Cultura Si Civilizatia Persana

Cadrul geografic si istoric

Cuprins între fluviile Tigru si Indus, Marea Caspica, Golful Persic si Oceanul Indian, podisul iranian se întinde pe o suprafata de trei milioane de kilometri patrati. Pe acest teritoriu s-au încrucisat - înca dea cum patru mii de ani - numeroase drumuri comerciale care legau Orientul Apropiat, pe de o parte cu India si China, pe de alta parte cu tarile din bazinul rasaritean al Mediteranei.In acest spatiu s-au nascut, s-au dezvoltat, s-au înfruntat regate, imperii si civilizatii diverse. Istoria Persiei a fost strâns legata - în antichitate si în perioada de început a Evului Mediu - cu istoria Asiriei si Babilonului, a Egiptului, Greciei si Romei, a Bizantului si Islamului. Zona prin excelenta de contacte între Orient si Occident, Persia a receptat si a asimilat, a transmis sau a intermediat experienta istorica a multor popoare din jur, creând ea însasi si difuzând forme culturale si de civilizatie originale.

Clima podisului iranian era marcata de contraste mari de temperatura.In linii mari, jumatatea de sud a podisului era favorabila agriculturii si pomiculturii, în timp ce partea nordica - o imensa stepa, cu prea putine oaze - avea un teren bun doar pentru pasuni. Pe lânga fauna actuala, în antichitate mai traiau aici si tigri, ursi si o specie de lei, mai mici însa si mai putin periculosi decât speciile de azi. Muntii care înconjoara podisul din aproape toate partile erau bogati în minereuri de fier si plumb, în diorit si alabastru; desertul centre - în zacaminte de sulf; iar vaile râurilor - în pietre semipretioase.

Primele asezari omenesti sunt atestate arheologic pe podisul iranian chiar din mileniul al V-lea î.e.n. Spre sfârsitul mileniului al IV-lea î.e.n. s-au înregistrat aici miscari masive de populatii nomade (bine cunoscute în istoria antica a Orientului Apropiat: elamiti, gutti, kasiti etc.) care, coborând din regiunile muntoase, îsi îndreptau turmele spre bogatele câmpii mesopotamiene. Aceste triburi indo-europene au dat vastei regiuni în care începeau sa migreze numele Aryanam, "tara arienilor" - ceea ce înseamna "a nobililor"; de unde, denumirea tarii de Eran sau Iran, denumirea care (sub dominatiile succesive: araba, mongola si turca) a fost schimbata în Persia.

Organizarea militara si administrativa

Principalii stâlpi ai prestigiului si fortei Imperiului persan au fost armata si administratia. Tocmai acestea si sunt domeniile - alaturi de cel al religiei - în care persanii si-au adus contributia lor originala în istoria civilizatiei si culturii.

Regii mezilor au folosit experienta si organizarea militara a asirienilor, creând detasamente speciale de lanceri, de arcasi si de calareti. Cirus I n-avea o armata nationala, ci o armata de mercenari, recrutata din rândurile popoarelor supuse, armata ale carei detasamente erau conduse de ofiteri din tarile respectivilor soldati. Regii persani îsi aveau o garda personala formata din 4 000 de pedestrasi si calareti, toti din rândurile nobilimii. Singurul corp de armata permanent îl formau 10 000 de calareti de elita, care purtau numele de "nemuritori" (în sensul ca numarul lor trebuia sa ramâna fix, acelasi).

Forta armatei persane consta în cavalerie. Calaretii - recrutati din rândurile nobilimii - erau înarmati cu o sabie dreapta, buzdugan, secure si un fel de lasso. Urmau arcasii, calareti care trageau din fuga calului, - o tactica a carei mare eficienta s-a dovedit în luptele contra detasamentelor compacte ale legiunilor romane. Urmau trupele arcasilor care luptau din turnurile de lemn instalate pe spinarea elefantilor. Masa mare de pedestrasi - tarani prost înarmati - nu conta prea mult. Detasamentele de cavalerie grea - constituite din nobili de frunte - erau echipate într-un fel care le asigura o extraordinara forta de soc. De pe tronul sau, înconjurat de steaguri si protejat în mijlocul corpului de cavalerie grea, regele în persoana conducea operatiile militare.

Persanii practicau tactica replierii, retragându-se în fata inamicului dupa ce ardeau totul în urma lor, sau dupa ce provocau inundatii. Inainte de începerea unei batalii avea loc ceremonia purificarii rituale si a invocarii cerului. Pentru a se cunoaste exact pierderile suferite, fiecare soldat depunea la începutul luptei o sageata într-un cos; la sfârsitul luptei fiecare îsi lua înapoi sageata; numarul sagetilor ramase indica numarul celor ucisi.

Daca în materie de stiinta militara persanii nu erau întru nimic inferiori romanilor, acelasi lucru se poate spune si în ce priveste organizarea administrativa a tarii.

Darius si-a împartit imperiul în 23 de provincii (numar la care s-au adaugat apoi alte trei), având în frunte fiecare câte un guvernator, numit satrap ("îngrijitorul tarii"). Ales de rege dintre membrii familiei regale sau din cele mai înalte familii nobile, el raspundea direct în fata regelui. Satrapul raspundea si de perceperea darilor care erau stabilite de la caz la caz, cu o mare precizie. Raspundea de recrutarea oamenilor în timp de razboi (când era decretata mobilizarea totala), precum si de administrarea în provincia sa a justitiei. Alaturi de satrap - în sarcina caruia deci cadea exclusiv administratia civila - era plasat guvernatorul militar al provinciei respective, depinzând direct numai de rege. Pe lânga un înalt functionar însarcinat cu perceperea darilor, satrapul mai avea alaturi si un secretar numit de Palat, care avea misiunea de a tine legatura direct cu casa regala. In sfârsit, pe lânga contactul permanent si direct cu guvernatorul militar, regele îsi mai avea (pentru a-i controla pe satrapi si pentru a le verifica obedienta) si un corp speciali de inspectori, numiti "urechile regelui". Acestia vizitau o data pe an - sau inopinat, chiar de mai multe ori - satrapiile spre a controla gestiunea; în caz de nevoie puteau dispune si de forta armatei. In perioada arsacizilor functia de satrap a devenit în general ereditara.



Populatia persana propriu-zisa - de aproximativ o jumatate de milion abia - era scutita de darile mari; în schimb asupra ei grevau sarcinile administrative si îndatoririle de ordin militar. Pentru a face fata imenselor cheltuieli (ale armatei, curtii regale, aparatului birocratic, lucrarilor publice, si altele) statul dispunea de diferite resurse: veniturile proprietatilor funciare nesfârsite ale casei regale, monopolul de stat al minelor, taxele vamale, prada de razboi, taxele si impozitele interne, tributul platit de tarile supuse s.a. Impozitele erau stabilite - în functie de zona geografica si de recoltele obtinute - pe genuri de proprietati (pe casa, pe gradina, pe vite, etc.) Cei lipsiti de proprietati funciare plateau taxe personale fixe, anuale; dar si taxe extraordinare: cu ocazia nasterii unui copil, pentru o casatorie.

Societatea persana. Regalitatea

Organizarea societatii persane a ajuns - în perioada sassanida - la o ierarhie foarte precisa si rigida.

Intreaga viata si civilizatie persana era structurata în functie de pozitia proeminenta a aristocratiei. Societatea era împartita în patru clase, închise; trecerea dintr-o clasa în alta de era - cu extrem de rare exceptii - imposibila. Aceste clase erau: a preotilor, a militarilor, a functionarilor si a poporului. In interiorul acestor clase existau diverse subdiviziuni. De pilda, în clasa functionarilor erau inclusi si scribii, si astrologii, si poetii de curte; în rândul poporului intrau nu numai taranii, ci si negustorii si mestesugarii.In acest sistem nu erau considerati si sclavii de razboi (sclavia rezultata din vânzarea copiilor sau a debitorului nu exista în Persia), care n-au avut nici un rol important în viata economica.

Clasa preotilor se bucura nu numai de prestigiul pe care i-l conferea functia sa spirituala, ci si de o mare influenta în viata sociala si economica; o influenta cu atât mai mare cu cât ea dispunea de considerabile proprietati imobiliare si de venituri provenite din donatii, precum si dintr-un fel de "amenzi religioase" pe care la aplicau, arbitrar, celor "care pacatuisera". Preotii erau organizati într-o ierarhie precisa si complexa, conducându-se dupa legile lor proprii, si deci formând un fel de stat în stat. Prin pozitia sa sociala si puterea sa economica, prin atitudinea, atributiile si întreaga sa activitate, clerul - care în epoca ahemenida a devenit cler al religiei de stat - servea puterea politica centralizata.

Clasa conducatorilor militari si clasa înaltilor functionari ai statului proveneau din rândurile aristocratiei. In sânul acesteia, locul de frunte îl ocupau "cele sapte familii". Nobilii mari proprietari de pamânturi se bucurau de o serie de privilegii ereditare. (Intr-un timp ajunsesera chiar sa fie ei cei care îl alegeau pe rege). Existenta lor era împartita între razboaie, vânatoare, banchete si placerile haremului. Cu timpul - în epoca sassanida - obiceiurile s-au mai rafinat; nobilii s-au pasionat pentru jocul de sah si pentru diferite jocuri cu mingea; totodata însa cultivau si poezia, muzica si chiar stiintele. Marii nobili, latifundiari, traiau în capitala, în anturajul de curte. Nobilimea mijlocie traia pe proprietatile ei. In ce priveste mica nobilime, aceasta nu se deosebea prea mult de "capeteniile satelor". Toti nobilii însa, din toate categoriile, se considerau vasali ai regelui.

Taranii - "oamenii liberi" - erau liberi numai în teorie; practic, ei erau iobagi, supusi numeroaselor corvezi si platii dijmelor. De asemenea servituti erau scutiti numai cei o jumatate de milion de locuitori din provincia Fars, considerati persii "puri". Taranii erau legati de pamânturile pe care traiau, putând fi vânduti unor noi proprietari odata cu mosiile pe care traiau si lucrau. ---------------re celelalte sevituti, taranii aveau si obligatia de a presta serviciul militar în timp de razboi, ca pedestrasi; ei trebuiau sa-si procure singuri echipamentul si armamentul, fara sa primeasca nici o solda si nici o alta recompensa. Populatia modesta a oraselor (de exemplu, mestesugarii si negustorii) era mai avantajata: platea doar taxele personale, asemenea taranului, în schimb era scutita de a presta serviciul militar.
Intr-o vreme - în epoca sassanida - statul persan cautase sa se intereseze de situatia muncitorilor, reglementând conditiile de munca si cuantumul salariilor. Salariile erau precis fixate, - si diferentiate în functie de vârsta, de sex si de calificare. Se pare ca ar fi existat chiar si centre de angajare a muncitorilor (cel putin pentru lucrarile publice).


In vârful piramidei sociale trona regele, monarhul absolut. In con------------ul istoriei antichitatii, ideea monarhiei de mandat si de drept divin nu este o idee noua. Nu e noua nici ideea ca îndatorirea regelui este sa iubeasca adevarul si dreptatea, sa vegheze asupra aplicarii legilor si sa-l protejeze pe cel slab si asuprit. Aceste pre------------------ii - asupra carora Codul lui Hammurabi insista în mod deosebit - se gaseau formulate si în doctrina regalitatii Egiptului antic. Dar nicaieri acestea nu sunt exprimate cu atâta claritate si într-un mod atât de staruitor ca în declaratiile regilor persani: "Eu am iubit dreptatea si am urât minciuna; am vrut sa nu se faca nici o nedreptate vaduvei si orfanului; l-am pedepsit cu asprime pe cel mincinos; dar pe cel care a muncit cinstit, l-am rasplatit" - afirma cu mândrie într-o in------------------ie Darius. De asemenea, monarhul persan tinea sa fie considerat si trebuia sa apara în ochii supusilor sai ca un model de luptator. "M-am dovedit a fi cel mai bun calaret si cel mai bun arcas; am fost cel mai iscusit dintre toti vânatorii; orice lucru eram în stare sa-l fac cel mai bine" - spunea acelasi Darius.

Spre a-si spori si mai mult în ochii supusilor lumina supremei sale demnitati, dându-i totodata si o aura de mister, regele tinea sa ramâna cât mai inaccesibil. Traia închis în palatele sale, nevazut nici chiar de înaltii demnitari ai curtii - decât în ocazii exceptionale. Se în schimb de muzicanti, care erau foarte stimati, luau parte la ceremonii si îl însoteau pe rege la vânatoare. Vânatoarea era placerea aleasa a regilor persani; vânatoarea în parcuri închise în care erau tinuti tigri, o specie mai mica de lei, apoi mistreti si ursi, onagri si gazele, struti si pauni.

Agricultura. Mestesugurile
Resursele economice care au alimentat colosalul edificiu politic si social al Imperiului persan au cunoscut o evolutie fireasca de-a lungul celor patru perioade istorice, - ahemenida (550-331 î.e.n.), elenistica seleucida (331-250 î.e.n.), arsacida (360 î.e.n. - 224 e.n.) si sassanida (224-651).

Baza economiei o constituia agricultura, marea proprietate agrara lucrata de taranii legati de pamânt si (mai putin) de sclavii prizonieri de razboi. Mica proprietate agrara s-a pastrat mai ales în provincia Fars - regiunea de origine a dinastiei Ahemenide, - dar si aici în proportie redusa. Se produceau cu precadere orz si grâu, se cultivau maslinul si vita de vie, se practica pe scara larga apicultura, se cresteau vaci, capre, oi si animale de povara (cai, asini si catâri). Sub ahemenizi s-a realizat pentru prima data o irigatie a terenurilor prin canalizare si, probabil (ca în Grecia timpului), o asanare a terenurilor mlastinoase.

In timpul dinastiei seleucide a luat o mare dezvoltare cultura multor specii de plante; multe au trecut în aceasta epoca din Iran în Europa meridionala (bumbacul, lamâiul, maslinul, curmalul, smochinul, pepenele galben). Acum s-a dezvoltat si tehnica agrara; au început sa se practice trei asolamente anuale de cultura, au aparut noi procedee de irigatie si noi metode de cultivare a vitei de vie. Marile proprietati (ale coroanei, ale templelor, ale nobililor) au fost fractionate spre a fi distribuite oraselor sau coloniile militare. Ca urmare, multi tarani legati de pamânt au devenit arendasi, iar cei de pe pamânturile daruite oraselor au devenit tarani liberi: aceasta a fost marea opera politica si sociala a epocii seleucide.

Dar sub dinastiile partilor, în perioada Arsacizilor, au aparut din nou marile latifundii. Mica proprietate a disparut încetul cu încetul, taranii si-au pierdut libertatea, devenind tot mai oprimati de marii proprietari. Se noteaza acum progrese în zootehnie, nu însa si în tehnica agricola. Este perioada când din China s-au adus piersicul, caisul si viermele de matase; iar din India, trestia de zahar.

Si în epoca sassanida baza economiei a continuat sa ramâna agricultura. Nu s-a înregistrat însa acum decât o agravare a situatiei taranului. Trecerea spre modul feudal de productie devine tot mai evidenta: pe proprietatea nobilului domina sistemul economiei închise, taranul produce tot necesarul consumului pentru stapânul sau, de la grâu, carne si untdelemn, pâna la vin si fructe.



Mestesugurile au început sa ia o dezvoltare la orase înca din epoca ahemenizilor; pe marile mosii însa productia artizanala încredintata servilor a continuat. Latifundiile îsi aveau propriii lor mestesugari (dulgheri, tâmplari, fierari, tesatori, morari, etc.). Mestesugarii din orase lucrau, de pilda articole de îmbracaminte, dar si bijuterii si vesela, de bronz, argint si aur. Progresul artizanatului era asigurat de marile rezerve de materii prime, obtinute si din import, de care dispunea imperiul. Lemnul era adus în special din Asia Mica, Liban si India; iar ------------lele (arama, fierul, aurul), din Cipru si Palestina, din Liban si Asia Mica, din zonele nordice ale Mesopotamiei sau din regiunea Caucazului meridional. Carierele din muntii Elamului furnizau cantitati suficiente de marmura pentru constructia palatelor regale. Minele din Khorassan erau bogate în pietre semipretioase, în special turcoaza si cornalina.

In timpul dinastiei Seleucide, olarii, tesatorii, incizorii si cizelatorii si-au intensificat si si-au perfectionat productia. Alte mestesuguri s-au perfectionat sub dinastia Arsacida, pielaria, productia de arme si a obiectelor de sticla. In epoca sassanida statul nu se îngrijea numai de propriile sale ateliere, ci exercita un control sever si asupra atelierelor particulare - care produceau articole necesare în primul rând curtii, armatei si administratiei, - stabilind preturile produselor si salariile lucratorilor. De remarcat faptul ca în aceeasi epoca sassanida au început sa se constituie anumite corporatii de mestesugari, - un fenomen care, prin intermediul arabilor, se va transmite Europei medievale.

Arhitectura

O contributie de o relativa originalitate au adus persii si în arta.

Arta persana este în cea mai masura de import, o arta în care sunt amalgamate conceptii, stiluri, motive si tehnici extrapersane, - o arta compozita.In ansamblul culturii persane arta detinea un rol secundar. Situat între doua lumi, a Orientului si a Occidentului, mentinându-se în contact permanent cu arii diferite de cultura, vechi si originale, Imperiul persan a împrumutat elemente diverse de la fiecare, fara sa reuseasca (în general vorbind) sa le si contopeasca, sa le reelaboreze într-o sinteza de reala si valoroasa originalitate.

Sub acest raport contributia persana mai de relief este limitata la domeniul arhitecturii.

Dar în aceasta arhitectura lipsesc templele. De asemenea, lipsesc mormintele monumentale - în afara mormintelor regale sapate în stânca. Templele lipsesc, pentru ca vechii persi considerau ca zeului apartinându-i toata lumea nu trebuie sa fie închis în cadrul unor cladiri. Se multumea numai cu altare de mici dimensiuni, cum ar fi altarul pe care era întretinut permanent focul sacru, în apropierea caruia se afla altarul considerat adevarat, cel pe care se oficiau sacrificiile.

Impresionante în schimb erau palatele regale. Pentru constructia lor se aduceau din alte tari materialele si mesterii, în special din Egipt, India si Grecia. Primii regi ai Persiei îsi construisera drept palate niste locuinte din lemn de cedru si de chiparos, cu exteriorul învelit în placi de ------------l. Mai târziu, palatele regale au fost construite pe o esplanada înaltata la 6 m si chiar pâna la 15 m, lunga de circa 500 m si larga de 300 m.

Monumentul prin excelenta al epocii ahemenide este palatul de dimensiuni colosale. Palatul lui Darius din Persepolis era înaltat pe o terasa rectangulara (cladita din blocuri mari de piatra) având laturile de 530 m si 330 m. Arhitectura era babiloniana, cu curti interioare si cu lungi coridoare în exterior unde soldatii garzii faceau de paza. Partea principala a cladirii o constituia sala tronului, patrata, cu latura de 43,5 m, al carei plafon din lemn de cedru era sustinut de coloane zvelte si canelate - înalte de 20 m si cu un diametru de 1,6 m, - în numar de 362 (=1296). Rolul preponderent pe care îl detinea coloana deosebea arhitectura persana de cea asiriana, din care s-a inspirat; caci în arhitectura asiriana coloana ramânea doar un accesoriu arhitectural, iar nu un principal element functional.

Dar modelul adevarat si evident al palatelor persane pare a fi fost dat de salile hipostile egiptene, în speta de cele din Teba. Originale însa, caracteristic persane sunt capitelurile coloanelor, - reprezentând partea anterioara a corpurilor a doi tauri (sau licorni cu labe de leu), în pozitia de spate la spate si în genunchi, tauri care sustineau în spinare grinzile arhitravei. Caracteristice - si provenind din zona culturala mesopotamiana - sunt si scarile monumentale, cu rampe convergente decorate cu basoreliefuri, cu colosi animalieri fantastici sau reali pazind intrarile. Scara de acces a palatului din Persepolis - larga de 7 m si cu 106 trepte - ducea la o a doua terasa, terasa propileelor si a "salii celor o suta de coloane" (înalte de 20 m fiecare). Ansamblul avea dimensiunile colosale ce aminteau de templul egiptean din Karnak.

In epoca Arsacizilor apare în arhitectura persana o noutate care va dura în Iran pâna azi: bolta în leagan, imensa ca dimensiuni, deschizându-se pe fatada cladirii. Mai târziu, arhitectura sassanida se va caracteriza prin masivitate si prin folosirea cupolei.

Fatada grotelor artificiale este în asa fel cioplita în stânca încât sa se scrie într-o suprafata de forma unei cruci grecesti. Interiorul este foarte simplu, de dimensiuni reduse, compus dintr-un vestibul si o camera funerara. Încaperile sunt lipsite de orice element ornamental. Intreaga atentie este acordata exteriorului: cele patru coloane de la intrare sustin o cornisa deasupra careia basoreliefurile desfasurate în doua zone suprapuse îl reprezinta pe regele defunct înconjurat de supusi si binecuvântat de Ahura Mazda, în fata altarului pe care arde focul sacru.

Sculptura

Arta persana este o apoteoza a monarhiei. Basorelieful, în special, este conceput si realizat în scopul de a exalta ideea de monarhie absoluta si persoana monarhului. Apare si aici modelul asirian; cu deosebirea ca linia vesmintelor, a drapajului, este mai delicata decât în basoreliefurile asiriene. Varietatea de figuri, de atitudini, de miscari, este sensibil mai redusa decât în basorelieful asirian. Artistul persan urmarea sa puna în evidenta nobletea conceptiei si sa creeze un efect grandios. Ca urmare, leii sculptati de el sunt de un realism si de o forta mai reduse decât ale leilor din basoreliefurile asiriene, dar sunt mai decorativi. Taurii înaripati impun mai putin din salbatica lor forta animalica decât cei din reprezentarile artistice asiriene, - în schimb au mai multa eleganta si armonie a formelor. Cu toate acestea, desi este mai calma, mai lipsita de forta, de dinamism si de varietate, arta epocii ahemenide ramâne mult debitoare celei asiriene.
Intâlnim în basoreliefurile persane aceleasi motive ca în basoreliefurile asiriene: lungi siruri de soldati din suita regelui (celebra este "friza arcasilor" din palatul regal de la Suza, aflata azi la Louvre), de supusi aducând tributul, de prizonieri de razboi, de lei, de animale fantastice, - de obicei tauri înaripati cu cap de om. Apoi, regele luptând cu un taur salbatic, regele ucigând un monstru, regele protejat de divinitate, regele înconjurat de curteni, regele primind omagiul supusilor sai…Totul lasa pâna la urma o impresie de raceala si de monotonie. Figurile par a fi toate la fel, corpurile sunt dispuse toate în aceeasi directie si în aceeasi atitudine. Dar, privite cu atentie, se observa ca sculptorul a realizat, totusi o oarecare varietate - prin reprezentarea unor detalii caracterizante: în port, în încaltaminte, în obiecte aduse în dar sau ca tribut. Aceste amanunte indicau si locurile de origine ale personajelor respective - care deci nu apar ca fiind aceeasi, chiar daca atitudinile lor sunt identice (sau aproape aceleasi).

Regele însusi este reprezentat doar în trei atitudini: sau de adoratie în fata unui altar al focului sacru; sau ucigând lei, tauri ori monstri fantastici; sau stând pe tron, într-o mâna tinând sceptrul, în cealalta o floare, iar în spate un servitor tinându-i deschisa umbrela. Un singur scop urmareste artistul persan: preamarirea regelui si a regalitatii.

Persii au introdus în sculptura un motiv nou: al zeului-calaret omorând o fiara, de pilda un crocodil. Motivul acesta urma sa simbolizeze lupta dintre Bine si Rau. Dar si acest simbol fusese schitat cu mult înainte în Babilon, semnificând victoria ordinei asupra haosului primordial, a zeului Marduk asupra zeitei Tiamat.

Literatura

In literatura - domeniu în care Persia islamica îsi va aduce marea contributie la tezaurul culturii universale, - prima capodopera este Avesta. Este cartea sacra a stravechilor persi, atribuita însa lui Zoroastru, - datând din epoca ahemenida, dar redactata sub sassanizi. Cuprindea initial 21 de carti, din care au ramas una singura completa, plus alte patru incomplete. Materia Avestei era variata: ------------e liturgice, cuvântarile lui Zarathustra, ------------e teologice, de legislatie, de morala, rugaciuni pentru diferite ocazii, fragmente de legende, o profetie asupra sfârsitului lumii, precum si 21 de psalmi. Pe lânga importanta sa ------------------------ara, fundamentala pentru religia, cultura si civilizatia persana antica, Avesta are si o valoare literara, tocmai prin acesti psalmi, care amintesc de poezia Vedelor.

Reactia nationala persana care a caracterizat perioada sassanida a determinat si o reluare entuziasta a vechilor traditii epice populare. Din aceasta epoca dateaza numeroase povestiri, din care însa au ramas numai doua. Prima, Istoria lui Zarer (din sec. IV; dar materia povestirii este mult mai veche) nareaza un episod din timpul unui razboi în care comandantul suprem Zarer, fratele regelui, cade în lupta; moartea lui va fi razbunata de fiul sau. A doua (scrisa catre anul 650), Cartea vitejiilor lui Ardasir, fiul lui Papak, este un mic roman sau povestire istorica, în care datele reale ale biografiei renumitului rege sassanid se împletesc cu gratioase elemente de fantezie. Ambele naratiuni au fost utilizate mai târziu de Ferdousi în epopeea sa Cartea Regilor.

Renasterea literaturii nationale persane a avut loc în secolele X-XI, în timpul dinastiei persane a Samanizilor. Acestia au creat în capitala lor Buhara un puternic centru cultural, stiintific si literar. S-a început acum sa se traduca în limba persana cronici, marturii despre vechii regi iranieni. Din aceste surse datând din sec. IV - ------------e care nu ni s-au pastrat - s-a inspirat marele poet Ferdousi (934-1025). Monumentala sa epopee Cartea Regilor de aproximativ 120.000 de versuri, este o reconstituire poetica a întregului trecut legendar si istoric al persilor.

Genul epic a fost cultivat si de Nezami (cca. 1141-1209). Din cele 5 mari poeme epice ale sale primul loc îl ocupa Cele sapte chipuri, povestea nefericita de dragoste a doi tineri. Poemele epice ale lui Nezami evoca romanul cavaleresc european medieval, având însa o profunzime de gândire, un simt al socialului si o fundamentare psihologica superioara. Nu lipseste din opera lui Nezami nici nota mistica (de exemplu în amplul poem Comoara tainelor).

De o mare popularitate, constatata pâna în zilele noastre, s-a bucurat Omar Khayyam (cca. 1050-1123), poet, liber-cugetator si unul din cei mai de prestigiu oameni de stiinta ai Orientului medieval (stralucit matematician, astronom, fizician, medic si filosof, autor a numeroase opere stiintifice scrise în limba araba).

VA MULTUMESC PENTRU RABDAREA DE CARE ATI DAT DOVADA CITIND ACEST ARTICOL, ATAT DE FRUMOS SCRIS SI FASCINANT!!!!!:give_rose: :give_rose: :give_rose:

SUKRAN ,fff frumos asteptam si altele si spor la treaba .abia asteptam sa citesc despre iran.sa ne cautati si ceva poze,sukran:) :give_rose:

Buna ziua tuturor! Am gasit intr-o carte " Povesti orientale ca instrumente de psihoterapie" , niste povestioare cu talc, unele chiar amuzante si as dori sa impartasesc cu voi cateva din ele. Cartea este scrisa de un iranian, Nossrat Peseschkian este numele lui. Sa incep cu:
Fabula orientala
Mullahul, un predicator, intra intr-o sala unde vru sa tina o predica. Sala era goala, cu exceptia unui tanar grajdar, asezat in primul rand. Mullahul, cumpanind daca sa vorbeasca sau nu, in cele din urma ii zice grajdarului: "Esti numai tu singur aici. Crezi ca ar trebui sa vorbesc sau nu?" Grajdarul ii spuse: " Invatatorule, eu nu sunt decat un om simplu si nu inteleg lucrurile acestea. Dar, daca as intra in grajduri si as vedea ca totii caii au fugit si a ramas doar unul, l-as hrani totusi"
Mullahul puse la inima acestea si incepu sa predice. Vorbi mai mult de doua ore. Dupa aceea, se simti in culmea fericirii si vru ca audienta sa ii confirme cat de buna fusese predica lui. Intreba: "Ti-a placut predica?" Grajdarul raspunse: "Ti-am spus deja ca eu sunt un om simplu si nu inteleg foarte bine aceste lucruri. Totusi, daca as intra in grajduri si as afla ca toti caii au disparut, cu exceptia unuia, l-as hrani, dar nu i-as da tot nutretul pe care il am."

Sa continui cu o povestioara draguta , amuzanta si care exprima un adevar universal valabil.
O gradina pe terasa de pe acoperis si doua lumi
Intr-o noapte de vara, membrii unei familii dormeau in gradina de pe acoperisul casei lor. Spre marea ei neplacere, mama vazu ca fiul si sotia lui ( pe care, abia o tolera) erau cuibariti unul langa celalalt. Neputand suporta privelistea, ii trezi pe amandoi si le striga: "Cum puteti dormi atat de aproape unul de altul in caldura asta? Nu e sanatos si e periculos." In alt colt al gradinii dormeau fiica si ginerele, pe care ii adora. Ei dormeau separat unul de celalalt, cu cel putin un metru distanta intre ei. Mama ii trezi, spunandu-le: " Dragii mei, cum puteti dormi atat de departati unul de celalalt pe asa o racoare? De ce nu va incalziti unul pe celalalt?" Nora auzi toate acestea . Se ridica si, cu voce tare, rosti urmatoarele cuvinte, ca pe o rugaciune: " Ce puternic e Dumnezeu! O gradina pe terasa de pe acoperis si ce climat variat!"
Abia astept sa fiu soacra! Ca terasa am, stau la ultimul etaj!:36_1_21:
Daca va plac, voi continua!

Foarte frumoase povestioarele!!!! Daca poti, eu sincer as vrea sa mai postezi :give_rose: :give_rose: :give_rose:

Pentru ca am cerere o sa continui.

Cioara si papagalul

Un papagal statea intr-o colivie cu o cioara. Ah, cum suferea bietul papagal din pricina prezentei monstrului cu pene negre! "Ce negru si urat, ce figura groaznica, ce expresie comuna a fetei! Daca cineva ar trebui sa se uite la asa ceva la rasarit, toata ziua i-ar fi distrusa. Nu exista un tovaras mai dezgustator decat tine nicaieri !"
Cu toate ca pare ciudat, si cioara suferea din cauza prezentei papagalului. Trista si deprimata, cioara reprosa loviturii sortii, ce o adusese langa acel tovaras multicolor si neplacut: " De ce trebuie sa ma loveasca ghinionul asta? De ce m-a parasit steaua mea norocoasa? De ce zilele mele fericite s-au sfarsit in asa zile de intuneric? Ar fi fost mult mai placut sa stau pe zidul unei gradini cu o alta cioara, sa ma bucur de lucrurile pe care le avem in comun si sa fiu fericita!"

:salam:
criss poti sa continui , sunt interesante povestioarele tale .

:salam:
MashaAllah mamicule , Allah sa te rasplateasca . Asa ne mai imbunatatim cultura generala .

Sara, multumesc!

Rugaciunea potrivita

In timpul unei calatorii, Abdu'l-Baha a fost invitat la cina la o familie. Sotia avea intentii bune si vroia sa isi arate maiestria culinara. Cand a adus mancarea, ea s-a scuzat pentru ca era arsa. In timp ce o gatise, a citit rugaciuni cu speranta ca mancarea va avea un deosebit succes. Abdu'l Baha ii raspunse cu un suras prietenos: " E bine ca te rogi. Insa data viitoare cand esti la bucatarie, roaga-te dintr-o carte de bucate."
:36_1_21:

Visul-dorinta

La hakim veni odata un seic cu parul alb si fara dinti, care se planse: " Tu cel ce ajuti omenirea, ajuta-ma si pe mine!" Abia adorm si un vis pune stapanire pe mine. Visez ca vin in piata principala a unui harem. Acolo femeile sunt ca florile unei gradini, ca merele unui pom si ca huriile paradisului. Abia intru in curte si ele dispar p r i n t r-un coridor secret."
Hakimul ridica din sprancene, se gandi cu mare atentie la aceasta si, in cele din urma, intreba: " Probabil vrei ca eu sa-ti dau ceva pudra sau medicament , care sa faca sa dispara acest vis."
Uimit, seicul a tipat: " Nu, nu asta! Singurul lucru pe care-l vreau este ca, in vis, usa de la coridorul secret sa fie inchisa, astfel incat femeile sa nu poata fugi de mine!"

Dragele mele Iranul are o civilizatie ametitoare! Am avut sansa sa-l vizitez... este unul din statele islamice unde cred este super sa traiesti!Eu am fost placut impresionata mai ales ca eu vorbesc destul de bine farsi! Este super... daca aveti sansa sa vizitati nu ezitati! O sa va placa in mod sigur si credeti-ma aveti ce vedea...

Khadije_ro jan,az koja hasti?Az Sibiu hasti?
:002:

Quote:

---

Originally Posted by rayia

Khadije_ro jan,az koja hasti?Az Sibiu hasti?
:002:

---

Salam!

Sibiu are legatura cu orasul Sibiu? :P

m-ar interesa daca e cineva din orasul respectiv (adica musulmane)

~~~

scuze de "paranteza" :give_rose:

Eu sunt din Sibiu!:smile16: :give_rose: De ce?:smile16:

salam ! Chetore rasarit?????

Man az zaban e farsi khosham miayad.Man dost daram ke yek rooz farsi keshvar ra bebinam. Enshallah