Sura Al-Baqara - după Ibn Kathir - VERSET 177

VERSETUL 177

Cuvioşia nu stă în a vă întoarce feţele spre Răsărit sau spre Apus, ci cuvioşia este a crede în Allah şi în Ziua de Apoi, în ingeri, în Carte şi în profeţi, a da din avere – în pofida iubirii pentru ea – rudelor, orfanilor, sărmanilor, călătorului, cerşetorului şi pentru răscumpărarea robilor, a împlini Rugăciunea [As-salaat], a da Dania [Az-Zakaat], a-şi ţine legământul dacă s-a legat, a fi răbdător la nenorocire, la rău şi în momentele de primejdie. Aceştia sunt cei drepţi, aceştia sunt cei evlavioşi !

Cuvioşia - «الْبِرّ- albirr»

Acest verset conţine foarte mari învăţături cu privire la regulile modului corect de împlinirea actului de adorare.

In clarificarea acestui verset, Allah (swt), la început, porunceşte credincioşilor să se orienteze cu faţa spre «Bayt Al-Maqdis» în timpul Rugăciunii şi apoi, schimbă porunca, direcţionându-i cu faţa spre Ka’ba.

Această schimbare a fost greu de acceptat şi pentru Oamenii Cărţii, dar şi pentru unii dintre musulmani.

De aceea, Allah (swt) a trimis revelaţia lămuritoare a motivului pentru care a fost dată această poruncă de schimbare şi care are ca scop testarea supunerii faţă de El (swt) şi împlinirea poruncilor Sale, adică orientarea spre ceea ce El porunceşte, punerea în practică a ceea ce El decretează şi care este şi obiectivul acestei schimbări.

Această atitudine completată de comportamentul aferent înseamnă «الْبِرّ- albirr», «تَقْوَى - taqua » şi o credinţă completă.

Orientarea către est sau vest, ca acţiune în sine, nu presupune nici pioşenie şi nici supuşenie, decât dacă această orientare este decretată prin porunca lui Allah (swt). De aceea, Allah (swt) a spus: «Cuvioşia nu stă în a vă întoarce feţele spre Răsărit sau spre Apus, ci cuvioşia este a crede în Allah şi în Ziua de Apoi,.... ». La fel a mai spus Allah (swt) şi cu privire la sacrificiu: « Nu vor ajunge la Allah carnea şi sângele lor, ci va ajunge la El evlavia voastră.....» sura «Al-Hajj (الحج)», verset 37.

Abuu Al-Aaliya (ra) a spus: „ Iudeii obişnuiau să se orienteze cu faţa către vest, drept Qibla , în vreme ce creştinii se orientau cu faţa spre est, aceea fiind Qibla lor. De aceea Allah (swt) a spus: «Cuvioşia nu stă în a vă întoarce feţele spre Răsărit sau spre Apus (în Rugăciune)......» referindu-se la credinţă care are nişte principii ce trebuie aplicate.”
La fel au explicat şi Al-Hasan şi Ar-Rabiy’ bin Anas .

At-Tauurii recita: « ci cuvioşia este a crede în Allah - وَلَـٰكِنَّ الْبِرَّ مَنْ آمَنَ بِاللَّهِ » şi a explicat că, în conţinutul versetului, sunt expuse cele patru feluri de «al-birr». El a făcut o observaţie corectă, pentru că, desigur, aceia care cumulează calităţile menţionate în verset va cuprinde toate aspectele Islamului şi va implementa toate tipurile de pioşenie:

1. credinţa în Allah (swt), Unicul şi Singurul căruia i se cuvine adorarea,
2. credinţa în ingeri ca emisari între Allah (swt) şi profeţi,
3. credinţa în Cărţile care sunt de revelaţie divină de la Allah (swt) către profeţi, care se încheie cu Ultima Carte revelată - Coranul - care este încununarea celorlalte Cărţi sfinte şi care relevă ceea ce înseamnă cuvioşia, calea spre fericire în această lume şi în Viaţa de Apoi, care a abrogat pe toate celelalte Cărţi de dinainte
4. şi care mărturiseşte despre toţi profeţii lui Allah (swt) de la primul şi până la Ultimul Profet, Muhammad (saas).

Afirmaţia lui Allah (swt) «.... a da din avere – în pofida iubirii pentru ea ...» se referă la cei care dau din banii lor altora deşi iubeşte banul şi bogăţia.

Este colecționat în «Cele două Sahiih-uri» un hadith venind de la Abuu Hurayra (ra) în care acesta relatează că Rasuul_Allah (saas) a zis:

„ – Cea mai valoroasă milostenie se consideră acea milostenie făcută în vremea când acela este plin de vitalitate şi îşi chiverniseşte averea pentru că are o mare dorinţă de îmbogăţire, trăind cu teama de a nu sărăci.”

Allah (swt) a spus: « ...şi-l hrănesc cu mâncare, în ciuda dragostei pentru ea, pe cel sărman şi pe orfan şi pe prizonier; / [zicând]: “Noi vă hrănim pentru a dobândi Faţa lui Allah şi nu voim de la voi nici răsplată, nici mulţumire!» sura «Al-Insaan(الإنسان)», versetele 8,9; şi
« Voi nu veţi ajunge la [adevărata] evlavie decât dacă veţi face daruri din ceea ce vă este drag....» sura «Ali-Imraan(آل عمران)» verset 92.

Afirmaţia lui Allah (swt) «... i-au preferat pe ei lor înşişi, chiar dacă ei erau în nevoie. ...»(59:9) se referă la cel mai înalt rang al milosteniei, aşa precum cei menționați aici care au dat din ceea ce si înşişi aveau nevoie, în vreme ce în versetul anterior se referă la cei care dau, dar nu sunt în nevoie sau nu au neapărată nevoie de ceea ce au dăruit.
Expresia lui Allah (swt): « ذَوِي الْقُرْبَى -dzauii_lqurbaᶐ» se referă la legăturile de sânge, adică «rudele apropiate» care au rangul cel mai mare de preferinţă atunci când este vorba despre împărţirea milosteniei, aşa precum subliniază şi acest hadith:

„ – Al dărui (صَدَقَة – sadaqa ) pe cel sărac este milostenie, în vreme ce a le face daruri rudelor este şi milostenie şi «sila»* pentru că ei sunt cei care merită primii respectul, bunătatea şi îndurarea voastră.”

Allah (swt) a poruncit milostenia către rude în mai multe versete din Coran.
«وَالْيَتَامَىٰ - orfanilor » - sunt acei copii care nu au pe nimeni care să le poarte de grijă, care şi-au pierdut părinţii pe când erau mici şi slabi şi în imposibilitate de a-şi procura cele necesare traiului pentru că nu sunt la vârsta la care să poată împlini vreo muncă în acest scop.

Abdurazaq (ra) a relatat că Aaliy (ra) l-a auzit pe Profet (saas) spunând:

„- « وَالْمَسَاكِينَ- sărmanilor » - adică « الْمِسْكِين- sărmanul - al-miskiin » este acea persoană care nu are nici suficientă mâncare şi nici hainele necesare, sau care nu are un adăpost. Prin urmare, sărmanului trebuie să îi fie asigurate proviziile necesare cât să acopere nevoile acestuia.”

In «Cele două Sahiih-uri» este colecţionat un hadith provenind de la Abuu Hurayrah (ra) care a relatat că Rasuul_Allah (saas) a spus:

„«الْمِسْكِين- sărmanul - almiskin» nu este acela care vagabondează prin împrejurimi cerşind şi ale cărui nevoi le împlineşti dându-i o curmală, două, sau o farfurie de mâncare, ci sărman este acela care nu are cele necesare, dar nu cerşeşte atenţia nimănui şi, de aceea, nu i se dă şi lui din milostenie.”

«.. călătorului ...» - se referă la cel aflat în călătorie, dar a pierdut mijloacele necesare pentru a se întoarce în ţara lui sau la casa lui. De aceea, acesta trebuie să fie ajutat cu orice dar cat de mic, care să îi fie de folos spre a se reîntoarce acasă. Tot aici se include şi cel care intenţionează să plece într-o călătorie cu scop legal, iar acestuia trebuie să i se asigure mijloacele de dus şi de întors. Şi oaspeţii sunt incluşi în această categorie a călătorilor.

Aaliy bin Abuu Talha (ra) a relatat că Ibn Abas (ra) a zis: „ – Ibn As-Sabiil (ابْن السَّبِيل) – un pelerin – este un oaspete găzduit de musulmani.”

Şi Mujaahid, Sa’iid bin Jubayr, Abuu Ja’far AlBaaqir (أَبُو جَعْفَر الْبَاقِر), Al-Hasan, Qataada, Ad-Dahhaak, Az-zuhriy, Ar-Rabiy’ bin Anas şi Muqaatil bin Hayaan au acelaşi punct de vedere.

« ...cerşetorului... السَّآئِلِينَ » - se referă la acela care cere mila oamenilor şi căruia i se dă o parte din «Az-Zakaat» sau milostenii.
«... şi pentru răscumpărarea robilor,...» - se referă la acele persoane care vor să se răscumpere din robie, dar nu au mijloacele necesare să îşi cumpere libertatea.

Vom mai pomeni de multe ori despre aceste categorii de persoane în tafsiyr-ul unor anumite versete şi din această sură, dar şi din altele, cu Voia lui Allah (swt).

Afirmația lui Allah (swt) « ..a împlini Rugăciunea [As-Salaat] ...» se referă la aceia care împlinesc Rugăciunea la timpul prestabilit şi cu băgare de seamă şi cu smerenie faţă de Allah (swt), parcurgând tot tipicul ei: plecăciunea, prosternarea, rostirea frazelor specifice, etc.

«... a da Dania [Az-Zakaat], ...» - adică a da din averea personală milostenia obligatorie numită «Az-Zakaat», după cum au explicat Sa’iid bin Jubayr şi Muqaatil bin Hayaan.

«... a-şi ţine legământul dacă s-a legat, ...» - acest âyat este similar cu versetul 20 din sura «Ar-Ra’d (الرعد)»: « aceia, care-şi împlinesc făgăduinţa faţă de Allah şi nu încalcă legământul făcut.».

Antiteza acestei idei este ipocrizia, aşa cum se expune în hadith-ul:

Quote:

---

„ Semnele unui ipocrit sunt trei: atunci când vorbeşte spune minciuni, atunci când promite ceva îşi încalcă promisiunea şi dacă i se acordă încredere, trădează.”

---

sau în altă versiune:

Quote:

---

„ dacă vorbeşte spune minciuni, dacă jură, încalcă jurământul şi dacă este în dezacord cu cineva este bădăran.”

---

«....a fi răbdător la nenorocire, la rău şi în momentele de primejdie.» - se referă la răbdarea în vremurile de necaz, boală, război, sărăcie sau în vremurile de durere şi nevoinţă, iar «...în momentele de primejdie ...» se referă la răbdarea pe câmpul de luptă atunci când se află faţă în faţă cu inamicul, după cum explică Ibn Mas’uud, Ibn Abas, Abuu Al-Aaliya, Murra Al-Hamdaanii, Mujaahid, Sa’iid bin Jubayr, Al-Hasan, Qataada, Ar-Rabiy’ bin Anas , As-Suddiiy, Muqaatil bin Hayaan, Abuu Maalik, Ad-Dahhaak şi alții.

In acest context, ei sunt numiţi cu termenul de «răbdători» ca o laudă adusă lor, pentru că a răbda în astfel de circumstanţe nefaste este o virtute. Şi Allah (swt) ştie cel mai bine, iar noi la El căutăm ajutor şi de El depindem.

Afirmaţia lui Allah (swt) «... Aceştia sunt cei drepţi,...» - se referă la cei care cumulând aceste calităţi sunt cu adevărat drept-credincioşi şi, aceasta, pentru că au credinţă în inimile lor care se transpune în fapte şi modul de a vorbi şi pentru că ei se feresc de ceea ce este interzis şi împlinesc ceea ce li s-a poruncit. De aceea, ei au fost numiţi « aceştia sunt cei evlavioşi [almuttaquun - الْمُتَّقُونَ]!»

Nota bene:
* « صِلَة - sila » – în sens de bază înseamnă «legătură, conexiune, relaţie», iar aici are sensul de «menţinerea acestor legături de rudenie», adică «a ţine legătura cu...»