Casa poporului-fascinanta
Palatul Parlamentului din Bucureşti, România (cunoscut sub numele de Casa Poporului înainte de revoluţie), măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălţime, şi 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafaţă şi alte 8 subterane.
Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureştiului (în sectorul 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest şi nord-vest, Bulevardul Naţiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertăţii la est şi Calea 13 Septembrie la sud. Dealul pe care se află astăzi Palatul Parlamentului este în general o creaţie a naturii, având o înălţime iniţială de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertăţii este înălţată în mod artificial.
Intrarea 13 Septembrie
Cuprinde un hol mare, flancat de coloane din marmură sculptate, legat de scara monumentală ce duce la etajul I, casa scării fiind deschisă la toate nivelele, creându-se un spaţiu spectaculos.
Deasupra scărilor se poate observa o cupolă alcătuită din sticlă albastră şi un candelabru. Scara, ce s-a vrut o copie a celei de la Palatul de Iarnă – Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, are 30 m înălţime şi 27 m lăţime şi conduce la birourile prezidenţiale, astăzi transformate în Clubul Deputaţilor. În interiorul holului, dispuse simetric faţă de intrare, sunt două saloane de primire.
Originalitatea acestui hol de intrare constă în motivul plafonului care se reflectă ca într-o oglindă în decorul solului, un mozaic de , inspirat de cel descoperit la Histria şi care amintesc de prezenţa coloniilor greceşti antice pe teritoriul nostru.
[modifică] Sala Drepturilor Omului
Sala are o suprafaţă de 625 metri pătraţi şi este sala în care urmau să se ţină şedinţele Comitetului Politic Executiv al vechiului regim.
Sala este complet lambrisată cu lemn de stejar, colorat în diferite nuanţe.
Caracteristica acestei săli este modulul format din doi pilaştri din lemn de stejar, care se repetă într-un ritm de 6 m pe întregul perimetru al sălii, element întâlnit în arhitectura renaşterii italiene. Pe latura dinspre exterior sunt 5 ferestre cu ancadramentele puternic marcate cu sculpturi în lemn.
Un element în plus la această sală sunt oglinzile din ipsos patinat, cu ornamente din stuc.
Plafonul este bogat ornamentat cu elemente din stucatură încadrate de un pătrat format dintr-o succesiune de casete din lemn având fiecare câte o plafonieră.
Candelabrul monumental, din cristal de Mediaş, al doilea ca mărime din clădire (cca. 2 tone) precum şi masa circulară (din lemn de stejar machetat cu lemn de cireş) pe care o ambientează, reprezintă un tot unitar în acest spaţiu. Tot lemnul folosit aici este de provenienţă autohtonă, stejar băiţuit în diferite nuanţe. În această sală arhitectul a introdus ca stil renaşterea, intercalând cu elemente artistice tradiţionale are arhitecturii româneşti. Şildurile şi clanţele, ca şi cache-radiatoarele sunt executate de artişti plastici după desenele arhitecţilor.
Fundalul sălii este diferit de restul tratării decorative având panouri complet lambrisate şi sculptate în lemn pe care urma să se pună harta României.
Pentru covorul prezent în această sală, fiind deosebit de mare, muncitorii români au fost nevoiţi să construiască războaie de ţesut speciale, de dimensiuni foarte mari, fiind ţesut într-o singură bucată. Covorul respectă decorul parchetului de stejar colorat în diferite nuanţe.
În afara celor 60 de scaune prezente în jurul mesei, perfect identice, ar fi trebuit să mai existe unul: un fotoliu cu tapiţerie cusută din aur şi argint care să le domine pe celelalte, situat mai sus decât celelalte, care ar fi trebuit să fie al preşedintelui, în dreptul peretelui care ar fi trebuit să susţină şi harta ţării.
[modifică] Galeria de Onoare şi holul Intrării Oficiale
Este un culoar lung de 150 m şi lat de 18 m, cu uşi glisante din stejar în trei zone distincte, cu geam de cristal, construite pe schelet ----lic.
Galeria conduce, către spaţiile reprezentative ale corpurilor de clădire. Concret ea se găseşte în latura de est a edificiului, acesteia corespunzându-i deschiderea spre Piaţa Unirii. Acest spaţiu a început să capete formă printr-un concurs de propuneri de finisare, acestea materializându-se prin prezentarea de machete de la scara 1/21 la mărime naturală în şantier.
Ca finisaj, plafoanele sunt realizate cu stucaturi din ipsos, cu elemente florale, având ca bază de inspiraţie elemente din arhitectura brâncovenească.
Pardoseala din zona centrală este concepută în forma unui mare covor, cu marmură albă şi Căprioara bej, şi o bordură de elemente decorative, compoziţie în alcătuirea căreia, pe lângă cele din marmura albă de Ruşchiţa şi cea bej de Căprioara, mai intră şi roşul şi negrul de Moneasa.
Apoi cele 34 coloane ce sprijină bolţile sunt de formă octogonală şi sunt realizate din marmură albă cu elemente decorative sculptate. Aici a mai fost folosită şi marmura roz de Ruşchiţa.
Galeria este iluminată natural de 14 ferestre şi porţi-ferestre. Iluminarea este completată şi de 67 lustre din cristal. Decorul ei reia în fiecare latură a Galeriei de Onoare planul Zonei 1 din Palatul Parlamentului.
Un element interesant îl reprezintă cele două uşi glisante ce separă trei tronsoane. Aceste uşi sunt realizate din lemn de stejar, pe schelet ----lic cu geamuri de cristal cu aplicaţii de decoraţii din lemn. Măştile ce maschează nişele de calorifer sunt realizate din alamă cu elemente florale, având tot stilul brâncovenesc ca izvor de inspiraţie, executate de artişti plastici. Corpurile de iluminat sunt executate din alamă şi cristal de Mediaş.
Draperiile şi covoarele sunt realizate în nuanţe de roşu englez siena.
Această galerie se intersectează cu intrarea oficială (C4), dinspre Bulevardul Unirii.
Aici se află cele două scări monumentale, având fiecare câte o fereastă înaltă de 16 m, acoperite cu draperii ce se spală manual, fiecare cântărind aproximativ 250 kg. Această parte a Palatului (atât Galeria de Onoare cât şi scările) a fost refăcută de mai mult de 5 ori, datorită dorinţei lui Ceauşescu de a vedea machetele lucrărilor executate la scara 1:1. Scările au o înălţime a treptelor de doar 14-16 cm, comandate special să se potrivească înălţimii mici a conducătorilor, care nu voiau să obosească urcând. Ele conduc la etajul 1 al Palatului, unde se află sala A. I. Cuza, sala de şedinţe în plen a Camerei Deputaţilor, etc.
[modifică] Sala Nicolae Bălcescu
Sala poartă numele marelui om politic, istoric, gânditor democrat şi revoluţionar român care a fost Nicolae Bălcescu (1819-1852).
Sala are capitelele coloanelor greceşti simple, din bronz, fără frunză de acant sau alte elemente decorative.
Marmura roz folosită pentru aceste coloane este de Ruşchiţa, iar candelabrele precum şi aplicele proiectate de arhitecţi sunt executate de artişti plastici la Mediaş.
De remarcat că draperiile din mătase sunt ţesute la Sighişoara în tehnica brocart şi conferă spaţiului un maximum de ambient şi frumuseţe.
Covorul înflorat este ţesut la Cişnadie, iar măştile care acoperă radiatoarele sunt lucrate manual, din alamă.
În această sală se regăseşte singurul material din clădire care nu este românesc şi anume lemnul de mahon, de altfel foarte preţios, din care sunt făcute uşile. Acesta este un cadou primit de Ceauşescu din partea prietenului său, Mobutu Sese Seko, preşedintele statului Zair (azi Republica Democrată Congo).
Picturile moderne care împodobesc pereţii acestei săli sunt semnate de Sever Frenţiu - "Flori şi mere", Corneliu Brudăscu - "Trandafiri", Vasile Pântea - "Natură statică cu flori" şi Ruxandra Popa - "Flori de câmp".
