Feriţi-vă de bârfe
de Şeikh Muhammed al Ghazali
Prin curăţirea şi purificarea sufletului se înţelege şi situaţia când, chiar dacă omul nu lucrează pentru binele altora, atunci măcar să le dorească binele. Însă omul ce nu găseşte la alţii cusururi, dacă îi învinovăţeşte totuşi de acele lucruri şi încearcă să îi acuze pe nedrept, este un mincinos, un înşelător şi un neruşinat. Allah a spus:
„Aceia care vor ca printre dreptcredincioşi să se răspândească ticăloşia vor avea parte de osândă dureroasă atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi. Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi.“ Coran 24:19
Allah îşi pogoare marea Sa bunăvoinţă asupra supuşilor Săi, căci este de acord să acopere cusururile oamenilor chiar dacă acele cusururi există. Şi unui musulman nu-i este îngăduit să se bucure de pedeapsa altui musulman, chiar dacă pedeapsa lui este dreaptă, căci oamenii cu judecată sănătoasă suferă când văd suferinţa altora şi se roagă pentru însănătoşirea şi bunăstarea lor.
Să te bucuri de nenorocirea altora, să bârfeşti defectele altora şi să alerăţi păcatele cu degetul nu reprezintă caracterul unui adevărat musulman.
Din această pricină Islamul consideră bârfa ca fiind interzisă – haram, căci prin această ranchiună mocnită găseşte portiţa să iasă la iveală şi omul nu mai are parte de milă şi binecuvântare.
Abu Huraira radiyallahu anhu a relatat că Trimisul lui Allah a spus: „Ştiţi voi ce este bârfa?“ Oamenii au răspuns: „Allah şi Trimisul Său ştiu mai bine.“ El a zis: „Să-l pomeniţi pe fratele vostru într-un mod în care poate să îi displacă.“ Profetul a fost întrebat: „Dacă fratele meu are un cusur pe care eu îl pomenesc, atunci şi aceasta este bârfă?“ Şi el a răspuns: „Dacă omul are acel cusur, este bârfă, dar dacă nu are acel cusur de care vorbiţi este o acuzaţie mincinoasă.“ (Muslim)
Principiile islamului care ocrotesc prieteniile şi relaţiile de frăţie interzic şi bârfele fiindcă ele generează resentimente între prieteni (fraţi) şi distrug puritatea sufletului.
Profetul îşi obliga companionii să nu vorbească vorbe care puteau răni sentimentele altora. El a zis: „Niciunul dintre voi să nu-mi împărtăşească vreun lucru dureros legat de companionii mei, căci vreau ca atâta vreme cât sunt printre voi sufletul meu să fie împăcat cu voi toţi.“ (Abu Dawud)
Dacă cineva aude un lucru rău despre altcineva, să nu toarne gaz pe foc discutând la rândul lui cu alţii. Numeroase bârfe se sting de la sine dacă nu sunt luate în seamă şi multe afirmaţii generează războaie, deoarece masele le copiază şi le susţin. Acestea sunt ca nişte scântei ce zboară prin aer, purtând cu ele distrugerea.
Trimisul lui Allah a spus: „Niciun născocitor nu va intra în Paradis.“
Într-o relatare se spune: „Vorbăria falsă şi ranchiuna vor sfârşi în Iad. Aceste lucruri nu pot sălăşlui în inima unui musulman.“ (Tabarani)
Din cauza duşmăniei şi a ranchiunii omul îşi face impresii greşite, începe să caute defecte celuilalt, suferă în sufletul său când îi vede pe alţii că au poziţii bune şi bunăstare. Islamul a dezaprobat în mod vehement toate aceste lucruri.
Profetul spune: „Celui ce cunoaşte defectele altui frate al său musulman şi le ascunde, Allah îi va acoperi [propriile lui defecte] în Ziua Judecăţii.“ (Tabarani)
Într-o altă relatare profetică se spune: „Cel care a acoperit greşeala unui credincios a făcut ca şi când ar fi adus la viaţă o fată dintr-un mormânt.“ (Tabarani)
Majoritatea persoanelor care se află în permanenţă în căutarea defectelor altora comit crime mai groaznice decât cele înfăptuite de criminalii profesionişti. Inimile unor astfel de oameni se află la mare distanţă de Domnul lor.
Să cercetezi o crimă doar ca să o faci cunoscută este mai condamnabil decât dacă ai comite acea crimă.
Ce mare diferenţă este între aceste două sentimente şi atitudini? Un sentiment este acela că există consideraţie împotriva lucrurilor interzise de Allah şi preocuparea pentru protejarea lor, în vreme ce pe de altă parte există ranchiuna împotriva supuşilor lui Allah şi dorinţa de a-i umili. Primul simţământ poate chiar să ajungă la limită, dar nu este atât de grav ca cel de-al doilea care provoacă plăcere şi satisfacţie din nenorocirea celorlalte fiinţe – aşteaptă ca ei să şovăie şi îşi bate joc de necazurile lor.
