştiinţei, cercetării şi cunoaşterii. Dimpotrivă: dacă ne-a poruncit să gândim, ne-a poruncit şi să ţinem seama de rezultatele gândirii şi aşa mai departe.
4 – Dacă Islamul este o religie ştiinţifică atunci şi musulmanul are o gândire şi o orientare ştiinţifică, iar dacă scopul lui este acela de a ajunge la adevărul riguros d.emonstrat, ceea ce înseamnă că el nu trebuie să accepte bănuielile, ipotezele şi teoriile ca fiind adevăruri ştiinţifice. Musulmanul trebuie să se situeze întotdeauna pe un teren solid în lumea gândirii.
Alllah (ÓőČúÍóÇäóĺő ćóĘóÚóÇáđě), care ne-a poruncit să nu ne arătăm cu nesupunere faţă de adevăr, nu este mulţumit dacă noi acceptăm ceva fără dovadă sau considerăm ipoteza şi teoria drept adevăruri axiomatice:
„Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat!” (Surat Al-‘Isra’: 36);
„Insă ei nu au ştiinţă despre aceasta. Ei nu urmează decât bănuiala, însă bănuiala nu este de niciun folos faţă de Adevăr.” (Surat An-Najm: 28);
„Spune: «Aduceţi dovada voastră, dacă voi sunteţi cei care grăiesc adevărul...»” (Surat An-Naml: 64);
„Aduceţi-mi mie o carte de dinaintea acesteia sau vreo urmă de ştiinţă, dacă voi grăiţi adevăr.” (Surat Al-ʽAhqaf: 4);
„Ei nu urmează decât bănuiala şi ceea ce poftesc sufletele, în vreme ce la Domnul lor le-a venit călăuzirea.” (Surat An-Najm: 23).
Aceasta este marea diferenţă dintre mentalitatea islamică şi celelalte mentalităţi. Mentalitatea musulmană acordă o importanţă deosebită verificării şi certitudinii; nu acceptă nimic fără argument şi nu situează în rândul adevărurilor decât ideile care se bazează pe argumente categorice, spre deosebire de cealaltă mentalitate care uneori facilitează abuzurile, descriind ceea ce nu este ştiinţific drept ştiinţific şi crezând în acest lucru ca şi cum ar fi cert, în pofida argumentului slab sau a posibilităţii prăbuşirii lui.
Raţiunea islamică, aşa cum refuză să nu fie ştiinţifică, tot la fel refuză să fie intuitivă, prezumtivă sau bănuitoare.
De când a apărut Islamul ca religie, raţiunea islamică s-a dovedit a fi deschisă către viaţă, ştiinţă şi experienţă şi a început să dezlege enigmele Universului, manifestând dorinţa de a cunoaşte totul şi de a supune întregul Univers experienţei ştiinţifice pentru a-i deduce legile.
Civilizaţia islamică a devenit treptat o civilizaţie strălucitoare, avansând în direcţia unor noi şi importante descoperiri ştiinţifice.
Este incontestabil faptul că bazele gândirii islamice au dat naştere raţiunii occidentale experimentale din care s-a născut – apogeu al devenirii sale – civilizaţia ştiinţifică şi industrială occidentală.
Dacă în lumea occidentală adevărurile descoperite în mod empiric de către ştiinţă s-au ciocnit cu religia care domina societatea, vina a aparţinut religiei deformate, mistificate, care nu a rezistat în faţa adevărului.
Ceea ce s-a petrecut în spaţiul occidental nu s-a întâmplat în lumea musulmană nici în vechime, nici în timpurile moderne şi nici nu se poate întâmpla, deoarece adevărul nu se opune adevărului, ci îl sprijină; religia adevărată este religia lui Alllah (ÓőČúÍóÇäóĺő ćóĘóÚóÇáđě) şi Universul a fost creat de către El, iar ceea ce a creat Alllah (ÓőČúÍóÇäóĺő ćóĘóÚóÇáđě) nu poate fi în contradicţie cu lucrurile pe care El le-a transmis.
De aceea unul dintre fenomenele minunate permise de către Alllah (ÓőČúÍóÇäóĺő ćóĘóÚóÇáđě) a fost faptul că Surele Qurânului au menţionat fapte şi fenomene pe care ştiinţa l-a descoperit ulterior, dar şi fapte care s-ar putea să fie descoperite în viitor.
