Iran...mai mult decat o tara,o civilizatie
Este imposibil sa gandesti istoria lumii fara Imperiul Persan. Sau fara Iranul de astazi. O tara pe care, daca o descoperi in carti, iti doresti cu ardoare sa o vezi cu ochii tai, dar care e aproape cu neputinta de vizitat. Dana Ceusescu va propune o calatorie in spatiu si timp prin trei orase „imperiale“: Teheran, Esfahan si Persepolis.
http://upload.wikimedia.org/wikipedi..._Ave_night.jpg
Ca o Seherezada in pragul zorilor, stewardesa ne anunta ca survolam spatiul aerian iranian. Forfota, prega- tiri, agitatie. Corpurile femeilor se estompeaza, coafurile dispar. Semnez un formular prin care iau la cunostinta ca am intrat pe teritoriul Republicii Islamice Iran si ma angajez sa-i respect legile. Hainele imi ascund intreg corpul, cu exceptia palmelor si a fetei. Cele mai multe iranience trecute de 40 de ani poarta chador, un val lung si larg, de culoare neagra. Toate femeile au capul acoperit.
Am aterizat in Teheran, un oras imens in care traiesc peste 12 milioane de oameni. Capitala se intinde pe o suprafata de 1.500 de kilometric patrati si, in ceea ce ma prives te, este cea mai mare aglomeratie umana pe care am vazut-o vreodata. Un ocean de oameni, un furnicar care se multiplica parca la infinit. Orasul e inegal: partea lui sudica seamana mai degraba cu o periferie nesfarsita, in vreme ce nordul e mai rafinat si mai european. Pentru a strabate Teheranul de la un capat la altul, e nevoie de cateva ore bune. Traficul e infernal, sunt aici peste trei milioane de masini, iar regulile de circulatie sunt mai degraba incalcate decat respectate. Orasul se intinde haotic, tentacular.
Intre nord si sud, diferenta de altitudine depaseste 500 de metri. Partea dinspre miazanoapte se afla la 1.700 de metri deasupra nivelului marii. Daca ziua este senina, prin aerul limpede se vede Damavand, muntele cel mai inalt din Iran (5.600 m), situat la mai putin de 100 de kilometri de Teheran. In sudul orasului se afla Golestan, „Gradina cu trandafiri”, un complex de palate si constructii regale vechi de peste patru secole. Aici era resedinta sahilor Qajari si tot aici au fost incoronati ultimii doi regi din dinastia Pahlavi. Bijuteria palatului, faimoasa Sala a Oglinzilor, a fost decorata timp de cinci ani cu mii de oglinzi ce reflecta chipurile vizitatorilor. Efectul este naucitor – un delir al multiplicarilor.
http://www.de-wall.nl/iran/Shiraz_golestan.jpg
http://www.essential-architecture.co..._Golestan2.jpg
Din Teheran ma indrept spre centrul tarii, mai exact spre Esfahan, dupa multi cel mai frumos oras din Asia Mijlocie. Cinci sute de kilometric despart Esfahanul de Teheran si sase sute de Shiraz. Aspadana, cum se numea Esfahanul in Antichitate, este un oras cu o vechime de peste 2.500 de ani. In timpul domniei lui Shah Abbas I, la sfarsitul secolului al XVI-lea, Esfahanul a devenit capitala si unul dintre cele mai grandioase orase din lume. Existau aici 163 de moschei, 48 de scoli religioase, aproape 2.000 de magazine si peste 250 de bai publice.
Piata Regala – astazi Piata Khomeini – este supranumita Imaginea Lumii. Aici se afla punctul-cheie al orasului, un spatiu frenetic unde linistea nu se asterne niciodata. De dimensiuni stupefiante, Piata Regala este de sapte ori mai mare decat Piata San Marco din Venetia, masurand peste 80.000 de metri patrati. Pe vremuri, aici se desfasurau paradele, procesiunile si competit iile de polo calare. Astazi, piata este inscrisa pe lista monumentelor UNESCO si face parte din patrimoniul universal.
http://i66.photobucket.com/albums/h2...meinisq4-1.jpg
Nici Moscheea de Vineri nu poate lipsi din itinerariul calatorului. Cu o vechime de aproape un mileniu, ea este nu doar cea mai veche cladire din Esfahan – adevarat muzeu al arhitecturii islamice –, dar si „matricea“ moscheilor iraniene. Fiecare dinastie aflata la putere a adaugat ceva acestui monument, fara a distruge ceea ce au facut predecesorii. Combinatia de stiluri face moscheea cu totul surprinzatoare. Sa ajungi in Iran e greu. Sa-l parasesti este si mai greu. In urma ta ramane acolo „o jumatate de fiinta“.
