Assalamu aleykumQuote:
Originally Posted by Dan
Astazi se ştie că Christos nu a fost nascut pe 25 decembrie. Data a fost aleasă pentru a coincide cu sărbătorile păgâne romane în onoarea lui Saturn (zeul recoltelor) şi Mithras (zeul antic al luminii), o formă a venerării Soarelui. Aceste sărbători cădeau de Solstiţiu de iarna sau imediat după acesta, cea mai scurta zi a anului în emisfera nordică, pentru a anunţa că iarna nu este veşnică, că viaţa continuă, şi o invitaţie de a rămâne într-o bună dispoziţie.
In Occident, in anul 354, Liberiu, papa Romei, fixeaza sarbatoarea nasterii lui Isus pe 25 decembrie, fara insa a stabili vreo data exacta a nasterii acestuia, si stabileste modul celebrarii inceputului crestinismului, asimiland sarbatorile populare si pagane deja existente cu ocazia solstitiului de iarna.
Totusi ramasitele cultului pagan al soarelui au trait mai departe prin unele obiceiuri populare ca:
- rotile de foc carora li se da drumul pe costisa dealului in noaptea de Craciun;
- focurile care se fac in dimineata de Craciun;
- colacii de Craciun care imita forma soarelui
Ca si la celelalte jocuri cu masti practicate in timpul sarbatorilor de iarna, si in jocul caprei si-au facut loc, pe langa mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dand uneori o nuanta de grotesc.
Jocul "caprei" (uciderea, bocirea, inmormantarea, invierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. In cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Aceasta se pare ca isi are originea in obiceiurile romanilor si elinilor: fie in jocurile si cantecele desfasurate in jurul altarelor pagane de preotii sau cantaretii travestiti in dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori in versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie in amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare.
Vascul era considerat planta sacra la vechii druizi, si simbol al vietii eterne la fel ca si pomul de Craciun.
Romanii au considerat-o simbol al pacii si prin aceasta simbolistica a devenit acceptata si de catre credinciosii crestini. Sarutul de sub vasc a fost de asemenea un obicei roman.
Deşi Crăciunul a fost oficial stabilit în Roma pe la al patrulea secol, mai târziu o altă sărbătoare păgână a avut mare influenţă asupra multora din obiceiurile Crăciunului practicate astăzi. Acest festival a fost sărbătoarea Teutonică a celor Douăsprezece Nopţi,sărbătorită dela 25 decembrie la 6 ianuarie. Festivalul era bazat pe presupusul război mitologic între forţele naturii – specific iarna (numită gigantul de gheaţă) care simboliza moartea, împotriva zeului soare, simbolizând viaţa. Solstiţiul de iarnă marca punctul de întoarcere: până atunci gigantul de gheaţă era la apogeul puterii lui, după aceea zeul soare începea să prevaleze. Cum creştinismul s-a răspândit în nordul Europei, s-a întâlnit cu celebrarea unei alte sărbători păgâne ţinută în decembrie în onoarea soarelui. De data aceasta a fost sărbătoarea Crăciunului norvegienilor, care ţinea douăsprezece zile. În timpul acestei perioade se ardeau focuri de buşteni ca să ajute la reînvierea soarelui. Altare şi alte locuri sfinte erau decorate cu verdeaţă ca frunze de stejar verde, iederă şi lauri, şi era o ocazie pentru chefuri şi beţie. La fel de vechi au fost practicile Druizilor, casta preoţilor la Celţii Franţei, Angliei şi Irlandei din antichitate, pentru a decora templele lor cu vâsc, fructul stejarului, pe care ei îl considerau sfânt. Între triburile germanice, pomul de stejar era închinat lui Odin, zeul lor de război, şi ei i-au adus lui sacrificii până când Sf. Bonifaciu, în secolul aloptulea, i-a convins să îl schimbe cu un pom de Crăciun, un pom de brad tânăr decorat înonoarea pruncului Hristos…Emigranţii germani au adus tradiţia în America.
În loc să se închine zeului soare, convertiţilor li se spunea să se închine fiului lui Dumnezeu. Focarul sărbătorii a fost schimbat în mod subtil, dar obiceiurile şi practicile păgâne tradiţionale au rămas fundamental neschimbate. Obiceiuri religioase vechi implicând frunze de stejar, iederă, vâsc şi brazi tineri erau acum îmbrăcate cu costume creştine.
William Walsh descrie cum şi de ce ritualuri şi practicir eligioase necreştine au fost asimilate în sărbătoarea Crăciunului. Aceasta nu a fost o simplă întâmplare. A fost o măsură necesară la un moment când noua religie, creştinismul, a fost impusă asupra unei populaţii profund superstiţioasă. Pentru ca să împace novicii proaspeţi cu noua credinţă, şi ca să facă ruptura cu vechile legături cât se poate mai fără durere, aceste vestigii de păgânism au fost reţinute în forme modificate…Astfel, că atunci când Papa Grigore [540-604] a trimis pe Sfântul Augustin ca misionar să convertească Anglia anglo-saxonă el a poruncit, că pe cât era posibil sfântul să acomodeze noile şi straniile ritualuri creştine la cele păgâne cu care băştinaşii fuseseră obişnuiţi de la naştere. Spre exemplu, el l-a sfătuit pe Sfântul Augustin să permită noilor convertiţi ca la anumite festivaluri să omoare şi să mănânce un mare număr de boi pentru gloria lui "Dumnezeu Tatăl", aşa cum făcuseră ei mai înainte în onoarea zeilor lor…Chiar în ziua de Crăciun după sosirea lui în Anglia, Sfântul Augustin a botezat multe mii de converţi şi aîngăduit sărbătoarea lor obişnuită de decembrie sub un nume nou şi cu o semnificaţie nouă.
Grigore a permis importarea practicilor religioase păgâne pe motivul că atunci când ai de a face cu „minţi înceţoşate este imposibil să tai totul de odată"
În mod tragic, creştinismul nu a ajuns niciodată să elimine tot ce era păgân. După părerea lui Owen Chadwick, fost profesor de istorie la Universitatea Cambridge, Romanii „serbau solstiţiul de iarnă cu o petrecere de beţie şi desfrânare. Creştinii au crezut că pot aduce o semnificaţie mai bună sărbătorii aceleia. Ei au încercat să-i convingă pe credincioşii lor să nu bea sau să mănânce prea mult, şi să ţină sărbătoarea cu mai multă cumpătare, -- dar fără succes..."
Scuze daca a fost prea lung mesajul!
Salam
