:006:
...inshAllah, sa continui....:give_rose:
2. Cainele insetat
Intr-o buna zi, Profetul, pacea si binecuvintarea lui Allah fie asupra lui, povesti insotitorilor sai, despre un om care obisnuia sa calatoreasca.
Ziua in care omul porni in calatorie, iesind din casa, era o zi deosebit de calduroasa. Soarele stralucea fiebinte pe cerul senin, pamintul sub piciorele sale era incins. Nici nu se indepartase el prea mult de casa, cind incepu sa-l doara capul, si, obosit de arsita, cu gura uscata, se gindi, " Trebuie sa gasesc apa, daca nu, voi muri de sete."
Si incepu sa caute apa. Prima fintina pe care o gasi era secata, a doua la fel. Omului ii era din ce in ce mai sete.
In sfirsit, dadu de o alta fintina, si cind privi in ea, vazu ca era plina cu apa.
" Slavit fie Allah!" spuse omul, " am gasit in sfirsit apa si voi putea sa beau!"
Abia acum isi dadu seama ca nu avea nici fringhie , nici galeata. Cauta in jurul fintinii, dar nu gasi nimic asemanator.
" Cum sa ajung la apa?" se gindi el.
Nu avea decit o solutie. Trebuia sa coboare in fintina. Cu grija , omul se lasa peste marginea fintinii si incepu sa coboare inlauntrul ei. Era atit de obosit din cauza arsitei, incit i se paru tare greu coborisul. Dar cum inauntru era racoare, dupa un timp se simti mai bine.
Intr-un tirziu ajunse la apa. Isi intinse mina si simti racoare apei pe degete...ce minunata atingere! Omul bau, pina cind isi astimpara setea. Apoi isi umezi fata si gitul. Isi inmuie poalele camasii in apa, pentru a se putea racori cu ele, dupa ce va fi parasit fintina. Acum se simtea mult mai bine.
" Apa este viata" gindi el, " Si Allah este Datatorul de apa! Slavit fie Allah!"
Cind omul fu gata, incepu sa se catere spre gura fintanii. Era foarte greu si anevoios. Dar reusi sa ajunga sus si trecind peste marginea ei , sa simta pamintul fierbinte sub picioare.
Deodata auzi ceva. Era un scheunatul unui caine. Omul se intoarse si vazu un caine insetat, si obosit.
Acesta se indrepta spre el, si incepu sa-i linga poalele camasii. Omul simti cum i se face mila .
" Acest biet animal este la fel de insetat cum eram si eu, inainte de a gasi apa." isi zise omul, " va muri, daca nu va bea ."
Omul mangaie cainele si acesta dadu din coada, multumind pentru apa de pe poalele camasii.
" Asteapta, " zise omul, " iti aduc apa."
Omul trecu din nou peste marginea fintanii, si incepu pentru a doua oara sa coboare inlautrul ei. I se paru mult mai usor decit prima oara. Cind ajunse la apa, se tinu lipit de zidul fintinii, isi scoase cizmele de piele, le afunda in apa, pina cind se umplura amindoua, pe urma le tinu strins, le baga in gura si le prinse cu dintii.
Apoi incepu sa se catere din nou spre gura fintinii. De aceasta data, urcusul fu foarte anevoios. Incaltarile, pline cu apa, erau foarte grele, iar gura si dintii incepura sa-l doara. Dar omul nu se opri. Incet-incet, se catara, pina iesi din fintina, si , cu grija, se apleca si deschise prima cizma, astfel ca cainele sa-si poata baga botul in ea.Acesta bau toata apa dintr-o inghititura. Omul deschise apoi a doua cizma, si cainele bau din nou toata apa. In tot acest timp, cainele dadea din coada. Omul se gindea:" Acest caine este fericit. Nici eu si nici el nu vom muri de sete."
Allah a fost multumit de omul care se purtase atit de frumos cu acel caine. Pentru aceasta fapta buna,lui i s-au iertat pacatele pe care le facuse in intreaga sa viata.
Aici se sfirsi povestirea. Dupa ce Profetul , pacea si binecuvintarea lui Allah fie asupra lui, inceta sa mai vorbeasca, unul dintre insotitorii sai, spuse: " O, Trimis al lui Allah! Ne vor fi si noua iertate pacatele daca vom fi buni cu animalele?"
" Da" raspunse Profetul, pacea si binecuvintarea lui Allah fie asupra lui, " Veti fi rasplatiti pentru a fi fost buni cu toate fapturile."
Barbatul din povestire a intrat , pentru faptele sale, in Paradis.