Când li se vorbeşte despre Isus Hristos mulţi musulmani refuză să asculte
. Creştinii pot spune musulmanilor că Dumnezeul creştin întrece şi depăşeşte mărginirea şi păcătoşenia omului fiindcă Acestuia îi pasă de oameni şi îi iubeşte în mod individual. Dragostea divină, concept care lipseşte din structura religioasă a Islamului este totuşi esenţială împăcării oamenilor cu Dumnezeu şi acceptării lor de către El. O puternică mărturie a Scripturii în favoarea iubirii lui Dumnezeu este Ioan 3:16, "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică".
În acest verset se găsesc cele mai multe superlative conţinute într-o singură frază a Scripturii.
Cel mai mare motiv: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea"
Cel mai mare iubitor: "Dumnezeu"
Cel mai mare gest: "a dat"
Cel mai mare sacrificiu: "pe Fiul Său"
Cel mai mare privilegiu: "oricine crede în El"
Cea mai mare salvare: "să nu piară"
Cea mai simplă condiţie: "a crede"
Cel mai mare dar: "viaţă veşnică"
Cel mai scump cadou: "Isus"
Cel mai nevrednic primitor: "lumea"
Fără această -----straţie de dragoste, în trimiterea Fiului lui Dumnezeu, împăcarea cu Dumnezeu ar fi fost irealizabilă din cauza păcatelor oamenilor. Dar, dragostea lui Dumnezeu s-a arătat în faptul că în loc de a trimite întâi judecata, El l-a trimis întâi pe Fiul Său pentru a oferi o şansă acelora care vor crede în El. Dar aceasta nu înseamnă că El nu va mai judeca păcatele, ci numai că cei ce au păcătuit, dar l-au primit pe Isus, vor avea parte de dragostea lui Dumnezeu şi nu de mânia Lui !
Când li se vorbeşte despre Isus Hristos mulţi musulmani refuză să asculte, afirmând că Scripturile noastre sunt deformate şi că nu merită încredere. Această afirmaţie este nefondată fiindcă în zilele noastre există peste 24.000 de manuscrise numai ale Noului Testament dintre care 5.300 sunt manuscrise greceşti scrise de mână. Conform ştiinţei criticismului textual, comparaţiile făcute între aceste manuscrise au stabilit o acurateţe/precizie a textului de 99,5%. Integritatea textului Vechiului Testament este de asemenea atestată de fidelitatea procesului de transcriere, în urma comparării lui cu Sulurile de la Marea Moartă şi prin compararea cu Septuagintul (traducerea în greacă a Vechiului Testament efectuată între anii 280, înainte de Hristos, şi 250 înainte de Hristos, de către 70 de cărturari - de aici, denumirea)
tu nici nu stii bine limba romana si incerci sa ma ataci?
Ce stii tu de incapacitate culturala?
Cred ca ar trebui sa faci si o facultate ca se te poti exprima mai bine,iar in ce ma priveste sa ma apuc"sa invat sa citesc",vezi bine ca nu stii cum sa te exprimi!Eu Coranul l-am citit si poate de mai multe ori decit tine!
Atunci când suntemi în situaţia de a-i mărturisi Evanghelia unui musulman este foarte probabil că vă veţi izbi de prejudecăţi născute dintr-o necunoaştere a evenimentelor istorice şi a motivelor care au dus la desfăşurarea cruciadelor, spre exemplu. Bineînţeles că prejudecăţile există de ambele părţi, dar creştinii care au ca roadă dragostea pot să le depăşească, fiindcă "dragostea...nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire..." (1 Cor.13:5,6), ci doreşte mântuirea tuturor oamenilor
Dumnezeul Koranului (Allah) este un dumnezeu al judecăţii şi nu al harului, un dumnezeu al mâniei, nu al dragostei. El nu este descris ca fiind un Tată milos şi iubitor care sacrifică ce-i este mai scump, ci mai degrabă este descris ca fiind un stăpân aspru şi neîndurător. Creştinul ar trebui să sublinieze faptul că Dumnezeul Bibliei ne arată o dragoste părintească, paternă. Că Lui îi pasă de oameni ca indivizi şi că noi putem să-l cunoaştem ca pe un Tată de care să nu ne fie frică: "Şi voi n-aţi primit un duh de robie ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: 'Ava! adică: Tată!'" (Rom.8:15; Gal.4:6) Isus nu ne mai numeşte robi, ci "prieteni" (Ioan 15:15). Biblia învaţă că Dumnezeu este dragoste. Că cei ce sunt creştini pot avea viaţă veşnică datorită lucrării şi iubirii lui Însuşi Dumnezeu ! Ca răspuns la acestea, creştinii i se închină Lui, nu din obligaţie sau din datorie. De aceea, Apostolul Ioan a scris: "Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!" (1 Ioan 3:1)
Caracterul de Tată iubitor al lui Dumnezeu ne-a fost ilustrat de Isus prin ceea ce a spus şi a făcut: "Eu sunt Păstorul cel bun (nu asprul Mahomed). Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi" (ceea ce Mahomed nu a făcut niciodată!) (Ioan 10:11).
"Dumnezeu, într-adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El" (Ioan 3:17) "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3:16).
Musulmanii cred că Dumnezeu este mare într-un sens foarte diferit decât creştinii. Există două feluri de măreţii. Spre exemplu, "mare" poate să se refere la:
- un împărat dintr-un palat luxos, departe de problemele zilnice ale poporului său, sau la
- un strălucit student la medicină care lucrează din greu şi care merge la cei mai săraci oameni din ţară pentru a-i vindeca.
Isus Hristos este cu adevărat "mare", pentru că deşi El era Dumnezeu şi El era cel ce trebuia slujit, a renunţat la poziţia Sa pentru a se face slujitorul nostru al tuturora. În timp ce "islam" înseamnă "supunere" unui dumnezeu ce pretinde slujire, Isus Hristos a spus că: "...domnitorii Neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să i se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Matei 20:25-28).
În religia islamică, piramida măreţiei poate fi descrisă cu termenii: "domnitorii Neamurilor domnesc peste ele". La urma urmei, lupta pentru măreţie şi putere care o caracterizează este o ilustrare a conceptului despre măreţia lui Allah pe care musulmanii îl au. Însă, principiul slujirii tuturora, principiu afirmat de Isus, este devastator pentru religiile unde slujirea este adusă doar vârfului piramidei. De aceea, El a poruncit: "Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru". Astfel, în Împărăţia lui Dumnezeu, piramida măreţiei este răsturnată, este pe dos, încât puterea sau autoritatea se află la bază, nu în vârful ei. Adevărata măreţie este slujirea pe care Dumnezeu ne-a adus-o atunci când El s-a coborât la baza piramidei. El nu a venit să pretindă slujire (supunere), ci să slujească.
El le-a slujit oamenilor fiindcă le-a recunoscut valoarea şi pentru răscumpărarea lor şi-a dat chiar viaţa Lui. În schimb, Allah cere ca oamenii să-şi dea viaţa pentru el.
Tendinţa religiei islamice este de a "domni" peste oameni, fiindcă nu le recunoaşte valoarea şi nu-i apreciază în felul în care Isus Hristos i-a apreciat.
Isus Hristos sau Mahomed?
Deşi musulmanii sunt învăţaţi că Isus este numai un mare profet dar nu Dumnezeu Fiul, unele din versetele Koranului confirmă de fapt, Dumnezeirea lui Isus Hristos. Poate că vi se pare surprinzător, dar dacă procuraţi o traducere a Koranului puteţi verifica şi folosi cu succes următoarele referinţe:
Sura 3:45-47- Isus s-a născut din fecioara Maria.
Sura 19:19- Isus a trăit o viaţă fără păcat.
Sura 3:45- Isus este Cuvântul lui Dumnezeu.
Sura 3:49- Isus a săvârşit multe miracole ca, vindecarea vederii unui orb, vindecarea leproşilor, şi chiar a înviat morţii.
Toate acestea fiind descrieri numai ale lui Dumnezeu. În prezentarea acestor argumente, căutaţi să daţi dovadă de discernământ şi de sensibilitate fiindcă pentru un musulman a crede că Isus Hristos este Dumnezeu înseamnă a comite "păcatul de neiertat" (sau, shirk).
În Koran (sura) 7:158, Mahomed a cerut oamenilor să-l urmeze pe el. După aceea, într-unul din versetele înşirate mai sus el a mărturisit că Isus s-a aflat printre aceia care erau cel mai aproape de Dumnezeu. Şi că El este cinstit (adică, onorat) în această lumea cât şi pe lumea cealaltă (Koran 3:45).
Astfel, musulmanii înţeleg că lucrul acesta înseamnă că Isus a fost fără păcat, sfânt sau neprihănit, atribute pe care ei nu le-au pretins niciodată cu privire la Mahomed. De fapt, în mai multe pasaje din Koran putem citi că Mahomed a fost îndemnat să caute iertare pentru greşelile lui (Sura 16:61; 40:55; 42:5, 30; 47:19; 48:1-2) şi că nici o vietate/creatură vie n-ar fi rămas pe pământ dacă Dumnezeu le-ar fi pedepsit pentru nelegiuirea lor. Putem citi că una din victoriile militare ale lui Mahomed i-a slujit de asigurare pentru iertarea păcatelor sale atât din trecut cât şi din viitor. Pentru ca un musulman să nege aceste lucruri înseamnă a nu cunoaşte ceea ce propria lui scriere sfântă afirmă. Despre Mahomed nu se spune că a fost fără păcat, în timp ce despre Isus se spune acest lucru şi pe deasupra că este viu în ceruri, aproape de Dumnezeu, în prezent !
Contrastul dintre cei doi poate fi şi mai reliefat prin a menţiona că mormântul lui Mahomed se află astăzi în Medina, pe când Hristos este viu în ceruri şi împreună cu Dumnezeu.
În Koran (2:253; 3:45-49; 4:158, 171; 5:49; 19:33; 89:22) se observă că Isus este numit Mesia, că a fost născut din fecioară, că este printre cei neprihăniţi şi printre cei mai aproape de Dumnezeu. De asemenea că, a primit putere de la Duhul Sfânt, că a făcut toate aceste miracole deja menţionate, că şi-a proorocit propria Sa moarte şi înviere, că a fost numit Cuvântul lui Dumnezeu şi un Spirit de la Dumnezeu. Se mai spune că El (Isus) se va întoarce împreună cu miile de îngeri pentru a judeca lumea.
Toate aceste descrieri scot în evidenţă o clară imagine a unui Hristos care a fost mai mult decât un profet şi că a fost chiar în termeni ai Koranului, superior lui Mahomed.
Deci, chiar folosind Koranul puteţi dovedi unui musulman că Isus Hristos este mai mare decât Mahomed. Dacă nu posedaţi o copie a lui, puteţi cel puţin să-i indicaţi musulmanului cu care staţi de vorbă câteva dintre aceste versete ale Koranului care contrazic ceea ce sunt învăţaţi, dar care îi obligă să facă o alegere între Isus Hristos şi Mahomed. Să aleagă viaţa sau moartea!
Reverendul Pfander, care a fost înainte un musulman, a scris în 1935, "The Balance of Truth", o carte recunoscută ca fiind de referinţă pentru evanghelizarea musulmanilor, a formulat acest îndemn:
"Alegerea este între: Cel care a făcut bine (Isus) sau cel care este numit Profetul cu Sabie (Mahomed); între Cel ce-a spus, "Iubeşte-ţi duşmanii" (Isus) şi cel ce-a zis, "Ucide-ţi duşmanii şi duşmanii lui Dumnezeu"; între Cel ce s-a rugat pentru duşmanii Săi (Isus) şi cel ce a făcut ca cei ce l-au denigrat să fie ucişi (Mahomed)."
:smile01:
ok.hai sa te mai dezinformez!
Pe tine cine te-a informat ait de bine,ca tot ceea ce poti sa contrapui ca argument celor spuse de mine,este o simpla intrebare inutila?
Pentru musulmani, "Allah" este singurul Dumnezeu adevărat. La ei, nu există o blasfemie de felul "Trinităţii". Isus Hristos este un profet al lui Allah. El nu este Fiul lui Dumnezeu sau Dumnezeu Însuşi (vezi, Sura 4:171). Dumnezeul musulman este inaccesibil omului păcătos. El este atât de perfect şi de sfânt încât El poate comunica cu omenirea numai printr-un lanţ de îngeri şi de profeţi. Dumnezeul musulman este un dumnezeu al judecăţii nu al harului, un dumnezeu, mai degrabă al mâniei decât al dragostei. Dorinţa musulmanului este de a se supune până în punctul în care el poate stăvili braţul judecător al lui Allah, şi poate prin pornirile capricioase ale lui Allah, să moştenească viaţa veşnică într-un paradis pământesc de lăcomie şi de satisfacţie sexuală. Musulmanii nu-l pot concepe pe Dumnezeu ca fiind un Tată iubitor şi milos.
Care este pentru musulmani, imaginea lui Isus Hristos?
În Islam, păcatul şi mântuirea sunt asociate cu două concepţii: fapte şi soartă (kismet). Fiecare musulman care speră să scape de judecata lui Allah trebuie să îndeplinească obligaţiile celor Cinci Stâlpi ai Credinţei (Sura 10:29). Aceste fapte religioase includ:
1. Recitarea Shahada-dei ("Nu este alt dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este profetul lui Allah").
2. Cinci rugăciuni zilnice prescrise (obligatorii) (Salat sau Namaz) în arabă. Aceste rugăciuni includ îngenuncheri şi prosternare în direcţia oraşului sfânt, Mecca.
3. Milostenia (Zakat), care este deosebită de zeciuială devreme ce musulmanilor le este cerut să ofere numai o pătrime din venitul lor ca şi contribuţie caritabilă.
4. Postirea (Saum sau Ruzeh) în timpul întregii luni a Ramadanului când musulmanii trebuie să postească de la orice mâncare şi băutură începând de la răsăritul până la apusul soarelui, ca ispăşire pentru propriile lor păcate din anul precedent (cu toate acestea, după apusul soarelui mulţi musulmani ţin petreceri, iar alţii se trezesc înainte de răsărit pentru a mânca ceva mai mult înainte ca soarele să răsară şi postul să înceapă din nou!!).
5. Pelerinajul (Hajj) la Mecca, cetatea sfântă, cel puţin odată în viaţă pentru fiecare musulman.
Războiul Sfânt (Jihadul) era considerat o condiţie, sau obligaţie a credinţei iar musulmanii de la începutul existenţei Islamului au crezut că era datoria lor sacră de a ucide pe cei ce nu adoptă singura credinţă adevărată. Islamismul contemporan, al zilelor noastre, este mult mai moderat, deşi mulţi shii-ţi doresc restaurarea Jihadului ca fiind unul din elementele fundamentale ale credinţei islamice. Situaţia politică a Orientului Îndepărtat, Apropiat şi Mijlociu -----strează cu prisosinţă că Jihadul nu este, din păcate, doar ficţiune religioasă. De asemenea, întreaga lume resimte profund răbufnirile acestui fel de război "sfânt", care a şocat atât de mult lumea noastră prin violenţa şi iraţionalul manifestărilor lui.
Astfel, acesta este doar un alt motiv pentru care să-i cunoaştem originile şi să-i înţelegem pe cei ce-l promovează, cu scopul de a-i câştiga pentru Dumnezeul Iubirii şi nu al urii ! Nu de alta, dar pentru musulmani, cruciadele reprezintă cam singura imagine a Creştinismului, de care ei au avut parte !
:smile16:
tu nici nu stii bine limba romana si incerci sa ma ataci?
[...] atac la persoana --> sters
Atunci când suntemi în situaţia de a-i mărturisi Evanghelia unui musulman este foarte probabil că vă veţi izbi de prejudecăţi născute dintr-o necunoaştere a evenimentelor istorice şi a motivelor care au dus la desfăşurarea cruciadelor, spre exemplu. Bineînţeles că prejudecăţile există de ambele părţi, dar creştinii care au ca roadă dragostea pot să le depăşească, fiindcă "dragostea...nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire..." (1 Cor.13:5,6), ci doreşte mântuirea tuturor oamenilor
Dumnezeul Koranului (Allah) este un dumnezeu al judecăţii şi nu al harului, un dumnezeu al mâniei, nu al dragostei. El nu este descris ca fiind un Tată milos şi iubitor care sacrifică ce-i este mai scump, ci mai degrabă este descris ca fiind un stăpân aspru şi neîndurător. Creştinul ar trebui să sublinieze faptul că Dumnezeul Bibliei ne arată o dragoste părintească, paternă. Că Lui îi pasă de oameni ca indivizi şi că noi putem să-l cunoaştem ca pe un Tată de care să nu ne fie frică: "Şi voi n-aţi primit un duh de robie ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: 'Ava! adică: Tată!'" (Rom.8:15; Gal.4:6) Isus nu ne mai numeşte robi, ci "prieteni" (Ioan 15:15). Biblia învaţă că Dumnezeu este dragoste. Că cei ce sunt creştini pot avea viaţă veşnică datorită lucrării şi iubirii lui Însuşi Dumnezeu ! Ca răspuns la acestea, creştinii i se închină Lui, nu din obligaţie sau din datorie. De aceea, Apostolul Ioan a scris: "Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!" (1 Ioan 3:1)
Caracterul de Tată iubitor al lui Dumnezeu ne-a fost ilustrat de Isus prin ceea ce a spus şi a făcut: "Eu sunt Păstorul cel bun (nu asprul Mahomed). Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi" (ceea ce Mahomed nu a făcut niciodată!) (Ioan 10:11).
"Dumnezeu, într-adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El" (Ioan 3:17) "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3:16).
Musulmanii cred că Dumnezeu este mare într-un sens foarte diferit decât creştinii. Există două feluri de măreţii. Spre exemplu, "mare" poate să se refere la:
- un împărat dintr-un palat luxos, departe de problemele zilnice ale poporului său, sau la
- un strălucit student la medicină care lucrează din greu şi care merge la cei mai săraci oameni din ţară pentru a-i vindeca.
Isus Hristos este cu adevărat "mare", pentru că deşi El era Dumnezeu şi El era cel ce trebuia slujit, a renunţat la poziţia Sa pentru a se face slujitorul nostru al tuturora. În timp ce "islam" înseamnă "supunere" unui dumnezeu ce pretinde slujire, Isus Hristos a spus că: "...domnitorii Neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să i se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Matei 20:25-28).
În religia islamică, piramida măreţiei poate fi descrisă cu termenii: "domnitorii Neamurilor domnesc peste ele". La urma urmei, lupta pentru măreţie şi putere care o caracterizează este o ilustrare a conceptului despre măreţia lui Allah pe care musulmanii îl au. Însă, principiul slujirii tuturora, principiu afirmat de Isus, este devastator pentru religiile unde slujirea este adusă doar vârfului piramidei. De aceea, El a poruncit: "Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru". Astfel, în Împărăţia lui Dumnezeu, piramida măreţiei este răsturnată, este pe dos, încât puterea sau autoritatea se află la bază, nu în vârful ei. Adevărata măreţie este slujirea pe care Dumnezeu ne-a adus-o atunci când El s-a coborât la baza piramidei. El nu a venit să pretindă slujire (supunere), ci să slujească.
El le-a slujit oamenilor fiindcă le-a recunoscut valoarea şi pentru răscumpărarea lor şi-a dat chiar viaţa Lui. În schimb, Allah cere ca oamenii să-şi dea viaţa pentru el.
Tendinţa religiei islamice este de a "domni" peste oameni, fiindcă nu le recunoaşte valoarea şi nu-i apreciază în felul în care Isus Hristos i-a apreciat.
Isus Hristos sau Mahomed?
Deşi musulmanii sunt învăţaţi că Isus este numai un mare profet dar nu Dumnezeu Fiul, unele din versetele Koranului confirmă de fapt, Dumnezeirea lui Isus Hristos. Poate că vi se pare surprinzător, dar dacă procuraţi o traducere a Koranului puteţi verifica şi folosi cu succes următoarele referinţe:
Sura 3:45-47- Isus s-a născut din fecioara Maria.
Sura 19:19- Isus a trăit o viaţă fără păcat.
Sura 3:45- Isus este Cuvântul lui Dumnezeu.
Sura 3:49- Isus a săvârşit multe miracole ca, vindecarea vederii unui orb, vindecarea leproşilor, şi chiar a înviat morţii.
Toate acestea fiind descrieri numai ale lui Dumnezeu. În prezentarea acestor argumente, căutaţi să daţi dovadă de discernământ şi de sensibilitate fiindcă pentru un musulman a crede că Isus Hristos este Dumnezeu înseamnă a comite "păcatul de neiertat" (sau, shirk).
În Koran (sura) 7:158, Mahomed a cerut oamenilor să-l urmeze pe el. După aceea, într-unul din versetele înşirate mai sus el a mărturisit că Isus s-a aflat printre aceia care erau cel mai aproape de Dumnezeu. Şi că El este cinstit (adică, onorat) în această lumea cât şi pe lumea cealaltă (Koran 3:45).
Astfel, musulmanii înţeleg că lucrul acesta înseamnă că Isus a fost fără păcat, sfânt sau neprihănit, atribute pe care ei nu le-au pretins niciodată cu privire la Mahomed. De fapt, în mai multe pasaje din Koran putem citi că Mahomed a fost îndemnat să caute iertare pentru greşelile lui (Sura 16:61; 40:55; 42:5, 30; 47:19; 48:1-2) şi că nici o vietate/creatură vie n-ar fi rămas pe pământ dacă Dumnezeu le-ar fi pedepsit pentru nelegiuirea lor. Putem citi că una din victoriile militare ale lui Mahomed i-a slujit de asigurare pentru iertarea păcatelor sale atât din trecut cât şi din viitor. Pentru ca un musulman să nege aceste lucruri înseamnă a nu cunoaşte ceea ce propria lui scriere sfântă afirmă. Despre Mahomed nu se spune că a fost fără păcat, în timp ce despre Isus se spune acest lucru şi pe deasupra că este viu în ceruri, aproape de Dumnezeu, în prezent !
Contrastul dintre cei doi poate fi şi mai reliefat prin a menţiona că mormântul lui Mahomed se află astăzi în Medina, pe când Hristos este viu în ceruri şi împreună cu Dumnezeu.
În Koran (2:253; 3:45-49; 4:158, 171; 5:49; 19:33; 89:22) se observă că Isus este numit Mesia, că a fost născut din fecioară, că este printre cei neprihăniţi şi printre cei mai aproape de Dumnezeu. De asemenea că, a primit putere de la Duhul Sfânt, că a făcut toate aceste miracole deja menţionate, că şi-a proorocit propria Sa moarte şi înviere, că a fost numit Cuvântul lui Dumnezeu şi un Spirit de la Dumnezeu. Se mai spune că El (Isus) se va întoarce împreună cu miile de îngeri pentru a judeca lumea.
Toate aceste descrieri scot în evidenţă o clară imagine a unui Hristos care a fost mai mult decât un profet şi că a fost chiar în termeni ai Koranului, superior lui Mahomed.
Deci, chiar folosind Koranul puteţi dovedi unui musulman că Isus Hristos este mai mare decât Mahomed. Dacă nu posedaţi o copie a lui, puteţi cel puţin să-i indicaţi musulmanului cu care staţi de vorbă câteva dintre aceste versete ale Koranului care contrazic ceea ce sunt învăţaţi, dar care îi obligă să facă o alegere între Isus Hristos şi Mahomed. Să aleagă viaţa sau moartea!
Reverendul Pfander, care a fost înainte un musulman, a scris în 1935, "The Balance of Truth", o carte recunoscută ca fiind de referinţă pentru evanghelizarea musulmanilor, a formulat acest îndemn:
"Alegerea este între: Cel care a făcut bine (Isus) sau cel care este numit Profetul cu Sabie (Mahomed); între Cel ce-a spus, "Iubeşte-ţi duşmanii" (Isus) şi cel ce-a zis, "Ucide-ţi duşmanii şi duşmanii lui Dumnezeu"; între Cel ce s-a rugat pentru duşmanii Săi (Isus) şi cel ce a făcut ca cei ce l-au denigrat să fie ucişi (Mahomed)."
:smile01:
