Frate Karim, dacă îmi permiteţi să vă spun aşa.....
Eu nu mă laud, dar limba română a fost "iubirea" dintâi.
Va să zică "comiţia" truditoare în revelaţiunea "nepătrunselor taine" ale tâlcuirii nu izvodiră pentru mişel o noimă mai mulţămitoare decât ceasta?
Probăluiră ei toată limba cea românească şi nu aflară ei de a tălmăci decât "pre" în loc de "pe" şi găsiră numai că "duh" îi "duh" şi altă noimă n-are?
Iacă-tă, frate, că DUH are în limba română veche şi sensul de "duhoare", care vine de la faptul că "duh" mai înseamnă şi suflare, repiraţie:ex: "şi-a dat duhul" şi tare mă tem eu că nu de acel "duh" e vorba în Sfântul Quraan!!
Dară Duh mai are şi sensul de spirit, sulflet, har, minte, inteligenţă, înţelepciune....trece prin toată gama de la bun la rău. Duh poate fi Djin(strigoi, stafie, moroi) sau diavol în română....românii zic frecvent: "un duh rău"...
Pe ei i-a durut pixul să facă menţiuni aşa cum a făcut Sayed Mawdodi, de exemplu, când a explicat ce înseamnă âyah: a zis omul clar: bre musulmani, ăia de citiţi Sfântul Quraan, să ştiţi că âayah are patru sensuri: „âyaāt”înseamnă „semn, simbol”. şi are 4 sensuri: primul – de bază: semn, simbol, al II-lea de fenomene naturale care relevă atribute ale lui Alllah, ăl de al treilea de miracol - ca semn al Atotputernicie Lui şi patru de verset care sunt un semn al comunicării Lui cu omul.
Deci, dacă alţii puteau, ai noştrii de ce nu putură???
Nu-i aşa săracă limba română, frate Karim!

