sura Al-Baqara - după Ibn Kathir - verset 285 şi 286
VERSETELE 285 şi 286
285. Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, asemenea şi drept-credincioşii. Fiecare [dintre ei] a crezut în Allāh, în ingerii Lui, în scripturile Lui şi în trimişii Lui. [Şi ei zic]: “Noi nu facem nici o deosebire între vreunul dintre trimişii Săi”. Şi ei au zis: “Noi auzim şi ne supunem! Iertarea Ta [o implorăm], Doamne, şi la Tine este întoarcerea!”
286. Allāh nu impune nici unui suflet decât ceea ce este în putinţa lui. El are ca răsplată ceea ce şi-a agonisit [faptele bune] şi împotriva lui ceea ce a dobândit [faptele rele]. Doamne, nu ne pedepsi pe noi, dacă am uitat sau am greşit! Doamne, nu ne împovăra pe noi cu grea povară, aşa cum i-ai împovărat pe cei dinaintea noastră. Doamne, nu ne împovăra pe noi cu ceea ce nu putem îndura! Şi şterge-ne nouă greșelile noastre şi iartă-ne pre noi şi fii milostiv cu noi! Tu eşti Ocrotitorul nostru, ajută-ne pe noi să izbândim asupra celor necredincioşi!
1.Virtuţile ultimelor două verste
Referitor la virtuţile acestor două ultime versete ale surei 2, Al-Baqara, fie ca Allāh (subhaanah-ua-ta’la) să pogoare asupra noastră binecuvântarea lor, există un hadith consemnat de Al-Bukhaarii în care se relatează că Abuu Mas’uud l-a auzit pe Rasuul_Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam) spunând:
„ Oricine va recita noaptea aceste ultime două versete ale Surei Al-Baqara, ele îi vor fi de ajuns.
«ăóäú ŢóŃóĂó ČöÇáúÂíóĘóíúäö ăöäú ÂÎöŃö ÓőćŃóÉö ÇáúČóŢóŃóÉö Ýöí áóíúáóÉňˇ ßóÝóĘóÇĺ»”.
Şi ceilalți cinci dintre autorii «Celor şase cărţi - ÇáßőĘőČ ÇáÓřöĘóÉ- al-kutub_as-sita » au consemnat variante similare ale acestui hadith.
In «as-Sahiihayn» s-a consemnat acest hadith provenind pe calea mai multor lanţuri de naratori. Şi Imam Ahmad a colecţionat acest hadith.
Muslim a consemnat o relatare provenind prin Abdulah, că:
Quote:
„ Atunci când Profetul (sala-Allāhu alayhi-ua salam) a fost ridicat la cer în timpul «Al-Israa’», el a ajuns în al șaselea cer, la Sidrat al-Muntaha (ÓöĎúŃóÉ ÇáăőäúĘóĺóě ), căci orice se ridică de pe pământ se opreşte aici şi orice se coboară pe pământ de sus, tot aici se sfârşeşte: « Când îi vine lui as-sidra ce-i vine»1 - adică un acoperământ din aur.
Şi Trimisului lui Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam) i s-au revelat trei lucruri: cele cinci rugăciuni zilnice, ultimul verset din sura Al-Baqara şi iertarea pentru oricine din «Umma (ĂőăřóÉ)» lui, care nu îi face asociaţi lui Allāh(subhaanah-ua-ta’la).”
Mai înainte am pomenit într-un hadith provenind de la Ibn Abas (radi-Allāhu-anh) despre virtuţile surei «Al-Faatiha», în care el a zis:
„ Rasuul_Allāh (sala-Allāhu alayhi-ua salam) era împreună cu Jibriil şi el a auzit un zgomot ce venea de deasupra. Jibriil a ridicat privirea spre cer şi a zis:
- Este o uşă din Paradis care s-a deschis acum, pentru întâia oară, căci nu a mai fost deschisă vreodată.
Un inger a venit prin acea uşă către Profet (sala-Allāhu alayhi-ua salam) şi i-a zis:
- Primeşte veştile cele bune ale celor două lumini cu care ai fost dăruit şi cu care nici un al profet de dinaintea ta nu a mai fost dăruit: Deschizătoarea Cărţii şi ultimul âyat din Al-Baqara. Pentru fiecare literă a lor pe care o vei rosti vei primi o binecuvântare.”
Acest hadith a fost colecţionat şi de Muslim şi de An-Nasaa’ii, iar aceasta este varianta lui An-Nasaa’ii.
2.Tafsiyr-ul ultimelor două versete
Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a zis:. « Fiecare [dintre ei] a crezut în Allāh, în ingerii Lui, în scripturile Lui şi în trimişii Lui. [Şi ei zic]: “Noi nu facem nici o deosebire între vreunul dintre trimişii Săi”.....».
Aşadar, toţi drept-credincioşii cred că Allāh (subhaanah-ua-ta’la) este Unul şi Singurul, Atoateţiitorul şi că nu există altă divinitate căruia să i se cuvină închinare, decât numai Lui şi nu există alt stăpânitor, decât numai El.
Drept-credincioşii mai cred şi în toţi profeţii şi mesagerii lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la), care, cu adevărat sunt robi ai Lui, şi în Cărţile ce le-au fost acestora revelate şi pogorâte din ceruri. Ba mai mult, drept credincioşii nu fac nicio diferenţiere între profeţi, în sensul de a crede în mesajul transmis de unul dintre ei şi a respinge mesajul predicat de un altul dintre ei şi aceasta deoarece toţi profeţii şi trimişii lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) sunt consideraţi de către drept-credincioşi ca fiind şi ei drept-credincioşi, demni de încredere, rostitori de Adevăr, chiar dacă unii dintre ei au adus mesaje care au anulat din legile de mai înaintea lor, căci ei au făcut toate acestea prin şi din Voia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la).
Ulterior, legea adusă de Muhammad (sala-Allāhu alayhi-ua salam), Ultimul Profet şi Mesager a lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la), a anulat toate legile ce au fost date mai înainte de el.
Când Ziua Judecăţii va veni, singura Lege validă va fi cea care a fost transmisă prin Muhammad (sala-Allāhu alayhi-ua salam), ca Profet al lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la), iar o parte din Umma (ĂőăřóÉ) sa se va afla întotdeauna pe calea adevărului, triumfătoare şi remarcabilă.
Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) «.. Şi ei au zis: “Noi auzim şi ne supunem! ...» - înseamnă „Noi am auzit Porunca Ta, o, Stăpâne al nostru, am înţeles-o, am pus-o în practică şi i-am acceptat efectele.”
«... Iertarea Ta [o implorăm], Doamne, şi la Tine este întoarcerea!”» - aceasta este, în acelaşi timp, şi o rugăminte, dar şi o invocaţie în care se cere iertare de la Allāh (subhaanah-ua-ta’la), îndurarea şi mila Lui.
Afirmaţia lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) « Allāh nu impune nici unui suflet decât ceea ce este în putinţa lui...» - înseamnă că Allāh (subhaanah-ua-ta’la) nu cere niciunui suflet mai mult decât este capabil să facă, iar aceasta d.emonstrează Bunătatea, Indurarea, Mila şi Generozitatea lui Allāh (subhaanah-ua-ta’la) faţă de creaturile Sale.
Acest âyat este cel care l-a abrogat pe cel care a produs mare tulburare Companionilor (radi-Allāhu-anh) şi anume: « Şi dacă arătaţi sau ascundeţi ceea ce este în sufletele voastre, Allāh vă va cere socoteală pentru acest lucru.».
Aceste âyaturi precizează că Allāh (subhaanah-ua-ta’la) le va cere socoteală robilor Lui şi îi va judeca şi îi va pedepsi, dacă aşa consideră El, numai dacă ei ar fi avut abilitatea să evite ceea ce li s-a interzis, însă nu vor fi pedepsiţi pentru gândurile care le vin în minte sau emoţiile care se produc involuntar.
Vom mai preciza aici că a detesta gândurile rele care se năzăresc în propria minte este un act de credinţă. Apoi Allāh (subhaanah-ua-ta’la) a zis: « ..El are ca răsplată ceea ce şi-a agonisit [faptele bune] şi împotriva lui ceea ce a dobândit [faptele rele]. ...» - adică faptele bune ce le-a împlinit şi faptele rele ce le-a săvârşit şi pentru care este responsabil.
