Sura Al-Baqara - după Ibn Kathir - VERSET 10

VERSET 10

In inimile lor este o boală, iar Allah le va spori boala şi vor avea ei parte de chinuri dureroase pentru ceea ce au minţit.

Ce înseamnă «boală» în acest verset

As-Suddiiy a aflat de la Abuu Maalik, dar şi de la Abuu Saalih şi de la Ibn Abas, precum şi Murra Al-Hamdaanii de la Ibn Mas’uud, dar şi alţi Companioni, care au spus privitor la acest âyat că «boala» din inimile ipocriţilor este «îndoiala», iar Allāh swt va spori această îndoială.

Mujaahid, Ikrima, Al-Hasan Al-Basrii, Abuu Al-Aaliya, Ar-Rabiy’ bin Anas şi Qataada au aceeaşi opinie.

Abdurahman bin Zayd bin Aslam (عَبْد الرَّحْمَن بْن زَيْد بْن أَسْلَمَ) comenta despre expresia «în inimile lor este o boală» că: „Boala, în ceea ce priveşte religia, nu este o boală fizică. Iar aceia sunt ipocriţii şi boala este îndoiala pe care ei au adus-o în Islam.”; «iar Allāh le va spori boala» înseamnă că Allāh swt îi va face ca ei să persevereze în acest ruşinos comportament. De altfel, Allāh swt a mai spus: „Când este o revelată o sură, sunt printre ei unii care zic: „căruia dintre voi i-a sporit aceasta credinţa?” Cât despre aceia care cred, ea a făcut să le sporească lor credinţa şi ei se bucură. / Insă acelora care au patimă în inimile lor le va adăuga spurcăciune la spurcăciunea lor şi vor muri ei necredincioşi.” (9:124-125) adică „răul va fi pentru răutatea lor şi abatere pentru abaterea lor.”

Această opinie a lui Abdurahman bin Zayd este corectă şi este cu adevărat o pedeapsă meritată pentru acest păcat. Această concepţie se bazează pe versetul 17 din sura «Muhammad (محمد)»: «„Acelora care se află pe calea cea bună, El le sporeşte călăuzirea şi le dăruieşte lor evlavie.»”

«…pentru ceea ce au minţit» - ipocriţi au două caracteristici bine definite: ei neagă sau resping «Cele nevăzute» şi mint.

Exegeţii care spun că Profetul saas ştia despre ipocriţii din vremea sa, aduc ca dovadă un hadiis provenit de la Hudzayfa bin Al-Yamaan (حُذَيْفَة بْن الْيَمَان), în care Trimisul lui Allāh saas numeşte 40 dintre ipocriţii care au participat la Bătălia de la Tabuk*.

Aceşti ipocriţi complotau să-l asasineze pe Profet saas, în timpul nopţii, pe un deal din apropiere. Ei plănuiau să sperie cămila Profetului saas astfel încât aceasta să-l arunce din şa. Allāh swt l-a informat pe Trimisul Său saas despre acest complot, iar el i-a spus numele acestor perverşi lui Hudzayfa .

Allāh swt a mai pomenit ca fiind ipocriţi pe unii dintre beduini care se afla în preajma Profetului saas, dar şi pe unii dintre mediniţi: «Iar printre beduinii din jurul vostru se află făţarnici, ca şi printre locuitorii din Medina, care se îndârjesc în făţărie. Tu nu-i ştii, însă noi îi ştim pe ei. Noi îi vom chinui de două ori. Apoi vor fie ei duşi la mare chin.» (9:101); şi „De nu vor înceta cei făţarnici şi cei ce au boală în inimile lor şi cei care seamănă zvonuri (îndemnând la răzvrătire), în Medina, Noi te vom aţâţa împotriva lor şi atunci nu-ţi vor mai fi ei vecini în ea decât pentru puţin (timp). / Blestemaţi vor fi ei şi oriunde ei vor fi aflaţi, vor fi ei prinşi şi măcelăriţi fără îndurare.”(33:60-61)

Allāh swt l-a informat pe Profet saas doar despre caracteristicile acestora, despre cum să îi identifice după comportament, dar nu şi cine sunt aceia, după numele lor: « Dacă am voi Noi, ţi i-am arăta ţie şi tu i-ai recunoaşte pe ei după semnele lor. Dar o să-i cunoşti tu după tonul vorbei lor. Iar Allāh cunoaşte faptele voastre.» (47:30)

Cel mai faimos ipocrit din acea vreme a fost Abdulah bin Ubay bin Saluul. Zayd bin Arqam (زَيْد بْن أَرْقَم) a depus mărturie adevărată despre acesta şi comportamentul lui. Mai ştim că Omar bin Al-Khattaab  i-a amintit, cândva, Profetului saas despre acest subiect, iar el a replicat:
„ - Nu vreau să se spună printre arabi că Muhammad îşi ucide Companionii.”

Mai mult, când Ibn Saluul a murit, Rasuul_Allāh saas a făcut Rugăciunea de înmormântare pentru el şi a fost la înmormântarea acestuia, asemenea cum ar fi făcut pentru oricare alt companion.

Este consemnat în «Sahhiyh» că Rasuul_Allāh saas a spus despre participarea lui la înmormântarea lui Salul:
„- Mi s-a dat posibilitatea de a alege, deci am ales.”.
In alt hadiis se narează că Profetul saas a spus:
„ - Dacă aş fi ştiut că aş fi putut obţine iertarea de la El pentru Ibn Saluul prin a cere aceasta de şaptezeci de ori, aş fi făcut-o!”

Nota bene:
*. Bătălia de la Tabuk
A fost o expediţie militară împotriva Imperiului Bizantin, condusă de Profetul Muhammad saas care a culminat cu Bătălia de la Tabuk (un ţinut aflat actualmente pe teritoriul Arabiei Saudite).
Armata Profetului saas se ridica la 30.000 de oameni.
Nu există izvoare bizantine care să vorbească despre această bătălie, detaliile asupra acesteia provin, toate, din surse musulmane.
Expediţia a avut loc în al 9 an Hijrasau 630 e.n.
După Ar-Rahiyq Al-Makhtuum (الرحيق المختوم), o istorie islamică modernă a hagiografiei (studiul vieţii sfinţilor) lui Muhammad saas a autorului indian Saif_Rahman Mubarakpuri, în care el scrie că Heraclius, Impăratul Bizanțului de la acea vreme, a considerat că este necesară stoparea puterii musulmane care se dezvolta rapid în Peninsula Arabică şi care începuse să se extindă şi asupra teritoriilor Imperiului persan aflat în decădere. De aceea, Heraclius considera importantă cucerirea Arabiei cât mai urgent posibil.
În conformitate cu relatările musulmanilor, se spune că Impăratul Heraclius a coagulat o armată impresionantă formată din soldaţi ai imperiului şi din aliaţi lor ghasanizi (ālghasaāsina - الغساسنة sau Banuu Ghassaān ) în vederea cuceririi teritoriilor musulmane.
Ghassanizii (ālghasaāsina - الغساسنة sau Banuu Ghassaān ) erau un trib creştin din sudul Arabiei care a emigrat pe la începutul secolului al III-lea din Yemen, în Hauran, sudul Siriei, al Iordaniei şi al Ţării Sfinte, care s-au mixat prin relaţii matrimoniale cu băştinaşii romani grecizaţi şi cu membrii unor comunităţi creştine timpurii, vorbitoare de limbă greacă.
Termenul de «Ghassaān-id /- zi» se foloseşte pentru a nominaliza pe locuitorii unui vechi regat arab creştin situat în Levant.
Multe zvonuri despre pericolul iminent care ameninţa pe musulmani au fost aduse la Mecca de către nabateeni, care făceau comerţ între Siria şi Medina.
Nabateenii (الأنباط – ālAnbaāt) erau vechi arabi din sudul Iordaniei, Canaan şi nordul Arabiei, al cărui nume derivă din numele oazei unde îşi aveau aceştia așezările încă din vremea lui Josefus (37 – 100 e.n.). Teritoriile lor erau la graniţa dintre Siria şi Arabia, de la Eufrat până la Marea Roşie.
Nabateenii au adus vestea că Heraclius se pregăteşte de atac utilizând o armată enormă cu un număr cuprins între 40000 şi 100000 de oameni, în afară de cei din Lakhm şi Judham, precum şi alte triburi arabe aliate.
Profetul Muhammad saas a considerat necesar şi preventiv să investigheze adevărul în ceea ce priveşte asemenea zvonuri; de aceea a pus la cale un plan de expediţie militară în Siria. Armata a fost ridicată din subscripțiile celor care erau mai bine situaţi, deşi la acea vreme erau condiţii ostile din cauza foametei şi a lipsurilor de resurse.
Armata lui Muhammad saas a spre nord către Tabuk, cu o armată formată din 30000 de oameni, o armată de-a dreptul impresionantă faţă de cele anterioare. Ajunşi la Tabuk ei şi-au aşezat tabăra acolo şi s-au pregătit pentru confruntarea cu bizantinii şi aliaţii lor. Musulmanii au stat acolo zile bune, dar bizantinii nu au venit, căci se pare, că la acea vreme, Heraclius se afla în Homs.
Unii istorici musulmani spun că este posibil ca aflând informaţii despre campamentul musulmanilor şi despre mărimea oştirii lui Muhammad saas, care putea rivaliza cu cea a lui Heraclius, aceştia s-au retras fără luptă.
Este demn de reţinut faptul că în anul 630, Heraclius a plecat pe jos, deghizat în călugăr creştin, către Ierusalim şi a restaurat „crucea cea adevărată” pe biserica Sfântului Mormânt.
Cu toate că confruntarea dintre cele două forţe nu a avut loc, musulmanii au avut un câştig extraordinar de mare, în sensul că această expediţie a ridicat reputaţia musulmanilor astfel încât triburile locale au încheiat tratate de vasalitate şi au fost de acord cu plata unei taxe de protecţie numită jizya (جزية‎) şi asigurarea practicării libere a oricărei religii.
Rezultatul strategic pe termen lung al acestei desfăşurări de forţe a fost că multe triburi arabe au rupt alianţele cu Imperiul Bizantin şi au trecut de partea lui Muhammad saas, mărind teritoriile de sub control musulman.