Sura Al-Baqara - după Ibn Kathir - VERSET 199
VERSETUL 199
Apoi grăbiţi de unde oamenii pornesc grăbiţi şi cereţi iertare de la Allāh, căci Allāh este Iertător, Indurător!
1. Staţionarea şi plecarea de pe Arafat (ÚÑÝÇÊ)
In acest âyat, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) instituie regula plecării de pe Arafat, după ce s-a efectuat şederea pe munte, către Muzdalifa, astfel încât ajunşi acolo musulmanii să-l pomenească pe Allāh (subhaanah-ua-ta’la), adică la la «Al-Maş’ar Al-Haraam».
Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a mai poruncit musulmanilor să stea cu toţii pe Arafat şi să nu facă precum făceau qurayşiţii în vremurile Jaahiliia când se adunau în sanctuar, aproape de Muzdalifa, zicând că ei sunt poporul din oraşul Allāh (subhaanah-ua-ta’la) şi servitori ai Casei lui.
Al-Bukhaarii a consemnat că Aaişa (radi-Allāhu anhaýý) a zis:
Quote:
„ - Qurayşiţii şi neamurile lor, cărora li se spunea Al-Hums 1 (ÇáúÍõãúÓ) se duceau să stea la Muzdalifa, în vreme ce restul arabilor rămâneau pe Arafat. După ce Islamul a fost instituit, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a poruncit Profetului Său (sala-Allāhu alayhi-ua salam) să se rămână pe Arafat şi de acolo să se continue ritualurile. De aceea Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a zis: «Apoi grăbiţi de unde oamenii pornesc grăbiţi ...».”
Aceasta este şi opinia lui Ibn Abas, Mujaahid, Aataa’, Qataada şi As-Suddii, şi a altora. Ibn Jariyr preferă această opinie, deoarece el o clasifică drept «Ijmaa’», deoarece există un consens între învăţaţi cu privire la aceasta.
Imam Ahmad a consemnat că Jubayr bin Mut’im a zis:
Quote:
„ In ziua de «Aarafa», pe când îmi căutam cămila, căci se rătăcise, l-am văzut pe Profet (sala-Allāhu alayhi-ua salam) stând pe Arafat şi, atunci, mi-am zis în gând: «Pe Allāh, el este dintre Al-Hums! Ce, oare, l-o fi adus pe el aici?!».”
Această relatare este colecţionată şi în «as-Sahiihayn».
Al-Bukhaarii a consemnat că Ibn Abas (radi-Allāhu-anh) a explicat faptul că «a grăbi» - în acest âyat - înseamnă plecarea de la Muzdalifa la Mina pentru lapidarea stâlpilor.
Allāh (subhaanah-ua-ta’la) ştie cel mai bine!
2. A cere iertarea de la Allāh (subhaanah-ua-ta’la)
Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a spus: « ...şi cereţi iertare de la Allāh, căci Allāh este Iertător, Indurător! ». Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a poruncit deseori ca musulmanii să facă pomenirea Lui2 după ce actele de adorare3 sunt împlinite.
Muslim a consemnat că Rasuul_Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam), după fiecare Rugăciune împlinită, el cerea iertare de la Allāh (subhaanah-ua-ta’la) rostind această suplicaţie de trei ori.
Şi în «as-Sahiihayn» este consemnat că Trimisul lui Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam) recomanda să se facă «dzikr» după fiecare rugăciune prin rostirea «tasbiih», «tahmiid» şi «takbiir» de câte treizeci şi trei de ori fiecare.
Ibn Marduuya a colecţionat un hadith pe care Al-Bukhaarii l-a consemnat ca provenind de la Şaddaad bin Auus (ÔóÏøóÇÏ Èúä ÃóæúÓ) care a spus că l-a auzit pe Rasuul_Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam) zicând:
„ - Dintre toate, cea mai bună suplicaţie de iertare este aceea în care robul spune: O, Allāh, Tu eşti Stăpânul meu şi nimănui nu i se cuvine adorarea decât numai Ţie. Tu eşti Creatorul meu, iar eu sunt robul Tău şi eu sunt dintre cei care respectă Legământul făcut cu Tine, pe măsura puterilor mele, şi aştept împlinirea Promisiunilor Tale. La Tine caut scăpare de vina păcatelor pe care le-am săvârşit. Primesc binecuvântările pe care Tu le pogori asupra mea şi îmi recunosc greşelile. Aşadar, iartă-mă, pentru că numai Tu eşti Cel care iartă păcatele.
Cel care rosteşte aceste cuvinte noaptea şi moare în noaptea aceea, acela va intra în Paradis şi cine o va rosti ziua şi va muri după aceea, va intra în Paradis.
« ÓóíøöÏõ ÇáúÇöÓúÊöÛúÝóÇÑö Ãóäú íóÞõæáó ÇáúÚóÈúÏõ: Çááøóåõãøó ÃóäúÊó ÑóÈøöí¡ áóÇ Åöáåó ÅöáøóÇ ÃóäúÊó¡ ÎóáóÞúÊóäöí æóÃóäóÇ ÚóÈúÏõßó¡ æóÃóäóÇ Úóáì ÚóåúÏößó æóæóÚúÏößó ãóÇ ÇÓúÊóØóÚúÊõ¡ ÃóÚõæÐõ Èößó ãöäú ÔóÑøö ãóÇ ÕóäóÚúÊõ¡ ÃóÈõæÁõ áóßó ÈöäöÚúãóÊößó Úóáóíøó¡ æóÃóÈõæÁõ ÈöÐóäúÈöí¡ ÝóÇÛúÝöÑú áöí ÝóÅöäøóåõ áóÇ íóÛúÝöÑõ ÇáÐøõäõæÈó ÅáøóÇ ÃóäúÊó¡ ãóäú ÞóÇáóåóÇ Ýöí áóíúáóÉò ÝóãóÇÊó Ýöí áóíúáóÊöåö ÏóÎóáó ÇáúÌóäøóÜÜÉó¡ æóãóäú ÞóÇáóåóÇ Ýöí íóæúãöåö ÝóãóÇÊó ÏóÎóáó ÇáúÌóäøóÜÜÉ»”
De asemenea, este consemnat în «as-Sahiihayn» că Abdulah bin Aamruu a relatat că:
„ Abuu Bakr (radi-Allāhu-anh) a zis:
- O, Rasuul_Allāh, învaţă-mă o invocaţie cu care să îl chem pe Allāh (subhaanah-ua-ta’la) în timpul rugăciunilor mele.
Profetul (sala-Allāhu alayhi-ua salam) m-a învăţat să spun:
- O, Allāh, eu singur mi-am nedreptăţit sufletul săvârșind asupra lui o mare nedreptate şi numai Tu eşti Cel care iartă păcatele şi, de aceea, te rog să mă ierţi şi să fi Indurător cu mine, pentru că Tu eşti Cel Iertător, Cel Indurător.
«Þõáú: Çááøóåõãøó Åöäøöí ÙóáóãúÊõ äóÝúÓöí ÙõáúãðÇ ßóËöíÑðÇ æóáóÇ íóÛúÝöÑõ ÇáÐøõäõæÈó ÅöáøóÇ ÃóäúÊó ÝóÇÛúÝöÑú áöí ãóÛúÝöÑóÉð ãöäú ÚöäúÏößó¡ æóÇÑúÍóãúäöí Åöäøóßó ÃóäúÊó ÇáúÛóÝõæÑõ ÇáÑøóÍöíã»”.
Există multe alte Ahaadith pe această temă.
Nota bene:
1. «ÇáúÍõãúÓ – Al-Hums» - tribul Qurayş împreună cu neamurile lor de sânge şi rudele colaterale. Ei se autointitulau «poporul lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la)» şi se considerau superiori tuturor celorlalți arabi sau non-arabi.
2. «dzikru_Allāh - ÐößúÑ Çááå - pomenirea lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) » - înseamnă orice intenţie, acţiune sau faptă care este săvârşită în numele lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la), care d.emonstrează respect faţă de El (subhaanah-ua-ta’la) şi de orânduielile Sale, cu scopul de a obţine iertarea Lui şi a aştepta răsplată numai de la Allāh (subhaanah-ua-ta’la) fie în lumea aceasta, fie în Viaţa de Apoi. (de ex: intenţia de a împlini un act de adorare, invocaţiile, suplicaţiile, etc.)
3. Actele de adorare sunt acţiunile şi faptele pe care un musulman este obligat să le împlinească, ţinând conte de limitele impuse prin Coran şi Sunna - şi acestea sunt: credinţa în Allāh (subhaanah-ua-ta’la), rugăciunea, postul, dania şi pelerinajul.
