sura Al-Baqara - după Ibn Kathir - verset 267, 268, 269, 270 şi 271

VERSETELE 267, 268, 269, 270 şi 271

267. O, voi, cei care credeţi! Faceţi milostenie din lucrurile bune pe care le-aţi dobândit şi din [roadele] cele pe care le-am făcut să crească pentru voi din pământ şi nu vă întoarceţi spre lucrurile rele ca să faceţi din ele milostenie, când nici voi înşivă nu le-aţi primi decât dacă aţi fi cu ochii închişi! Şi să ştiţi că Allāh este Instărit Indeajuns [şi] Vrednic de Laudă!

268. Şeitan vă ameninţă cu sărăcia şi vă porunceşte lucruri urâte, în vreme ce Allāh vă făgăduieşte iertare şi har, căci Allāh este Cel cu Har Nemărginit, Atoateştiutor!

269. El dăruieşte înţelepciune cui voieşte El, iar cel care a fost dăruit cu înţelepciune, acela a fost dăruit cu un mare bine, dar [acest lucru] nu-l pricep decât cei ageri la minte.

270. Ceea ce ne daţi ca milostenie şi jurămintele prin care vă legaţi [să faceţi ceva bun], acestea Allāh le ştie, iar cei nelegiuiţi nu vor avea pe nimeni ca sprijinitori.

271. Dacă daţi milosteniile mărturisit, binefaceri sunt ele, dar dacă nu le faceţi cunoscute şi le daţi săracilor, atunci ele vor fi încă şi mai bune pentru voi şi vă vor ispăşi pentru o parte dintre păcatele voastre, căci Allāh este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi.

1. Indemnul de a cheltui pe Calea lui Allāh numai din veniturile licite

Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a poruncit drept-credincioşilor să cheltuiască pentru milostenii din banii pe care i-au câştigat cinstit şi curat, din vânzarea vegetalelor şi a fructelor care sunt roade dăruite de El (subhaanah-ua-ta’la), după cum explică Ibn Abas (radi-Allāhu-anh).
Ibn Abas (radi-Allāhu-anh) a explicat:
„ - Allāh (subhaanah-ua-ta’la) le-a poruncit să cheltuie numai din banii pe care i-au câştigat legal şi moral, din surse pure, şi a interzis să fie folosiţi acei bani care provin din fapte sau acte imorale, ilegale sau necinstite, pentru că Allāh (subhaanah-ua-ta’la) este Pur şi Bun şi nu primeşte decât ceea ce este curat şi bun.”

Acesta este motivul pentru care Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a poruncit: «.. şi nu vă întoarceţi spre lucrurile rele ca să faceţi din ele milostenie,....» - adică milostenii achiziţionate din bani murdari.

«... când nici voi înşivă nu le-aţi primi decât dacă aţi fi cu ochii închişi!..» - care înseamnă acele daruri pe care cineva le-ar accepta numai dacă ar trece peste defectele lor; numai că Allāh (subhaanah-ua-ta’la) este Cel cu adevărat Bogat şi nu are nevoie de banii nimănui şi, de aceea, nu trebuie să se dea în numele Lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) daruri care nu ar fi plăcute nici pentru sine.

S-a relatat că « şi nu vă întoarceţi spre lucrurile rele ca să faceţi din ele milostenie,» - se referă la a nu cheltui din bani murdari, ci din bani liciţi.

Ibn Jariyr a consemnat că Al-Baraa’ bin Aazib a explicat că:
„ Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) « O, voi, cei care credeţi! Faceţi milostenie din lucrurile bune pe care le-aţi dobândit şi din [roadele] cele pe care le-am făcut să crească pentru voi din pământ şi nu vă întoarceţi spre lucrurile rele ca să faceţi din ele milostenie, ...» a fost revelată în legătură cu nişte Al-Ansaarii care, la vremea culesului, în Moscheea Profetului (sala-Allāhu alayhi-ua salam), agăţau pe o frânghie întinsă între doi stâlpi ciorchini de curmale coapte din care mâncau cei săraci.
Unii dintre Al-Ansaarii nu înlăturau acele curmale care erau stricate sau de mai proastă calitate, crezând că nu e nimic greşit. Prin urmare, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a revelat acest âyat cu referire la cei care procedau astfel zicând: «... şi nu vă întoarceţi spre lucrurile rele ca să faceţi din ele milostenie, ...».”

Aaliy bin Abuu Talha a zis că Ibn Abas (radi-Allāhu-anh) a comentat cu privire la âyatul: «.. când nici voi înşivă nu le-aţi primi decât dacă aţi fi cu ochii închişi!...» că: „ Dacă cineva ar avea un drept asupra altuia şi cel datornic ar plăti mai puţin decât a primit, atunci creditorul nu s-ar conforma până ce nu va primi şi diferenţa. De aceea, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a zis: «..., când nici voi înşivă nu le-aţi primi decât dacă aţi fi cu ochii închişi!,..» - care înseamnă: «Cum puteţi accepta pentru Mine ceva ce voi nu aţi accepta pentru voi înşivă, când Eu sunt Cel care am cel mai mare drept asupra a ceea ce este cel mai valoros din ceea ce aveţi?!».”

Ibn Abi Haatim şi In Jariyr au colecţionat această relatare, iar Ibn Jariyr a mai adăugat comentariul: „ Acesta este şi sensul versetului: « Voi nu veţi ajunge la [adevărata] evlavie decât dacă veţi face daruri din ceea ce vă este drag.» (3:92).”

Apoi Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a zis: « Şi să ştiţi că Allāh este Instărit Indeajuns [şi] Vrednic de Laudă!» - care înseamnă că: deşi Allāh (subhaanah-ua-ta’la) este «...Instărit Indeajuns ..» şi nu are nevoie de milostenia oamenilor, El (subhaanah-ua-ta’la) a poruncit să se dea ca milostenie numai ceea ce a fost achiziţionat din venituri cinstite, pure, pentru că Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a decretat aceasta cu scopul de a face ca distanţa dintre cei bogaţi şi cei săraci să fie mai mică.

Tot cu privire la tema milosteniei, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a mai revelat: « Nu vor ajunge la Allāh carnea şi sângele lor, ci va ajunge la El evlavia voastră. ....» (22:37).

Aşadar, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) este Cel Bogat şi nu are nevoie de nimic de la nimeni, în vreme ce creaturile Sale sunt dependente de ceea ce primesc de la El (subhaanah-ua-ta’la). Generozitatea Sa se răsfrânge asupra tuturor şi ceea ce Allāh (subhaanah-ua-ta’la) are în posesie nu are nici limite şi nici sfârşit.

Prin urmare, acela care face milostenie trebuie să ţină seamă că Allāh (subhaanah-ua-ta’la) este Cel cu adevărat Bogat, Graţia Sa este infinită; El (subhaanah-ua-ta’la) este Cel cu adevărat Generos şi Milostiv şi de la El (subhaanah-ua-ta’la) va veni răsplata şi El (subhaanah-ua-ta’la) va fi Acela care va înmulţi faptele bune ale fiecăruia dintre creaturile Sale şi că orice „împrumut” dat lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) nu va fi în van, căci Allāh (subhaanah-ua-ta’la) nu este nici nedrept şi nici sărac, ci El (subhaanah-ua-ta’la) este Cel căruia I se cuvine toate laudele pentru ceea ce porunceşte sau decide, căci nu există altă divinitate decât numai Allāh (subhaanah-ua-ta’la) şi nici alt stăpân, decât numai El.

2.A eluda acţiunile de caritate sunt instigări ale lui Şeitan

Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a zis:« Şeitan vă ameninţă cu sărăcia şi vă porunceşte lucruri urâte, în vreme ce Allāh vă făgăduieşte iertare şi har, căci Allāh este Cel cu Har Nemărginit, Atoateştiutor! ».
Ibn Abi Haatim a consemnat că Abdulah bin Mas’uud (radi-Allāhu-anh) l-a auzit pe Profet (sala-Allāhu alayhi-ua salam) zicând:

„ – Şaytaan are o anumită influenţă asupra fiilor lui Adam, precum şi ingerii au o anumită influenţă asupra lor. Influenţa pe care o are Şaytaan asupra oamenilor se manifestă prin a le insufla acestora teama de rele repercusiuni şi prin a-i instiga la respingerea adevărului. Influenţa pe care o au ingerii asupra oamenilor se manifestă prin a le insufla acestora dorinţa de a face bine şi de a crede în Adevăr. Acela care se află în cea de-a doua situaţie să ia aminte că aceasta vine de la Allāh (subhaanah-ua-ta’la) şi pentru aceasta trebuie să Ii mulţumească. Acela care se află în prima situaţie, trebuie să caute ocrotirea lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) împotriva lui Şaytaan.
Apoi, Rasuul_Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam) a recitat: « Şeitan vă ameninţă cu sărăcia şi vă porunceşte lucruri urâte, în vreme ce Allāh vă făgăduieşte iertare şi har, căci Allāh este Cel cu Har Nemărginit, Atoateştiutor! ».”

Acest hadith a fost colecţionat de At-Tirmidzii şi An-Nasaa’ii în lucrarea de Tafsiyr, din colecţia de Sunan.

Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a zis: « Şeitan vă ameninţă cu sărăcia ...» - astfel încât să se păstreze pentru sine ceea ce s-a acumulat şi să nu se dorească a se face cheltuieli din aceste bunuri pentru a împlini poruncile lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) şi «... vă porunceşte lucruri urâte ...» - adică Şaytaan îl instigă pe om să nu cheltuiască din bunurile sale pentru acte de caritate pentru că efectul acestei fapte va fi propria sărăcire şi îl încurajează să facă fapte rele, păcate, să se complacă în starea de promiscuitate şi imoralitate.

Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a zis: «... In vreme ce Allāh vă făgăduieşte iertare ...» - în locul nelegiuirilor la care vă instigă Şaytaan, iar «... In vreme ce Allāh vă făgăduieşte...... şi har, ..» - în locul sărăciei cu care vă amenință diavolul, « căci Allāh este Cel cu Har Nemărginit, Atoateştiutor! ».

......

3.Ce înseamnă « الْحِكْمَة – al-hikma»

Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a zis: « El dăruieşte înţelepciune cui voieşte El,...».
Aaliy bin Abuu Talha a relatat că Ibn Abas (radi-Allāhu-anh) a explicat:
„ Se referă la înţelepciunea care este dată prin intermediul Coranului. Spre exemplu: ceea ce se anulează şi ceea ce s-a anulat; ceea ce este simplu şi evident şi ceea ce nu este nici simplu şi nici evident; ceea ce este permis şi ceea ce nu este permis; precum şi parabolele cu referire la aceste subiecte.”

Referitor la Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) «,.. iar cel care a fost dăruit cu înţelepciune, acela a fost dăruit cu un mare bine,...», Imam Ahmad a consemnat că Ibn Mas’uud (radi-Allāhu-anh) a relatat că l-a auzit pe Profet (sala-Allāhu alayhi-ua salam) zicând:

„ – Invidia nu apare decât în două circumstanţe: faţă de persoana care a fost dăruită de Allāh (subhaanah-ua-ta’la) cu avere şi pe care acela o cheltuie în mod lăudabil şi faţă de persoana care a fost dăruită de Allāh (subhaanah-ua-ta’la) cu înţelepciune şi pe care acela o foloseşte în raţionamentele sale şi pentru a-i instrui şi pe alţii.”

Acest hadith a fost colecţionat de Al-Bukhaarii, Muslim, An-Nasaa’ii şi Ibn Majaah.

Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) «,.. dar [acest lucru] nu-l pricep decât cei ageri la minte.» - se referă faptul că nu vor beneficia de învăţămintele îndrumărilor primite decât numai aceia care au o minte înclinată spre cunoaştere care îi ajută să înţeleagă sensurile cuvintelor prin intermediul cărora primesc învăţătura şi conotaţiile lor.

«Ceea ce ne daţi ca milostenie şi jurămintele prin care vă legaţi [să faceţi ceva bun], acestea Allāh le ştie, iar cei nelegiuiţi nu vor avea pe nimeni ca sprijinitori. »
Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a subliniat că, având Atributul Divin al Omniscienţei, El (subhaanah-ua-ta’la) se află în deplină cunoaştere a faptelor bune pe care le împlineşte fiecare dintre creaturile Sale, precum sunt şi cele care au ca obiect caritatea sau jurămintele, şi pe care El (subhaanah-ua-ta’la) le răsplăteşte înmulţit dacă se dovedeşte că aceste fapte bune sunt făcute cu speranţă în răsplata Sa şi pentru mulţumirea Lui.

De asemenea, Allāh (subhaanah-ua-ta’la) i-a avertizat pe cei care nu I se supun, şi se răzvrătesc împotriva orânduielilor Sale, şi resping ceea ce li s-a revelat, şi adoră alte zeităţi alături de El că: «... iar cei nelegiuiţi nu vor avea pe nimeni ca sprijinitori.» - care să-i scape de mânia Lui şi de pedeapsa la care vor fi condamnaţi în Ziua Judecăţii.

4. Viruţile împlinrii de fapte de caritate

« Dacă daţi milosteniile mărturisit, binefaceri sunt ele, dar dacă nu le faceţi cunoscute şi le daţi săracilor, atunci ele vor fi încă şi mai bune pentru voi şi vă vor ispăşi pentru o parte dintre păcatele voastre, căci Allāh este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi. »

Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a zis: « Dacă daţi milosteniile mărturisit, binefaceri sunt ele, ...» - adică sunt considerate ca fiind fapte bune acele acte de caritate care se fac în mod public.

Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) «.. dar dacă nu le faceţi cunoscute şi le daţi săracilor, atunci ele vor fi încă şi mai bune pentru voi » - acesta înseamnă că este mai bine dacă actele de caritate se fac în mod particular, în sensul ştiu despre milostenie numai cel care a primit-o şi cel care a dat-o; şi acesta pentru că se previn în acest fel anumite fapte care pot anula actul de caritate precum lauda sau ostentaţia.

In situaţia în care există o cauză nobilă prin a face public actul de caritate precum ar fi încurajarea şi a altora persoane sau organizaţii de a imita această faptă meritorie, atunci este mai bine să se facă cunoscut actul de caritate respectiv decât să se ţină secret.
Trimisul lui Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam) a zis:

„ – Cel care recită Coranul cu voce tare este precum cel care face milostenia sa în mod public, iar cel care recită Coranul în şoaptă este precum cel care ţine secretă milostenia pe care a făcut-o.”

Aceste versete subliniază ideea că este mai bine ca actul de caritate să fie tăinuit, aşa cum se menționează şi în următorul hadith colecţionat în «as-Sahiihayn» şi relatat de Abuu Hurayra ra, de la Rasuul_Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam):

„ – Şapte vor fi aceia pe care îi va adumbri Allāh (subhaanah-ua-ta’la) în Ziua în care nu va mai fi nicio umbră decât numai Umbra Lui: pe conducătorul cel drept(1), pe tânărul care s-a dedicat adorării lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la)(2), pe cei doi care se iubesc unul pe altul în numele lui Allāh şi care se adună şi se despart numai pentru calea cea dreaptă de la Allāh(3), pe acela care adesea merge la moschee şi gândeşte să se întoarcă cât mai repede în ea (4), pe acela care îl pomeneşte pe Allāh (subhaanah-ua-ta’la) în singurătate şi ochii i se umplu de lacrimi(5), pe acela care refuză să comită adulter chiar dacă este ademenit de o fermecătoare şi nobilă femeie zicându-i: «Mă tem de Allāh, Stăpânul lumilor!»(6) şi pe acela care dă milostenie în taină, fără ca mâna sa stângă să ştie ce a dat mâna sa dreaptă.(7) ”
„سَبْعَةٌ يُظِلُّهُمُ اللهُ فِي ظِلِّهِ يَوْمَ لَا ظِلَّ إلَّا ظِلُّهُ: إِمَامٌ عَادِلٌ، وَشَابٌّ نَشَأَ فِي عِبَادَةِ اللهِ، وَرَجُلَانِ تَحَابَّا فِي اللهِ،اجْتَمَعَا عَلَيْهِ وَتَفَرَّقَا عَلَيْهِ، وَرَجُلٌ قَلْبُهُ مُعَلَّقٌ بِالْمَسْجِدِ، إِذَا خَرَجَ مِنْهُ حَتَّى يَرْجِعَ إِلَيْهِ، وَرَجُلٌ ذَكَرَ اللهَ خَالِيًا فَفَاضَتْ عَيْنَاهُ، وَرَجُلٌ دَعَتْهُ امْرَأَةٌ ذَاتُ مَنْصِبٍ وَجَمَالٍ، فَقَالَ: إِنِّي أَخَافُ اللهَ رَبَّ الْعَالَمِينَ، وَرَجُلٌ تَصَدَّقَ بِصَدَقَةٍ فَأَخْفَاهَا، حَتَّى لَا تَعْلَمَ شِمَالُهُ مَا تُنْفِقُ يَمِينُه”

Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) «.. şi vă vor ispăşi pentru o parte dintre păcatele voastre, ...» - adică faptele de caritate împlinite meritoriu, mai ales dacă sunt făcute în taină, vor anula efectele unor păcate comise, iar în Ziua Judecăţii persoana respectivă va fi ridicată în rang şi unele păcate ale acesteia vor fi iertate.

Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) «... căci Allāh este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi. » - adică nicio faptă bună nu este trecută cu vederea şi Allāh (subhaanah-ua-ta’la) o va răsplăti ca atare.