barnabas a existat dar scrierea nu e a lui
Printable View
barnabas a existat dar scrierea nu e a lui
Pentru cei interesati sa afle mai multe despre ,,Evanghelia lui Barnabas'' va recomand cu multa caldura sa cititi cele postate de Aynur pe www.despre copii.ro la sectiunea (subiectul) Evangelia lui Barnabas si manuscrisele de la Marea Moarta. Sunt citeva postari foarte bine documentate si care contin si citeva citate din acesta ,,Evanghelie" de ajuns pentru a va face singuri o idee si a vedea de ce refuza unii crestini sa discute despre ea.
am deschis siteul desprecopii si toate topicurile erau despre copii si nu am gasit:smile308:
dati-mi un indiciu , in ce topic il gasesc:smile16: :smile16:
Allah ma3kum
.Oare sa nu le convina crestinilor si datorita faptului ca arata clar ca Isus nu a fost sacrificat?Biblia după Barnabas: “Chipul lui Yehuda care i-a condus pe soldaţi să-l aresteze pe Hristos s-a transfigurat în acela al lui Hristos care fusese salvat de Îngeri prin fereastra celui de al treilea Cer/Rai”Quote:
Originally Posted by munir
Sa nu uitam ca mai sunt inca 4 Biblii alese si recunoscute ce sustin ca Isus a fost salvat.
-Biblia dupa Barnabas;Docetae;Biblia Basilidinilor, , Evanghelia Marcussionită.
El, în zilele trupului Său, a adus, cu strigăt şi cu lacrimi, cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte şi auzit a fost pentru evlavia Sa, (Evrei 5:7)
Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. (Ioan 20:17)
A spune că s-a sacrificat pentru noi, contravine învăţăturilor Bibliei
Că milă voiesc, iar nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. (Osea:6:6)
Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi. (12:7)
Informatiile privind sacrificiul provin de la Pavel,care ca evreu ,a transpus crezul sau in sacrificiul evreiesc, si in crestinism,trimitand scrisori Corintienilor, Romanilor,Galateenilor,Efesenilor.Asadar creştinismul este învăţătura lui Pavel, nu a lui Iisus.
Draga Iman ca sa ajungi mai repede cauta cu Google ,,evanghelia lui Barabas " si cind dai de www,desprecopi,ro da clic acolo.
Assalamu Alaikum wa Rahmatullahi wa Barkatuhu!
Voi posta in continuare despre "Evanghelia dupa Barnabas":
cum a supravietuit Evanghelia lui Barnabas
cat de credibila e aceasta evanghelie
cine a fost Barnabas
cum apare Barnabas in Biblie & Care a fost relatia dintre Barnabas si Pavel...
cei interesati le pot citi..
cine n-are rabdare.. poate trece direct la traducerea evangheliei ;)
imediat dupa aceste postari...
si cat mai curaaaaaaaaaand Insha'a Allah..
Mentiune:
traducerile din limba engleza sunt facute de pe:
http://www.understanding-islam.org/r...rticle&raid=26
http://www.barnabas.net/
toate versetele biblice in limba romana sunt conform cu Biblia Ortodoxa: http://www.credo.ro/biblia-online.php
Imi cer scuze pentru greseli, traducerile sunt destul de "in graba"..
daca vedeti greseli si puteti corecta/ traduce mai bine... orice ajutor e binevenit :)
de asemenea.. pentru cei care au ceva timp.. si pot da o mana de ajutor in traducerea acestei scrieri:
http://www.barnabas.net/chapter_index.htm
Ma'a Alssalama,
d.
Cum a supravietuit evanghelia lui Barnabas
Evanghelia lui Barnabas a fost acceptata ca Evanghelie Canonica in bisericile din Alexandria pana in 325 e.n. Iranaeus (130-200) a scris in suportul monoteismului pur si i s-a opus lui Pavel (Paul) pentru ca a introdus in Crestinism doctrinele religiei romane pagane si filozofia platonica. A citat extensiv din Evanghelia lui Barnabas in sprijinul opiniei sale. Acest lucru arata ca Evanghelia lui Barnabas era in circulatie in primul si cel de-al II-lea secol ale Crestinismului.
In 325 e.n. a fost tinut Consiliul de la Niceea, unde s-a ordonat ca toate evangheliile scrise in ebraica sa fie distruse. Un edict a fost emis ca oricine s-ar afla in posesia acestor evanghelii sa fie ucis.
In 383 e.n. Papa a ferit o copie a Evangheliei lui Barnabas si a pastratat-o in biblioteca sa privata.
In cel de-al 4-lea an al Imparatului Zeno (478 e.n.), ramasitele lui Barnabas au fost descoperite si a fost gasita la pieptul sau o copie a Evangheliei lui Barnabas scrisa de propria sa mana. (Acia Sanctorum Boland Junii Tom II, paginile 422 si 450. Antwerp 1698). Faimoasa Biblia Vulgata se pare ca e bazata pe aceasta Evanghelie.
Papa Sixtus (1585-1590) a avut un prieten, Fra Marino. El a gasit Evanghelia lui Barnabas in biblioteca privata a Papei. Fra Marino a fost interesat pentru ca citise scrierile lui Iranaeus unde Barnabas fusese citat din abundenta. Manuscrisul italian a trecut prin maini diferite pana cand a ajuns la « o persoana de mare nume si autoritate » din Amsterdam, « care in timpul vietii lui a fost adesea auzit punand o mare valoare acestei piese ». Dupa moartea sa a ajuns in posesia lui J. E. Cramer, un consilier al Regelui Prusiei. In 1713 Cramer a prezentat manuscrisul faimosului cunoscator de carti, Printul Eugene de Savoy. In 1738 si-a gasit drumul impreuna cu biblioteca printului catre Hofbibliothek in Viena. Acolo sta si astazi.
Toland, in ale sale “Lucrari Diverse” (publicate postum in 1747), in vol. I, pagina 380 mentioneaza ca Evanghelia lui Barnabas era inca existenta. In capitolul al XV-lea se refera la Decretul Glasian din 496 e.n. unde “Evangelium Barnabe” e inclusa in lista cartilor interzise. Inainte de acesta fusese interzisa de Papa Inocentiu in 465 e.n. si prin Decretul Bisericilor Vestice din 382 e.n.
Barnabas e de asemena mentionat in <Stichometry of Nicephorus> Nr. Serial 3, Epistola lui Barnabas randurile 1, 300. Apoi din nou in lista celor Saizeci de Carti Nr. Serial 17. Calatoriile si invataturile Apostolilor, Nr. Serial 18, Epistola lui Barnabas. O versiune greceasca a Evangheliei lui Barnabas este de asemenea gasita intr-un fragment izolat. Restul e ars.
Textul latin a fost tradus in limba engleza de catre domnul si doamna Ragg si a fost editat la Clarendon Press in Oxford. A fost publicat de Oxford University Press in 1907. Traducerea in engleza a disparut de pe piata in mod misterios. Se stie ca exista doua copii ale traducerii, una in British Museum si cealalta in Library of the Congress, Washington, DC. Prima editie a fost de pe o copie in micro-film a cartii din Library of the Congress, Washington, DC.
Barnabas in Biblie
Noul Testament al Bibliei e format din patru Evanghelii (relatari despre viata si invataturile lui Isus), Faptele Apostolilor (istoria crestinilor timpurii) si Epistolele lui Pavel etc.
In a sa Epistola catre Coloseni (capitolul 4, versetul 10), Pavel il descrie pe Barnabas astfel : « […]Barnaba - în privinţa căruia aţi primit porunci; de va veni la voi primiţi-l » Aici Pavel se refera la poruncile lui Isus.
Printre alte referiri in Epistolele lui Pavel este urmatoarea din Epistola catre Galateni (capitolul 2, versetul 9):
« Şi cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur »
In Faptele Apostolilor, Barnabas este mentionat dupa cum urmeaza :
« Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba (care se tâlcuieşte fiul mângâierii), un levit, născut în Cipru » (Fapte 4:36)
Se spune despre Pavel ca l-ar fi vazut pe Isus intr-o viziune si ar fi devenit un convertit la crezul lui Isus. Intre discipolii lui Isus, Barnabas a fost un evanghelist dinamic. Pavel a devenit de asemenea un propovaduitor, cu diferenta ca Pavel a inceput sa-l preamareasca pe Isus si sa-l divinizeze :
« Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. » (Fapte 9:20).
“Şi venind la Ierusalim, Saul <Pavel> încerca să se alipească de ucenici; şi toţi se temeau de el, necrezând că este ucenic./ Iar Barnaba, luându-l pe el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum a văzut pe cale pe Domnul şi că El i-a vorbit lui şi cum a propovăduit la Damasc, cu îndrăzneală în numele lui Iisus. » (Fapte 9:26-27)
« Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia./ Acesta, sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă statornică./ Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi s-a adăugat Domnului mulţime multă./ Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul/ Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini./ În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia, prooroci./ Şi sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a şi fost în zilele lui Claudiu./ Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea;/ Ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul. » (Fapte 11:22-30)
Despre Barnabas
Barnabas a fost un evreu nascut in Cyrus. Numele sau era Iosif, si datorita devotiunii sale in cauza lui Isus, ceilalti apostoli i-au dat numele de Barnabas ; termen talcuit variat ca « Fiu al Mangaierii » sau ca « Fiu al Povatuirii ».
A fost un povatuitor victorios cu o personalitate magnetica. Oricine era chinuit de nepotrivirea crezurilor isi gasea pacea si alinarea in compania sa. Eminenta sa ca un om care a fost apropiat de Isus l-a facut un membru proeminent al micului grup de discipoli de la Ierusalim care s-au reunit dupa disparitia lui Isus. Au tinut Legea Profetilor (Parintilor), cu care Isus venise, «Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. »(Mt 5:17). Au continuat sa traiasca ca iudei si sa practice ceea ce Isus ii invatase. Nici unuia dintre ei nu i-a trecut prin minte sa fie crestinismul vreodata privit ca o noua religie. Erau iudei devotati si practicanti distinsi de cei din jurul lor prin credinta lor in mesajul lui Isus.
La inceput nu s-au organizat intr-o secta separata si nu au avut o sinagoga proprie. Nu era nimic in mesajul lui Isus, dupa cum era inteles de ei, care sa necesite o ruptura de Iudaism. In orice caz, au starnit dusmania intereselor din clasa inalta a evreilor. Conflictul dintre evrei si urmasii lui Isus a fost pornit de catre evrei deoarece au simtit ca autoritatea lor ar putea fi subminata de crestini.
« Iar Barnaba şi Saul, după ce au îndeplinit slujba lor, s-au întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, cel numit Marcu. » (Fapte 12:25)
« Şi erau în Biserica din Antiohia prooroci şi învăţători: Barnaba şi Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul./ Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat. » (Fapte 13:1-2)
« Şi în Iconiu au intrat ei, ca de obicei, în sinagoga iudeilor şi astfel au vorbit, încât o mare mulţime de iudei şi de elini au crezut./ Dar iudeii care n-au crezut au răsculat şi au înrăit sufletele păgânilor împotriva fraţilor./ Deci multă vreme au stat acolo, grăind cu îndrăzneală întru Domnul, Care da mărturie pentru cuvântul harului Său, făcând semne şi minuni prin mâinile lor./ Şi mulţimea din cetate s-a dezbinat şi unii ţineau cu iudeii, iar alţii ţineau cu apostolii./ Şi când păgânii şi iudeii, împreună cu căpeteniile lor, au dat năvală ca să-i ocărască şi să-i ucidă cu pietre,/ Înţelegând, au fugit în cetăţile Licaoniei: la Listra şi Derbe şi în ţinutul dimprejur. » (Fapte 14:1-6)
« Iar mulţimile, văzând ceea ce făcuse Pavel, au ridicat glasul lor în limba licaonă, zicând: Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au coborât la noi./ Şi numeau pe Barnaba Zeus, iar pe Pavel Hermes, fiindcă el era purtătorul cuvântului./ Iar preotul lui Zeus, care era înaintea cetăţii, aducând la porţi tauri şi cununi, voia să le aducă jertfă împreună cu mulţimile./ Şi auzind Apostolii Pavel şi Barnaba, şi-au rupt veşmintele, au sărit în mulţime, strigând,/ Şi zicând: Bărbaţilor, de ce faceţi acestea? Doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi, binevestind să vă întoarceţi de la aceste deşertăciuni către Dumnezeu cel viu, Care a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt în ele, » (Fapte 14:11-15)
Prapastia a inceput treptat sa se-adanceasca. In timpul asediului Ierusalimului din 70 e.n., crestinii au parasit orasul si au refuzat sa ia parte la rebeliunea Bar Coachaba din 132 e.n. Aceste doua evenimente au adus la suprafata diferentele dintre crestini si iudei.
Problema originii lui Isus, natura lui si relatia sa cu Dumnezeu, care mai tarziu a devenit atat de importanta nu fusese ridicata intre acesti discipoli timpurii. Faptul ca Isus fusese un om inzestrat supranatural de catre Dumnezeu era acceptat fara discutii. Nimic din cuvintele lui Isus sau din intamplarile din timpul vietii sale nu i-a determinat sa-si modifice aceasta opinie. Conform cu Aristides, unul dintre apologetii timpurii, veneratia Crestinilor timpurii era mult mai pur monoteistica fata de chiar cea a iudeilor.
Odata cu convertirea lui Pavel o noua perioada s-a deschis in teologia crestina. Teologia lui Pavel se baza pe propria sa experienta interpretata in lumina gandirii contemporane grecesti. Teoria rascumpararii a fost rodul mintii sale, un crez total necunoscut discipolilor lui Isus. Teoria lui Pavel implica deificarea lui Isus.
Perioada paulina (a lui Pavel) in istoria Bisericii Crestine a vazut o schimbare de scena si de principii. In locul disipolilor care au stat la picioarele lui Isus, o noua figura, care nu l-a cunoscut pe Isus, a iesit in fata. In locul Palestinei, Imperiul Roman devenea scena activitatii crestine. In loc de a fi o simpla secta a iudaismului, crestinismul nu numai ca devine independent fata de iudaism, insa devine independent si de Isus insusi.
Pavel era un evreu locuitor al Tarsusului. Petrecuse o perioada indelungata in Roma si era un cetatean roman. A realizat puternica influenta pe care religia romana o avea asupra maselor. Intelectualii erau sub influenta lui Platon si a lui Aristotel. Pavel se pare ca a simtit ca nu ar fi posibil sa converteasca masele din Imperiul Roman fara a face ajustari reciproce. Dar intelepciunea sa practica nu era de acceptat pentru cei care il vazusera si auzisera pe Isus. In orice caz, in ciuda diferentelor lor, au decis sa lucreze impreuna in slujba cauzei comune.
Dupa cum e inregistrat in Fapte, Barnabas i-a reprezentat pe cei care devenisera personal discipoli ai lui Isus si Pavel a cooperat cu ei pentru o perioada de timp. Dar in final s-au despartit. Pavel a vrut sa renunte la Poruncile date prin Moise cu privinta la lucrurile ce trebuie mancate, a vrut sa renunte la Legea data prin Avraam privitor la circumcizie. Barnabas si ceilalti discipoli n-au fost de-acord. Urmatoarele propozitii din Fapte dau o idee despre ruptura:
« Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi./ Şi făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie nu puţină cu Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru această întrebare. » (Fapte 15:1-2)
Dupa aceasta ruptura, a fost o impartire in doua sensuri. In Fapte, Barnaba dispare dupa ruptura, pentru ca inregistrarea faptelor apostolilor a fost facuta de catre urmasii lui Pavel. Din cauza compromisului lui Pavel cu crezurile romane si cu legendele, crestinii paulini (urmasi ai lui Pavel) au crescut in numar si in putere. Mai tarziu a fost atins un stadiu cand regii erau folositi drept pioni in inaintarea limitelor Bisericii.
Cei ce l-au urmat pe Barnabas nu au dezvoltat niciodata o organizatie centrala. Si totusi, datorita devotiunii liderilor lor numarul lor s-a marit foarte repede. Acesti Crestini s-au izbit de furia Bisericii si un efort sistematic a fost depus pentru a-i distruge si a sterge orice urma a existentei lor, incluzand carti si biserici. Lectia istoriei este, in orice caz, ca este foarte dificil sa distrugi credinta prin forta. Lipsa lor de organizare a devenit sursa lor de putere pentru ca nu era usor sa fie luati unul cate unul.
Cercetarile moderne au adus in lumina fapte neobisnuite despre acesti crestini. Se aseamana cu crestele unor valuri, la care cineva privind poate vizualiza intreg corpul unui ocean, ce ramane totusi nevizibil.
Se observa ca pana in cel de-al IV-lea secol a existat o secta cunoscuta drept Hipisistarieni care au refuzat sa-l adore pe Dumnezeu ca tata. Ei l-au venerat pe El ca pe un Conducator Atotputernic al lumii, cel mai Maret cu care nimic nu era egal. Pavel din Samasta a fost Episcop al Antiohiei. Era de parere ca Hristos nu era Dumnezeu, ci om si profet, care diferea doar in grad fata de profetii ce il precedasera si ca Dumnezeu nu ar fi putut sa devina om substantial.
Apoi intalnim un alt Episcop al Antiohiei viz Lucian. Ca Episcop, reputatia sanctitatii sale nu era mai prejos de faima sa ca teolog. S-a pronuntat puternic impotriva crezului de Trinitate. A sters toate mentiunile trinitatii din Biblie, avand credinta ca erau interpolari ulterioare neintalnite in Evangheliile timpurii. A fost martirizat in 302 e.n.
Il intalnim apoi pe faimosul discipol al lui Lucian viz Arius (250-336 e.n.). Era un libian prin nastere. Petru, Episcop al Alexandriei l-a facut diacon, dar mai tarziu l-a excomunicat. Achilles, succesorul lui Petru l-a facut din nou pe Arius preot. Alexandru, urmatorul episcop al Alexandriei l-a excomunicat inca o data. Arius, in orice caz, a devenit o ghimpe pentru Biserica. Daca era tinut in afara Bisericii putea reprezenta un mare pericol pentru aceasta, dar nu se putea acomoda nici in Biserica, el vrand sa stabileasca unitatea si simplicitatea Dumnezeului Etern. Credea ca oricat de mult ar putea intrece Christ celelalte fapturi, el insusi nu era de aceeasi substanta cu Dumnezeu. Era o fiinta umana ca orice alt om. Invatatura lui Arius s-a raspandit precum focul si a zguduit fundatia Bisericii Pauline. Controversa care mocnise timp de 300 de ani devenea dintr-odata o conflagratie. Nici un om nu a indraznit sa se opuna Bisericii organizate, dar Arius a facut-o si a ramas ghimpele acesteia, fie ca era facut preot, fie ca era excomunicat. In acest timp doua evenimente au schimbat istoria Europei.
In primul rand, Imparatul Constantin a adus o mare parte a Europei sub supunerea sa si in al doilea rand a inceput sa sustina crestinii fara a accepta crestinismul. Pentru printului soldat diferitele crezuri in credinta crestina erau derutante. Chiar in insasi palatul imperial controversa se disputa nu mai putin grozav. Se pare ca Regina Mama era inclinata spre crestinismul paulin, in timp ce printesa Constantina era o discipola a lui Arius. Imparatul ezita intre cele doua credinte. Ca un administrator era interesat doar in a uni toti crestinii intr-o singura Biserica.
Era pe vreme cand conflictul dintre Arius si Episcopul Alexandru devenise atat de raspandit si de violent incat a ajuns o problema de lege si de ordine. Asa ca Imparatul ingrijorat de a pastra pacea in proaspata Europa unificata trebuia sa intervina.
In 325 e.n. o intalnire a tuturor denominatiunilor Crestinismului s-a tinut la Niceea (acum Isnik, un sat). Episcopul Alexandru nu a putut ajunge la conferinta si si-a desemnat <adjutantul> Athanasius, care ulterior l-a succedat pe Alexandru ca Episcop al Alexandriei.
Conferinta a avut multe sesiuni prelungite. Imparatul Constantin nu putea intelege toate implicatiile confruntarii ecleziastice, dar avea foarte clar in minte faptul ca pentru a mentine pacea regatului sau, suportul si cooperarea Bisericii erau necesare. Ca atare, si-a aruncat povara in spatele lui Athanasius si l-a expulzat pe Arius din regat. Astfel crezul Trinitatii a devenit religia oficiala a imperiului. Au urmat masacre ingrozitoare ale crestinilor care nu credeau in Treime. Posesia unei Biblii neautorizate de Biserica a devenit un delict penal si conform cu unele estimari 270 de versiuni diferite ale Bibliei au fost arse. Printesa Constantina nu era fericita de intorsatura evenimentelor. Imparatul a fost in cele din urma convins sa accepte credinta oamenilor pe care ii omarase. Rezultatul a fost ca Arius a fost rechemat in 346. In ziua in care Arius a fost programat sa viziteze triumfator Catedrala Constantinopolelui a murit subit. Biserica a numit acest lucru un miracol. Imparatul stia ca fusese crima. I-a exilat pe Athanasius si pe alti doi episcopi. Imparatul a acceptat apoi formal crestinismul si a fost botezat de catre un episcop arian. Astfel monoteismul a devenit religia oficiala. Constantin a murit in 337. Urmatorul imparat, Constantanius a acceptat de asemenea credinta lui Arius. In 341 o conferinta a fost tinuta in Antiohia si monoteismul a fost acceptat ca fiind interpretarea corecta a crezului crestin. Acest punct de vedere a fost confirmat de un alt consiliu tinut la Sirmium in 351. Drept rezultat, arianismul a fost acceptat de catre o majoritate covarsitoare a crestinilor. Sf. Ieronim a scris in 359 ca “intreaga lume a oftat si s-a minunat gasindu-se pe ea insasi ariana”.
In aceste imprejurari urmatoarea figura importanta este cea a lui Papa Honorius. Contemporan cu Profetul Muhammad (pacea si binecuvantarea fie asupra lui!) a vazut schimbarea ce se ivea, Islamul, ale carui principii aminteau foarte mult de cele ale lui Arius. Cum uciderile reciproce dintre crestini erau inca proaspete in memoria sa probabil ca s-a gandit la gasirea unei cai de mijloc intre Islam si Crestinism. In scrisorile sale a inceput sa sustina doctrina unei “singure minti”, pentru ca daca Dumnezeu are trei minti independente rezultatul ar fi haosul. Concluzia logica indica spre credinta in existenta intr-un singur Dumnezeu. Timp de cam o jumatate de secol aceasta doctrina nu a fost official combatuta. Papa Honorius a murit in octombrie 638. In 680, adica la 42 de ani de la moartea sa, un consiliu s-a tinut la Constantinopole, in care Papa Honorius a fost anatemizat. Acest eveniment este unic in istoria papalitatii, in care un Papa a fost denuntat de catre un Papa successor si de catre Biserica.
Urmatoarele doua personalitati ale acestei credinte ce merita amintite au fost membri ai aceleiasi familii. L. F. M. Sozzini (1525-1565) era originar din Siena. In 1547 a venit sub influneta lui Camillo, un mistic sicilian. Vestea sa s-a raspandit in Suedia. L-a combatut pe Calvin asupra doctrinei Trinitatii (Treimii). A amplificat doctrina lui Arius, a negat divinitatea lui Isus si a repudiat doctrina pacatului originar si a patimirii. Obiectul adoratiei, conform cu el nu putea fi decat unul si unicul Dumnezeu. A fost urmat de catre nepotul sau, F. P. Sozzini (1539-1604). In 1562 a publicat o lucrare asupra Evangheliei Sfantului Ioan negand divinitatea lui Isus. In 1578 a mers la Klausenburg <Cluj-Napoca> in Transilvania, a carei conducator, Ioan Sigismund <Zapolya>, era impotriva doctrinei Treimii. Aici Episcopul Francis David (1510-1579) era puternic anti-Trinitarian. Aceasta a dus la formarea unei secte cunoscute drept Catehismul Racovian. Isi trage numele de la Racow, Polonia. Acest oras a devenit fortareata credintei lui Arius.
In Crestinismul zilelor noastre, un mare numar de barbati si femei mai cred intr-un singur Dumnezeu. Nu sunt intotdeauna auziti. Fapt datorat puterii Bisericilor nu se pot exprima pe ei insisi si nu e multa comunicare intre ei.
In final, ar fi in interes(ul celor prezentate mai sus) sa fie citat Athanasius, campionul Treimii. El spusese ca oricand isi forta capacitatea de intelegere sa mediteze asupra divinitatii lui Isus, eforturile sale truditoare si inutile repercutau asupra lor insele, ca cu cat scria mai mult, cu atat era mai putin capabil sa-si exprime gandurile. Intr-un alt loc isi pronunta crezul ca: Nu exista trei, ci “UN DUMNEZEU”.