Originally Posted by
yvette
Alllah să se îndure de sufletul meu, dar nu mă mai pot abţine!!!!
Această postare NU este un răspuns pentru Abu, ci este o atenţionare destinată surorilor mele întru Islam despre cum Alllah (swt) lasă pe lume tot soiul de specimene, ca să servească celor care pricep drept exemplu.
Ce trebuie să învăţăm de la oameni ca Abu???
1. Învăţăm că ipocrizia este o modalitate prin care omul pierde, în cel mai scurt timp, onoarea, preţuirea şi respectul celorlalţi.
Iată ce zice Abbu:
"Cum ar putea o religie sa-si pastreze forma si originalitatea daca nu pastreaza strict traditia si sarbatorile?"
Analiză: din prima citire se trage concluzia că o religie îşi păstrează forma prin respectarea strictă a tradiţiilor. Evit intenţionat cuântul "sărbători"
Dacă ar Abbu şi-ar asuma ceea ce a scis şi ar ştii ce însemană "strict", atunci cum vă explicaţi că a acceptat ca : "in ziua respectiva, eu cu un batic ce l-am adus in geanta, Ibrahim cu o tichiuta de hartie ce i-au dat-o la intrare, am intrat la templul coral din Bucuresti."
Explicaţia e simplă: Ea este asemenea ipocriţilor makkani, care una declaru şi alta practicau. Adică, cum să "piardă" ea respectul vecinului că nu s-au dus nunta lui, mai bine să uite de principiul mai sus enunţat cu atâta pasiune şi să-şi calce în picioare tradiţia ca să "dea bine în faţa lumii."
Deci: strict sau indulgent??? Răspuns: ipocrit!
Dacă postarea ei era pe un site de dovedirea a toleranţei (= parşiveniei) era de înţeles, dar ea postează pe un site Islamic, unde tradiţia chiar are mare importanţă în menţinerea unităţii comunităţii.
De ce o face? Din 4 motive: 1. din prostie, pentru că scrie doar stereotipuri clişee şi lozinci, sau "nu ştiu ce înseamnă, dar îmi place cum sună", 2. din lipsă de originalitate pentru că preia şi plagiază idei, 3. din spirit de contradicţie cu sine însăşi pentru că nu poate să fie constructivă şi 4 din izolare socială: nu ştie să comunice şi se răzvrăteşte din nimica (Gigi-contra).
2. Învăţăm de la Abbu că simpla înşiruire a unor cuvinte nu dovedeşte erudiţia, ci IGNORANŢA (prostia).
exemplul 1: spune ea: "Cum ar putea avea o religie unicitate daca se amesteca cu altele?"
analiză: religia este o instituţie nu o persoană, deci religia nu "se amestecă" cu altele, ci oamenii sunt cei care nu sunt staornici şi fermi în credinţa lor şi amestecă elementele altor religii cu cea pe care, se presupune, că o au ei.
În plus, uncitate înseamnă proprietatea de a fi unic. Nici o religie NU este unică, din simplul motiv că TOATE, dar ABSOLUT toate religiile, sunt fundamentate pe principiul bun/rău, drept/nedrept, adevărat / fals. Unei religii i se poate atribui doar calificativul de particulariate, şi nu de unicitate. Particularitatea este cea care face deosebirea dintre religii. Argument: mosaicii cred în Dumnezeu, precum şi musulmanii şi creştinii. Toate cele teri religii statuează că Alllah este cel care face regulile şi impune ceea ce este bine sau rău, drept sau nedrept, fals sau adevărat. Ceea ce le deosebeşte sunt particularităţile, adică musulmanii cred în Unul Dumnezeu, iar creştinii îl fac din trei entităţi: Tatăl, fiul, sfantul duh, etc.
Cred că Abbu a vrut să spună "Cum poate fi păstrată o religie nealterată, dacă oamenii îi aduc inovaţii?"
Concluzie: Religia nu se amestecă singură, ea însăşi. Religia este un concept, o instituţie, cu excepţia Islamului, care este ceva mai mult: este şi un mod de viaţă. Numai cei care se abat de la Religie (=i Islam) şi o aplică superficial pot crede că "au amestecat" Religia, În fapt, aceia nu sunt decât nişte rătăciţi, dezordonaţi şi superficiali.
exemplul 2: spune ea "doar ca ceea ce era mult mai simplu acum 1000 de ani,cand comunitatile erau compacte,...cand minoritati religiase sunt inglobate intr-o masa mai mare de alta religie."
Este o dovadă de incultură crasă să spui că "acum 1000 de ani comunităţile erau compacte". Iată ce se întâmpla prin anii 1000 en. În acele vremuri existau Imperiul Roman de Apus şi Imperiul Bizantin, ambele având religie oficială creştinismul. Imperiul Roman de Apus, spe exemplu, se extinsese şi asupra teritoriilor triburilor germanice şi celtice, care, desigur, nu erau creştine. Acesta îi îngloba şi pe gali, pe sirieni, pe greci. Deci o multitudine de alte credinţe şi tradiţii. Asta ca să vedeţi cât de compacte erau comunităţile acum 1000 de ani! ca să nu mai punem la socoteală, exitenţa triburilor evreieşti, abisiniene, etc, de pe teritoriul Peninsulei Arabice. etc
3. Învăţăm de la Abbu că este o greşeală să nu îţi asumi deschis propria identitate
exemplu: spune ea: "Aici intervine maleabilitatea si diplomatia.", probabil cu referire la fraza ei anterioară.
maleabilitate = capacitate de adaptare
diplomaţie = ansamblu de manevre la care recurge cineva pentru a-şi atinge scopul
analiză: din această simplă propoziţie se relevă caracterul celor ca Abbu, adică meschinăria, ipocrizia şi şiretlicul, cu alte cuvine, fă-te frate cu dracu până treci puntea. Adică, după ea, un minoritar trebuie să accepte impunerile majorităţii, să se prefacă că este dintre ei, astfel încât să poată trăi în acea comunitate, uitând de valorile şi principiile sale.
Este întruchiparea versetului 13. din AlBaqarah "Şi dacă li se spune lor: „Credeţi, aşa cum au crezut oamenii!”, ei zic: „Să credem precum au crezut cei fără de minte?”. De bună seamă ei sunt cei fără de minte, dar nu o ştiu!" (Este un răspuns care face referire la persecuţiile pe care le aveau de suportat musulmanii din partea idolatrilor. Aşadar, ipocriţii îi considerau fără de minte pe musulmanii adevăraţi, pentru că mulţi dintre ei îşi pierduseră statutul social şi bunurile ca urmare a aderării la Islam).
4. Învăţăm că toleranţa are şi ea o măsură de aplicare, şi că a fi tolerant nu înseamnă a renunţa la propria identitate
toleranţă = îngăduinţă, indulgenţă
A se vedea relatarea ei despre batic şi tichie... penibil!!!
5. Învăţăm de la Abbu că sunt situaţii în viaţă când trebuie să spui NU, adică să rămâi ferm în Credinţă şi loial principiilor islamice.
Nu înşir toată scenele pline de penibil în care s-a pus madam Abbu, ci subliniez, că dacă exista o cale onorabilă şi demnă de a face faţă unei asemnea situaţii. Cel mai simplu era: o vizită la domiciului persoanei, cu un cadou, cu felicitările şi urările de rigoare, explicat direct persoanei că nu vă pueţi prezenta la ceremonia religioasă pentru că nu împărtăşiţi aceeaşi religie, apoi prezenţa la restaurant unde vă puteţi bucura de o seară petrecută împreună.
6. Învăţăm de la Abbu că educaţia superficială a copiilor noştri în ceea ce priveşte Islamul îi expune pericolului de deveni necredincioşi.
"Cobori scarile cu copilul de mana si la vecina de jos usa deschisa,casa plina de musafiri,copilul vede bradul frumos...
Ce faci? treci uitandu-te in alta parte,astupi ochii copilului ? "
Copilul nostru, dacă va fi învăţat temeinic, de mic, ce înseamnă Islam şi ce înseamnă rătăcirile creştinilor nu va dori niciodată un "brad frumos" şi că aşa cum primesc creştinii musafiri de Crăciun, tot aşa primesc şi musulmanii de Ramadan.
7. Învăţăm de la Abbu că autosuficienţa şi aroganţa nu aduc niciun câştig
"de parca ei ar lua asupra lor pacatele mele sau ale noastre...
mersi de ajutor...dar pot sa mi le duc si singura... "
Cea mai sugestivă explicaţie o găsesc în versurile poetului arab Umar Khayyam: "Pe înţelept - prieten ţi-l faci dintr-o povaţă / Nărodul, pentr-un zâmbet, te va urî o viaţă!"
