Sura Al-Baqara - după Ibn Kathir - VERSET 133 şi 134
VERSETELE 133 şi 134
133. Sau aţi fost voi martori când a venit moartea la Iacob, atunci când el i-a întrebat pe fiii lui: “Pe cine veţi adora voi după moartea mea?” Şi i-au răspuns ei: “Voim să-l adorăm pe Domnul tău şi pe Domnul părinţilor tăi Avraam, Ismail şi Isaac, pe Domnul cel Unic. Noi numai Lui îi vom fi supuşi [musulmani]!”
134. Acest neam a trecut. El are ceea ce şi-a agonisit, iar voi veţi avea ceea ce v-aţi agonisit. Voi nu veţi fi întrebaţi pentru ceea ce au făcut ei.
Testamentul lui Ya’quub
Aceste versete conţin mustrarea lui Allah (swt) pentru arabii păgâni, care sunt şi ei dintre urmaşii lui Ismail (as), ca şi pentru Copiii lui Israel cei necredincioşi şi care sunt şi ei urmaşi ai lui Iacob (as), fiu a lui Isaac (as), fiul lui Ibrahim (as).
Când s-a apropiat clipa morţii lui Ya’quub (Iacob), el i-a sfătuit pe copii lui să Il slujească numai pe Allah (swt), Unul, fără să-I facă Lui (swt) asociaţi. El le-a spus lor: «...“Pe cine veţi adora voi după moartea mea?”..», iar ei au răspuns: «...“Voim să-l adorăm pe Domnul tău şi pe Domnul părinţilor tăi Avraam, Ismail şi Isaac, pe Domnul cel Unic....”»
Menţionarea lui Ismail în acest context face parte din retorica discursului, pentru că Ismail era unchiul lor.
An-Nahhaas (ÇáäřóÍřóÇÓ) explică aceasta prin faptul că arabii dau unchiului un statut similar cu cel dat tatălui, după cum a relatat Al-Qurtubii.
Acest verset este folosit ca argument pentru a dovedi că bunicul este socotit ca tată şi moştenitor preferat înaintea fraţilor, în cazul în care fiul moare, după cum explică Abuu Bakr, într-o relatare colecţionată de Al-Bukhaarii, preluată de la Ibn Abas şi Az-Zubayr.
Al-Bukhaarii a menţionat că nu există opinii contrare pe această temă.
Aceasta este şi opinia lui Aaişa (ra), Al-Hasan Al-Basrii, Taauuus (ŘóÇćőÓ), iar Aataa’, Maalik, Aş-Şaafi’ii (ÇáÔřóÇÝöÚöíř) şi Ahmad spun că moştenirea se împarte între bunic şi fraţi.
S-a relatat că aceasta a fost opinia şi a lui Omar, Uthmaan, Aaliy, Ibn Mas’uud, Zayd bin Thaabit (ŇóíúĎ Čúä ËóÇČöĘ) şi mulţi alţi învăţaţi dintre salafi şi generaţiile următoare.
Afirmaţia «... pe Domnul cel Unic.» înseamnă: „ Vom proclama că numai Lui (swt) Ii aparţine atributul Divinităţii şi nu-I vom asocia Lui (swt) pe nimeni şi nimic.”, iar « ...Noi numai Lui îi vom fi supuşi [musulmani]!» înseamnă a asculta şi a se supune. Allah (swt) a mai revelat într-un alt verset similar ca sens: «...de vreme ce Lui I s-au supus, de voie ori de nevoie? Toate din ceruri şi de pre pământ la El se întorc.» (3:83).
Intr-adevăr, Islamul este religia tuturor profeţilor, chiar dacă dogmele diferă. Allah (swt) a spus: « Şi Noi nu am trimis înaintea ta nici un profet fără să nu-i revelăm lui: „Nu există altă divinitate în afară de Mine, deci adoraţi-Mă pe Mine!”» sura «Al-Anbiiaa’(ÇáĂäČíÇÁ)», verset 25.
Există mai multe versete şi Ahaadith pe această temă. Spre exemplu: Profetul (saas) a spus:
„Noi, profeţii, suntem fraţi cu mame diferite, dar cu aceeaşi religie.”
Allah (swt) a spus: « Acest neam a trecut...» - însemnând că: „acest neam a existat înaintea voastră.”, iar « El are ceea ce şi-a agonisit, , iar voi veţi avea ceea ce v-aţi agonisit.....» statuează că: „Legăturile voastre cu profeţii sau cu cei drept-credincioşi nu vă vor fi de folos în Ziua Judecății, ci numai împlinirea de fapte bune care vă vor aduce beneficii. Ei au ceea ce au înfăptuit, iar voi aveţi ceea ce aţi înfăptuit.” şi « ...Voi nu veţi fi întrebaţi pentru ceea ce au făcut ei.»
In acest sens există un hadith care afirmă:
„ Acela care se domolește de la împlinirea faptelor bune nu va prinde nicio iuţeală pe seama rangului familiei lui.”
