Originally Posted by
shama
As-salaamu alaikum
Imi cer scuze pentru ca raspund cam asa, pe la spartul targului la subiectul acesta, dar simteam nevoia sa asez un raspuns si din punctul meu de vedere la situatia expusa de ibadat si la interventia emiliei.
Ca sa rezum: eu, femeie, iubesc si sunt casatorita cu un barbat care sufera de alcoolism. Barbatul respectiv afirma ca ma iubeste, dar ca nu poate renunta la bautura si, de altfel, este un om de inteles cand este "treaz".
In opinia mea (si nu numai), omul acesta, pe care Allah mi l-a dat drept sot, este bolnav. Alcoolismul nu este doar viciu, doar o slabiciune de caracter. Este o boala in sine si, ca aproape orice boala, are un tratament. Este un comportament adictiv situat in aceeasi sfera de aplicare ca si toxicomania, bulimia, toxicofilia, autoagresiunea sau (va rog sa nu radeti) jocul patologic (gamblingul).
Care va sa zica, omul meu este bolnav de alcoolism, ceea ce presupune: scaderea controlului asupra consumului de alcool, interesul pentru alcool, consumul de alcool in ciuda consecintelor adverse, distorsiuni in gandire (negare) si se poate astepta la o gama variata de complicatii, printre care: gastrita, pneumonie, insuficienta hepatica, ulcer, cardiomiopatie, neuropatie, psihoza, dementa alcoolica sau chiar coma etc.
Cel mai simplu este sa-l las in plata Domnului, sa se descurce cum o sti sau sa moara. Numai ca-l iubesc si daca nu as face tot ce-mi sta in putinta sa incerc sa-l vindec, l-as avea toata viata pe constiinta. Poate ca si in cealalta. Oricat de amara mi-ar face existenta este, totusi, barbatul meu si sunt datoare sa-l duc la medic, la psiholog, sa-l internez la dezintoxicare, in fine, sa fac ce este de facut in aceasta situatie. Si, in plus, sa raman langa el pentru ca un om bolnav are nevoie de ajutor, nu se poate descurca singur. Daca l-as parasi, nu i-as face nici un bine: dimpotriva, i-as oferi un motiv in plus sa bea. Lasandu-l fara nici un sprijin moral, n-as face decat sa-l imping si mai mult pe panta distructiva pe care deja aluneca. Ah, poate as incerca pentru scurt timp metoda cu "dusul rece" sugerata si de ummraschid, adica sa-l las un timp singur, sa vada cat de mult ma afecteaza faptul ca bea si, poate, sa se trezeasca in felul acesta la realitate si sa inceapa sa se caute. Numai ca in aceasta situatie trebuie multa atentie: daca-l las prea mult singur, risc sa-i fac mai mult rau decat bine.
Cred ca este cumplit de greu sa traiesti langa un om bolnav de alcoolism, cu atat mai mult cu cat implicatiile religioase sunt, si ele, foarte grave - poate de ambele parti. In opinia mea, o persoana fara cunostinte de specialitate nu se poate lupta cu aceasta boala nici daca este ea insasi implicata, nici daca o "traieste" din afara, langa celalalt, motiv pentru care consider ca apelarea la medici si la psihologi este absolut necesara daca dorim sa-i dam o sansa in plus omului de langa noi... si noua insine, in casnicia aceea.
Cam asta am avut de spus. :give_rose:
