شرِيعَة - Şarii'a şi فَتْوى - fatua

* «شرِيعَة - şarii’a» - cuvânt format din rădăcina «ش,ر,ع» care înseamnă «drum, cale, loc deschis» şi din care a derivat şi cuvântul «شرِيعَة - şarii’a» - care defineşte în sens de bază «un drum de coborâre la apă în albia unei ape curgătoare, un loc deschis sau un ochi de apă curgătoare de unde pot bea şi oamenii şi animalele» în sensul de «a ajunge la un loc propice de unde se poate lua apă de băut » sau «o cale de a se adăpa» care capătă sensul m.etaforic de «o cale de a se adăpa din credinţă», adică de a ajunge la viaţa eternă prin «adăparea cu credinţă», bazată pe similitudinea dintre apă ca mod de generare de viaţă pământească şi credinţă ca mod de generare a vieţii eterne.

In sens religios «شرِيعَة - şarii’a» înseamnă «calea spre religiozitate, spre pioşenie, prin a aplica regulile impuse de Allah (swt) în toate domeniile vieţii spirituale, intelectuale sau fizice» - concept care a fost sintetizat prin termenul de «Legea lui Allah (swt)» - Lane Lexicon

Aşadar, «شرِيعَة - şarii’a» sau «Legea lui Allah (swt)» are ca surse Coranul şi Suna.

Unii învăţaţi adaugă la acestea două surse numite de ei «principale» şi alte trei surse secundare:
-

1. avizele consensuale ale învăţaţilor, juriştilor sau ale comunităţii musulmane,
2. - decizii proprii ale învăţaţilor bazate pe similitudinea cu aspectele reglementate de sursele principale şi cea secundară mai sus menţionată;
3. - decizii ale juriştilor bazate pe tradiţiile locale.

In ceea ce priveşte cele trei surse secundare, ele sunt mereu motive de disensiune între şcoli şi învăţaţi.

Atunci când un musulman ia o decizie sau vrea să împlinească o anume faptă, pentru a respecta cu adevărat Islamul, fără să se depărteze de adevărata călăuzire, are obligaţia de a ţine cont de Coran şi de Suna, iar dacă nu înţelege ceva din ele, trebuie să caute explicaţiile Salafilor (predecesorilor) drept-călăuziți (generaţia Profetului (saaa), generaţia de după ei şi următoarea generaţie) referitoare la speţa respectivă - apud Şeicul Islamului Ibn Taymiia(ra).

Aşadar, tradiţiile locale, deciziile juriştilor, avizele consensuale, toate sunt numai puncte de vedere ale celor care le-au emis şi care nu sunt obligatorii şi pot fi ignorate atunci când ele lasă loc de interpretare sau dubiu, pentru că există posibilitatea ca emiţătorii lor să se fi înşelat asupra unui fapt sau asupra unei explicaţii, ori să nu o fi priceput pe deplin.

Invăţaţii de după Salafii (predecesorii) drept-călăuziţi se află în oarecare dezavantaj pentru că ei nu au avut posibilitatea să se lămurească asupra propriilor dubii deoarece aceia care le puteau explica în adevăratul lor înţeles au murit (i.e. - Profetul (saas) şi cele trei generații de salafi drept-călăuziţi).

Avizele consensuale sau deciziile personale de soluţionare sau de reglementare a unui caz din punct de vedere religios – denumite fatūa (فَتْوى) - pot fi emise sub următoarele condiţii, după cum a explicat Imam Ahmad:

1. - conţinutul ei să fie prin sine un act de devoţiune faţă de Allāh (swt) (adică să respecte Coranul şi Sunna în mod evident, fără niciun echivoc)
   
2. - trebuie să denote toleranță, respect şi blândeţe, (să nu promoveze ură, xenofobie, misoginism, răzbunare, etc. )
   
3. - cel care o emite să fie competent şi cu vaste cunoştinţe în orice domeniu, (să fie un excelent cunoscător al explicaţiilor versetelor Coranului, un cunoscător a numeroase Ahadith, un desăvârşit cunoscător al jurisprudenţei islamice şi un om cu o vastă cultură)
   
4. - trebuie să aibă o bună reputaţie, (să nu fi comis el însuşi fapte care nu sunt conforme Islamului sau să fi făcut declaraţii care contravin Coranului şi Sunnei şi nici să nu fi comis alte fapte reprobabile.)
   
5. - trebuie să fie un bun psiholog şi cunoscător al naturii umane, atât sub aspectele ei pozitive cât şi cele negative. (să cunoască modalităţile prin care se pot contracara în mod pedagogic şi psihologic atitudini şi comportamente precum: agresivitate, răutate, nebunie, mitomanie, narcisism, cleptomanie, depresie, exaltare, hedonism, naivitate, etc.)

Dacă aceste condiţii minime nu sunt îndeplinite, este posibil ca avizul sau decizia respectivă să nu fie corectă.