Vrem o dantura de invidiat. Pentru asta, ne periem dintii zi de zi, dimineata si seara, folosim o pasta de dinti recomandata (dupa cum anunta reclamele) de Asociatia Stomatologilor, ba chiar si ata dentara, apa de gura... Si ne schimbam des periuta de dinti. O vrem, desigur, pe cea mai eficienta, dar... cum o recunoastem in multimea de periute etalate pe rafturi?! Nu o alegem la intamplare, pentru ca periuta este mai importanta decat credem!
Care este cea mai buna perie de dinti?Probabil ca aceasta este intrebarea pe care o aud cei mai multi dentisti zilnic. Fiecare, insa, recomanda ceea ce cunoaste cel mai bine sau ceea ce l-a impresionat cel mai mult la ultima -----stratie a reprezentantului cutarei companii producatoare de perii si/sau paste de dinti.
Cert este ca exista periute mai bune si periute mai putin eficiente. Totusi, cele acceptate sunt cele cu perii de plastic ale caror capete sunt microscopic rotunjite, pentru a nu leza gingiile. Periile trebuie sa nu fie mai vechi de trei luni, iar atunci cand dau semne de oboseala prin evazarea perilor, trebuie definitiv inlocuite. Este, poate, mai bine sa avem mai multe periute de dinti, pe care sa le folosim alternativ. Ele se depoziteaza in spatii deschise si la distanta de periile altor membri ai familiei. Periile nu se imprumuta niciodata!
Taria perilor este un alt subiect controversat, consistenta acestora traversand de-a lungul timpului toata gama de la dure, medii, la cele mai moi. In momentul de fata, desi la noi sunt inca preferate periile medium, se recomanda periile soft, care protejeaza gingiile de abraziune.
Tehnici de periajDar, pentru a vorbi de lezarea gingiilor si despre protectia dintilor impotriva abraziunii, trebuie sa ne referim la factorul cel mai important: modul in care utilizam periile de dinti.
Specialistii implicati in preventia dentara cunosc si recunosc peste cinci tehnici de periaj pe care le recomanda pacientilor cu diverse afectiuni dentare sau gingivale, mai mult sau mai putin manifeste. Exista tehnici simple si usor de retinut si practicat, care se recomanda copiilor, si tehnici care se recomanda adultilor si care cer mare indemanare. In masura in care va veti manifesta interesul de a cunoaste mai multe despre ele, vom putea sa le detaliem.
Totusi, pentru o femeie tanara care nu are suferinte permanenete ale gingiilor, cu o dantura ingrijita, ce tehnica este recomandata? Teoretic, tie, cea care semeni cu alte mii de femei, ti-as putea recomanda tehnica ruloului, care este una dintre cele mai populare printre dentistii din Romania. Ea consta in a executa, in timpul periajului, miscari circulare din articulatia mainii, descriind un rulou virtual. La maxilarul superior miscarile se fac de sus in los, iar la mandibula in sus, astfel incat peria se va deplasa mereu de la rosu la alb, de la gingie spre varful dintelui. Mereu in plan vertical, niciodata orizontal. De ce? Pentru a scoate resturile de alimente si placa dentara microbiana dintre dinti si a nu le introduce mai adanc intre dinti si sub gingii. Cuprindem cate 3-4 dinti odata si facem cate 7-10 miscari pentru fiecare grup de dinti. Este bine sa incepem periajul o data din dreapta sus si sa il continuam spre stanga sus, apoi din stanga jos spre dreapta jos.
Ceea ce trebuie sa avem in vedere este ca de fiecare data sa incepem periajul din alta parte pentru ca s-a -----strat ca oboseala mainii in timpul periajului si plictiseala de a face o actiune monotona timp de aproximativ trei minute poate duce la o periere superficiala a zonelor pe care le lasam la urma. De aceea, este bine ca sensul de avansare a periajului sa difere in fiecare zi.
Zonele dintilor cu care mestecam, numite medical "ocluzale", sunt deosebit de importante, pentru ca acestea se cariaza foarte usor si de la varste mici tocmai datorita reliefului accidentat de "vai" si "munti". Cu varsta, aceste reliefuri se imblanzesc prin abraziune, dar zonele ocluzale raman expuse, pentru ca placa are unde sa adere. De aceea, le vom peria energic cu miscari de du-te-vino. De altfel , acestea sunt singurele miscari orizontale pe care periajul recomandat de profesionisti le admite.