Cele 40 de hadisuri ( An-Nawawi)

HADISUL 4
FACEREA, SOROCUL ŞI URSITA

De la Abdul Rahman ibn Abdullah ibn Mas'ud Allah fie mulţumit de el! - care a spus:
"Astfel graitu-ne-a Trimisul lui Allah Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască ! - iară El adevăr grăieşte şi cuvine-se a i se da crezare:
"Fiecare dintre voi este adunat, la facere, în pântecele mamei sale, timp de patruzeci de zile, într-o picătură. Apoi devine un cheag de sânge, tot pe atât. Apoi este un boţ de carne, tot pe atât. Apoi este trimis la el îngerul pentru a-i insufla duhul şi căruia îi sunt poruncite patru vorbe: scrierea ursitei lui, soroculului lui, faptei lui şi de va fi nefericit sau fericit. Pe Allah, în afara căruia nu există alt Dumnezeu, oricare dintre voi care plineşte fapta celor sortiţi să ajungă în rai până ce nu-l mai desparte de acesta decât o lungime de braţ, (tar atunci i-o lua înainte ursita şi plineşte fapta celor sortiţi a ajunge în iad şi în el va intra oricare dintre voi plineşte fapta celor sortiţi să ajungă în iad până ce nu-l mai desparte de acesta decât o lungime de braţ, şi doar atunci i-o ia înainte ursita şi plineşte fapta celor sortiţi a ajunge în rai şi în el va intra."
Relatat de Al Bukhari şi de Muslim.

Prezentarea transmiţătorului hadisului
Transmiţâtorul este Abu Abdul Rahman Abdullah ibn Mas'ud al-Hadhli, care a trăit în perioada preislamicâ, a migrat în Etiopia, apoi la Medina. A fost prezent alături de Pofet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - la toate momentele din faza propăvăduirii noii religii.
S-a stins din viaţă în anul 32 h., în vârstă de peste şaizeci de ani şi a fost înmormântat la cimitirul Al-Baqi din Medina.

Comentariul

,,Iară el adevăr grăieşte şi cuvine-se a i se da crezare" înseamnă că el spune adevărul şi că vorbele sale sunt demne de crezare.
Expresia "Fiecare dintre voi este adunat, la facere, în pântecele mamei sale!, înseamnă - în opinia unor ulemani că sperma se risipeşte în uter, iar Allah o adună în acest interval de timp în locul din uter în care se va plămădit embrionul.
Ibn Mas'ud a zis: Picătura dacă ajunge în uter şi Allah vrea să creeze din ca o fiinţă umană (...). Apoi rămâne patruzeci de zile. apoi devine sânge în uter şi în felul acesta o adună. Acesta este momentul preschimbării ei într-un cheag.
Prin cuvintele "Apoi este trimis la el îngerul" se are în vedere îngerul care răspunde de uter.
Prin vorbele "oricare dintre voi care plineşte fapta celor sortiţi să ajungă în rai etc. ... se are în vedere faptul că acesta plineşte fapte bune şi se apropie de rai, ca urmare a faptelor sale, în cat nu-l mai desparte de acesta decât o lungime de braţ, dar ursita îl împiedică de la aceasta, ivindu-se în cele din urmă. Aşadar faptele sunt prestabilite. Dar cum ceea ce a fost prestabilit rămâne ascuns şi numai sfârşitul este vizibil, într-un hadis se spune,, Faptele sunt după sfârşitul lor". Cât despre hadisul menţionat de Muslim în Sahih-ul său despre Cartea Credinţei în care se zice că Trimisul lui Allah :009: - ar fi spus "Omul plineşte în aparenţă ceea ce fac sălăşluitorii raiului, dar el este dintre sălăşluitorii iadului", acesta vrea să sugereze că fapta lui nu a fost sinceră, ci a fost făţărnicie. Din acest hadis deducem necesitatea de a nu da atenţie faptelor şi de a nu ne încredeîn ele, ci de a ne bizui pe dărnicia lui Allah Preamăriiul şi pe îndurarea lui.

Ca şi vorbele Sale - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! "Pe cel care nu este Dumnezeu în afara Lui, fiecare dintre voi plineşte faptele sălăşuitorilor raiului..."până la" şi plineşte fapta sălăşluitorilor iadului şi ajunge la ei.
Ceea ce vrea să se sublinieze este că acest lucru se întâplă numai rareori, fară a fi precumpănitor şi aceasta datorită bunăvoinţei lui Allah Slăvitul şi nemărginitei Sale îndurări. Trecerea oamenilor de la rău la bine se întâmplă de cele mai multe ori, pe când trecerea lor de la bine la rău este extrem de rară şi numai lui Allah i se cuvine slava şi
recunoştinţa pentru asta; şi acesta este o exprimare ----forică.

Tot El spune "îndurarea mea o ia înaintea mâniei mele", iar într-o altă relatare "învinge mânia mea". Acest hadis este o confirmare a predestinării, ca în doctrinele sunniţilor, şi a faptului că toate întâmplările sunt rânduite de Allah Preamăritul: atât cele bune cât şi cele rele, atât cele folositoare cât şi cele dăunătoare. Zis-a Allah Preamăritul: "Nu este întrebat despre ceea ce face, iar ei sunt întrebaţi şi nu există nici o obiecţie în legătură cu împărăţia Lui, în care EL face ceea ce doreşte. A zis imam-ul Al-Sam'ani: Calea de cunoaştere a acestui adevăr este împăcarea Cărţii cu sunna, fară recurgere la analogie, ci doar la raţiune, iar cel care s-a îndepărtat de împăcare a ratacit drumul şi a ajuns în încurcălură, nu ajunge la tămăduirea sufletului şi nici la liniştea inimii, căci ursita este una dintre tainele lui Allah Preamăritul, ţinută sub oboroc, doar Preaslavitul cunoscând-o şi ascunzând-o de minţile făpturilor omeneşti şi de cunoaşterea lor, dată fiind înţelepciunea lui. Şi se cuvine să ne oprim şi să nu trecem dincolo de limita pe care ne-a statornicit-o, căci Allah Preamăritul a ascuns oamenilor ştiinţa predestinării, pe care nu o cunoaşte nici un înger şi nici un profet trimis. Se spune că taina ursitei li se va dezvălui oamenilor o dată cu intrarea în rai şi nu înainte de acest moment. Dar hadisurile resping renunţarea la faptă şi lăsarea în seama destinului; dimpotrivă, omul trebuie să plinească faptele şi poruncile lui Allah, aşa cum sunt ele pomenite în legislaţia islamică (şariat). Nu se poate implini decât ceea ce a fost hărăzit. Cel care a fost sortit de Allah să fie fericit va fi fericit, iar cel care a fost sortit de Allah să fie nefericit va fi nefericit, aşa cum spune hadisul.

Şi a mai spus Allah Preamăritul: "O să-i sortim fericirea" şi "O să-i sortim nefericirea".
Stiinţa se află numai la Allah . "Şi nu veţi cunoaşte nimic din ştiinţa Lui în afară de ceea ce El vrea" caci Allah este Atotştiutorul.

Invăţăturile din acest hadis

1. Informaţiile Profetului - - despre fazele embrionului sunt o minune a Lui Allah!
2. Musulmanul trebuie să fie încredinţat că destinul său bun sau rău - a fost hărăzit de Allah Preamăritul.
3. Faptele musulmanului sunt judecate după finalitatea lor şi, de aceea, ei trebuie să dorească pentru a ajunge la un sfârşit bun.
4. Musulmanul trebuie să dorească să plinească fapte evlavioase şi să stea deoparte de faptele reprobabile.

HADISUL 5
BLAMAREA NĂSCOCIRILOR Şl RESPINGEREA LOR

De la mama dreptcredincioşilor,Umm Abdullah A'isha - Allah fie mulţumit de ea! care a spus:
A zis trimisul lui Allah :009: :
"Cel care născoceşte în această chestiune a noastră lucruri ce nu ţin de ea respins fi-va".
Relalat de Al-Bukhari şi de Muslim.
lar intr-o altă relatare a lui Muslim găsim:
"Cel care săvârşeşte lucruri ce nu ţin de chestiunea noastră respins fi-va".

Prezentarea transmiţătorului hadisului

Umm Abdullah, fiica lui Abu Bakr as-Siddiq, mama dreptcredincioşilor, a fost cea mai învăţată dintre femei. Trimisul lui Allah :009: - s-a căsătorit cu ea de tânără. A relatat multe lucruri despre casa Profetului şi calea cea dreaptă. A încetat din viaţă la vârsta de 57 de ani şi a fost înmormântată la cimitirul Al-Baqi.

Comentariul
Acest hadis reprezintă o normă importantă a religiei, numărându-se printre cuvintele cu sens larg, cuprinzător, care i-au fost date lui Al-Mustafa: - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! El respinge în mod explicit orice născocire. El este adus ca dovadă pentru invalidarea tuturor înţelegerilor interzise şi -----strarea inutilităţii lor. Unii legişti îl aduc ca dovadă pentru faptul că înţelegerile prohibite sunt considerate ilicite.

Cealaltă variantă ("Cel care săvârşeşte lucruri ce nu ţin de chestiunea noastră respins fi-va") este clară în ceea ce priveşte necesitatea de a se renunţa la orice născocire săvârşită de făptaşul ei sau de altcineva. Se aduce ca argument împotriva unor îndărătnici care născocesc ceva şi spun "Nu am născocit nimic", răspunzându-li-se cu această relatare.
Filologii au spus că "respins" are aici sensul de "lucru respins", adică ilicit şi care nu trebuie luat în considerare. Iar expresia "(ce nu ţin) de chestiunea noastră" înseamnă "de judecata noastră".
Acest hadis trebuie să fie reţinut, difuzat şi folosit pentru invalidarea faptelor reprobabile, căci la toate acestea se referă. Cât despre derivaţiile de la norme care nu ies din sunna, respingerea nu se referă şi la ele, aşa ar fi - de pildă scrierea Coranului cel Glorios în volume sau doctrinele care sunt interpretate de legişti ca derivaţii (furu') ale normelor ce reprezintă spuse ale Trimisului lui Allah :009:- sau aşa cum ar fi cărţile de gramatică, despre ritualuri şi alte ştiinţe care se întemeiază pe spusele şi pe poruncile Trimisului lui Allah- :009: Astfel de lucruri nu sunt respinse de acest hadis.

Invăţăturile din acest hadis
1. Acest hadis reprezintă una din normele importante ale religiei.
2. Născocirile sunt respinse şi blamate, dacă vin în contradicţie cu religia.
3. Normele după care o inovaţie este acceptată sau respinsă sunt Coranul şi sunna.

HADISUL 6
PRUDENŢA ŞI CREDINŢA

De la Abu Abdullah al-Nu'man fiul lui Başir Allah fie mulţumit de el! - care a spus: L-am auzit pe Trimisul lui Allah:009: spunând:
"Ceea ce este îngăduit e limpede şi ceea ce este oprit e limpede, dar între cele două sunt lucruri îndoielnice, pe care nu le cunosc mulţi oameni: Acela care se fereşte de cele îndoielnice rămâne nevinovat faţă de religia sa şi faţă de cinstea sa, iar acela care cade în cele îndoielnice cade în ceea ce este oprit, asemeni păstorului care păşunează în jurul locului oprit al sanctuarului, aproape gata de a păşuna pe el. De bună seamă, fiecare cârmuitor are un loc oprit. De bună seamă, locul oprit al lui Allah stă în sanctuarul Lui. Cu adevărat, în trup se află o bucată care, dacă este sănătoasă, tot trupul va fi sănătos, iar dacă este stricată, tot trupul va fi stricat. Iară aceasta este inima".

Relatat de AL-Bukhari si de Muslim.

Prezentarea transmiţătorului hadisului

El este Al-Nu'man fiul lui Başir Ansaritul din tribul Khazraj. Atât el cât şi tatăl lui s-au numărat printre companionii Profetului. A locuit în Şam şi a fost guvernator la Al-Kufa şi la Homs. A murit în anul 64 h.

Comentariul

Acest hadis exprimă una dintre normele importante ale legii revelate. Abu Dawud al-Sigistani a spus că Islamul se bazează pe patru hadisuri, printre care l-a menţionat şi pe acesta. Ulemaii i-au recunoscut in mod unanim poziţia deosebită şi numeroasele foloase.
"Ceea ce este îngăduit e limpede si ceea ce este oprit e limpede, dar între cele două sunt lucruri îndoielnice" exprimă ideea că lucrurile se împart în trei secţiuni:

In primul rând, ceea ce Allah a stabilit a fi îngăduit şi este îngăduit. Aşa, de pildă, Preamăritul a spus: "Vi Ie îngădui vouă pe cele bune, iar mâncarea celor care au adus Cartea vă este îngăduită şi vouă", după cum tot» EL a spus "Vă îngădui vouă ceea ce este în spatele acelora" etc.

In al doilea rând, ceea ce Allah a stabilit a fi oprit este limpede. Aşa, de pildă, Preamăritul a spus: "Vi s-a oprit vânatul câtă vreme sunteţi într-un loc sacru". După cum vă sunt oprite lucrurile necuviincioase, atât cele vizibile cât şi cele ascunse, precum si toate celelalte pentru care Allah a stabilit pedepse.

In al treilea rând, sunt lucrurile îndoielnice, categorie în care intră acele lucruri în care există dovezi divergente în Carte şi în sunna şi păreri divergente şi de la care este mai prudent să te abţii.

Ulemaii au avut opinii diferite în legătură cu lucrurile îndoielnice la care face aluzie Profetul :009: în acest hadis. Unii dintre ei au spus că ele sunt interzise, dată fiind afirmaţia Sa că "rămâne nevinovat faţă de religia sa şi faţă de cinstea sa". Totodată s-a afirmat că cel care nu rămâne nevinovat faţă de religia sa şi faţă de cinstea sa face un lucru oprit. Alţii au interpretat că lucrurile îndoielnice ar fi îngăduite, aducând ca argument în favoarea opiniei lor afirmaţia Profetului :009: "asemeni păstorului care păşuneazâ în jurul locului oprit al sanctuarului", ceea ce ar -----stra că aceste lucruri sunt îngăduite, dar că renunţarea la ele ar fi mai prudentă. Alţii au afirmat că nu se poate spune despre lucrurile îndoielnice despre care este vorba în acest hadis nici că ar fi îngăduite nici că ar fi oprite. Profetul :009: le-a situat între ceea ce este îngăduit limpede şi ceea ce este oprit limpede. In consecinţă, e preferabil să ne abţinem de la ele, aceasta făcând, de asemenea, parte din prudenţă.
Intr-un hadis relatat de Udayy ibn Hatam se spune că el ar fi zis: Trimis al Iui Allah, îl trimit pe câinele meu şi cer binecuvântare pentru el. Dacă îl găsesc asupra vânatului împreună cu un alt câine, ce fac? I-a răspuns: "Nu mănânci! Am binecuvântat câinele tău, nu un alt câine!"

...continuare

Trimisul lui Allah :009: l-a sfatuit tot cu ceva îndoielnic de teama să nu fi fost binecuvântat câinele care a ucis. Şi a zis Allah Preamăritul în această privinţă: "Şi este păcat!"
In sfatul Trimisului lui Allah :009: este o dovadă a nevoii de a fi prudent în ceea ce priveşte întâmplările posibile de a fi îngăduite sau oprite, dată fiind îndoiala în legătură cu cauzele lor. Acesta este şi sensul cuvintelor Trimisului lui Allah : "Lasă lucrul de care te îndoieşti pentru cel da care nu te îndoieşti!".

Lucrurile îndoielnice se împart în trei categorii:
In primul rând, lucrurile despre care omul ştie că sunt interzise, dar apoi are îndoieli în legătură cu încetarea sau continuarea stării de prohibiţie a lor. Aşa cum ar fi interdicţia de a mânca înaintea sacrificării, atunci când există îndoieli asupra sacrificării şi nu încetează interdicţia decât o daTă cu certitudinea sacrificării. Norme în legătură cu aceasta este hadisul lui Udayy menţionat mai sus.

In al doilea rând, cănd este vorba de un lucru permis dar există îndoieli asupra interzicerii lui. Cum ar fi un bărbat care are o soţie de a cărei repudiere se îndoieşte .In astfel de cazuri lucrurile sunt permise până în clipa când omul află că ele sunt oprite. Norma în aceasta privinţă este hadisul lui Abdullah ibn Zayd despre cel care s-a îndoit de impuritatea rituală până când s-a convins de curăţenia rituală.

In al treilea rând, este vorba de cazul în care un om se îndoieşte de ceva, neştiind dacă este îngăduit sau oprit, fiind posibile ambele situaţii. Iară să existe dovada uneia sau alteia din cele două. In acest caz este preferabilă abţinerea, aşa cum a făcut Profetul -:009: în legătură cu curmala căzută când a găsit-o în casa sa şi a zis: "Dacă nu m-aş teme să fie din pomană, aş mânca-o". Dacă este vorba de o închipuire lipsită de temei, cum ar fi renunţarea folosirii apei din teama de a nu fi căzut în ea o murdărie sau cum ar fi renunţarea la rugăciune într-un loc în care nu există nici o urmă de teama să nu se fi uscat urina pe el sau cum ar fi spălarea unui vestmânt de teama să nu fi fost pângărit de ceva pe care nu l-ai văzut şi altele asemănătoare lor. Acestea sunt lucruri cărora nu trebuie să li se dea atenţie, iar oprirea din acest motiv este o absurditate, iar abţimerea de la un astfel de lucru este o ispită diavolească, căci nu există nici pic de îndoială asupra lui şi Allah este Atotştiutorul.

Expresia Profetului :009: "pe care nu le cunosc alţi oameni" are în vedere cunoaşterea plasării lor între cele îngăduite sau cele oprite. Astfel, cel care cunoaşte lucrul îndoielnic îl cunoaşte în sensul că el este o problemă, datorită plasării lui între lucruri cu mai multe probabilităţi. Dacă omul ar cunoaşte în ce prescripţie se încadrează, el ar înceta de a mai fi un lucru îndoielnic şi ar fi clar, fie permis, fie interzis.
"Acela care se fereşte de cele îndoielnice rămâne nevinoval faţă de religia sa şi faţă de cinstea sa" în raport cu lucrul Ia care se referă îndoielile. Expresia "iar acela care cade în cele îndoielnice cade în ceea ce este oprit" prezintă două aspecte:
Primul aspect se referă la faptul că cel căruia nu-i este teamă de Allah şi se încumetă Ia cele îndoielnice este împins de cutezanţa sa la făptuirea lucrurilor interzise, iar îngăduinţa faţă de ele îl împinge la săvârşirea păcatului şi păcatul mic atrage după sine păcatul mare, iar păcatul mare atrage după sine necredinţa, căci aşa cum se spune "Păcatele sunt vestitorii necredinţei".

Cel de al doilea aspect se referă la faptul că celui care cade în mod repetat în cele îndoielnice i se întunecă inima, întrucât îşi pierde lumina ştiinţei şi prudenţei şi cade în cele interzise, fară ca măcar să-şi dea seama, şi prin aceasta poate să păcătuiască, dacă devine un defect.

Cuvintele Profetului :009: "asemeni păstorului care păşunează în jurul locului oprit al sanctuarului" este o zicală referitoare Ia locurile sacre ale lui Allah Subhanah w Ta'ala şi se referă la faptul că arabii beduini păstrau păşuni pentru cirezile lor de vite. Ea are sensul unei ameninţări cu pedeapsa pentru cei care se apropie de ele. iar cel care se teme de pedeapsa stapânitorului se îndepărtează cu turma Iui de locul oprit, căci dacă se apropie de el, de cele mai multe ori îl încalcă, căci sunt posibile şi excepţiile. Prudenţa cere să păstreze o distanţă de locul oprit, care să-l asigure că nu-l va încălca.
Aşa sunt şi lucrurile interzise de Allah cum ar fi uciderea, camătă, hoţia, consumarea băuturilor alcoolice, acuzaţia falsă şi altele asemenea lor. Omul trebuie să evite să se învârtească în jurul lor de teama de a nu cădea în ele.
Expresia "a păşuna pe el" are sensul de a mânca pe o păşune, vobind de vite, adică instalarea pe ea şi întinderea lor la păscut.

Cuvântul "bucată" din expresia "Cu adevărat, în trup se află o bucată care, dacă ea e sănătoasă, tot corpul va fi sănătos", înseamnă "o bucală de carne", de mărimea unei înghiţituri mestecate, prin aceasta vrând să sublinieze volumul ei mic şi marea ei însemnătate. "Inima (qalb)" este la origine un nume de acţiune (masdar), cu care a fost numit acest organ - cel mai nobil dintre organele corpului omenesc -datorită repeziciunii schimbărilor care se produc în ea.

Cineva a compus următorul vers în acest sens: "Nu a fost numită inima astfel decât datorită răsturnărilor ei şi fereşte-te de o schimbare ce se poate produce în inimă".

Allah Preamăritul nu a înzestrat cu acest organ decât regnul animal, organizând în el interesele urmărite. Se constată că diversele feluri de animale îşi înţeleg interesele graţie lui şi disting cu ajutorul lui primejdiile care le ameninţă de foloasele lor. Apoi Allah l-a deosebit pe om de restul animalelor înzestrându-l şi cu raţiunea, pe lângă inimă, şi a zis Allah Preamăritul: "Oare nu merg ei pe pământ şi au inimi cu care înţeleg şi urechi cu care aud?" Allah a facut celelalte organe supuse ei şi ceea ce sălăşuieşte în ea se manifestă pe ele, acţionând după dictonul "dacă e bine, bine este, iar dacă e rău, rău este".

Şi îl implorăm pe Allah Preamăritul să ne îndrepte stricăciunile din inimile noastre. "Tu cel care ne schimbi inimile, statorniceşte inimile noastre la credinţa Ta. Tu cel care îndrepţi inimile, îndreaptă-ne inimile pentru a se supune Ţie".

Invăţăturile din acest hadis
1. Musulmanul trebuie să ia ceea ce este îngăduit şi să stea departe de ce este oprit.
2. Musulmanul trebuie să dorească să stea departe de lucrurile îndoielnice.
3. Ceea ce conduce spre ceea ce este oprit constituie un păcat.
4. Musulmanul trebuie să-şi îndrepte inima căci în îndreptarea ei se află îndreptarea sufletului.
5. Lucrul îngăduit, oricât de puţin ar fi, luminează inima, pe când cel oprit o întunecă.

HADISUL 7
RELIGIA ESTE CUVIOŞENIE

De la Abu Ruqayya Tamim ibn Aws al-Dari Allah Preamăritul fie mulţumit de el! - care a spus că Profetul :009: a spus:
"Religia este cuvioşenie!" Am spus: "Faţă de cine?" A zis: "Faţă de Allah şi faţă de Cartea Lui şi faţă de Trimisul Lui şi faţă de imamii musulmanilor şi faţă de norodul lor".

Relatat de Muslim

Prezentarea transmiţătorului hadisului

Abu Ruqayya Tamim ibn Aws al-Dari a îmbrăţişat Islamul în anul 9 h. Trăia la Medina. Apoi s-a mutat în Şam şi s-a stabilit la Ierusalim. S-a stins din viaţă în Palestina. în anul 40 h.

Comentariul

Tamim al-Dari nu are decât acest hadis.
"Cuvioşenie" este un cuvânt cuprinzător cu sensul de a dori tot binele şi norocul cuiva. Este una dintre expresiile foarte concise. In limba arabă nu mai există un alt cuvânt care să redea exact sensul acestuia. Aşa cum am spus şi despre "mântuire" (falah), nu există în vocabularul arab un cuvânt mai cuprinzător decât acesta pentru binele din această viaţă şi din viaţa de apoi.

Expresia "Religia este cuvioşenie" vrea să însemne stâlpul religiei şi suportul ei. "Cuvioşenia" este ca în spusa Trimisului :009:: "Pelerinajul este Arafa", adică acesta este stâlpul lui si partea lui cea mai importantă.
In ceea ce priveşte "cuvioşenia" şi tipurile ei, Al-Khattabi şi alţi ulemai au spus:

1. Cuvioşenia faţă de Allah Preamăritul înseamnă dedicarea credinţei în El. Negarea faptului că El ar fi doar o zeitate, abandonarea necredinţei în calităţile Sale, caracterizarea Lui ca fiind înzestrat cu întreaga desăvârşire şi măreţie, situat mai presus de orice cusur, supunerea şi evitarea nesupunerii faţă de El, iubirea pentru El, lupta împotriva celor care nu cred în El, recunoaşterea binefacerilor Sale şi aducerea de mulţumiri pentru ele, sinceritatea în toate lucrurile, chemarea la toate calităţile menţionate, îndemânarea la ele şi să te araţi binevoitor faţă de toată lumea.
Aceste calităţi trebuie să şi le recomande robul lui Allah pentru sine, căci Allah nu are nevoie de sfatul celui care povăţuieste.

2. Cuvioşenia faţă de Cartea lui Allah Preaslăvitul şi Preamăritul înseamnă credinţă în faptul ca vorbele lui Allah Preamăritul şi revelaţia Sa nu-şi au asemuire în vorbele oamenilor, căci nici o făptură nu poate grăi ca El. înseamnă preamărirea Ei aşa cum se cuvine, înseamnă ascultarea Ei cu smerenie, înseamnă apărarea Ei de interpretările celor care o deformează, încrederea în tot ceea ce se spune în Ea, apărarea judecăţilor ei, înţelegerea ştiinţelor Ei şi învăţarea lor, cugetarea Ia minunile Ei, făptuirea după prescripţiile Ei şi recunoaşterea celor asemănătoare cu Ea, căutarea sensurilor generale, chemarea la Ea şi la cuvioşenia faţă de Ea, aşa cum am pomenit.

3. Cuvioşenia faţă de Trimisul Lui :009:- însemnă încredere în mesajul Său şi în tot ceea ce El a adus, supunerea faţă de toate poruncile Sale şi sprijinirea Lui, atât viu cât şi după moarte, manifestarea neprieteniei faţă de cei care-i sunt duşmani şi a prieteniei faţă de cei care-i sunt prieteni, proslăvirea şi venerarea adevărului Său, reînvierea drumului Său şi legii Sale, răspunsul la propovăduirea Sa, răspândirea legii Sale şi ferirea ei împotriva acuzaţiilor, însuşirea ştiinţelor ci şi înţelegerea sensului lor. chemarea la ele şi învăţarea lor cu blândeţe, preamărirea lor şi citirea lor cu bunăcuviinţă, abţinerea de la a vorbi despre ele fără a le cunoaşte şi respectarea celor care Ic stăpânesc, luarea ca model a firii Sale şi a cuviinţei Sale, dragostea pentru familia casei Sale şi pentru tovarăşii

Săi, evitarea celor care au născocit in legătură cu legea Lui ori s-au ridicat împotriva vreunuia din tovarăşii Lui şi altele asemănătoare acestora

4. Cuvioşenia faţă de imamii musulmanilor înseamnă sprijinirea acestora în ceea ce este adevărat, supunerea faţă de ei, reamintindu-le orice lucruri cu blândete şi delicateţe, aducându-le la cunoslinţa lucrurile pe care le-au uitat, drepturile musulmanilor, părăsind folosirea săbiei împotriva lor, îmblânzirea inimilor oamenilor pentru a Ie da ascultare şi a se ruga împreună cu ei şi a lupta împreună cu ei, chemarea lor la evlavie.

5. Cuvioşenia faţă de norodul musulmanilor - aceştia fiind cei care s-au ridicat împotriva conducătorilor legitimi - înseamnă călăuzirea acestora spre binele lor în această lume şi în lumea de apoi, ajutarea lor, ascunderea cusururilor lor, acoperirea nevoilor lor, ferirea lor de daune şi aducerea de foloase pentru ei, poruncirca de a fi recunoscători şi oprirea de la fapte reprobabile cu blândete, milostivirea fată de ei, respectarea celor mari dintre ei şi mila pentru cei mici, sfatuirea bună, îndemnul de a lăsa înşelăciunea şi ura , sa le doreşti binele pe care ţi-l doreşti ţie şi să nu doreşli să li se întâmple necazurile care nu doreşti să ţi se întâmple ţie, să le aperi bunurile şi onoarea lor şi alte lucruri ale lor cu vorba şi cu fapta, să-i îndemni să se împodobească cu toate soiurile cuvioşeniei despre care am pomenit.

Allah este Atotştiutorul.

Cuvioşenia este o datorie colectivă şi dacă ea este îndeplinită de cel pentru care este suficientă, ea scapă altora, fiind necesară pe cât este cu putinţă. Cuvântul nasiha în limbă înseamnă "alegere", se spune - de exemplu - "am ales mierea, adică am purificat-o". Se spune şi pentru alte lucruri. Allah este Atotştiutorul.

Invăţăturile din acest hadis

1. Cuvioşenia faţă de Allah este credinţa curată, nealterată de nici un neajuns.
2. Cuvioşenia faţă de Trimis este credinţa în tot ceea ce EL a adus şi respectarea acestor lucruri.
3. Cuvioşenia faţă de imamii musulmanilor înseamnă sprijinirea lor în tot ceea ce este adevărat.
4. Cuvioşenia faţă de norodul musulmanilor este poruncirea ca ei să faca bine şi oprirea lor de la faptele reprobabile.
5. Cuvioşenia este una dintre normele importante ale Islamului.
6. Cuvioşenia faţă de Cartea Lui este credinţa în Ea şi purcederea în conformitate cu Ea.

HADISUL 8
CĂINŢA SINCERĂ

De la Anas Allah fie mulţumit de el! care a spus:
L-am auzit pe Trimisul lui Allah :009: spunând:
Astfel grăit-a Allah Preamăritul:
"Omule, când m-ai chemat şi m-ai rugat, te-am iertat pentru ce ai săvârşit fără să ţii scama! Omule, dacă păcatele tale ar fi ajuns până la norii cerului şi mi-ai fi cerut iertare, te-aş fi iertat! Omule, dacă ai fi venit la mine cu învelişul pământului plin de păcate şt m-ai fi găsit fără să-mi asociezi nimic, aş fi venit Ia tine cu învelişul lui plin de iertare".
Relatat de Al-Tarmidhi

Comentariul

In acest hadis se află o măreaţă veste bună, îngăduinţă şi mărinimie nemăsurate şi nenumărate dovezi de graţie, bunăvoinţă, milă. îndurare şi bunăvoinţă. La fel este şi spusa Lui: "Pentru Allah mă bucur pentru iertarea robului Său". Despre Abu Ayyub - Allah fie mulţumit de el se spune că atunci când i-a venit timpul să moară a spus:
V-am ascuns un lucru pe care l-am auzit de Ia Trimisul iui Allah :009: : "Daca voi nu aţi păcătui, ar crea Allah alte făpturi care să păcătuiască pentru a le ierta".

Se spune că robul, dacă a păcătuit şi apoi s-a căit, zicând "Doamne, am păcătuit. lartă-mă, căci nu ierţi păcatele decât Tu!", Allah Preamăritul îi va grăi aşa: "Robul meu a ştiut că el are un Domn care-i iartă păcatele şi care-l călăuzeşte. Vă mărturisesc că i-am iertat păcatele".

Poate să facă lucrul acesta şi a doua oară şi a treia oară şi Allah Preaputernicul îi va spune de fiecare dată la fel, iar la urmă va zice: "Fă ce vrei, căci Eu te-am iertat!", adică numai ce vei păcătui şi le voi şi ierta.

Află că pentru căinţă există trei condiţii:

-abţinerea de la păcat
-remuşcarca pentru ceea ce a trecut
- hotărârea de a nu mai reveni la ceea ce a fost.

Dacă omul va face acest lucru de mai multe ori într-o zi şi se va căi cu toate condiţiile cerute, Allah îl va ierta.

Cuvintele "pentru ce ai săvârşit" înseamnă pentru repetarea păcatului tău. "Fără să ţii seama", adică fără să ţii seama de păcatele tale.

Cuvintele Sale "Omule, dacă păcatele tale ar fi ajuns până la norii cerului şi mi-ai fi cerut iertare, te-aş fi iertat!". Adică dacă ar fi existat persoane care să umple spaţiul dintre cer şi pământ şi aceasta este limita maximă a mulţimii. Dar mărinimia şi blândeţea lui Allah Preamăritul, precum şi iertarea lui sunt mat multe şi mai mari şi între cele două nu există potrivire şi nici preferinţa nu-şi găseşte locul aici şi toate păcatele lumii se şterg, datorită îngăduinţei şi iertării Sale.

Cuvintele "Omule, dacă ai fi venit la mine cu învelişul pământului plin de păcate şi m-ai fi găsit fără să-mi asociezi nimic, aş fi venit la tine cu învelişul lui plin de iertare", adică dacă ai fi venit la mine cu ceva care ar fi aprope de dimensiunile pământului. Cuvintele "Şi ma-i fi găsit", adică ai fi murit pentru credinţă fară să-mi asociezi nimic. Şi dreptcredinciosul nu va avea tihnă înainte de întâlnirea Domnului Său.

Allah Preamăritul a grăit: "Allah nu iartă să i se asocieze, dar iartă pentru cel care vrea până la aceasta". Profetul :009: a zis: "Nu insistă cel care cere iertare chiar dacă revine de şaptezeci de ori într-o zi" Şi a spus Abu Hurayra - Allah fie mulţumit de el! -: "Gândul bun despre Allah este din buna adorare a lui Allah

Invăţăturile din acest hadis
1 Musulmanul nu trebuie să deznădăjduiască în ceea ce priveste mila lui Allah Atotputernicul.
2 Musulmanul trebuie să se grăbească să se căiască şi să ceară iertare.
3 Asocierea unei alte zeitaţi este un mare păcat, care nu va fi iertat celui care îl săvârşeşte în Ziua de apoi.

HADISUL 9

IMPUNEREA A CEEA CE ESTE POSIBIL

De la Abu Hurayra Abdul Rahman ibn Sakhr -Allah sa fie mulţumit de el! - care a spus:
L-am auzit pe Trimisul lui Allah :009: spunând:

"Feriţi-vă de cele de la care v-am oprit şi săvârşiţi-Ie pe cele pe care vi le-am poruncit, pe cât puteţi, căci pe cei dinaintea voastră i-au prăpădit mulţimea întrebărilor lor şi neînţelegerile dintre ei asupra Profeţilor lor".
Relatat de Al-Bukhari si de Muslim.

Prezentarea transmiţătorului hadisului

Abdul Rahman ibn Sakhr al-Dusi al-Yamani abu Hurayra al-Sihabi al-Jalili a aderat la Islam în anul în care Profetul a ocupat Khabir. A venit la Trimis:009: în momentul când El se afla la Khabir şi s-a situat de partea Lui. Apoi l-a însoţit pe Trimisul lui Allah şi nu l-a mai părăsit niciodată, dobândind de la Trimisul lui Allah :009: învăţătură bogată, întrecându-i cu ea pe ceilalţi însotitori (sihaba). A păstrat cel mai bine dintre toţi însoţitorii blagoslovirea propovăduirii Profetului :009: S-a sfârşit din viaţă la Medina, în anul 57 h., la vârsta de 75 de ani a fost înmormântat în cimitirul al-Baqi.

Comentariul

Acest hadis este menţionat în cartea lui Muslim, după Abu Hurayra, unde se spune: Trimisul Iui Allah -:009: ni s-a adresat zicând: "Oameni buni, Allah v-a prescris pelerinajul, mergeţi în pelerinaj!" L-a întrebat un bărbat: "în fiecare an, Trimis al lui Allah?". El a tăcut. L-a întrebat de trei ori.

Atunci Profetul :009: răspuns: "Dacă aş fi spus 'DA', aşa ar fi trebuit să faceţi şi n-aţi fi putut!" Apoi a mai adăugat: "Luaţi ceea ce vă las, căci pe cei dinaintea voastră i-au prăpădit mulţimea întrebărilor şi neînţelegerile dintre ei asupra Profeţilor lor. Dacă vă poruncesc ceva, faceţi atât cât puteţi din lucrul poruncit, iar dacă vă opresc de la un lucru, părăsiţi-l!".

Acest hadis este adus ca argument acelora care propun oprirea. A întrebat, zicând: "în fiecare an?". Dacă ar fi vrut să absolutizeze în sensul necesităţii repetării sau al nerepetării. Profetul:009: nu ar fi răspuns "Dacă aş fi spus 'DA', aşa ar fi trebuit (să faceţi) şi n-ati fi putut". De fapt, nici nu era nevoie de întrebare, căci comunitatea a fost unanim de acord cu faptul că pelerinajul nu trebuie facutn decât o singură dată în viaţă, după norma legii canonice. Cât despre vorbele Sale "luaţi ceea ce vă las", ele sunt edificatoare pentru neobligativitatea repetării.

"Şi sâvârşiţi-Ie pe cele pe care vi le-am poruncit, pe cât puteţi" reprezintă una din normele importante ale Islamului, din expresiile cuprinzătoare lăsate de Profet -:009: în ea încadrându-se nenumărate judecăţi, cum ar fi cele referitoare la rugăciune, atunci când nu se pot îndeplini unele din componentele şi condiţiile ei şi se îndeplinesc celelalte, dacă nu se pot spăla unele părţi în cadrul abluţiunii rituale, se spală cele care este posibil să fie spălate. La fel şi dacă trebuie să fie miluit un grup pentru care trebuie făcute unele cheltuieli. La fel şi dacă trebuie eliminate faptele reprobabile şi nu este posibil să fie eliminate toate pistele şi nu este posibil să fie toate eliminate şi se procedează la abandonarea celor care este posibil să fie abandonate. Există multe alte situaţii asemănătoare cu acesta. Acest hadis este des citat în lucrările de drept canonic, amintind de versetul Preamăritului "Păziţi-va de Allah pe cât puteţi".

Au spus că "adevărata evlavie" este supunerea faţă de porunca Sa şi respectarea interdicţiillor Sale, dar Allah Preaslăvitul nu a poruncii decât ceea ce este posibil, căci Allah Premăritul a spus: "Allah nu impune unui suflet decât ceea ce el poate". Şi tot Preamăritul a zis: "Şi nu a pentru pentru voi din religie un chin.

Cât despre cuvintele Profetului -:009: "Feriţi-vă de cele de la care v-am oprit", ele reprezintă o interdicţie cu caracter absolut, dar dacă există un motiv care îngăduie lucrul respectiv - cum ar fi consumarea cărnii de mortăciune la nevoie şi altceva de acest gen - în acest caz nu mai acţionează interdicţia. Dar în afară de situaţia in care există un motiv, tot ceea ce este supus interdicţiei rămâne oprit, fară nici o excepţie. Această normă dacă este înţeleasă - este problema unei porunci cu caracter absolut, indiferent dacă se împlineşte imediat sau treptat, o singură dată sau în mod repetat . Pentru acest hadis există mai multe interpretări. Allah este Atoateştiutorul.

Vorbele "Pe cei dinaintea voastră i-au prăpădit mulţimea întrebărilor lor şi neînţelegerile dintre ei asupra profeţilor lor" pomenite după vorbele Sale "Luaţi ceea ce vă las!" - vor să însemne că nu trebuie să întrebaţi de mai multe ori căci s-ar putea să primiţi mai multe răspunsuri Aceasta seamănă cu povestea israelilor când li s-a spus "sacrificaţi o vacă". Dacă ei s-ar fi limitat la admiterea acestor cuvinte şi ar fi sacrificat orice vacă, ar fi fost lăsaţi în pace, dar când ei au insistat cu întrebările, au fost trataţi cu asprime şi au fost dojeniţi pentru asta. Profetul :009: s-a temut să nu se întâmple lucrul acesta şi în comunitatea Sa.

Invăţăturile din acest hadis

1. Musulmanul trebuie să evite ceea ce îi este interzis prin legea canonică.
2. Ceea ce este poruncit în legea canonică este pe măsura posibilităţilor
3. Interzicerea divergenţelor care să constituie unul din motivele pieirii.
4. Impunerea a ceea ce este posibil.